deschid un nou topic, la sugestia bunului nostru prieten vanghi
un topic pe care fiecare poate sa posteze o poezie, proprie sau din poetii consacrati
am sa fac eu prima onorurile, postand o poezie scrisa de pro si dedicata mie
Sens
explozii eludate
in simtiri
precoce
lant de vise
si-mbinari
feroce.
te-mbib
prin ganduri
revarsate-n dungi,
atat de delicate,
lungi,
nefisurate.
nonsensurile
mi le-ai
disipat
cu linii
inegale,
pe un cer
imens.
si-n scorbura
uitarii
dintre zile.
m-ai regasit.
si mi-ai dat sens.
Info
x
Lumea cuvintelor noastre
Voteaza
Scor: din 37 voturi
E atat de putin..
E atat de putin
Ceea ce cunosti despre mine
Adica:norii mei,tacerile mele
Jaluzelele melancoliei mele
Lacatul de la usa singuratatii mele.
De fapt, nu stii nimic
Te gandesti eventual ca este atat de putin
Ceea ce cunosc eu despre tine ..
Norii tai,tacerile tale
Tristetea casei tale vazute pe dinafara
Dar tu ma chemi
Eu? eu te mai chem?
autor necunoscut.
E atat de putin
Ceea ce cunosti despre mine
Adica:norii mei,tacerile mele
Jaluzelele melancoliei mele
Lacatul de la usa singuratatii mele.
De fapt, nu stii nimic
Te gandesti eventual ca este atat de putin
Ceea ce cunosc eu despre tine ..
Norii tai,tacerile tale
Tristetea casei tale vazute pe dinafara
Dar tu ma chemi
Eu? eu te mai chem?
autor necunoscut.
Postez si eu o poezie care mie imi place foarte mult...
Reflex (108) George Tarnea
Prea repede uitãm ce-aveam în gând,
Sub apãsarea vorbelor de rând!
Nici nu mã strigi de tot, nici nu mã lasi...
E-atâta ezitare între pasi.
Prea repede uitãm ce-aveam de spus -
Un zbor în minus, o cãdere în plus...
La tine-i varã si la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.
Si mai sunt multe poezii care imi plac...
Dar mai las loc si altora
Reflex (108) George Tarnea
Prea repede uitãm ce-aveam în gând,
Sub apãsarea vorbelor de rând!
Nici nu mã strigi de tot, nici nu mã lasi...
E-atâta ezitare între pasi.
Prea repede uitãm ce-aveam de spus -
Un zbor în minus, o cãdere în plus...
La tine-i varã si la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.
Si mai sunt multe poezii care imi plac...
Dar mai las loc si altora
Stele cad
Stele cad albind tarana,
Vantul strunele le tipa,
Sarutarile intr-una,
Ti le darui flori risipa,
Trandafiri arzand amurgul,
Ce se lasa peste suflet,
De vapai si-nalta rugul,
Fosnitori ca si un cantec,
Ninge-n zi ca o poezie,
Cu lungi toamne peste mine,
Cu parfum de iasomie,
Dorurile sa-mi aline,
Ninge prin gradina noastra,
Sobra muzica de Bach,
Noi culegem iarna aspra,
Stransa-n noptile ce tac,
Lunecand incet pe gheata,
Ingeri albi, pierduti in cer,
Tu-mi dai gura cu dulceata,
Eu mai vreau si iti mai cer.
Stele cad albind tarana,
Vantul strunele le tipa,
Sarutarile intr-una,
Ti le darui flori risipa,
Trandafiri arzand amurgul,
Ce se lasa peste suflet,
De vapai si-nalta rugul,
Fosnitori ca si un cantec,
Ninge-n zi ca o poezie,
Cu lungi toamne peste mine,
Cu parfum de iasomie,
Dorurile sa-mi aline,
Ninge prin gradina noastra,
Sobra muzica de Bach,
Noi culegem iarna aspra,
Stransa-n noptile ce tac,
Lunecand incet pe gheata,
Ingeri albi, pierduti in cer,
Tu-mi dai gura cu dulceata,
Eu mai vreau si iti mai cer.
Sa crezi...
Imi scrijelesc
uitarea pe covor
si-ndemnurile
schioape,
bruscate
de un fosnet inodor.
Iti rup fasii din mine
cam inegale,
pentru gustul meu
sa ti le legi la gat.
Ca-n dimineata
noastra preferata
sa impartin un rasarit.
Si-atat.
Pe-o lustra
ti-am lasat
un gand de-al meu
cam piparat.
Sa ma saruti
cand ai sa-l vezi.
Cuprins de toate
Si de tine.
Si sa crezi…
by Prometeus
Zadarnic
O luna alba-n cer ardea,
Lasand vapaia moarta,
Sa cada peste banca ta,
Ascunsa-n plopi la poarta,
Si florile se scuturau,
Varsand cupele pline,
De clipe care te chemau
Ca sa ramai cu mine.
Canta privighetoarea-n somn,
Pe ramul ei de ceara,
Vapai de stele isi rastorn,
Atatea nopti de vara,
Cerbii treceau cu fosnet lin,
Prin umbrele padurii,
Prin noapte ma grabeam sa vin,
Sa-ti fur dulceata gurii,
Invaluit in cer senin,
Si presarat cu stele,
Eu calea ta vroiam s-atin,
Cu aripile mele,
Sa caut pasii tai uimiti,
Ce au trecut aiurea,
Imbratisati ca doi iubiti,
Cand colindam padurea.
Dar tu te-ai dus, s-au scuturat,
Ferestrele de muscate,
Iar luna parca a uitat
Degeaba-n geam ca bate.
Se plimba alba in argint,
Si bate-ncet la geamuri,
Si lacrimile ei de mirt,
Se scurg fosnind prin ramuri.
de Ion Vanghele
Imi scrijelesc
uitarea pe covor
si-ndemnurile
schioape,
bruscate
de un fosnet inodor.
Iti rup fasii din mine
cam inegale,
pentru gustul meu
sa ti le legi la gat.
Ca-n dimineata
noastra preferata
sa impartin un rasarit.
Si-atat.
Pe-o lustra
ti-am lasat
un gand de-al meu
cam piparat.
Sa ma saruti
cand ai sa-l vezi.
Cuprins de toate
Si de tine.
Si sa crezi…
by Prometeus
Zadarnic
O luna alba-n cer ardea,
Lasand vapaia moarta,
Sa cada peste banca ta,
Ascunsa-n plopi la poarta,
Si florile se scuturau,
Varsand cupele pline,
De clipe care te chemau
Ca sa ramai cu mine.
Canta privighetoarea-n somn,
Pe ramul ei de ceara,
Vapai de stele isi rastorn,
Atatea nopti de vara,
Cerbii treceau cu fosnet lin,
Prin umbrele padurii,
Prin noapte ma grabeam sa vin,
Sa-ti fur dulceata gurii,
Invaluit in cer senin,
Si presarat cu stele,
Eu calea ta vroiam s-atin,
Cu aripile mele,
Sa caut pasii tai uimiti,
Ce au trecut aiurea,
Imbratisati ca doi iubiti,
Cand colindam padurea.
Dar tu te-ai dus, s-au scuturat,
Ferestrele de muscate,
Iar luna parca a uitat
Degeaba-n geam ca bate.
Se plimba alba in argint,
Si bate-ncet la geamuri,
Si lacrimile ei de mirt,
Se scurg fosnind prin ramuri.
de Ion Vanghele
CROCHIU PENTRU "HOMO ARTIFIX"
Am ajuns tarziu in mansarda alba
prefacandu-ne somnul in ipostaza
deplina , deplina , moartea cuvantului
strangulat aburind intr-o fraza
regele zambea cu ultimul dinte
intepand imaginea ca si cum n-ar fi
devenise mansarda ultima amintire
iresponsabilii lui tirani
euforii calculam entuziasti
sansele panoramei de seara
cata vreme ma coloram in oglinzi
aprinzandu-mi tru[ul de ceara;
am ajuns tarziu in mansarda alba
murise pictorul intre doua peisaje
iar regele zambea acum fara dinti!!1
Am ajuns tarziu in mansarda alba
prefacandu-ne somnul in ipostaza
deplina , deplina , moartea cuvantului
strangulat aburind intr-o fraza
regele zambea cu ultimul dinte
intepand imaginea ca si cum n-ar fi
devenise mansarda ultima amintire
iresponsabilii lui tirani
euforii calculam entuziasti
sansele panoramei de seara
cata vreme ma coloram in oglinzi
aprinzandu-mi tru[ul de ceara;
am ajuns tarziu in mansarda alba
murise pictorul intre doua peisaje
iar regele zambea acum fara dinti!!1
What I've Done
In this farewell
There’s no blood
There’s no Alibi
‘Cause I’ve Drawn Regret
From the truth
Of a Thousand Lies
So let Mercy Come
And Wash Away
What I’ve Done
I've faced myself
To Cross out what I’ve Become
Erase Myself
And let Go of What I’ve done
Put to rest
What you Thought of Me
While I clean this Slate
With the Hands of Uncertainty
For What I’ve Done
I start again
And whatever pain may come
Today this ends
I’m Forgiving What I’ve Done!!!
Linkin Park
Edgar Allan Poe e prea morbid pentru azi...
In this farewell
There’s no blood
There’s no Alibi
‘Cause I’ve Drawn Regret
From the truth
Of a Thousand Lies
So let Mercy Come
And Wash Away
What I’ve Done
I've faced myself
To Cross out what I’ve Become
Erase Myself
And let Go of What I’ve done
Put to rest
What you Thought of Me
While I clean this Slate
With the Hands of Uncertainty
For What I’ve Done
I start again
And whatever pain may come
Today this ends
I’m Forgiving What I’ve Done!!!
Linkin Park
Edgar Allan Poe e prea morbid pentru azi...
TU
Imi vine sa te biciuiesc
pnetru ca mi-ai facut viata
bricheta si scrum de tigara.
Simt urmele carliontilor tai obraznici
si ma pier in albastrul ochilor tai
imi lipsesc ochii capriu ai celuilalt
sulita care-mi strapunge somnul
esti tu insa....
Imi vine sa te biciuiesc
pnetru ca mi-ai facut viata
bricheta si scrum de tigara.
Simt urmele carliontilor tai obraznici
si ma pier in albastrul ochilor tai
imi lipsesc ochii capriu ai celuilalt
sulita care-mi strapunge somnul
esti tu insa....
Romanta
N-ai sa stii niciodata !
N-ai sa stii niciodata !
Parca ieri te-am vazut
Când mi-ai dat un sarut !
Parca ieri a fost ziua aceea
Când de mijloc m-ai prins
Si cu vorbe ai aprins,
În faptura-mi curata, femeia.
Cu saruturi fierbinti
Ai stiut sa ma minti
Si sa-mbeti dragostea mea de fata !
Ai plecat, am zâmbit,
Dar ce mult te-am iubit
N-ai sa stii niciodata !
Când pe strazi, mai apoi,
Ne-ntâlneam amândoi
Ca o trista aducere-aminte,
Eu cu altul mergând
Si la bratu-i râzând,
Tu cu alta femeie în minte,
Râsul meu prefacut
Deseori te-a durut,
Dar de patima mea vinovata
Si de ceasuri târzii
Când doream ca sa vii,
N-ai sa stii niciodata !
Orisicât vei cata
Si te vei întreba
Pentru ce îmi ascund azi privirea,
Tu ma crede, de vrei,
Ca pe alte femei
Ce ti-au dat cu minciuna iubirea !
Cum poti tu sa-ntelegi
Ca stau ceasuri intregi
Sa privesc casa ta luminata ?
Si, cu sufletu-nfrânt,
Cum te chem si cum plâng,
N-ai sa stii niciodata !
Când vei îmbatrâni
Si-ti vei reaminti
De atâtea femei trecatoare,
Ele-or trece prin gând
Si-ai sa-ti spui, suspinând,
Ca iubirea-i un flutur pe-o floare.
Va veni rândul meu
Si voi trece si eu
În aceeasi rochita-mbracata;
Din atâtea femei,
Cât au plâns ochii mei
N-ai sa stii niciodata !
N-ai sa stii niciodata !
N-ai sa stii niciodata !
Parca ieri te-am vazut
Când mi-ai dat un sarut !
Parca ieri a fost ziua aceea
Când de mijloc m-ai prins
Si cu vorbe ai aprins,
În faptura-mi curata, femeia.
Cu saruturi fierbinti
Ai stiut sa ma minti
Si sa-mbeti dragostea mea de fata !
Ai plecat, am zâmbit,
Dar ce mult te-am iubit
N-ai sa stii niciodata !
Când pe strazi, mai apoi,
Ne-ntâlneam amândoi
Ca o trista aducere-aminte,
Eu cu altul mergând
Si la bratu-i râzând,
Tu cu alta femeie în minte,
Râsul meu prefacut
Deseori te-a durut,
Dar de patima mea vinovata
Si de ceasuri târzii
Când doream ca sa vii,
N-ai sa stii niciodata !
Orisicât vei cata
Si te vei întreba
Pentru ce îmi ascund azi privirea,
Tu ma crede, de vrei,
Ca pe alte femei
Ce ti-au dat cu minciuna iubirea !
Cum poti tu sa-ntelegi
Ca stau ceasuri intregi
Sa privesc casa ta luminata ?
Si, cu sufletu-nfrânt,
Cum te chem si cum plâng,
N-ai sa stii niciodata !
Când vei îmbatrâni
Si-ti vei reaminti
De atâtea femei trecatoare,
Ele-or trece prin gând
Si-ai sa-ti spui, suspinând,
Ca iubirea-i un flutur pe-o floare.
Va veni rândul meu
Si voi trece si eu
În aceeasi rochita-mbracata;
Din atâtea femei,
Cât au plâns ochii mei
N-ai sa stii niciodata !
Îmi pasã
Mi-e dor de tine
ªi nu-mi ajung celelalte
Uite ca un surogat
Pentru puritate
Nu s-a gãsit.
Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e înlãuntrul meu de tine
Mi-e nu ºtiu cum,
Mi-e nu ºtiu ce,
Mi-e dor de tine ca de acasã.
Îmi pasã!
Adrian Pãunescu
Ma nasti
Cand mi-e ochiul infasurat in pelin
piciorul prea crud ca sa umble
si urlu
si urlu cand respir
si urlu cand m-amchin
ma doare cu ochi zborul ciuntit
si la crima inchisa
si trupul primit
te strig in departare
cand soarele rasare in icoana
in lumea cu ferestrele sparte.
Cand mi-e ochiul infasurat in pelin
piciorul prea crud ca sa umble
si urlu
si urlu cand respir
si urlu cand m-amchin
ma doare cu ochi zborul ciuntit
si la crima inchisa
si trupul primit
te strig in departare
cand soarele rasare in icoana
in lumea cu ferestrele sparte.
" nu sunt nimic din ce-as fi vrut sa fiu
dar fiindca m-am nascut fara sa stiu
ori poate prea curand
ori poate prea tarziu
m-am resemnat ca orice bun crestin
si n-am ramas decat :"ceea ce sunt"
ION MINULESCU
dar fiindca m-am nascut fara sa stiu
ori poate prea curand
ori poate prea tarziu
m-am resemnat ca orice bun crestin
si n-am ramas decat :"ceea ce sunt"
ION MINULESCU
vanghi...ai umblat la profil...te-am prins
pai eu ma chinui sa iti pun semnatura cu blogul tau, si uite ce faci...adauga repede adresa blogului...ca nu mai pun ...click pentru continuare...
pai eu ma chinui sa iti pun semnatura cu blogul tau, si uite ce faci...adauga repede adresa blogului...ca nu mai pun ...click pentru continuare...
Tot ma chinui sa postez o poezie de Minulescu dar nu apare deloc. Am facut asta de doua ori. Parca mi-e teama sa o fac si a treia oara.
si eu o cautam s avad unde e ca la fereastra aparea iar pe pagina nu!!
merge bine topicul asta vad toata lumea se inghesuie!!!
hai mai ca suntem sensibili ......
merge bine topicul asta vad toata lumea se inghesuie!!!
hai mai ca suntem sensibili ......
wife te rog raspunde la apelul meu de ajutor plssssssssss poate esti mai informata!!!
treci la loc cu capu'. ca daca strica cineva topicul asta va trebui sa il ucid.
ici sha e fara de-astea cotidiene
ici sha e fara de-astea cotidiene
Fosta iubire
Nici amintirea nu te mai pãstreazã
De-aº vrea sã-þi cânt m-aº poticni afon.
Ai fost o nebunie ºi o razã
Rãmâi un numar vechi de telefon.
Aº vrea sã te mai vãd, dar nu se poate
Am auzit cã te-am vãzut cândva
Dar ca prin geam cu marginile mate
Priveam prin fosta dragã fiinþa ta.
Mai vine cineva ºi mai îmi spune
Câte ceva de bine sau de rãu ...
Dar noi n-avem nici amintiri comune ,
Te-ai dus luând tot ce era al tãu.
Cândva te presimþeam pe-o fâlfâire
ªtiam apropierea sã þi-o gust.
Acum chiar sã mã tai ... tot nu am ºtire
Cã-mi e aproape pasul tãu îngust.
A fost iubire?... Sau minciunã lungã?...
Te rog dã voie gândului curat
Din depãrtarea mea sã te ajungã
La orice nume azi te-ai fi mutat.
Un telefon uitat ºi o adresã...
Aud cã suferi ºi trãieºti urât
ªi-þi cureþi zilnic cuvenita lesã
ªi tu, cu mâna ta, þi-o pui la gât !
E greu sã-þi spun, dar viaþa împreunã
Oricât de scurtã, m-a trimis sã-þi spun
Un adevãr mai grav ca o minciunã,
Mai trist, mai inflamabil, mai nebun.
Nu mai exiºti, eºti trãsnetul de varã
Ce mi-a lãsat în creier cer topit
Dar când te-am aruncat pe uºã-afarã.
Eu cel mai mult atuncea te-am iubit.
Adrian Paunescu
Nici amintirea nu te mai pãstreazã
De-aº vrea sã-þi cânt m-aº poticni afon.
Ai fost o nebunie ºi o razã
Rãmâi un numar vechi de telefon.
Aº vrea sã te mai vãd, dar nu se poate
Am auzit cã te-am vãzut cândva
Dar ca prin geam cu marginile mate
Priveam prin fosta dragã fiinþa ta.
Mai vine cineva ºi mai îmi spune
Câte ceva de bine sau de rãu ...
Dar noi n-avem nici amintiri comune ,
Te-ai dus luând tot ce era al tãu.
Cândva te presimþeam pe-o fâlfâire
ªtiam apropierea sã þi-o gust.
Acum chiar sã mã tai ... tot nu am ºtire
Cã-mi e aproape pasul tãu îngust.
A fost iubire?... Sau minciunã lungã?...
Te rog dã voie gândului curat
Din depãrtarea mea sã te ajungã
La orice nume azi te-ai fi mutat.
Un telefon uitat ºi o adresã...
Aud cã suferi ºi trãieºti urât
ªi-þi cureþi zilnic cuvenita lesã
ªi tu, cu mâna ta, þi-o pui la gât !
E greu sã-þi spun, dar viaþa împreunã
Oricât de scurtã, m-a trimis sã-þi spun
Un adevãr mai grav ca o minciunã,
Mai trist, mai inflamabil, mai nebun.
Nu mai exiºti, eºti trãsnetul de varã
Ce mi-a lãsat în creier cer topit
Dar când te-am aruncat pe uºã-afarã.
Eu cel mai mult atuncea te-am iubit.
Adrian Paunescu
incearca alta, scumpo...
baga copy paste
baga copy paste
De la: prometeus_wife, la data 2009-02-27 17:05:04incearca alta, scumpo...
baga copy paste
Am incercat! Dar nici asa nu merge! O las pe luni!
Pupici tuturor pana luni!
RESTURI
Ma amagesc ca traiesc cu adevarat
si de fapt ma ascund printre vise,
miscandu-ma pe fondul unor iluzii
ce-si continuua drumul fantezist
sub respiratia mea calda
si mirosind a suferinta,
a durere inchisa intr-un suflet ca nu poate
sa-si stoarca lacrimile pe cosciugul de lemn ars
al fericirii pierdute prin necunoastere
si prin credinta inselata de omul
ce, calcand pe o cochilie de melc,
imi dadea impresia ca o va strivi
intr-o imensitate de cioburi,
si totusi va ramane intacta.
De omul ce fiindu-i mila sa atinga scoica
s-a agatat de inima mea cu unghiile
lasand zgarieturi adanci si fara leac
care-au facut-o sa disperseze in spatiu.
Ma amagesc ca traiesc cu adevarat
si de fapt ma ascund printre vise,
miscandu-ma pe fondul unor iluzii
ce-si continuua drumul fantezist
sub respiratia mea calda
si mirosind a suferinta,
a durere inchisa intr-un suflet ca nu poate
sa-si stoarca lacrimile pe cosciugul de lemn ars
al fericirii pierdute prin necunoastere
si prin credinta inselata de omul
ce, calcand pe o cochilie de melc,
imi dadea impresia ca o va strivi
intr-o imensitate de cioburi,
si totusi va ramane intacta.
De omul ce fiindu-i mila sa atinga scoica
s-a agatat de inima mea cu unghiile
lasand zgarieturi adanci si fara leac
care-au facut-o sa disperseze in spatiu.
Ella...si tie iti place Paunescu...te-am prins...
Nobilul viciu
Cetatea peste mine se rãstoarnã,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este varã sau de este iarnã,
Femeia este singurul meu viciu.
Nici nu mi-e teamã, nici nu-mi este silã
De tot ce împotrivã mi se-ntâmplã,
Orgolioasã, dreaptã sau umilã
Femeia-mi ºade veºnic lângã tâmplã.
O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagrã,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristã caprã neagrã
Din care am facut rãsfãþ ºi templu.
ªtiu cã mi-e viaþa scurtã, ºtiu cã moartea
În fiece femeie stã la pândã,
Dar fie de femei umplutã cartea
De care viaþa lumii e flãmândã.
Nu mi-au plãcut averi, nici vinuri bune
ªi n-am avut în rest nici un capriciu
Deºertãciune din deºertãciune
Femeia este singurul meu viciu.
Nu m-am bãtut în târguri sau rãzboaie,
N-am vrut sã fiu împerator sub stele,
Femeia care nu se încovoaie,
Am înjugat-o nebuniei mele.
ªi am arat cu ea mereu pãmântul,
ªi-am semãnat ogoare numeroase,
Nu i-am lãsat pe buze nici cuvântul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.
E-adevãrat cã am iubit pe una,
E-adevãrat tot ceea ce se zice,
Am cãutat-o prin neant cu luna
E-adevãrat c-a fost Euridice.
E-adevãrat cã-n geamul meu caisii
N-aveau puterea nici un an sã steie
Ca într-un joc de-absurde artificii
ªi creanga lor îmi mirosea femeie.
Motorul meu ºi-al lumii de aceea,
Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia ºi-a rãmas femeia,
Puterea mea ºi singurul meu viciu.
Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
Am fost mereu un cuplu în derivã,
ªi chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecând mereu, mi-a fost definitivã.
Iubirea mea nu a miºcat nici aºtri
ªi nici pãmântul sub o-mbrãþiºare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albaºtri,
Simþeam cã-n ochi privirea ei mã doare.
De n-avea ranã, îi fãceam eu ranã,
Sã-i pot iubi supremul sacrificiu,
În faþa ta, condiþie umanã,
Femeia este singurul meu viciu.
Adrian Pãunescu
Cetatea peste mine se rãstoarnã,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este varã sau de este iarnã,
Femeia este singurul meu viciu.
Nici nu mi-e teamã, nici nu-mi este silã
De tot ce împotrivã mi se-ntâmplã,
Orgolioasã, dreaptã sau umilã
Femeia-mi ºade veºnic lângã tâmplã.
O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagrã,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristã caprã neagrã
Din care am facut rãsfãþ ºi templu.
ªtiu cã mi-e viaþa scurtã, ºtiu cã moartea
În fiece femeie stã la pândã,
Dar fie de femei umplutã cartea
De care viaþa lumii e flãmândã.
Nu mi-au plãcut averi, nici vinuri bune
ªi n-am avut în rest nici un capriciu
Deºertãciune din deºertãciune
Femeia este singurul meu viciu.
Nu m-am bãtut în târguri sau rãzboaie,
N-am vrut sã fiu împerator sub stele,
Femeia care nu se încovoaie,
Am înjugat-o nebuniei mele.
ªi am arat cu ea mereu pãmântul,
ªi-am semãnat ogoare numeroase,
Nu i-am lãsat pe buze nici cuvântul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.
E-adevãrat cã am iubit pe una,
E-adevãrat tot ceea ce se zice,
Am cãutat-o prin neant cu luna
E-adevãrat c-a fost Euridice.
E-adevãrat cã-n geamul meu caisii
N-aveau puterea nici un an sã steie
Ca într-un joc de-absurde artificii
ªi creanga lor îmi mirosea femeie.
Motorul meu ºi-al lumii de aceea,
Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia ºi-a rãmas femeia,
Puterea mea ºi singurul meu viciu.
Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
Am fost mereu un cuplu în derivã,
ªi chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecând mereu, mi-a fost definitivã.
Iubirea mea nu a miºcat nici aºtri
ªi nici pãmântul sub o-mbrãþiºare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albaºtri,
Simþeam cã-n ochi privirea ei mã doare.
De n-avea ranã, îi fãceam eu ranã,
Sã-i pot iubi supremul sacrificiu,
În faþa ta, condiþie umanã,
Femeia este singurul meu viciu.
Adrian Pãunescu
ella noastra are un suflet de baietel,eu dau cu femeia inainte...
ella e fetita ta sau ma rog "fetita " cred ca e doamna sau domnisoara? wife
iti raspund la loc de dat cu capul, mamaruto
Raspunde Varianta pentru tiparire