ghid pentru o viaţă împlinită
Info
x
info
 
 


Info
x
info
 
 

RomÂnia apĂrĂ-Ţi sufletul!

Voteaza
*****Scor: 5 din 2 voturi
 

Toio, unii sunt atat de "in viteza" ca nu mai dau pe la DEX, chiar daca-l au in casa..... :D Cand intra "pe aici" scrie doua cuvinte si alea:

salut, va pup si ! "Limba" corect,
o foloseste ca sa nu li se impleticeasca cu altele.....
Oricum, cu o floare, nu se face expozitie si nici compresata nu arata bine! Lasa sa se vada, cine are arata, cine nu poate, se screme.
  citeaza   raspunde

E încă în casă, dar pleacă imediat.
  citeaza   raspunde

ce DEX plimbaret ai! ;))
k! plimbare placuta!:)
  citeaza   raspunde

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

FAMILIA

Femeia şi Familia

-I-

În prezent, când toate carierele îi sunt deschise, femeia are de ales între a fi femeie şi a fi o personalitate.
După părerea mea misiunea femeilor e să rămână femei, să perfecţioneze viaţa familială, s-o însufleţească, s-o înfrumuseţeze, să-i dea un caracter sacru. E o misiune importantă, nobilă şi ar fi o greşeală să se creadă că limitează influenţa feminină la spaţiul casnic. Crescând copiii, femeia acţionează asupra opiniilor lor şi asupra moravurilor lor, ea pregăteşte viaţa viitoare a Naţiunii.

Ne agităm inutil încercând să găsim răspuns la o întrebare aberantă: femeia e inferioară sau superioară bărbatului? Ea nu e nici inferioară, nici superioară bărbatului, ci diferită de el, ambii fiind meniţi să se completeze reciproc. Ideală ar fi o căsnicie unde totul s-ar face de comun acord. Într-un astfel de caz superior ar fi acela care s-ar devota cel mai mult.
În Familie unul trebuie să asigure veniturile, celălalt administrarea lor, ambele funcţii cerând la fel de multă stăruinţă şi abnegaţie. S-a demonstrat că de cele mai multe ori femeile sunt cele care susţin căminele sau le ruinează. Ele dirijează gospodăriile şi în consecinţă decid în tot ce are legătură cu Familiile lor. Nu e puţin lucru pentru că de stabilitatea Familiilor depinde stabilitatea Naţiunii.

-II-

Asta nu înseamnă că femeilor le e interzis să muncească atunci când nevoia sau gusturile le-o impun. Chiar dacă are servici, se cuvine ca femeia să se limiteze în viaţa căminului la veniturile de care dispune, să nu aibă pretenții exagerate, să fie ordonată şi
econoamă. Cumpătată, ocupându-se de gospodărie, obţinând câştiguri suplimentare, ea va deveni un factor activ în Familie. Înţelegând cât e de important ca voinţa şi impulsul să fie una, supusă inteligent autorităţii soţului ca parteneră, nu ca subalternă, ea va avea de la el întregul sprijin. Ştiind ce vrea şi încotro se îndreaptă, ea va găsi o mare bucurie în a face din prosperitatea casei marea sa realizare.

Firea a hărăzit femeile vieţii de Familie, le-a format pentru asociere, le-a stabilit ca ţel fericirea aproapelui. Ele cunosc mai puţin ca bărbatul egoismul luptei pentru viaţă şi cu toate că în prezent totul li-l impune ele îşi păstrează înclinaţia spre elanurile inimii, spre sacrificiu. Să nu le judecăm superficial, ci în împrejurări grele, la necaz, în eroismul lor obscur de fiecare zi. Pe lângă bolnavi, de exemplu, ele dau dovadă de o energie extraordinară. Aproape toate femeile sunt infirmiere excelente, îngrijirea minuţioasă de dat celor aflaţi pe patul de suferinţă scoate în evidenţă calitatea lor dominantă care uneori devine exagerată: ataşamentul scrupulos, formalist pentru lucrurile mărunte. Femeia judecă bine, chiar dacă îi cam lipseşte perspectiva, chiar dacă dă prea multă importanţă formei, aparenţelor, neglijând fondul. Aşa cum e, cu calităţile şi defectele sale, ea e însă centrul Familiei. Când mama lipseşte căminul pare lipsit de viaţă.

Femeia exercită în casă un fel de suveranitate, însufleţind mecanismele delicate ale căsniciei, influenţând sufletele. Îndatoririle sale casnice, îndeplinite într-un cerc restrâns, comunică precizie şi claritate demersurilor pe care le face. Achitându-se de ele pentru binele alor săi, ea are satisfacţia de a se simţi utilă şi de a fi din acest motiv mai iubită de soţ, de copii, de toţi aceia care depind de ea.
Cunosc femei care nu mai trăiesc pentru ele, ci pentru cei care le sunt apropiaţi. Aş fi ispitită să le reamintesc că fiecare are îndatoriri şi faţă de sine, dar cine poate condamna o greşeală făcută din exces de abnegaţie?

-III-

Femeia e văzută înainte de toate ca mamă şi soţie, căsătoria fiind pentru ea vocaţia principală, fără să fie totuşi singura. Celibatară, ea va juca în Familie un rol care cere sacrificii sau se va dedica în exterior binefacerii, studiului. Pentru aceasta e bine să se pregătească pentru loviturile pe care i le poate da soarta şi să-şi creeze în sine resurse de energie care să-i permită să reziste. O asemenea cale nu e uşor de urmat cerând o mare iniţiativă, o rară forţă sufletească. E adevărat că munca e prin ea însăşi răsplată, să nu le plângem deci pe însinguratele de tot felul care îşi câştigă viaţa laborios. Un merit lipsit de aceeaşi compensaţie şi nu mai puţin onorabil e acela al fiicelor care-şi îngrijesc părinţii bătrâni, al mătuşilor care se consacră educaţiei nepoţilor, al surorilor care trăiesc în umbra fraţilor lor.

Se spune că e mai greu să fii fată bătrână decât mamă.
Căsătoria fiind baza colectivităţii, firea şi influenţa mediului social formează femeile pentru ea. Cea mai mare parte dintre ele găsesc în căsătorie tot ce-şi doresc: afecţiune, continuarea vieţii prin copii, o gospodărie unde sunt suverane, responsabilităţi multiple care, chiar luate în forma lor cea mai vulgară, ajung să le atragă. Acelora care văd mai sus şi mai departe, întemeierea unei Familii le apare ca o misiune divină dată de Dumnezeu însuşi. E o mare responsabilitate să formezi bărbaţi şi, ceea ce nu e deloc uşor, femei.
Îndatoriri faţă de soţ, îndatoriri faţă de copiii ce se vor naşte, îndatoriri faţă de Naţiune, sub acest aspect aproape de temut i se înfăţişează tinerei soţii rolul femeii. Ceea ce nu o va împiedica să fie fericită, dimpotrivă, pentru că dificultăţile de orice fel pot fi înfruntate, dacă ne înarmăm bine împotriva lor.

În Familie femeia monopolizează devotamentul. Ea e nevoită mereu să-şi sacrifice gusturile, nu poate dispune de timpul său. Nu-i lipsesc, în schimb, niciodată ocaziile de a comunica curajul natural cu care e dotată, pentru că e mai rezistentă ca bărbatul la durere fizică şi morală, pentru că se redresează cu mai multă energie. O însuşire specială îi permite să se adapteze rapid la împrejurări. Viaţa nu rezervă surprize ce pot modifica situaţia Familiei şi drept urmare rolul activ al soţiei, al mamei?
Toate femeile îşi au zilele lor de luptă. Nimic nu le fereşte de nevoia de a arăta la un moment dat un curaj şi o hotărâre contrare cu ce au fost obişnuite.

-IV-

Suntem foarte departe de visul copilelor răsfăţate care îşi imaginează că vor putea continua să-şi facă toate capriciile şi de rolul de bibelou de lux atribuit femeii în telenovele. Totuşi aceasta nu exclude farmecul. Dar să ne înţelegem asupra termenului. Nu conferă farmec doar frumuseţea fizică, graţia, copilăriile, veselia tinerească, ci şi bunătatea, lipsa toanelor, intuiţiile pătrunzătoare, talentul rar de a face întotdeauna ce trebuie. Acest din urmă tip de farmec poate rafina un anturaj mediocru, îl poate dezobişnui de grosolănie, îi poate rezolva dificultăţile şi asigura armonia.

Femeia se cuvine să-şi ajute soţul, copiii luminându-le calea, dându-le curaj. Când ea plânge e nenorocire, nimeni nu rezistă lacrimilor sale, forţa tuturor se evaporă.
Femeia are prin urmare datoria să fie sfetnic înaintea nenorocirii, ajutor curajos după, să prefere la nevoie onoarea bogăţiei.
Nu toate femeile pot juca bine un rol atât de providenţial şi de luminos, dar toate pot tinde spre aceasta.

Unii spun că pentru a reforma societatea, ar fi de ajuns să fie reformate femeile. De fapt ar fi mult mai simplu ca ele să fie atrase spre lucruri serioase şi modificată acea convenţie creată de prejudecăţi, de mode, care odinioară voia femeia sentimentală, care azi o vrea prostituată, dar care îi ignoră intelectul.
Să fii sfătuitoarea ascultată, voinţa activă a unei Familii, dă, orice s-ar spune, mai mult respect de sine ca postura de cocotă chiar foarte bine îmbrăcată.
De altfel cea mai imperioasă misiune a femeii e naşterea de copii şi educarea lor. De mamă depinde esenţa învăţământului școlar, orientarea sa morală. Ori, cum se știe, prin învăţământ se menţine şi se consolidează Naţiunea.

-V-

Toate femeile se nasc învăţătoare, fie şi numai pentru a le transmite fiicelor lor acele gusturi care le-au ajutat să deschidă, în monotonia îndatoririlor zilnice, ferestrele spre lumina şi aerul pur de sus.
Oricare ar fi situaţia în care soarta a adus o femeie, ea e datoare să-şi folosească adaptabilitatea pentru a-şi îndeplini cu cât mai multă graţie misiunea care-i revine. Caracterul o determină să prefere o viaţă liniştită şi stabilă, ocupaţii de interior, ceea ce-i permite să facă să înmugurească în Familie floarea idealului. Zorelele de la balconul garsonierei umile a unei vecine casnice cu doi copii mă îndeamnă întotdeauna să mă gândesc la aceasta. Să fii obligată de o situaţie oarecare să stai acasă e o binefacere.

Surmenajul pe care viaţa modernă îl impune femeilor, goana nebună după distracţii nu li se potriveşte nici moral, nici fizic.
Vizitele interminabile prin magazine, afişarea unui lux fals pentru a-şi da o aparenţă de eleganţă, preocuparea exagerată pentru modă, toate acestea sunt opusul vocaţiei noastre, toate acestea alungă bărbaţii când e vorba de căsătorie.
Cultura şi nu hainele, grija pentru aproape şi nu bibelourile sau zorzoanele sunt cele care ne vor impresiona cel mai mult când vom intra în locuinţa unei femei cu adevărat bune şi distinse. Casele noastre poartă amprenta sufletelor noastre, aşa cum hainele noastre iau forma corpurilor noastre.

În Familie, femeia face binele discret. Ea e ca vata pusă în cutiile cu porţelanuri. Scoasă de acolo totul se face ţăndări. Dar blândeţea ar fi insuficientă dacă nu ar fi dublată de fermitate, de acea hotărâre promptă care doar ea permite să se adopte o atitudine tranşantă când e cazul.
Fără să încalce autoritatea şefului Familiei, soţia, mama se va fi implica în tot ce ţine de folosirea veniturilor comune. E o greşeală să se creadă că femeile nu sunt făcute pentru afaceri. Cu atenţia lor pentru lucrurile mărunte, ele le înţeleg foarte bine. Felul în care unele
s-au îmbogățit dovedeşte că au totul de câştigat dezvoltându-şi spiritul administrativ dobândit în gospodărie. La ţară multe femei iau parte la conducerea unor ferme mari cărora vigilenţa lor le asigură succesul.

-VI-

Treburile făcute cu zel, propunându-ţi un ţel de atins, devin atractive oricare ar fi ele, chiar şi menajul. Să nu depreciem ocupaţiile umile pe care el le implică pentru că poezia le-a glorificat, dovadă Nausicaa spălând rufe, deşi era prinţesă şi Charlotte a lui Goethe făcând tartine cu unt. De la cea mai mare doamnă până la cea mai neînsemnată femeie, virtutea menajului e mai presus de oricare alta ca instrument de a păzi viaţa. Activităţile aparent mărunte îşi au însemnătatea lor.

E important să-ţi iubeşti munca. Iubind-o te achiţi bine de ea. Nu vă asumaţi însă munca altora. O bună stăpână a casei nu-şi risipeşte timpul şi forţele cu activităţi pe care alţii pot să le facă sub îndrumarea sa, dar nu ezită să se implice întotdeauna personal în acele crize provocate de lipsa de resurse care nu cruţă nici micile gospodării, nici marile State. Firea nu a făcut degeaba femeia fină şi dibace, înclinată spre ordine, spre meticulozitate, spre prevedere. Rezultă de aici economie, ceea ce nu înseamnă zgârcenie, ci înţelegerea inteligentă a cheltuielilor, adaptarea lor la venituri. Această economie bazată pe principiul sever „nicio datorie, plata pe loc” va da cu siguranţă Familiei o organizare mai bună, mai mult confort, mai multă sănătate. E de preferat o locuinţă mobilată cu simplitatea dragă părinţilor noştri fanteziilor costisitoare plătite prin reducerea cheltuielilor pentru masă sau căldură.

Ordinea, curăţenia, punctualitatea par puţin lucru şi totuși ele creează o atmosferă de pace. O casă în neorânduială îi produce fiecăruia o stare de disconfort care înăcreşte caracterele.
De la o discuţie pentru o mâncare nereuşită sau o cină întârziată se poate ajunge la certuri grave. Punctualitatea, una din micile virtuți adesea dispreţuite, e un element esenţial pentru păstrarea armoniei. Pare foarte vulgar şi banal să faci să depindă pacea Familiei de amănunte de menaj, dar fiecare dintre noi gândeşte în secret sau o spune pe şleau: „Ţin la persoana mea.” Or femeia are grijă ca persoana celor dragi să fie îmbrăcată călduros şi hrănită după plac. Această purtare de grijă nu o va pune în inferioritate, dacă va şti s-o înalţe prin intenţie şi dacă nu face din ea un ţel, ci doar un mijloc.

-VII-

Femeia pură cu personalitate superioară puternică, cu suflet deschis oferind sfat, ajutor şi mângâiere celor care au nevoie de ele ar putea părea o plăsmuire ireală, dacă nu am vedea-o chiar lângă noi.
Nu ignor viaţa femeilor celebre prin talentele lor. Dar adevăratul talent e o excepţie, în timp ce descoperim în fiecare clipă în umbră mame care întruchipează portretul femeii puternice din Cartea Înţelepciunii. Obligaţiile feminine, aceleaşi acum trei mii de ani ca azi, nu sunt nicăieri mai concludent înfăţişate ca în Biblie. Nimic din ce e cu adevărat uman nu e schimbat de trecerea timpului.

Iubiţi-vă unii pe alţii ca fraţii, spune şi repetă de mai multe ori Evanghelia. Ceea ce pare să indice că prietenia frăţească e cea mai naturală, cea mai solidă, cea mai profundă afecţiune. În mod surprinzător însă tinerele nu caută întotdeauna prietenia la surorile lor. Uitaţi o clipă că majoritatea surorilor se înţeleg de minune, pentru a admite că în unele Familii domnesc certuri frecvente între copii sau mai degrabă răceală. Această absenţă de afinitate e uneori rezultatul unor gelozii supărătoare. Ea mai ţine şi de frecuşul zilnic care produce divergenţe, şocuri în fiecare clipă. Caracterele pot fi foarte diferite în aceeaşi Familie şi dacă nu se ajunge la conciliere, pot apărea conflicte. Problemele generate de interese se vor adăuga acestor tensiuni deja destul de puternice. „Cu cine vrei să mă judec? Îmi spunea o prietenă aflată
într-un etern proces cu fratele ei. Cu zuluşii, cu hotentoţii, cu care nu am nimic de împărţit?”

Rar există egalitate absolută într-o Familie numeroasă. Cei mici admit cu greu că fraţii şi surorile lor mai mari se bucură, datorită vârstei, de unele privilegii. Apar supărări, ranchiune pentru că firea omenească e imperfectă, pentru că asumarea răspunderii e rară. Apoi fratele şi sora se cunosc prea bine pentru a se judeca obiectiv. Unele caractere se aseamănă cu acele tablouri ce trebuie privite de la distanţă pentru că de aproape par mâzgăleli. Cele mai mici toane, cele mai mici imperfecţiuni manifestate continuu, fac să treacă neobservate calităţi remarcabile. Sunt spuse multe verde în faţă, prea multe. Prietenia e un obiect casabil, spart nu mai poate fi reconstituit. Pare mai uşor de dat dovadă de tact între prieteni ca între fraţi sau surori. Ne vedem prietenii când avem chef, în Familie ne vedem mereu, uneori în momente când nu prea suntem dispuşi la concesii, de aici dificultăţile. Suntem obligaţi, de voie de nevoie, să ne adaptăm dispoziţia la exigenţele celorlalte persoane care au aceleaşi drepturi ca noi, cu toate că nu le-am ales ca pe prieteni pentru că ne-au plăcut.

-VIII-

Se spune că formarea caracterului se realizează în Familie, că sunt mult mai bine crescuţi copiii care au mai mulţi fraţi şi surori. Ei nu au într-adevăr egoismul copiilor unici, ci alte defecte. Sunt tachinări care înăcresc băieţii, iar pe fete, ofensându-le, le fac să se închidă în sine. Părinţii cred uneori că e mai bine să-şi lase copii să se descurce între ei, cu toate că s-ar impune să reprime cu multă grijă, dacă nu certurile uşoare, cel puţin rivalităţile de inteligenţă dintre băieţi sau de frumuseţe dintre fete mai mari. Din fericire fraţii, surorile care se înţeleg bine predomină. Amintirile din copilărie, temele făcute la aceeaşi masă, necazurile, bucuriile trăite în comun în primii douăzeci de ani de viaţă îi vor apropia şi ei vor fi cei mai buni prieteni, dacă sunt amabili unii cu alţii şi dacă părinţii menţin armonia.

Iată două surori de vârstă apropiată, care nu s-au despărţit niciodată, care au devenit gemene sufleteşte. Viaţa lor zilnică e aproape identică, hainele asemănătoare. Caracterele diferite nu le împiedică să gândească la fel pentru că au fost crescute la fel. Sunt atât de unite, atât de asemănătoare încât îndepărtează tacit din viaţa lor tot ce le-ar putea despărţi şi îmbătrânesc împreună certându-se uneori, dar în fond adorându-se. În cazul unor asemenea surori când una dintre ele se mărită, cealaltă se identifică în continuare cu existența ei, îi devine satelit, îi creşte copiii ca pe proprii săi copii şi găseşte destulă fericire pentru sine în fericirea celorlalţi. Aşa se poate explica secretul adorabil al seninătăţii acestor fete bătrâne atât de utile într-o Familie.

Când e vorba de un frate şi de o soră afecţiunea capătă un caracter diferit. Firile feminină şi masculină se completează reciproc. Binele pe care o soră îl poate face fratelui său e incalculabil. Ea îl fereşte de rău determinându-l să-i respecte puritatea, ea îi inspiră sentimentul unei datorii care place firilor curajoase, datoria de protector. Ceva puternic şi delicat caracterizează ataşamentul dintre un frate şi o soră. Discutând ei se lămuresc unul pe altul prin felul în care faptele se prezintă raţiunii viitorului bărbat şi tactului în formare al viitoarei femei.

În Familiile numeroase se formează în acest mod grupuri, de cele mai multe ori de câte doi, în funcţie de potrivirile de fire sau de vârstă. „Ăia doi” îşi iau întotdeauna apărarea unul altuia, îşi acoperă faptele rele, intervin unul pentru altul pe lângă părinţi. Dar copiii mai mari îşi au locul lor aparte care comportă o grămadă de îndatoriri.

-IX-

Multe fetiţe însoţesc, supraveghează, păzesc ţânci un pic mai mici ca ele. În gospodăriile sărace cea mai în vârstă, la şapte sau opt ani, e deja de mare folos. E ceea ce le dă copiilor unei mari majorităţi capacitatea de a se descurca singuri la o vârstă când cei din Familiile înstărite nu sunt încă în stare s-o facă. Totuşi chiar printre cei bogaţi multe fete aud
spunându-li-se: „Trebuie să cedezi pentru că eşti mai mare.” Sentimentul responsabilităţii apare aşadar devreme şi uneori e cam apăsător. Nu e întotdeauna plăcut să fii dată ca exemplu pentru că aceasta impune mai multe virtuţi decât ai vrea să practici şi o îngăduinţă mai curând forţată decât firească. Să se ocupe de frăţiori e o misiune onorabilă care înalţă copila în proprii săi ochi, dar care o plictiseşte adesea atât de mult că o face morocănoasă.

Surorile, fraţii pe post de profesori le cer prea mult elevilor lor din exces de zel şi din lipsă de experienţă. Nu contează, cel mare, frate sau soră, e o forţă într-o Familie. El devine cap de rând şi-i antrenează pe ceilalţi după el. Dacă cel mare e muncitor, cei mici vor fi rareori leneşi. Impulsul e dat. Şi dacă cel mare e o fată, responsabilitatea, obişnuinţa abnegaţiei îi vor deveni o a doua natură. Ea va avea îndatoririle unei mame, fără să aibă bucuriile ei. Cei mici o vor vedea în ea un tutore, nu o soră şi se vor răzvrăti adesea împotriva autorităţii sale şubrede. De nevoie se va resemna cu aceasta şi va da dovadă de o răbdare, de o îngăduinţă care nu sunt specifice vârstei ei.
O cunoştinţă de-a mea, soră mai mare rămasă în cămin din datorie, a văzut cum cresc, apoi cum i se risipesc fraţii şi surorile care o invidiaseră pentru că era prima născută. Răsplata i-a fost că a devenit din ce în ce mai folositoare părinţilor săi bătrâni, că a ajuns în cele din urmă prietena, sfătuitoarea tuturor.

Fiilor, pe de altă parte, le aparţin viaţa activă şi unele forme de devotament curajos cum ar fi să aibă grijă de gospodărie în lipsa tatălui sau să câştige prin muncă o situaţie de care va beneficia toată Familia. Afecţiunea dintre fraţi, bine înţeleasă, e în realitate o prietenie cu reciprocitate asigurată legată între suflete egale, pentru că între fraţi nu e nicio deosebire de condiţie. Ea se întăreşte printr-o obligaţie infinit mai precisă. Aceasta e cu atât mai adevărat cu cât atunci când divergenţele se accentuează, când certurile izbucnesc, nimeni nu se simte liber să renunţe la dragostea pentru ceilalţi, la a-i ajuta la necaz. Ne putem închide inima, dar nu vom uita niciodată că în trecut părinţii ne iubeau la fel pe toţi. Amintirile comune călcate în picioare pot agrava urile, ranchiunele dintre fraţi, dar îi şi pot ajuta să se ierte, să se împace, pentru că le e imposibil să întoarcă pagina şi să spună, ca după o ceartă între simpli prieteni, „S-a terminat!”.

Se cuvine deci ca fraţii să dea dovadă de îngăduinţă reciprocă şi mai ales să evite să se izoleze unii de alţii. Fetele, mult mai dornice de afecţiune, sunt cele care au tendinţa de a se închide în propria carapace. Surorile, fraţii lor să încerce să le înţeleagă, să le încurajeze să se intereseze de bucuriile şi de succesele celorlalţi, să le obişnuiască cu acea încredere care permite să ni se înapoieze ce am dat fiindcă a şti să primeşti simpatia e uneori un act de generozitate. Să se întrajutoreze „ca degetele de la mână”, să se înţeleagă şi dacă nu pot, să se menajeze e datoria esenţială a fraţilor şi surorilor. Aceasta pentru ca într-o zi, când casa unde au crescut va fi goală, când părinţii vor fi dispărut, grupul să continue să existe prin legăturile de inimă şi de sânge, iar copiii ce i se vor naşte să simtă că fac parte din aceeaşi Familie.

Popescu Angela
__________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
  citeaza   raspunde

STRĂINUL
de Octavian Goga

Era, duminică-ntr-amiază,
Noi stam pe prispă strânși la sfat,
Când s-a ivit pe drumul Ţării
Un om la margine de sat.
Din pulberea învolburată
Abia puteai să-l deslușești -
Cu pașii largi, grăbindu-şi mersul,
Venea în hainele-i nemțești...

La cruce, în deal, noi îl văzurăm
Cum s-a oprit deodată-n pas
Şi s-a-nchinat adânc drumețul
Când a făcut în drum popas.
Privea-ndelung, ca dus pe gânduri,
La zidul zugrăvit cu sfinți.
Şi sta cu capul gol străinul
În ploaia razelor fierbinți.

Când s-a pornit încet la vale,
Noi ne uitam de la zăplaz,
Şi nu știu, ni s-a părut nouă,
Dar avea lacrimi pe obraz.
Când ne-a ajuns, a dat binețe,
Cu glas domol, si-apoi a stat
Şi ne-a-ntrebat de sănătate
Şi de nevoile din sat.

Ne-a zis c-ar vrea la sfânta slujbă
Să vie alăturea cu noi,
Şi s-a uitat cu-atâta jale
Când a trecut un car cu boi.
Iar la vecernie drumețul
Stătea cucernic și supus,
Şi-a sărutat duios icoana
Cu răstignirea lui Iisus.

Când a plecat ne-a spus povețe
Cu grai înduioșat și blând,
Şi ne-ncălzea atâta-n suflet,
Că lăcrimam toți ascultând.
Spunea că nu-i păcat mai mare
Decât să-ţi lapezi Ţara ta
Şi, vezi, îi tremura cuvântul
Pe buze, când ne cuvânta!

Apoi s-a dus... Ne era jale
Când s-a pornit la drum, pe grui...
Dar uite, în țintirim, pe noapte,
Spun că văzură umbra lui.
De-atunci tot despre el ni-e vorba
Şi-atât am vrea cu toți să știm:
Anume lângă care cruce
A-ngenuncheat în țintirim...
  citeaza   raspunde

CÂNTEC SFÂNT
de Ştefan Octavian Iosif

Cântecul ce-ades ţi-l cânt
Când te-adorm în fapt de seară,
Puiule, e-un cântec sfânt,
Vechi şi simplu de la ţară.

Mama mi-l cânta şi ea,
Şi, la versul lui cel dulce,
Puiul ei se potolea
Şi-o lăsa frumos să-l culce.

Azi te-adorm cu dânsul eu,
Ieri el m-adormea pe mine,
Şi-adormi pe tatăl meu
Când era copil ca tine...

Mâine, când voi fi pământ,
Nu uita nici tu şi zi-le,
Zi-le doina, cântec sfânt,
La copiii tăi, copile!
  citeaza   raspunde

asta mi-o placut!
Da, s'te suflet de Romanas!:D


La mine(azi) s-o defilat!
Fanfara, haine militare, tunuri, artilerie, salvare, aparate de resuscitare sigilate, noi-noute....investitie se pare!
Privitori, si "de stanga si de dreapta", multi in bataia soarelui cu palaria trasa pe ochi cu si aparate FOTO(erau)
Tele(fuziunea) non-disponibila.
Am vazut eu, destul, masa si dansul vor avea loc de jur-imprejuru' monumentului eroilor, vis-a-vis de biserica si hotel!
Da, un hotel cu multe "camere":(
Scena deschisa va prezenta un program politic si apoi hopa-i topa-i!
Intrarea este libera numa' ca tre sa ai buzunarele pline si sa consumi, cascatorii de gura n-au ce cauta, na!
Sa saliveze!


A! o aparut Mus_tu, gusti?
  citeaza   raspunde

Discriminare!
Merg la Haga! Da' suflețelu' meu ce are?
  citeaza   raspunde

decat "acolo" mai bine dai o fuga la mine si gusti cu "ochii" tai!
  citeaza   raspunde

Nee! Merg după buruieni, mai bine.
Degustarea altădată.
  citeaza   raspunde

la anu' si la multi ani atunci, mustu' fierbe, nu asteapta, cand o stat o si'ntepat, gata tulburelu' si-l chem pe "baietelu'" sa-l deguste! ;)
O tamaioasa demisec pe masa...mmmmm, ce bunatate!
Nu pe nemancate!
  citeaza   raspunde

PANSEURI

Sunt româncă şi sunt om datorită calităţii mele de româncă.

Pentru a înlănţui un popor trebuie să-i distrugi religia şi să-i adormi conştiinţa naţională.

Reuşita individuală şi reuşita naţională sunt inseparabile.

Uneori să fii liber nu înseamnă să poţi pleca, ci să poţi rămâne.

Popescu Angela
  citeaza   raspunde

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

FAMILIA

Tânăra la părinţi

-I-

Dacă în cercul Familiei rolul femeii e activ, acela al tinerei e şi activ şi pasiv. Vreau să spun că e necesar ca activitatea sa să se exercite în primul rând în folosul alor săi. Iat-o ajunsă la vârsta când educaţia i s-a terminat, când sacrificiile făcute de părinţi pentru ea au încetat. Vor trece nişte ani înainte ca ea să-şi întemeieze propria Familie. Va rămâne, deci, în continuare în cămin. Ce va face cât va mai sta acolo?

E încântătoare, se înţelege, dar e de ajuns pentru o fiinţă umană? Unele cred că da. Se preocupă doar de aspectul lor exterior, se străduiesc să placă fără să remarce că admiraţia care li se arată nu are nimic măgulitor. Despre o tânără frumoasă, care nu-şi dezvoltă inteligenţa şi inima, se va spune ce spunea Milton, orb, despre soţia sa: „E ca un trandafir, îmi dau seama după spini.” Mulţi părinţi, fără să fie orbi, ar putea repeta aceleaşi cuvinte. Calităţile exterioare asigură în lume un oarecare succes, dar sunt mai puţin importante în Familie. Cel mai drăguţ chip, dacă e posac, îşi pierde mult din farmec, în timp ce o bună dispoziţie constantă, lipsa toanelor şi a irascibilităţii aduc bucurie într-o casă.

-II-

Nevoia de distracţie a unei tinere e de fapt o prejudecată. Fiica s-ar cuveni să-şi însenineze tatăl îngrijorat de viitor sau obosit de muncă, mama care se zbate pentru toţi, fraţii preocupaţi de carierele lor.

E ciudat că tinerele, la o vârstă când totul e nou, par adesea plictisite şi imposibil de înveselit. Cele mai multe dintre ele trăiesc liniştite, părinţii scutindu-le de corvezi şi satisfăcându-le capriciile în limita posibilităţilor. Au deci timp să-şi dezvolte talentele şi cu toate acestea se plictisesc, ba chiar pozează în victime.

Iat-o pe domnişoara X… Ei bine, ea striveşte totul în cale, oprimă o mamă prea slabă care
i-a devenit satelit şi terorizează un tată care nu-şi mai exercită autoritatea asupra ei ca să nu o supere. Rebela domnişoară X comandă, conduce, se revoltă împotriva oricui încearcă
să-i impună ceva, declară că are propriile sale idei şi le impune cu orice preţ. Ceea ce nu o împiedică să-şi plângă de milă.
Şi pe „biata” Z… Aceasta e mai puţin bătăioasă. S-a închis în turnul său de fildeş, trăieşte acolo detaşată de toate şi pentru că nu a fost acceptată de Familie ca regină atotputernică declară că Familia nu o mai interesează decât foarte puţin. Dacă mama o mustră se bosumflă şi face pe neînţeleasa.
Las la o parte pe aiuritele care consideră distracţia obligatorie, deşi e doar o odihnă permisă. Să te distrezi când poţi, foarte bine, dar să faci din asta o preocupare permanentă, niciodată.

-III-

Din fericire cea mai mare parte a fetelor nu caută întotdeauna distracţia. O tânără de oarecare valoare e o personalitate în formare. Dorinţa de afirmare o face să aștepte cu nerăbdare să i se ofere o şansă, iar dacă aşteptarea se prelungeşte, îşi pierde răbdarea. Ea ar vrea independenţă pentru a putea atinge un ţel oarecare. Dar cine o împiedică să aibă un ţel? Ar putea, de exemplu, să-şi perfecţioneze fiinţa morală, să-şi dezvolte spiritul, să stea drept în faţa vieţii în loc să se legene în iluzii. Nu-i trebuie decât voinţă.

Tânăra se poate pregăti pentru viaţă ajutându-şi părinţii. Ea îi va face astfel pe ai săi să beneficieze de calităţile pe care le are, de pregătirea sa. Alături de tatăl său va găsi o mie de modalităţi de a fi utilă, în afară chiar de atenţia pentru detalii caracteristică femeilor. Ştiu un tată care şi-a făcut fiica asociată la firma sa şi consilieră în vânzări. Dacă s-ar fi dovedit superficială sau iresponsabilă, e clar că el nu ar fi implicat-o în afacerea sa. De ea a depins încrederea care i s-a arătat.

-IV-

Muzica, lecturile în comun, jocurile de cărţi ca tabinetul sau macao, tot ce alungă monotonia serilor în Familie, iată domeniul tinerelor. Pentru că nu aparţii nimănui, nu e un motiv să te preocupi în mod egoist doar de tine, ci dimpotrivă o şansă de a fi folositoare.
Independenţa, cum o înţeleg unele, se obţine cu preţul unor responsabilităţi. Ori tânăra nu are nici responsabilităţi, nici experienţă, chiar dacă a învăţat totul din cărţi, de aceea nu are de ce să i se pară dificil să-şi asculte mama.

Românca e în general crescută acasă, ceea ce face ca între ea şi mama ei să apară o comuniune de gusturi şi de gânduri. Viaţa sub acelaşi acoperiş păstrează această apropiere, asemănările de fire o accentuează. Fiica îşi destăinuie îndoielile, visele, entuziasmele mamei sale fiindcă ştie că poate găsi la ea înţelegere sau îndrumare. Astfel mama şi fiica ajung să fie tinere împreună. Nicio afecţiune nu dă rezultate mai bune, nicio afecţiune nu are o influenţă mai salutară asupra cuiva care tocmai pășește în viaţă ca afecţiunea dintre un părinte şi copilul său.

Tânăra devine ajutorul mamei sale, sfătuitoarea sa în amănunte de interior, mângâierea sa în confruntarea cu neliniştile provocate de griji. Jucând un asemenea rol, care de fapt îi şi aparţine, ea câştigă enorm pentru inimă şi minte. Mama poate să-i călăuzească gândul spre ce ţine de intelect şi s-o pregătească temeinic pentru lucruri serioase, lăsând-o totodată să-şi manifeste liber înclinaţia specifică vârstei pentru veselie, pentru îmbrăcăminte chiar. Buna dispoziţie e o mare virtute, iar eleganţa o formă de manifestare a bunului gust.

-V-

Iată înfăţişat succint tipul de tânără care se impune admiraţiei noastre, iată tânăra model. Şi acest tip ideal poate fi regăsit în toate literaturile de oricine vrea să reflecteze la el. E Antigona, e Cordelia, e adorabila Iphigenia a lui Racine.

Popescu Angela
  citeaza   raspunde

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

FAMILIA

Respectul

-I-

În prezent respectul e pe cale de dispariţie. Foarte mulţi cred că e pueril şi demodat. Tineretul nu mai respectă vârstnicii, de altfel nimeni nu mai respectă nimic. Dacă legea nu ar fi apărată de poliţist şi de jandarm, am considera-o facultativă. Lipsa respectului se manifestă, din nefericire, mai ales în Familie. Cine se mai jenează de străini, nu se mai jenează de ai săi. În general, să te jenezi cât mai puţin posibil a devenit un ţel. Viaţa aşa cum Dumnezeu o vrea, aşa cum Naţiunea o cere, e plină de îndatoriri şi pentru a ne menţine la un nivel moral superior e nevoie să ne jenăm mai mult. Respectul, nu e doar frumos, el mai e şi unul din cele mai bune mijloace de a diminua egoismul. Unele forme exterioare de politeţe sunt folosite în lume aproape maşinal, dar respectul obişnuit şi constant e mult mai greu de practicat în Familie.

Fără îndoială copilul îşi ascultă părinţii, fiindcă autoritatea lor, ca aceea a legii, se afirmă la nevoie prin forţă, dar înţelege de ce e necesar să-i asculte? Îi e clar că la orice vârstă singurul mod de a fi independent faţă de o autoritate e de a-i recunoaşte caracterul venerabil?
Copilul se crede adesea nu doar egalul părinţilor săi, ci mult mai capabil ca ei. O tânără modernă, suportând poate cu condescendenţă mustrările materne, va gândi că „biata mama” are concepţii învechite, aşa cum unii băieţi îşi vor trata tatăl, prea îngăduitor, ca pe un coleg de clasă. Toate acestea sunt şocante, pentru că Familia trebuie să fie o şcoală a respectului. Altădată respectul domina tandreţea. Memoriile din trecut ne dau imaginea unor Familii unde mamei i se spunea „Doamnă”, sărutându-i-se mâna.

-II-

Încercând să fim mai puţin protocolari am sărit la cealaltă extremă. Tutuiala s-a generalizat. Să recunoaştem însă că în Familie tutuiala exprimă mai multă afecţiune. Poţi să-ţi respecţi părinţii, chiar dacă îi tutuieşti. Limbajul, tonul sunt cele care contează. Trebuie însă evitat aici tot ce marchează egalitatea, părinţii şi copiii nu sunt egali. Fără respect, afecţiunea filială nu e ce s-ar cuveni să fie, îi lipseşte baza şi odată cu ea, trăinicia.

Alături de părinţi sunt bunicii şi către ei trebuie să îndrepte cel mai mult respectul nostru, pentru că ei au pe lângă dreptul anilor, pe acela al slăbiciunii. Autoritatea lor nu se mai manifestă, ea personifică îngăduinţa, ei îi lasă pe părinţi să mustre, spunându-şi că le rămân puţini ani pentru a îndrăgi. Cum le-am putea arăta vreodată toată stima pe care o merită? Ei reprezintă un trecut de înţelepciune şi de trudă. Prosperitatea Familiei, atâta câtă e, e în parte realizată de ei. Şi pentru toate acestea, de care copiii profită, e prea mult să ceri deferenţă, lipsa contradicţiilor? Aceşti bătrâni amabili, care nu mai trăiesc decât prin ceilalţi, aceste bunici păstrându-şi tinereţea inimii până la capăt, sunt pentru tineri o lecţie vie contra egoismului care usucă şi paralizează. Să ne ridicăm privirile spre ei, pentru că sunt mai sus ca noi pe treptele care duc spre culmi.

-III-

Continui cu ce ar fi trebuit să încep, cu respectul de sine, care-l implică pe acela pentru chinuita noastră limbă română, fiică de Familie bună şi de origine nobilă. Multe tinere adoptă argoul şi tonul liceenelor care nu prea dau pe la şcoală. Folosirea unor expresii vulgare afectează gândirea, care şi ea devine vulgară. Fără să incriminez gustul pentru sport, mă văd obligată să remarc că el dă uneori acestor domnişoare un aspect teribil de viril şi un jargon supărător. Femeile, indiferent de vârstă, au datoria să păstreze pe lângă bărbaţii din Familia lor prestigiul delicateţei. Ele trebuie să le merite respectul ca să-l poată pretinde întotdeauna. Evitând camaraderia fetele vor deveni cele mai bune prietene pentru fraţii lor. Respectul de sine e o obligaţie strictă, femeia, tânăra îi vor datora respectul celorlalți. Ele să înveţe să-şi controleze comportamentul, limbajul şi gândul, să traseze în jurul lor un cerc de care răul să nu poată trece sub niciun pretext.

-IV-

Câte forme nu are respectul! Să ştii să asculți cu răbdare şi bunăvoinţă, să te arăţi săritoare, amabilă, să ai pentru persoanele mai în vârstă decât tine acele atenţii mărunte care înseamnă atât de mult pentru ceilalţi, să nu-ţi spui părerea pe un ton arogant, să nu tranşezi cu tupeu. În Familie, respectul se dovedeşte în detaliile vieţii de zi cu zi, el se manifestă în fiecare clipă, e lubrifiantul care face angrenajele să funcţioneze fără să scârţâie inoportun. Situațiile când putem da dovadă de devotament sublim fiind rare, să nu neglijăm nicio ocazie de a ne face agreabile.

Popescu Angela
  citeaza   raspunde

teoretic, 100% adevarat dar nu mai tine acelasi cod al bunelor maniere si in sec. XXl. Real vazand lucrurile, tineretul oricata educatie ar primi in : familie, scoala, job, biserica....etc. tot pe cea de "gasca" o aplica. Cum de ce? pentru ca asa se vad/ simt bine, nu au nevoie de filozofii perimate care nu coincid cu evolutia lor, de ce sa respecte batranii pe care nu-i cunoaste, de ce sa-si incarce memoria cu scriitori de "duzina" si nu cu cei contemporani ? Angela, crezi ca dezvoltarea evoluata a societatii "sta" in respect? Gresit! Sta in CUNOASTERE, discernamantul da valoare vietii, traiului contemporan, tinerii nu traiesc dupa tipare ci dupa gandire si influenta.
Cine respecta fara cunoastere? Aici ii buba.
Poate dorinta ar exista din partea: parintilor, bunicilor, mosilor, stramosilor sau rudelor apropiate dar cati dintre ei sunt pe aceasi lungime de unda cu tinerii ca sa le dea "tonul pt. a face muzica?
  citeaza   raspunde

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

FAMILIA

Spiritul de Familie

-I-

Spirit de Familie? Expresia nu e abstractă. Ea arată că membrii aceleiași Familii sunt solidari, că acţionează cu gândul la interesul lor comun şi că se ajută unii pe alţii la greu. E un fel de angajament tacit care, să recunoaştem, dă un sentiment liniştitor de siguranţă. Spiritul de Familie nu se limitează la soţ, soţie, copii, ci include toate rudele oricât de îndepărtate ar fi. El a dus în trecut la formarea de triburi şi de clanuri. Pe vremea când fiecare Familie românească locuia în acelaşi sat, târg sau măcar provincie, această legătură se păstra până la a şaptea spiţă şi chiar mult dincolo de ea. Nu a mai rămas nimic din astfel de şiruri nesfârşite de neamuri, dar mai sunt Familii care, în ciuda risipirii, păstrează sentimentele de altădată. Membrii lor se simt apropiaţi, chiar fără să se cunoască. Ei se sprijină reciproc în viaţă, fiecare numindu-i pe ceilalţi „ai mei” de câte ori vorbeşte despre ei. O astfel de solidaritate morală e creată de faptul că avem nevoie unii de alţii, că nefiind făcuţi să trăim singuri, ne simţim ataşaţi de toţi cei de acelaşi sânge cu noi.

-II-

Spiritul de Familie e exclusiv ca toate sentimentele puternice şi nu ar fi lipsit de pericole, dacă ne-ar limita simpatia la un cerc restrâns. Dar un asemenea inconvenient nu e de temut, pentru că în prezent spiritul de Familie e pe cale dispariţie. E necesar să-l reconstituim în ce are folositor, să-l insuflăm copiilor, să-l cultivăm în noi. Femeilor le revine această misiune pentru că sunt mai conciliante, mai păstrătoare şi mai diplomate.

-III-

Unele Familii foarte unite păstrează mai multe generaţii aceeaşi conduită, fac aceleaşi munci, îmbrăţişează aceleaşi cariere. Există Familii de militari, Familii de magistraţi, Familii de profesori. Odinioară toţi membrii unor astfel de Familii, de la străbunici la strănepoţi, trăiau împreună sub acelaşi acoperiş în bună înţelegere. În acea vreme respectul reciproc, ascultarea şefului favorizau această viaţă în comun pe care astăzi fie o evităm, fie o acceptăm cu foarte mare reţinere. Condiţiile de independenţă actuale uşurează îndeplinirea obligaţiilor familiale. Un motiv în plus de nu neglija ce a mai rămas din ele. Suntem poate prea dispuşi să alegem între rudele care ne plac şi cele care nu ne plac. Mai sunt apoi rudele bogate şi rudele sărace.

-IV-

Catastrofele, crizele economice, transformările atât de frecvente din viaţa modernă creează diferenţe de avere chiar între copiii aceluiaşi tată, nu doar între rude îndepărtate. Îmbogăţirea, sărăcirea, o carieră strălucită, o căsătorie aruncă în lumi diferite verii care au crescut împreună. Tot ce se poate face aici e să se înalţe sufletele destul de sus pentru ca ele să nu mai ţină cont de diferenţele de stare materială. E frumos să te realizezi singur, dar e o meschinărie să roşeşti din cauza unei origini modeste. O spun pentru cei bogaţi. Invidia e josnică. O spun pentru cei săraci. Femeile sunt mult mai înclinate spre invidie ca bărbaţii. Ele sunt capabile şi de o trufie crudă, alungând de exemplu din Familie un membru care nu le face destulă cinste sau privind de sus o rudă nevoiașă care se deplasează cu autobuzul pentru că nu are maşină. Toate acestea sunt ridicole şi mizerabile. Se poate afirma acelaşi lucru despre geloziile mondene, despre rivalităţile de frumuseţe, despre relaţiile care distrug adesea prietenii.

-V-

Să înţelegem o dată pentru totdeauna că în Familie afecţiunea şi întrajutorarea reciproce sunt mai presus de bani sau de poziţia socială.

Popescu Angela
  citeaza   raspunde

ULISE ŞI SIRENELE

-I-

În trecut ne protejam de State agresive, în prezent ameninţarea e pretutindeni. Toţi încearcă să ne impună idei şi comportamente utile lor, nu nouă. În plus mijloacele de manipulare s-au perfecţionat şi multiplicat.

Acestui pericol nu-i putem opune nimic. Instinctul familial ne e subminat prin apologia perversiunilor sexuale şi prin coruperea tineretului. Patriotismul ne e contracarat de propaganda antinaţională. Religia ne e combătută violent.

-II-

Apartenenţa la grupuri de strânsă coeziune ca Familia, cultele, organizaţiile profesionale, partidele ar putea servi ca bastion contra oricăror influenţe negative pentru că prin schimburi socio-afective s-ar forma un sistem solid de opinii individuale. Dar astfel de grupuri sunt fie slăbite, fie neutralizate, fie infiltrate.

În acest moment tendinţa e de a nivela chiar şi diferenţele sexuale. Pe scurt s-a pus în mişcare un tăvălug care uniformizează orice întâlneşte în cale, mijloacele noastre fireşti de apărare fiind anihilate. Ce putem face în faţa acestei situaţii „disperate, dacă nu chiar grave”, cum ar spune englezii?

-III-

Răspunsul l-am putea găsi la vechii greci care au prevăzut totul, chiar şi manipularea. Ulise, într-una din călătoriile lui, trebuia să traverseze cu corabia strâmtorile bântuite de sirene. Ele, se spunea, fermecau pe oricine le asculta cântecele şi-l împingeau la pierzanie. Plaja din faţa sălaşului lor era acoperită de epave şi de oase omeneşti. Pentru a rezista seducătoarelor sirene vicleanul Ulise îşi pune oamenii să-şi astupe urechile cu ceară, le cere să-l lege de catargul corabiei şi-i roagă să nu-l dezlege decât după ce vor fi scăpat de primejdie. Ulise şi însoţitorii lui nu au spus „suntem destul de deştepţi pentru a ne suci minţile cineva”, şi-au pregătit apărarea.

Totul a decurs fără incidente. Vâslaşii au tras la rame pentru că nu auzeau nimic, căpitanul auzea, dar era legat de catarg. Sirenele degeaba au cântat „veniţi la noi, ascultaţi-ne, veţi trăi experienţe extraordinare, veţi avea parte de plăceri extatice, vi se vor deschide orizonturi noi”, ambarcațiunea
şi-a văzut de drum, stratagema a reuşit.

-IV-

Isprava a presupus luciditate, modestie, încredere reciprocă şi reţinere faţă de consumul de informaţie nocivă. Putem fi şi noi în stare de aşa ceva?

Pasaj din cartea „Petite histoire de la désinformation” de Vladimir Volkoff apărută la Éditions du Rocher în 12 martie 1999
Traducerea Pârvu Ana Maria
Titlul şi organizarea textului ne aparțin
  citeaza   raspunde

Mersic! fr. lectura!:)

, "tavalugul", compresorul de o tona, menghina uriasa si metodele inchizitiei......toate sunt vizibile!:(

Da', ce se mai zbatea Ulise ca sa scape din "legaturi"....cine nu-si aminteste?!
  citeaza   raspunde

DE-AM SĂ UIT...
autor necunoscut

Iubită mamă de-am să uit,
Cum dulce tu m-ai legănat,
În miez de nopţi
Sub ale prispei albe bolţi,
Să fiu iertat!

Iubite tată de-am să uit,
Coasa ce-n mână tu mi-ai dat
Şi primul snop,
Ce-n dimineaţă l-am legat,
Să fiu iertat!

Iubite dascăl, de-am să uit
Întâiul "A", ce-am desenat
Tremurător
Sub aurul castanilor,
Să fiu iertat!

Iubita mea de voi uita
Întâiul "Te iubesc" rostit,
În parc târziu,
Lângă lacul argintiu,
Să fiu iertat!

Copilul meu, de-ţi voi uita
Întâiul gângurit sfios,
Ce m-a chemat
În noapte lângă micu-ţi pat,
Să fiu iertat!

Prietene, de voi uita
Priceperea, căldura ta,
Ce-n munca mea
Mereu cu drag mă ajuta,
Să fiu iertat!

Dar dacă-n luptă voi uita,
Prin plumb, prin foc şi prin nămeţi,
Cuvântul ce ţi-am dat cu jurământ,
Tu, Patria mea,
Să nu mă ierţi!
  citeaza   raspunde

ALUNGAŢI DUREREA!
de maior (r) Tomescu Vasile

Alungaţi durerea chiar dacă vă e greu!
Au căzut luptând.
Nu le-a fost frică decât de Dumnezeu
Şi murind în picioare, au murit învingând.

Cerul e larg deschis
Pentru cei ce şi-au dovedit vitejia
Şi pe câmpul de luptă cu sânge au scris:
Trăiască România!

Nimic nu i-a oprit.
Nimeni nu i-a făcut să se teamă.
Cu speranţă în inimi s-au jertfit
Pentru neam şi patria mamă.

Au murit, dar pe-al lor mormânt
Dumnezeu va face flori să răsară.
Dumnezeu iubeşte pe cei ce cad luptând,
Dumnezeu iubeşte pe cei ce mor pentru ţară.

3 septembrie 1941
  citeaza   raspunde

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

SOCIETATEA

Solidaritatea socială

-I-

Practicarea virtuţilor familiale în afara Familiei ne permite să ne facem datoria faţă de cei care nu ne sunt rude. E ceea ce se numeşte la nivel social frăţie. Existenţa nu ne rămâne circumscrisă în cadrul relativ restrâns al căminului. Fiecare are destinul lui, adevărat, dar destinul i se împleteşte cu destinele altora. Dacă am vrea să ne izolăm din diferite motive, am simţi că legături nenumărate ne ţin alături de ceilalţi fie prin îndatoriri, fie prin drepturi, fie prin sentimente. Primim, dăm şi existenţa noastră însăşi e făcută din aceste schimburi.

Constatăm zilnic că nu ne putem rezuma la noi, că avem neîncetat nevoie de aproapele nostru, că influenţăm şi că suntem influenţaţi. Viaţa socială seamănă cu acele cercuri făcute de o piatră aruncată în apă. Ea merge de la ai noştri până la străini, până la persoane pe care nu le vom vedea niciodată. O ameninţare la adresa unuia dintre teritoriile noastre, o epidemie, o calamitate oarecare ne emoţionează, chiar dacă nu suntem afectaţi direct. Orice suferinţă, orice bucurie găseşte în noi o fibră de simpatie pe care o face să vibreze.

-II-

Se poate remarca faptul că durerea celorlalţi stârneşte în noi mai multe ecouri ca bucuria lor. Unii văd aici o formă de egoism: răul semenului ne poate afecta, bucuria lui ne face invidioşi. Cred că e o interpretare mai bună de dat acestui sentiment: nefericiţii au nevoie de noi, fericiţii nu. Cuvintele celebre ale poetului antic Terenţiu, „sunt om şi nimic omenesc nu-mi poate fi străin”, caracterizează bine puternicele sentimente frăţeşti care dau unitate unei Naţiuni.

Pe unele persoane deosebit de generoase, instinctul de simpatie care-i uneşte pe cei de un Neam le face capabile de fapte mari. E ceea ce-l determină pe soldat să se sacrifice pentru Ţară în vreme de război. E ceea ce-i dă artistului dorinţa de a crea opere de valoare care să ne aducă bucurie şi prestigiu. Această simpatie naturală dă tărie unei comunităţi.

-III-

Omul, obligat să trăiască singur, ar fi şi incomplet şi neputincios în faţa existenţei, iar multe dintre calităţile lui nu s-ar putea manifesta. Robinson Crusoe a refăcut cu multă trudă toate lucrurile necesare vieţii atât de uşor de obţinut prin asociere. La fel de greu a evitat abrutizarea, de care marinarul Selkirk, modelul romancierului, nu a scăpat. Bucuria lui Robinson când şi-a găsit ca tovarăş de singurătate un biet sălbatic, dovedeşte în ce măsură avem nevoie de semenii noştri. Suntem născuţi pentru a trăi în comun. Societatea e ca o boltă ce s-ar prăbuşi, dacă pietrele din alcătuirea ei nu s-ar susţine una pe alta. Această imagine a lui Seneca e cel mai frumos şi cel mai emoţionant simbol al solidarităţii.

La fiecare pas simţim imposibilitatea de a ne izola, necesitatea de a fi ajutaţi, datoria de a ne ajuta semenii. Viaţa socială se compune din munca tuturor oamenilor unii pentru alţii, meseriile, carierele nu au decât acest scop, iar banul e doar expresia materială a acestor schimburi.

-IV-

Acţiunea reciprocă, de care vorbeam mai sus, se exercită mai întâi asupra acelora care ne sunt cei mai apropiaţi. Există, am spus-o, mai multe societăţi mici în cea mare, prima fiind Familia, apoi venind oamenii din aceeaşi localitate, din aceeaşi Ţară. Toate existenţele de care se leagă, direct sau mai puţin direct, existenţa noastră compun grupul din care facem parte şi care are mai întâi nevoie de noi. Măsura limitată a inimii noastre şi a forţelor noastre ne impune să începem cu această parte a marelui univers, care e câmpul restrâns al muncii noastre, înainte de a ne ambiţiona să slujim omenirea. Viaţa multora va trece fără ca ei să aibă ocazia să-şi extindă acţiunea. Ceea ce e cu atât mai adevărat pentru femei. Ele se pot consola că sunt creatoarele, obscure poate, dar eficiente, ale prosperităţii Familiei lor şi Ţării lor, că binele făcut de ele se adaugă eforturilor pentru realizarea binelui general.

De altfel au fost întotdeauna femei care, fără Familie, s-au identificat cu toţi dezmoşteniţii de pe lumea asta. Cea mai mare parte a faptelor milostive importante au pornit din inimi feminine. Maica Tereza nu a fost o excepţie. Găsim femei în şcoli unde predau, în spitale unde îngrijesc, în organizaţii caritabile unde arată că solidaritatea nu e o vorbă în vânt, adică peste tot unde le poartă nevoia irezistibilă din ele de a face bine, de a alina suferinţa. Ele se achită astfel de datoria pe care o avem toţi faţă de aproapele nostru. Femeile pot în prezent să participe la viaţa politică. E cazul, fără să cădem pradă unor ambiţii iraţionale şi unor revendicări aberante, să ne pregătim prin dezvoltarea fiinţei noastre intelectuale şi morale pentru prerogativele ce le-am putea dobândi. E cazul de asemenea să nu scăpăm din vedere că Popoarele nu pot împrumuta unele de la altele decât cu foarte mare prudenţă, fiecare dintre ele avându-şi temperamentul său şi obiceiurile sale. Nimic nu e mai ridicol ca încercarea unor tinere de la noi de a imita comportamentul tinerelor din alte Ţări fără să aibă cheia unei educaţii întemeiate pe o stare socială diferită de a noastră.

Dar cel mai important pentru femeie e să formeze cetăţeni. Ea îşi va învăţa fii că în momentele când marea datorie socială vorbeşte datoria zilnică trece pe planul doi, că aparţin mai mult Patriei decât Familiei. Acţionând astfel ea însăşi se comportă ca o cetăţeancă şi dă dovadă de patriotism prin sacrificarea afecţiunii sale materne. Toţi, bărbaţi şi femei, fiecare la nivelul nostru şi în sfera noastră, purtăm în noi trei iubiri, cea de Dumnezeu, cea de Patrie, cea de Familie şi toate trei se reduc la același precept: să nu facem niciodată rău, să facem întotdeauna bine după puterile noastre.

-V-

E o mare binefacere că societatea ne învaţă să fim mai puţin egoişti. E o mare binefacere şi ajutorul pe care consimţim să ni-l dea ceilalţi pentru că la rândul lui ne face mai buni. Solidaritatea e mulţimea obligaţiilor reciproce care unesc persoanele şi diferitele grupuri ale Naţiunii transformându-le într-un tot. Depindem unii de alţii. Această dependență, atât de mare în Familie, se regăseşte în comunitate, limitându-ne libertatea prin cea a aproapelui, cointeresându-ne la realizarea binelui comun, obligându-ne în folosul nostru să acceptăm asocierea. Nu putem fi total independenţi decât cu preţul unei izolări asemănătoare cu cea a lui Robinson Crusoe pe insula sa.

Astfel în grupurile naturale sau voluntare există o solidaritate mutuală, care nu împiedică egalitatea şi o autoritate, condiţie esenţială a progresului material şi moral.

-VI-

S-a comparat adesea societatea cu un edificiu. Pentru a-l construi e nevoie de muncitori numeroşi de diferite profesii care, conduşi de şefi, lucrează la el după puterile lor. Nimeni nu-l poate construi singur, munca tuturor e indispensabilă. Fie că e vorba de meserii sau de asociaţii cu scop ştiinţific, filantropic, etc. aceeaşi lege se impune: nu există pentru noi niciun câştig şi în consecinţă fericire adevărată decât în asocierea cu semenii noştri.

Solidaritatea muncii nu e singura formă de solidaritate, mai e şi solidaritatea morală. Istoria unui Popor e aceea a acestei din urmă forme de solidaritate, e povestea tradiţiilor din care trăieşte şi pe care le continuă, e dezvoltarea de-a lungul secolelor a persoanei sale morale realizată de generaţii succesive. Beneficiem astăzi de eforturile făcute de înaintaşi timp de două mii de ani şi cei din viitor vor beneficia de ale noastre. Chiar în clipa de faţă, fiecare dintre noi acţionează asupra anturajului său prin faptele sale bune sau rele. În mod strict societatea nu e răspunzătoare de greşelile unuia dintre membrii săi, dar e totuşi afectată de ele şi are prin urmare dreptul să le condamne. Majoritatea, chiar dacă nu împărtăşeşte opiniile unora, chiar dacă e uneori nedreaptă în judecăţile sale, e totuşi respectabilă şi nimeni nu are dreptul s-o jignească. O faptă rea, prin însăşi existenţa sa, vatămă întotdeauna pe cineva. În luptă câţiva viteji pot da curaj camarazilor lor, câțiva laşi pot declanşa panica. În exemplul bun nu e vorba doar de contagiune, ci şi de stimularea celor mai bune însuşiri ale sufletului la vederea unei fapte nobile.

Din opinii şi din exemple se naşte tradiţia, alt efect al asocierii indivizilor. Astfel în aceeaşi Ţară datinile, concepţiile, atitudinile se generalizează, astfel oamenii din aceeaşi Naţiune ajung să se simtă apropiaţi.

-VII-

Avem un trecut mare. Cine susţine contrariul fie nu ne cunoaşte istoria, fie e rău intenţionat în ce ne priveşte. Ne-am confruntat aproape permanent timp de două mii de ani cu adversari mai puternici ca noi, dacă eram laşi sau lipsiţi de înţelepciune pieream demult. Lupta comună pe care am dus-o sub conducerea voievozilor noştri, a regilor noştri pentru a ne apăra fiinţa naţională, pământul, religia, limba română şi tradiţiile e expresia perfectă a legăturilor de solidaritate dintre noi.

Popescu Angela
  citeaza   raspunde

BALADA SOLDATULUI
de maior (r) Vasile Tomescu

L-au doborât într-o zi cu ger care muşcă.
Pe câmpia albă, unde e duşmanul ascuns,
Trupul lui tânăr zace de gloanţe răpus
Şi mâinile îi mai sunt încleştate pe puşcă.

A murit, dar pare că priveşte crunt în jur.
Pe chipul lui palid nu vezi nicio teamă.
Simţi că s-a stins în tăcere, fără să geamă,
Înroşind zăpada cu sângele-i pur.

Îşi iubea Ţara, satul dintre munţi,
Credinţa, soţia, copii, părinţii cărunţi.
De aceea a luptat, de aceea s-a jertifit.

De aceea acum pe nesfârşita câmpie,
Trupu-i ameninţător, încă plin de mânie,
Stă în calea răului ca un zid de granit.

19 ianuarie 1942
  citeaza   raspunde

DEPARTE
de maior (r) Vasile Tomescu

Departe în stepă se bătea unitatea,
Ca să redea Ţării strălucirea şi demnitatea.

Lupta făcea prăpăd când unu’ dintre noi căzu lovit.
Cel mai bun camarad al meu zăcea lângă mine rănit.

Şi buzele-i şoptiră: „de te vei întoarce acasă,
Treci pe la mama şi-o îmbărbătează.

Spune-i că c-am plecat spre zările senine.
Spune-i să nu plângă, spune-i că mi-e bine.”

4 februarie 1942
  citeaza   raspunde

De la: Toio34, la data 2014-10-27 17:55:16DEPARTE
de maior (r) Vasile Tomescu

Departe în stepă se bătea unitatea,
Ca să redea Ţării strălucirea şi demnitatea.

Lupta făcea prăpăd când unu’ dintre noi căzu lovit.
Cel mai bun camarad al meu zăcea lângă mine rănit.

Şi buzele-i şoptiră: „de te vei întoarce acasă,
Treci pe la mama şi-o îmbărbătează.

Spune-i că c-am plecat spre zările senine.
Spune-i să nu plângă, spune-i că mi-e bine.”

4 februarie 1942

Forma corectă a poeziei citate e cea de mai jos.
Îmi cer scuze pentru eroare.

DEPARTE
de maior (r) Vasile Tomescu

Departe în stepă se bătea unitatea,
Ca să redea Ţării strălucirea şi demnitatea.

Lupta făcea prăpăd când unu’ dintre noi căzu lovit.
Cel mai bun camarad al meu zăcea lângă mine rănit.

Şi buzele-i şoptiră: „de te vei întoarce acasă,
Treci pe la mama şi-o îmbărbătează.

Spune-i c-am plecat spre zările senine.
Spune-i să nu plângă, spune-i că mi-e bine.”

4 februarie 1942
  citeaza   raspunde

PANSEURI

Forţa unei Naţiuni şi bunăstarea ei depind nemijlocit de numărul copiilor ei.

Interesele superioare ale Patriei sunt limita oricărui drept individual de proprietate, de muncă şi de salariu.

Atât Familia cât şi Naţiunea sunt colectivităţi naturale şi nu rezultatul unei simple convenţii.

Trebuie să lucrăm ca să ne facem societatea mai bună, nu să ne indignăm că e încă imperfectă şi să învinovăţim Ţara de toate relele cu care ne confruntăm.

Fără Ţară, fără Naţiune, fără Familie, fără Religie am fi simple marionete. Dezrădăcinaţi, izolaţi de ai noştri şi lipsiţi de credinţa în Dumnezeu nu ne-am putea opune niciunui abuz.

Corupţia e un instrument de control al unei Ţări.

Popescu Angela
  citeaza   raspunde

Draga copile, nu te supara ca-ti spun asa, dar majoritatea celor scrise le-am auzit in vremuri apuse cind patria era mai presus de orice ,sa ma ierti ca-ti spun dar cum sa te ierti tu daca-ti uiti invatatorul ,iubita si toate celelalte care sunt inceputurile vietii tale pe pamint particica ta de suflet care s-a unit cu cerul albastru cu cintecul si dragostea.Pasesti in viata drept pentru ca asa te-au obisnuit parintii ,dascalii,bunicii si pentru ca asta ti-ai dorit si tu . Nu poti pune mereu Patria inaintea copilului,sotiei ,mamei decit atunci cind Patria este in pericol .Spun ceva gresit ?Si, vreau sa-ti spun ca, de vorbe frumoase ,sunt satula ,de chemari care se aud frumos si dispar in zare precum soarele in nori ,de intentii de moment care-ti infierbinta imaginatia sperind,si care se transforma in tradari.As vrea sa stiu ce intentii ai scriind ,unde vrei sa ajungi ,si ce crezi ca poti face?Sufletul unei tari va ramine viu prin copiii ei ,dar ce ne facem ca ei cresc si pentru a supravietui trebuie sa plece in alta tara ?.Ai solutii ,poti face ceva in acest sens ?Asa ca vorbele frumoase despre tara ramin in inima citind citeva secunde ,dupa care le iau locul grijile, necazurile,lipsurile gindul la ziua de miine .Sa ai sanatate ca de inspiratie vad ca nu duci lipsa .Numai bine !Poate, cine stie ce va fi in viitor?
  citeaza   raspunde

De la: fengari, la data 2014-10-30 18:27:24Draga copile, nu te supara ca-ti spun asa, dar majoritatea celor scrise le-am auzit in vremuri apuse cind patria era mai presus de orice ,sa ma ierti ca-ti spun dar cum sa te ierti tu daca-ti uiti invatatorul ,iubita si toate celelalte care sunt inceputurile vietii tale pe pamint particica ta de suflet care s-a unit cu cerul albastru cu cintecul si dragostea.Pasesti in viata drept pentru ca asa te-au obisnuit parintii ,dascalii,bunicii si pentru ca asta ti-ai dorit si tu . Nu poti pune mereu Patria inaintea copilului,sotiei ,mamei decit atunci cind Patria este in pericol .Spun ceva gresit ?Si, vreau sa-ti spun ca, de vorbe frumoase ,sunt satula ,de chemari care se aud frumos si dispar in zare precum soarele in nori ,de intentii de moment care-ti infierbinta imaginatia sperind,si care se transforma in tradari.As vrea sa stiu ce intentii ai scriind ,unde vrei sa ajungi ,si ce crezi ca poti face?Sufletul unei tari va ramine viu prin copiii ei ,dar ce ne facem ca ei cresc si pentru a supravietui trebuie sa plece in alta tara ?.Ai solutii ,poti face ceva in acest sens ?Asa ca vorbele frumoase despre tara ramin in inima citind citeva secunde ,dupa care le iau locul grijile, necazurile,lipsurile gindul la ziua de miine .Sa ai sanatate ca de inspiratie vad ca nu duci lipsa .Numai bine !Poate, cine stie ce va fi in viitor?


Patria sunteţi Dv., sunt eu, sunt toţi cei de un Neam cu noi, sunt Familiile noastre, e Pământul acesta bun care ne hrăneşte pe toţi. Slujindu-ne Patria ne slujim implicit şi Familiile.

Cu siguranţă Patria trebuie să fie dreaptă. Dar nu aceasta e problema, ci fiinţa Patriei, viaţa sau forţa ei. Ne iubim părinţii pentru că sunt părinţii noştri independent de calităţile lor. Ne vom iubi Patria, chiar dacă nu e aşa cum am dori-o. Părinţi pot greşi, îi respectăm. Patria ne dezamăgeşte, o apărăm. Dreptatea nu va avea nimic de pierdut din asta. Fără o Patrie liberă, sau pur şi simplu fără o Patrie dreptatea nu e decât un vis.

"La început a fost Cuvântul..." - Sfânta evanghelie după Ioan I, 1
  citeaza   raspunde

PANSEURI

Fericirea omului depinde mai mult de ce este decât de ce are.

Pentru cei ce nu posedă nimic, Patria e singura avere.

Cu adevărat bogat e doar cel care pune mai presus de orice interesul general.

E aberant să-ţi cauţi binele în afara binelui comun.

Doar Naţiunea şi Familia ne apără cu sinceritate drepturile. Orice s-ar spune sângele apă nu se face.

Popescu Angela
  citeaza   raspunde

PANSEURI

Reîntoarcerea la pământul natal şi cunoaşterea istoriei naţionale pot reda nişte repere unui Popor debusolat deliberat.

Pentru a ne împlini destinul ca Naţiune trebuie să transmitem mai departe ce ne-au lăsat strămoşii.

Singura soluţie pentru prezent: reînsufleţirea conştiinţei naţionale în noi, între noi şi în jurul nostru.

Statul naţional trebuie să-şi regăsească locul pentru că doar el ne poate apăra şi garanta drepturile. Avem nevoie de un Stat protector într-o lume care a luat-o razna.

Fără credinţă în Dumnezeu, fără patriotism, fără idealism, fără virtuţi civice şi morale nu vom putea depăşi dificultăţile prezentului.

Nu există libertate împotriva Naţiunii, împotriva binelui comun, împotriva Familiei, împotriva moralei.

Femeile care renunţă la a fi mame, renunţă la ce-i mai bun.

Un copil în plus = un client în plus.
O economie care nu e susţinută demografic nu se poate dezvolta.

Popescu Angela
  citeaza   raspunde

PĂMÂNTUL NATAL
de maior (r) Tomescu Vasile

Mă înfior când cuvântul Patrie rostesc.
Plecat în Ţară străină auzindu-l tresar,
Îmi răsună-n suflet ca un imn ceresc,
Ca vocea iubitei sau ca paşii ei pe trotuar.

Munţi învăluiţi în ale dimineţii ceţuri alburii,
Văi pe care le îmbracă a dimineţii brumă,
Câmpii mănoase, dealuri acoperite de vii,
Turnuri vechi argintate de razele de lună,

Pajişti, poteci iuţi, ziduri cenuşii,
Fântâni unde ţăranii vitele-şi adapă
Vorbind despre ce s-a-ntâmplat peste zi,
Fumându-şi ţigara sau bând apă,

Casa părintească unde-n vatră arde focul,
Fumul ce se-nalţă din horn spre cerul mohorât,
Ograda unde, copii, ne luam cu jocul…
Lucruri neînsufleţite cum de vă iubesc atât?!

23 februarie 1942
  citeaza   raspunde

Raspunde Varianta pentru tiparire   
Mergi la: