Sunt confuza!!!

Buna. Am 26 de ani si sunt o persoana foarte nehotarata care nu stie ce vrea de la viata. Acum sunt la finalul unei relatii de 2 ani care a fost destul de anormală. Am inceput prost, a decurs prost si se termina si mai prost. Cand ne-am cunoscut eu eram intr-o relatie de 6 ani care nu mai mergea din cauza ca nu exista deloc comunicare, iar el era la fel intr-o relatie in care nu era fericit. Am inceput sa vorbim, sa ne destăinuim unul altuia, am avut cateva intalniri si ne-am rezumat la a discuta. Intre timp eu am pus punct relatiei de 6 ani iar el la fel. Am inceput sa ne intalnim mai des, pe ascuns, era o persoana deschisa si comunicativa, puteam sa vorbim despre orice. Exista o atractie foarte mare intre noi si asta ne-a tinut pana acum. S-a despartit si el de fata cu care era pentru ca certurile intre ei erau tot mai dese.
Nici unul din noi nu a luat in serios aceasta relatie, profitam de moment si cam atat cu gandul ca o sa se termine la un moment dat, dar sentimentele incepeau sa apara, cel putin la mine si fara sa-mi dau seama am ajuns sa ma indragostes de el. Cu toate ca exista comunicare si atractie ne certam mereu din diferite motive dar de fiecare data ne impacam. Intr-o zi am aflat ca s-a impacat cu o alta fosta de-a lui, am gasit profilul ei de fb cu pozele lor impreuna, am vb cu ea si mi-a spus ca e cu el de cateva luni, eu n-am vrut sa-i dau de inteles ca e si cu mine i-am zis ca sunt o fosta dar cu toate astea ei s-au certat iar el a considerat ca a fost vina mea, mi-a vorbit foarte urat, m-a facut sa ma simt ultimul om, sa ma simt folosita. Timp de 6 luni am rupt orice legatura. Eu m-am impacat cu baiatul cu care am stat 6 ani dar relatia nu a mers tocmai ok. Dupa 6 luni ne-am intalnit intamplator si usor am reluat legatura dar amandoi fiind in alte relatii, dupa o perioada scurta eu am pus punct definitiv relatiei mele, nu din cauza ca a aparut el, chiar nu mai mergea. El a continuat relatia iar eu am acceptat situatia, ceea ce a fost foarte gresit. In timpul asta am adunat frustrari, m-am schimbat, nu ma mai recunoaștem. Dupa 2 luni a incheiat relatia cu acea fata si am crezut ca o sa fie bine dar nu a fost, a trebuit sa stam ascunsi pt ca asa am hotarat amandoi la inceput, dar cu timpul eu am vrut sa facem relatia sa fie una normala, el nu a vrut iar eu am inceput sa cred ca exista alta fata. El era indiferent cu mine, eu ii ceream timpul si prezenta lui dar aveam parte de ele doar cand voia el, nu imi dadea atentie. A mai avut o escapada cu aceasta fostă, a plecat la o nuntă cu ea, amandoi si-au pus poze pe fb, nu i-a pasat deloc ca eu o sa aflu. Eu am pus punct relatiei, dar el s-a rugat de mine sa ne impacam, ca a gresit, mi-a zis sa-l iert. Din pacate am cedat si ne-am impacat dar relatia tot pe ascuns a fost si tot cu indiferența lui si certuri. Si dupa 2 ani in aceste conditii nu am mai putut si am zis GATA. Mi se luase de tot, am inceput sa fiu de 10 ori mai indiferenta ca el, ma comportam ca si cum nu exista si de aici certuri ca de ce m-am schimbat. Acum o luna i-am zis ca vreau sa terminam si hotararea mea l-a luat prin surprindere. Niciodata nu am fost atat de hotarata. Mi se luase de tot. El a tot incercat sa ma faca sa ma intorc, dar mi-a vb foarte urat, injuraturi, amenintari, a veni la mine la munca si m-a facut in toate felurile, m-a așteptat seara, a vrut sa dea in mine dar a fost oprit de un amic de-al lui.
S-a intamplat ca exact dupa ce eu am hotarat sa nu mai stau sa accept relatia asta, am cunoscut pe altcineva, am vb, i-am explicat situatia in care sunt, el a zis ca vrea sa incercam sa ne cunoastem, eu l-am tot refuzat pt ca voiam sa stau o perioada singura sa ma liniștesc. Acum am hotarat sa imi dau o sansa cu el doar ca nu ma simt atat de atrasa de el, celălalt ma cauta cu disperare sa ne impacam dar nu mai am curaj sa mai risc. Mi-a jurat ca o sa avem o relatie normala, ca nu o sa mai existe injuraturi, ca vrea sa ma faca fericita, sa avem o familie...
Celalalt vrea o relatie serioasa cu mine, pare un baiat ok, ma respecta, dar nu ma simt atat de atrasa de el.
Nu stiu ce sa fac, sa incerc cu acest baiat si sa sper ca pe parcurs o sa simt ceva sau sa ma împac cu fostul si sa am incredere ca se schimba...sau sa-mi vad de viata mea singura si sa incerc sa trec peste si sa incep o relatie atunci cand totul o sa fie bine cel putin in interiorul meu????

Postat pe 8 Septembrie 2018 13:47
Nu e bine sa te impaci cu fostul, ai mai facut-o de atatea ori si uite ce s-a intamplat
Maria802
Postat pe 8 Septembrie 2018 21:43

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
un sfat ? 56 De la: romanov_ella 10 Iunie 2012 14:26
Parintii lui 1 De la: garbo_491410 26 Iunie 2018 00:44
Cand certurile in familie sunt tot mai dese...Va-ti gandit vreodata la o relatie extraconjugala? 78 De la: garbo166116maryeta 16 Octombrie 2010 20:32
Poate un barbat iubi doua femei in acelasi timp????? 1217 De la: quasaria 27 Noiembrie 2010 20:16
Legalizarea-prostitutiei-pro-sau-contra 1580 De la: marinela_223 21 Noiembrie 2010 21:18
Setari Cookie-uri