ghid pentru o viaţă împlinită
Info
x
info
 
 


Info
x
info
 
 

RomÂnia apĂrĂ-Ţi sufletul!

Voteaza
*****Scor: 5 din 2 voturi
 

CREDINŢĂ, PATRIE VIRTUTE

Cea mai bună dovadă de dragoste faţă de Patrie e să fim cetățeni cu care ea se poate mândri şi pe care se poate baza. Să iei în derâdere Biserica şi bunele moravuri şi să pretinzi că vrei binele societății e același lucru cu a pretinde că-ţi iubești soția pe care o înșeli. Să calci în picioare religiozitatea, cinstea şi virtutea, nu e doar un act individual, ci un act îndreptat împotriva Naţiunii şi Patriei. Cine nu respectă sentimentele religioase ale semenilor săi, sfințenia legăturii conjugale dintre un bărbat și o femeie, decența şi cinstea e detestabil.

Cu adevărat patriot nu e decât omul virtuos. Omul virtuos îşi înțelege datoria şi şi-o face. Să fii creştin bun, salariat bun, tată bun, soț bun, fiu bun înseamnă să fii cetățean bun, patriot bun. Niciodată un astfel de om nu va fi lăudătorul interesat al celor puternici sau denigratorul plin de ură al oricărei autorităţi.

Adevăratul patriot știe că societatea nu e perfectă şi-i combate neajunsurile, dar nu se va deda niciodată la violențe şi răzbunări, pentru că dintre toate relele acestea sunt cele mai nefaste.

Adevăratul patriot nu provoacă discordie, ci îndeamnă la moderație, înțelegere şi pace. El încetează să mai fie miel doar când Religia şi Patria în pericol îi cer să le apere. Atunci devine leu, luptă şi învinge sau moare.

Să-ţi dai viaţa pentru Religia ta şi Patria ta a fost în toate timpurile o faptă demnă de laudă. În prezent adepții unui individualism exagerat şi ai aberațiilor globaliste susțin contrariul. Dacă-i contrazici eşti etichetat ca fundamentalist sau ca fascist. Jalnică această epocă în care sunt ridicate în slăvi imoralitatea, egoismul şi lăcomia!

Mareș Răzvan
  citeaza   raspunde

ROMÂNUL

Una din cele mai luminoase figuri ale istoriei Europei e cea a românului. El e părintele unui Neam dârz, Neamul Românesc. Prin vinele lui curge sânge nobil, sângele dacilor înfrățit cu cel al romanilor. Peste tot în România se pot vedea urmele luptelor pe care le-a dat pentru ea şi pentru Religia sa strămoșească.

Românul are conştiinţa misiunii sale, a apostolatului său, a legăturii strânse cu Ţara sa. El e în același timp preot, plugar şi soldat. Preot: credința sa arzătoare, zelul său pentru mântuirea sufletului înduioșează inimile cele mai aspre şi le întoarce către Dumnezeu. Plugar: în ciuda vitregiei vremurilor el şi-a tras întotdeauna brazda drept şi a pus în ea sămânța recoltelor viitoare. Soldat: două mii de ani şi-a apărat ființa etnică, Pământul care-l hrănea şi Religia luptând cu vrăjmași cu mult mai puternici ca el.

Dacă aș fi pictor aș imortaliza pe pânză o figură atât de nobilă. În fundalul tabloului aș zugrăvi munții, dealurile şi câmpiile de la noi. Mai aproape aș înfățișa lanuri blonde de grâu unduind în bătaia vântului. În avanscenă aș reprezenta Dunărea cu undele ei albastre. Aș lăsa apoi să se vadă într-o parte casele unui sat dintre care se ridică turla unei sfinte biserici. În centrul tabloului aș picta românul cu părul în vânt, încins cu sabia şi în mână cu un snop de grâu abia secerat. Aș încerca să prezint înfățișarea sa emblematică în aşa fel încât să reflecte atitudinea sa de soldat plugar şi seninătatea sa de om al ogorului.

Credinţă, muncă, curaj: iată românul! E un Cincinnatus, soldat plugar devenit creştin. E războinicul Spartei trecut prin iadul a două mii de ani de istorie potrivnică. Române care citești ce scrie aici ridică-ţi semeț fruntea, fiindcă eşti urmașul acestui erou. El şi-a îndeplinit cu noblețe misiunea, a ta rămâne de îndeplinit.

Poporul care are astfel de strămoși va avea un viitor măreț, dacă îşi păstrează credința în Dumnezeu şi în forțele proprii.

Predescu Virgil
  citeaza   raspunde

DOAMNE-N SĂPTĂMÂNA ASTA
de Traian Dorz

Doamne-n Săptămâna asta grea a Patimilor Tale,
fă să-Ţi suferim alături când Tu sui a Crucii cale,
să simţim şi noi cum Crucea ne apasă şi ne doare,
să simţim cum arde biciul peste sânge şi sudoare.

Doamne, să-Ţi simţim alături fiecare lovitură,
să răbdam aceeași hulă şi batjocură, şi ură,
să plătim cu-aceleași lacrimi şi cu-același sânge toate,
să simți şi Tu că ne doare c-am trăit cândva-n păcate.

Doamne, ia-mă şi pe mine să-mi pun umărul sub cruce,
măcar partea mea de vina să-Ţi ajut să mi-o poţi duce,
măcar sarcina mea, Doamne, să m-apese şi pe mine,
e de-ajuns câți ani din viaţă Ţi-am făcut şi eu ruşine.

Sus pe Golgota, Iisuse, când pe Cruce-au să Te-ntindă,
fă şi firea mea cea veche răstignirea s-o cuprindă
şi, privindu-Ţi agonia, s-o vad şi pe ea cum moare,
Tu să Te cobori de-acolo, dar ea-n veci să nu coboare.

Iar în clipa Învierii, piatra când se da-ntr-o parte,
să se vadă că din groapă ai ieșit Tu Fără Moarte,
sfintele mironosițe şi-ai Tăi ucenici să vadă
şi-ale mele semne-alături, şi-nvierea mea s-o creadă.

Atunci știu că şi-n a Doua Fericită Înviere
aș veni şi eu cu Tine în Mărire şi-n Putere,
– căci, dac-am răbdat alături, în batjocuri şi-n ruşine,
vom fi-alături şi-n Mărire, să împărățim cu Tine.
  citeaza   raspunde

RELIGIE, LAICISM, STAT

Laicismul despărțind Religia și Biserica de Stat afectează unitatea societății. Dacă brutarul ar aplica principiile laicismului ar separa drojdia de aluatul pentru pâine cu consecinţele de rigoare.

Pentru aceia dintre creștini care se consideră cetățeni ai Patriei cerești formula ar fi drojdie fără aluat sau Dumnezeu fără Cetate. Pentru atei formula ar fi aluat fără drojdie sau Cetate fără Dumnezeu. Evident că singura formulă valabilă e drojdie în aluat sau Dumnezeu în Cetate. Comparația e demonstrativă, nu depreciativă.

Un Stat unde instinctul civic şi instinctul mistic coexistă e ca oțelul bine călit pe care nimic nu-l poate distruge. Dimpotrivă un Stat unde instinctul civic e golit de instinct mistic e ca un castel din cărți de joc pe care o înfrângere militară, o criză economică, imoralitatea sau o revoltă de stradă îl poate doborî.

Primii creștini, scârbiți de depravarea şi corupția din vremea lor, şi-au luat lumea în cap izolându-se prin mănăstiri şi prin pustiu. Spre deosebire de ei, creștinii din Evul Mediu au încercat să schimbe lucrurile în bine.

Creștinismul străvechi era lipsit de civism, pentru că era fascinat de Cer. Creștinismul medieval, tinde mai mult sau mai puţin conștient, să-şi asume civismul îndreptându-şi atenția şi spre Cetatea pământească. Această contradicție între creștinismul străvechi şi creștinismul medieval nu e ireductibilă. Lipsa de civism a creștinismului de la începuturi, care a revoltat filozofi mai vechi sau mai noi, în fond nu există. Ura nu e decât iubire trădată.

În zilele noastre creștinismul şi-a păstrat civismul, iar Statul pare că şi l-a pierdut. Cine apără astăzi căsătoria şi Familia? Biserica. Cine le pune în pericol? Statul. Cine-i ajută pe sărmani, pe disperaţi şi pe cei abandonați de ai lor? Biserica. Cine i-a lăsat în voia soartei? Statul. Cine susține Patria? Biserica. Cine o pune uneori în pericol? Statul. Statul, pentru a se regenera, pentru a se purifica, trebuie aşadar să se sprijine pe Biserică, nu s-o îndepărteze de el.

Dordea Cosmin
  citeaza   raspunde

PERSPECTIVE (2)

Religie și societate

-I-

Conform concepțiilor laice, Statul e expresia voinței majorității, e Poporul suveran care nu se supune decât lui însuși prin vot universal.

-II-

Pentru a înțelege mai bine teoria votului universal să luăm ca exemplu o sută de cetățeni. Ei renunță la drepturile lor. Aceste o sută de drepturi individuale se împart în o sută de părți egale și fiecare primește câte o parte ca alegător. Așadar cetățeanul primește ca alegător o sutime din drepturile pe care le-a cedat plus o sutime din drepturile celor nouăzeci și nouă de concetățeni ai săi, adică echivalentul a ce a dat.

Individul, cedându-și drepturile, ajunge supus majorității. Deci voința majorității ia locul lui Dumnezeu. Se consideră că totul pleacă de la om și că se întoarce la om. Firea umană, rațiunea umană sunt privite ca unica sursă a puterii și a dreptății. Orice e divin e exclus, viața politică devine omenească, foarte omenească și ca atare supusă greșelii.

Acești o sută de suverani nu decid nimic, deși sunt sursa dreptului și îndatoririlor. Puterea aparține de fapt majorității rezultate în urma scrutinului. Legea majorității e însă legea numărului, legea celui mai tare.

-III-

Autoritatea laică nu poate impune conștiințelor, de aceea se face respectată prin forță. Or când autoritatea nu e respectată și dintr-un imbold interior, anarhia nu e departe.

Fără Religie, lăudata suveranitate a Poporului se transformă într-un despotism colectiv. Cetățeanul nu are dreptul să conteste ce-i impune majoritatea. Rezultă de aici că majoritatea îi poate pretinde orice.

-IV-

Conform învățăturilor creștine, puterea vine de la Dumnezeu. „Nu este stăpânire decât de la Dumnezeu” (Romani 13:1). Cine a primit puterea pământească e prin urmare obligat s-o folosească pentru binele general, deoarece pentru aceasta i-a fost dată. Divinitatea vrea propășirea tuturor celor aflați în grija Sa, nu doar a unora. Dacă persoanele cu funcții importante ordonă lucruri dăunătoare societății, puterea lor își pierde caracterul divin și în consecință nu mai pot cere ascultare conștiințelor, care se supun doar Celui de Sus.

Legea creștină socotește toți oamenii egali, frați. Ea exclude orice supremație, inclusiv pe cea a numărului, ea nu recunoaște decât un singur stăpân, pe Iisus Hristos, ea nu acceptă la oameni decât acea putere care e după chipul puterii lui Dumnezeu.

Creștinismul nu contestă autoritatea civilă, dar nu admite ca depozitarii ei să impună infamia, blasfemia, sperjurul, crima, imoralitatea și furtul pentru că ar încălca Decalogul.

-V-

Creștinul vrea ca aceia care-l conduc să primească lumina cerească pururi imaculată, ca să-i poată asculta și ca să li se poată supune. Din păcate în lumea secularizată în care trăim nu mai există supunere fără servilism sau rezistență fără revoltă. Oamenii se supun când sunt slabi, se revoltă când se simt puternici și în loc să le arate calea cea dreaptă liderilor încearcă să le ia locul.

Principiul ascultării, supunerii fiind numărul, forța, dreptul e dat de forță și forța e dreptul. De unde concluzia admisă astăzi de toți că succesul legitimează orice. Societatea lipsită de Dumnezeu ajunge o junglă.

Predescu Virgil
  citeaza   raspunde

stimate user Toio34, interesante postari, chiar daca mai bine le-ar sta intr-o lucrare de disertatie la nu stiu ce examen prin unele facultati, insa am o nelamurire.
vorbesti de neam, de tara, de suflet... de-o gramada de concepte din astea nationaliste, in schimb in subsolul paginilor tale apare un citat in limba latina!
oare nu cumva e o urma de ipocrizie la mijloc?
adica nu am nimic cu citatul ala, ca nu ne apucam sa inventam apa clada, dar din dragoste de tara, parca ar fi fost mai frumos sa pui citatul acela tradus!

in rest iti urez cat mai multe succese in ramura!

apropos.
era o gluma la un moment dat...
in urma unei situatii neplacute, poporul roman s-a apucat sa se roage la Dumnezeu, pentru ajutor, dar se ruga in limba germana, si Dumnezeu i-a ajutat pe nemti!

sper ca intelegi ca nu este nici o aluzie la citatul tau in lomba latina... dar abslout nici una!
  citeaza   raspunde

Amor patriae nostra lex. = Iubirea de Patrie e legea noastră.
  citeaza   raspunde

SĂ ALEGEM CURAJUL DE A TRĂI!

-I-

Problema națională va exista cât timp va exista şi Poporul nostru. Așezarea geografică ne-a obligat, ne obligă și ne va obliga să ne confruntăm mereu cu adversari mai puternici ca noi. A fi sau a nu fi e, în concizia ei tragică, formula vieții noastre. Un mod bun de abordare a problemei naționale e apărarea fermă a tot ce e românesc.

În ultimii douăzeci şi șase de ani problema națională a fost ignorată. Ideea românească, sentimentul românesc sunt în regres. Martori sunt Ţara şi sufletele noastre. O Națiune care se neglijează pe sine nu imprimă Ţării pecetea sufletului său. Ce am făcut cu chipul blând al României?

La sate stilul caselor, îmbrăcămintea, viaţa de Familie sunt tot mai străine de tradițiile noastre. La orașe aspectul şi limbajul comerțului, reclamele, clădirile noi nu au nimic românesc.

Ne rămâne, e adevărat, reduta sufletelor noastre, dar şi ea se clatină. Sunt tot mai mulţi cei care nu mai păstrează în inimile lor decât urme vagi ale ideii naționale, ale idealului românesc, ale datoriei de român. Într-o zi am pus o întrebare simplă unor prietene: „Ce e un român?” şi ele mi-au răspuns cu toată seriozitatea: „E o persoană care nu știe cine e.” Prietenele mele mi-au relevat imprecizia, confuzia noastră în chestiuni vitale. Şi câte atitudini, câte slăbiciuni nu ne arată ce suflet șovăielnic avem!

-II-

Principalul barometru al vieții noastre naționale e starea limbii române, legătura ei cu inimile noastre. A crescut numărul celor care vorbesc şi scriu mai bine românește, dar a crescut şi numărul celor care nu se mai simt atașați de română. Ar trebui să luăm în serios acest avertisment. Limba noastră maternă riscă să ajungă pe un plan secund.

Avem o viaţă economică anapoda. De douăzeci şi șase de ani repercusiuni teribile au adus în aproape fiecare cămin suferință şi chiar mai mult decât suferință, umilință. Ignorarea fenomenală a raporturilor dintre economic şi naţional ne afectează nu doar viaţa materială, ci şi demnitatea şi libertatea.

Răul nostru are un nume: disoluția sentimentului naţional. E uluitor că unii spun că suntem naționaliști, când de fapt ne-am abandonat idealurile şi am frânt aripile aspirațiilor noastre. Ideea de Națiune, ideea de Stat românesc, de Ţară nu mai sunt un imperativ viu pentru o parte dintre noi. Am devenit un Popor care nu mai știe ce vrea şi încotro se îndreaptă și niciun Popor care şi-a pierdut busola nu a putut să-şi dea o viaţă coerentă, dreaptă şi viguroasă.

-III-

Evoluția actuală a Europei şi a lumii e neliniștitoare. Niciodată sufletul şi viaţa nu ne-au fost mai amenințate. Dar cu amenințări teribile ne-am confruntat mereu. Lupta strămoșilor noștri cu puhoiul migrator, după părăsirea Daciei de către romani, a fost dură. Cine, în anul 271 d.H., ar fi pariat pe viitorul nostru? Şi totuşi nu am pierit.

Se face simțită în lume o atmosferă puţin favorabilă Țărilor și Națiunilor. Dar trebuie să vedem în asta o fatalitate mai presus de virtutea defensivă a unui Popor dârz, decis să reziste? Nu! În faţa factorilor distructivi externi ceea ce se poate vedea la noi sunt forțe de reacție inactive, funcții de veghe care nu se exercită şi sentimente naționale care sunt contracarate.

Suntem în posesia unor comori inestimabile: o cultură originală şi o Religie capabilă prin bogăția sa spirituală să formeze oameni virtuoși, Familii puternice şi o Națiune omogenă. Ce ne împiedică să le cerem legal, pașnic acelora dintre politicienii noștri, preocupați doar de propriile lor interese, să-şi facă datoria faţă de Națiune şi de Ţară? Ce ne împiedică să luăm din cultura noastră, din credința noastră creştin ortodoxă tot ce ne pot oferi?

-IV-

Nu prea avem de ce să facem caz de faptul că suntem români, se vor grăbi să spună unii. Dintre miracolele trecutului, miracolul românesc nu e cel mai răsunător, dar e neîndoielnic cel mai emoționant şi nu există oameni generoși pe care să nu-i impresioneze. E incontestabilă tăria morală a unui Popor care prin dârzenie, statornicie şi voinţă şi-a refăcut Statul şi unitatea după două mii de ani de istorie potrivnică.

Să nu ne renegăm calitatea de români e o necesitate din punct de vedere economic. Ce mai păstrează Ţara noastră din originalitatea sa românească e un capital considerabil. De refacerea specificului nostru naţional va beneficia întreaga economie. Români profund, români până în străfundul sufletului, ni se va întâmpla ce i se întâmplă oricărui Popor care îşi păstrează identitatea, vom deveni creatori de produse industriale şi artistice originale cu mare căutare pe piaţă. Calculați locurile de muncă şi sumele enorme pe care le-am pierdut, pentru că nu ne-am condus afacerile cu simț patriotic sau măcar cu bun-simț! Dacă avem un nivel de trai scăzut, nu e din cauză că am fost prea români, ci pentru că nu am fost destul de români.

-V-

E un fenomen social curent într-o Ţară dominată ca o parte a populației să pactizeze cu străinii. Se pare că un astfel de rol a fost atât de dorit de unii că nici nu vor să mai audă de altceva. Îi rog pe acești concetățeni ai noștri să nu uite că sunt români.

O mare responsabilitate le revine gânditorilor, scriitorilor, publiciștilor, artiștilor. Nu pledez pentru înregimentarea intelectualității sub drapelul naţional, deşi e de dorit. Ar fi însă excesiv dacă aș vrea ca unii intelectuali să nu mai susțină globalizarea, laicizarea şi imoralitatea? În momente grele, ca acum, nu ar fi de datoria tuturor intelectualilor noștri ca, uneori, să coboare în for pentru a ajuta Poporul să-şi rezolve problemele de viaţă colectivă?

-VI-

Nu ne poate fi indiferent nouă, ca ortodocși, că suntem un Popor mare sau un Popor mic, un Popor sclerozat, demn de dispreţ sau un Popor robust şi mândru. Când ne lăsăm viaţa publică să se degradeze, când părem că nu putem face din Ţara noastră un Stat puternic, când în faţa adversităților luăm o atitudine resemnată, dezmințim vitalitatea şi demnitatea ortodoxismului nostru.

Credința noastră creştin ortodoxă ne învaţă smerenia faţă de Dumnezeu şi supunerea faţă de autoritățile legitime, nu slugărnicia, servitutea, închinarea la arginți, imoralitatea abjectă, tăcerea lașă. Nicio altă credinţă nu a arătat omului, ca ortodoxia, măreția lui de purtător al chipului lui Dumnezeu. Să nu trăim în genunchi, să ne ridicăm, să ne apărăm pașnic, dârz, perseverent ființa națională şi sufletul. Între a dispărea resemnaţi şi a trăi curajos să alegem curajul de a trăi.

Pârvu Ana Maria
  citeaza   raspunde

De la: Toio34, la data 2016-06-28 17:29:12Amor patriae nostra lex. = Iubirea de Patrie e legea noastră.


intamplator stiu ce inseamna, nu aveam nevoie de traducere!
dar va dati romani si va puneti statusuri si tot felul de etichete in alte limbi!
despre asta era vorba, dar nu ma mir ca n-ai inteles, mai ales cata vreme nu faci decat sa umpli forumul cu texte copiate de pe unde iti vine la indemana!

atat timp cat nu spui nimic de la tine, copiaza linistit in continuare ca tot asa linistit nimeni nu o sa stea sa iti citeasca copierile!
  citeaza   raspunde

multumesc adiminor Garbo!

prietenii stiu de ce!
  citeaza   raspunde

De la: heartbit, la data 2016-06-28 18:51:08
De la: Toio34, la data 2016-06-28 17:29:12Amor patriae nostra lex. = Iubirea de Patrie e legea noastră.

intamplator stiu ce inseamna, nu aveam nevoie de traducere!
dar va dati romani si va puneti statusuri si tot felul de etichete in alte limbi!
despre asta era vorba, dar nu ma mir ca n-ai inteles, mai ales cata vreme nu faci decat sa umpli forumul cu texte copiate de pe unde iti vine la indemana!
atat timp cat nu spui nimic de la tine, copiaza linistit in continuare ca tot asa linistit nimeni nu o sa stea sa iti citeasca copierile!

Dacă vreunul din prietenii mei postează texte ce nu-i aparțin, demascați-l. Vă rog să precizați însă de unde s-a „inspirat” (lucrare, autor, capitol, pagină).
  citeaza   raspunde

DE-AM SĂ UIT...
autor necunoscut

Iubită mamă de-am să uit,
Cum dulce tu m-ai legănat,
În miez de nopți
Sub ale prispei albe bolți,
Să fiu iertat!

Iubite tată de-am să uit,
Coasa ce-n mână tu mi-ai dat
Şi primul snop,
Ce-n dimineață l-am legat,
Să fiu iertat!

Iubite dascăl, de-am să uit
Întâiul "A", ce-am desenat
Tremurător
Sub aurul castanilor,
Să fiu iertat!

Iubita mea de voi uita
Întâiul "Te iubesc" rostit,
În parc târziu,
Lângă lacul argintiu,
Să fiu iertat!

Copilul meu, de-ţi voi uita
Întâiul gângurit sfios,
Ce m-a chemat
În noapte lângă micu-ţi pat,
Să fiu iertat!

Prietene, de voi uita
Priceperea, căldura ta,
Ce-n munca mea
Mereu cu drag mă ajuta,
Să fiu iertat!

Dar dacă-n luptă voi uita,
Prin plumb, prin foc şi prin nămeți,
Cuvântul ce ţi-am dat cu jurământ,
Tu, Patria mea, să nu mă ierți!
  citeaza   raspunde

RÂNDURI PENTRU DOMNIȘOARE (19)

PATRIA

Patriotismul

-I-

Iubirea pentru Familie, iubirea pentru semeni se contopesc într-un sentiment general greu de definit și atotputernic, iubirea de Patrie.

Educația poate dezvolta acest sentiment, dar nu-l poate crea, fiindcă există dinaintea ei. Patriotismul e sursa eroismului și baza vieții Națiunii. Pentru orășean, Patria e teritoriul pe care s-au succedat generațiile trecute, pe care se vorbește aceeași limbă și pe care se aplică aceleași legi, adică o realitate cam abstractă. Țăranului Patria îi e mai aproape de inimă. El iubește în Patrie obiectele cu care lucrează, terenul pe care-l cultivă și imaginile sensibile care i-au devenit sentimente. Există însă la fel de mult patriotism la oraș ca la sat. Orășeni sau țărani vom munci, vom lupta și la nevoie ne vom da viața ca Patria să trăiască.

Iubirea de Patrie ne rămâne în suflet indiferent de împrejurări. Patria e pentru noi ca o mamă și-i simțim lipsa, când suntem departe de ea. Frontiera e adesea o linie imaginară. Mașina străbate șoseaua. În față două drapele flutură pe două clădiri diferite aflate la o oarecare distanță. Unul e tricolorul nostru, e emblema pentru care au murit înaintașii, e simbolul ființei imperceptibile și totuși atât de concrete, atât de vii, pe care tocmai o părăsim, Patria, celălalt reprezintă același lucru, dar pentru alții. Mașina trece. Nu s-au schimbat nici cerul, nici peisajul, dar ne par diferite și la prima oprire, la auzul altei limbi decât româna, ne simțim ca exilați. La unii acest sentiment devine dor de Țară. În străinătate, întâlnirea întâmplătoare cu un compatriot necunoscut e, chiar și pentru cel mai rece dintre oameni, asemenea întâlnirii cu un prieten vechi.

-II-

Idea de Patrie, etimologic „pământul părinților”, a dominat antichitatea. „Trecătorule du-te și spune Spartei că am murit pentru legile-i sfinte!” Iată, cu Leonidas la Thermopyles, patriotismul grec! Și în Imperiul Roman patriotismul era o virtute apreciată. Pentru roman erau mai importante bogăția și prestigiul Romei decât bogăția și prestigiul său. În timpuri mai apropiate de noi, Națiunile s-au format treptat din amestecarea unor neamuri diverse și multă vreme au fost o puzderie de Sate mărunte.

Ar fi nedrept față de istoria noastră să susținem, cum fac unii, că idea de Patrie e în mod esențial modernă. Că ea a fost confundată în evul mediu cu voievodatele e posibil, dar în vremurile acelea voievozii personificau Patria. Nu e mai puțin adevărat că din a doua jumătate a secolului al XIX-lea sentimentul național s-a dezvoltat mai rapid. De atunci conceptul de Patrie s-a eliberat, a căpătat amploare, concept puternic și viu, concept făcut dintr-un trecut de luptă, din speranța într-un viitor mare și din voința de a fi uniți și de a rămâne uniți. Dorința noastră de unitate națională e sufletul României, forța ei.

-III-

Patriotismul a fost acuzat că ne face intoleranți față de străini. Globalismul e considerat de unii un ideal superior. Fără îndoială solidaritatea universală ne cere să-i considerăm frați pe toți oamenii, dar frați cu adevărat nu ne sunt decât conaționalii noștri de care ne leagă sângele. Fraternitatea universală nu exclude alte sentimente și Patria mondială, dacă va exista vreodată, va fi o asociere de Patrii. Inima noastră, oricât de mare ar fi, se poate atașa numai de ce îi e aproape, de ce-i apare într-o formă precisă, perceptibilă.

Iubirea de Patrie cuprinde iubirea pentru ai noștri, pentru pământul nostru, pentru tradițiile noastre, pentru religia noastră creștin ortodoxă, pentru limba română, toate lucruri care fac parte din noi, așa cum noi facem parte din ele. Niciun om cinstit nu se poate imagina fără Patrie, izolat, lipsit de îndatoriri și de drepturi. Patriotismul e cel mai puternic sentiment superior. El a inspirat fapte supraomenești, el e un ideal mai presus de interesele personale. S-a constatat că Țările sărace, dezmoștenite, triste sunt iubite puternic de copiii lor, dovadă că Patria e îndrăgită pentru ea însăși, nu pentru frumusețea, prestigiul sau bogăția sa.

-IV-

După cum orice medalie își are reversul ei, patriotismul își are și el părțile sale rele. De trufie nu e scutit nimeni. Popoarele expansive o manifestă deschis, cele mai rezervate o ascund, dar disprețul lor tăcut pentru alții e la fel de mare. Oamenii de naționalități diferite se înțeleg de regulă destul de greu între ei. Firesc ar fi să dăm dovadă de îngăduință reciprocă pentru a putea conviețui. Totuși unora le pare inadmisibil că, nefiind conaționalul lor, ești diferit de ei. Or acesta nu mai e patriotism, sentiment nobil și mare, ci o caricatură a lui.

În ciuda scăderilor sale, patriotismul, deformat uneori ca orice ideal ce trece prin inima imperfectă a oamenilor, merită cu prisosință să-l cinstim. El ne permite să existăm ca Națiune, el ne asigură demnitatea, unitatea și specificul, el ne dă un bun comun de apărat, Țara și același țel, progresul ei. Mai presus de interesul personal, Patria e mobilul grandios al muncii și al eforturilor. În caz de pericol, ea transformă indivizii făcând-i puternici pe cei slabi.

-V-

Am greși, dacă ne-am imagina că patriotismul nu are nimic comun cu feminitatea. Femeile sunt, dimpotrivă, mult mai datoare să-și iubească Patria, ca să poată transmite acest sentiment copiilor lor și ca să le insufle un principiu ce poate fi rezumat în următoarea propoziție: „Vă datorați timpul, averea și viața slujirii Țării”. Cuvinte viguroase ce se regăseau în trecut pe buzele majorității mamelor. Multe femei din prezent se dezinteresează de problemele naționale. Invocând diverse pretexte pentru a-și justifica atitudinea, ele scapă din vedere că sunt parte a Națiunii ca și bărbații. Acelea care sunt înclinate să sacrifice iubirea de Patrie pentru interesele proprii e necesar să se întărească sufletește și să-și spună că au la rândul lor obligații față de mama noastră comună.

Femeile, la fel ca bărbații, pot fi de folos Patriei și crescându-și reputația prin fapte, prin dezvoltare morală proprie. Strădania de fi un cetățean mai bun, mai util e un alt mod de a fi patriot. În Patrie trăiesc și săraci. O formă de manifestare a patriotismului femeilor e colaborarea lor la ușurarea suferințelor sociale. Aici ele găsesc un mod de a-și folosi admirabil calitățile și de a-și servi Țara.

-VI-

Nu ne aparținem doar nouă, ci și Patriei. Indiferența față de ea, refuzul de a lucra constant pentru dezvoltarea ei au consecințe negative și asupra societății, și asupra fiecăruia dintre noi. Iată ce ar trebui să știe mai ales femeile, pentru că influența lor, deși indirectă, e decisivă. Ele dau Națiunii forță morală. Femeile cu dragoste de Țară își transformă soții și copii în cetățeni admirabili. Femeile bune, cinstite, la care patriotismul lasă de dorit, își transformă soții și copiii în persoane comode și egoiste.

Popescu Angela
  citeaza   raspunde



Ce mai, caldura mare, dom'le!...
...No offence!

  citeaza   raspunde

RÂNDURI PENTRU DOMNIȘOARE (20)

PATRIA

Îndatoririle cetățeanului

-I-

Statul suntem noi, fiindcă în virtutea votului luăm parte la guvernare. Cum nu există drepturi fără îndatoriri, fiecare român are deci îndatoriri faţă de Stat.

-II-

Prima îndatorire a cetățeanului e fidelitatea arătată Ţării. Ea se manifestă în principal prin atașament pentru propria naționalitate. Renegarea calității de român e condamnabilă și nu se poate justifica prin nimic. Apartenența la Națiune, interesul național sunt mai presus de orice. Nesocotirea lor e o crimă.

-III-

A doua îndatorire a cetățeanului e respectarea legilor. Avem posibilitatea de a contesta în instanță prevederi legale nedrepte, dar după ce s-a dat o hotărâre judecătorească definitivă, trebuie să ne conformăm. Dacă fiecare ar decide cu de la sine putere, când să asculte sau când să nu asculte de legi, s-ar instaura anarhia. Disciplina ne face să fim ca un singur trup, altfel spus ne dă unitate, forță. Socrate și-a acceptat condamnarea la moarte, deși era nevinovat. „Dacă Patria e rea cu noi, s-o convingem să fie mai bună, iar dacă nu reușim, să-i acceptăm deciziile fără să protestăm”, a spus el. Marele filozof vedea pe bună dreptate în legi voința Patriei. Avem totuși posibilitatea de a îmbunătăți legislația. Civilizația însăși nu e, la drept vorbind, decât rezultatul perfecționării continue a normelor juridice. Reglementărilor legale în vigoare le datorăm însă supunere necondiționată.

Reprezentanților legii în exercițiul funcțiunii li se cuvine la fel de mult respect ca legilor înseși. E ce românul uită uneori. El îi ridiculizează cu dragă inimă pe toți cei ce au autoritatea. Nimic nu e mai contrar interesului Țării, deoarece o autoritate care nu se bucură de stimă e acceptată greu. De altfel autoritatea e independentă de calitățile bune sau rele ale persoanelor. Dacă un polițist îmi cere să mă legitimez ca să mă amendeze pentru că am traversat când era roșu la semafor, nu lui mă supun, ci majorității care vrea ordine pe străzi. Acest principiu se aplică tuturor celor care au o funcție publică.

-IV-

Reînființarea serviciul militar general e de dorit, întâi pentru că avem dreptul să ne pregătim pentru apărarea Patriei, apoi din cauza pericolelor la care ne expune poziția noastră geografică. Serviciul militar, tribut de timp, de efort susținut când e pace și tribut de sânge când e război, e greu de efectuat. Nu e ușor să renunți la interesele personale, la studii sau la confortul vieții civile. Numai că fără o armată puternică Națiunea nu va fi în stare să-și apere teritoriul și cetățenii. De aceea e necesar ca slujirea Țării sub drapel să fie asumată de noi toți.

-V-

Impozitul propriu-zis e o altă îndatorire inseparabilă de calitatea de cetățean. Statul făcând investiții de interes obștesc, întreținând o poliție pentru asigurarea liniștii în interior și o armată pentru a ne apăra de agresiuni externe, cheltuie sume mari și e drept ca noi, cei care profităm de avantaje, să ne aducem contribuția. Nu noi hotărâm taxele, ci persoanele alese de noi prin vot. S-a căutat ca stabilirea valorii impunerilor să fie cât mai echitabilă și se fac eforturi pentru a o îmbunătăți. Neplata impozitului e furt. Refuzându-ne partea, fiscalitatea va apăsa mai greu pe umerii celorlalți. Datoria cetățeanului e să-și achite dările, să conteste legal abuzurile și, mai ales, să-și aleagă reprezentanți preocupați de buna administrare a banului public.

-VI-

De reprezentanții noștri în conducerea Statului depinde totul. O obligație esențială a cetățeanului e prin urmare votul. Nu am greșit când am spus obligație. Se vorbește despre dreptul de vot, când ar trebui să se vorbească despre obligația de a vota. Nu ne e îngăduit să ignorăm scrutinul. E necesar ca fiecare să țină cont când alege, nu de preferințele sale, ci de interesul general și fie că e vorba de un consilier local, de un deputat sau de un senator, să opteze onest pentru cel mai bun.

-VII-

Calitatea de cetățean e adevăratul scop al existenței sociale a omului. Femeile sunt în același timp cetățene, soții de cetățeni și mame de cetățeni. Înțelepciunea lor se vede când acționează sau când îi sfătuiesc pe cei care acționează. Această înțelepciune e rezultatul unor experiențe trăite. Primind uneori lovituri dureroase ca urmare a întâmplărilor din viața lor sau a celor dragi lor, femeile sunt nevoite să fie atente la evenimente pentru a-i putea sfătui pe aceia pe care sunt chemate să-i îndrume. Greutățile prezentului au modificat caracterul bărbaților obligându-i la mai multă seriozitate, prin urmare nici femeile nu pot da dovadă de ușurătate sau de frivolitate.

Popescu Angela
  citeaza   raspunde

Raspunde Varianta pentru tiparire   
Mergi la: