ghid pentru o viaţă împlinită
Info
x
info
 
 


Info
x
info
 
 

RomÂnia apĂrĂ-Ţi sufletul!

Voteaza
*****Scor: 5 din 2 voturi
 

Tăt io măi?
Nu mă enerva!
Vb limba, stai domol, am fost profesoară de română.
Limba ungurească, îi maghiară.
Am intenţii bune, mereu...
Vrei cumva să vezi făcăleţu' meu?

Pita, mai târliu.

  citeaza   raspunde

Toio, nu-mi băga cuvinte în gură!
Ştiu ce am scris.
Că tu vezi complot peste tăt, îi traba ta.
Io fac compot, cum pot.
Na, băşcălie.
  citeaza   raspunde

"sa-ti iubesti tara si neamul....!"

zau? si pe: primar, consilier, secretara nu o pun ca ea, baremi, face cafeaua si tasteaza bine cu un de'jt
Eu, ii "iubesc" pe ei, dar nu-i gasesc niciodata la datorie. ...a! ii preocupa "sufletul",.... sau nu vor sa puna suflet sau nu-si dau interesul... inteleg!

  citeaza   raspunde

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

FAMILIA

Copii şi părinţi

-I-

Familia simplificată, redusă la elementele sale principale, se compune din tată, mamă şi copil.
Când copilul e foarte mic aparţine mai ales mamei. Ea îi asigură îngrijirea în primii ani de viaţă. Tatăl, absorbit de muncă, nu se poate interesa decât în treacăt de fiinţa viitoare care e în germene la copilul foarte mic. Mama e mai ataşată de făptura pe care a adus-o pe lume şi datorită eforturilor pe care le face pentru ea.
Întâlnim femei tinere, preocupate doar de ele, schimbându-se radical când au un copil. În treacăt fie spus, transformarea nu ar avea mare preţ, dacă s-ar opri la sentimentul matern. Nu ajunge să fii o mamă devotată, rămânând din alte puncte de vedere o creatură egoistă, în stare, dacă ar putea, să facă universul bucăţi pentru a-l oferi unor copii care sunt tot ea, mereu ea, eul ei înmulțit în mai multe exemplare. Egoismul extins nu e nici mai puţin rău, nici mai puţin detestabil. Din fericire această monstruozitate e rară.

La cea mai mare parte a femeilor, instinctul matern înalţă inima şi o înnobilează. Ele nu pierd nimic iubindu-şi copiii mai presus de orice. Putem totuşi să le punem în gardă împotriva pericolului de a-i iubi rău. Principalul neajuns al educaţiei actuale nu e neglijarea copiilor, ci răsfăţarea lor, transformarea lor în tirani.
Marele defect al unor mame moderne e că dau prea multă importanţă îngrijirilor materiale.
Li s-a vorbit atât de mult femeilor de necesitatea igienei copilului, încât o parte dintre ele au ajuns să scape din vedere restul. Copilul poate avea într-un stadiu iniţial o mulţime de defecte de care tânăra sa mamă are de asemenea obligaţia să se ocupe.

Unii dintre noi îşi înconjoară copiii cu prea multă afecţiune, cu prea multă grijă. Îi ţin până la gât în puf călduţ, îi veghează să nu-şi facă vânătăi, zgârieturi sau cucuie la joacă, le îndepărtează toate pietrele din drum, nu le permit să rişte nimic. Cum vor ca micuţii lor să-şi dezvolte spiritul de iniţiativă, capacitatea de a lua decizii energice?
Autoritatea părinţilor nu trebuie să se manifeste ca un ham, ci să se pregătească pentru a fi eficace în situaţii deosebite.
E bine ca odrasla noastră să ştie de ce acţionează, să fie în consecinţă condusă pe cât posibil de raţiune, pentru că într-o zi îndrumarea noastră va înceta. Raţiunea e reprezentată de tată, în timp ce mama reprezintă tandreţea şi blândeţea, dar regula nu are nimic riguros. Bineînţeles că educaţia fetelor, cu amănuntele ei de fiecare clipă, revine mamei. Ea are nevoie pentru aceasta de comori de răbdare, de bunătate, de o adevărată artă a nuanțelor ca să ştie când să cedeze şi când să rămână inflexibilă.

-II-

Nu vom lăuda niciodată îndeajuns devotamentul unei mame.
Cea mai mare parte a oamenilor superiori au fost formaţi de femei. Mame inteligente au acţionat puternic asupra lor.
Pe de altă parte, tatăl are adesea o mare influenţă asupra fiicelor sale, deşi nu se ocupă decât în linii mari de educaţia lor.

Când părinţii se consacră serios educaţiei copiilor lor, fiecare dintre ei le transmite calităţile caracteristice sexului său.
Mama le comunică fiilor ei mai multă delicateţe şi inimă dezvoltându-le gusturile.
Tatăl căleşte bărbăteşte inteligența fiicelor sale, le insuflă echitate, sinceritate, puterea de a face faţă unor impresii prea vii şi uneori pasiunea pentru studiu. El le transformă în oameni cinstiţi, ceea ce nu face rău unor femei cumsecade.

-III-

În educaţia astfel înţeleasă, părinţii stabilesc datoria ca regulă a vieţii şi o impun prin exemplu personal. Să nu spui niciodată „Nu pot”, când ai de îndeplinit o sarcină sau de rezistat răului, iată prima normă. Să te porţi instinctiv bine nu e de ajuns, e important să ai o conştiinţă activă.
Datoria e un consemn care nu se nesocoteşte. Părinţii au obligaţia s-o personifice şi să fie un exemplu pentru copiii lor. Sarcina părinţilor e prin urmare „Să-şi facă vlăstarele oameni”.
În viaţa zilnică, în practică, nici mamele, nici taţii nu prea dau dovadă de eroism spartan. Sub pretext că le vor suferi copiii destul mai târziu ei preferă să-i ferească de orice contact cu realităţile dure ale vieţii.

Băieţelul, fetiţa care nu bănuie grijile părinţilor lor nu pot să le înţeleagă. Rezultatul e o indiferenţă rece.
Dacă părinţii nu vor să-şi întristeze copiii cu necazurile lor, de unde vor învăţa aceştia simpatia?
Dacă părinţii nu vor să-şi înspăimânte copii cu ideea bolii şi morţii, ce vor face aceştia în ziua inevitabilă când se vor întâlni cu ele?
E necesară iniţierea copilului, atât cât vârsta lui o permite, în preocupările celor din jur.
E bine ca băieţelul să ştie că tatăl său munceşte şi că şi el va trebui să muncească mai târziu. E bine ca fetiţa să cunoască eforturile mamei sale. E bine ca ambii să-şi dea seama că trebuie să renunţe uneori la o plăcere pentru a nu impune cheltuieli suplimentare Familiei.

-IV-

Un copil cu instincte bune poate deveni sfidător sau egoist prin educaţie. Tot gândindu-ne la el, îl dezobişnuim să se gândească la ceilalţi. Una din primele îndatoriri ale părinţilor e, după părerea mea, să le insufle copiilor ideea de sacrificiu, care e baza tuturor lucrurilor mari şi durabile. Aş sugera chiar să i se acorde copilului treptat, pe măsură ce se maturizează, posibilitatea de a se conduce singur.
Îmi amintesc că bunica i-a spus odată mamei: „Să încui bomboanele, înseamnă să-ţi lipseşti copiii de dreptul de a se constrânge singuri.”

Din păcate practica disciplinei nesilite e extrem de rară, de aceea supravegherea, îndrumarea se impun. Supravegherea, îndrumarea nu vor împiedica, ci vor asigura dezvoltarea caracterului în direcţia corectă.
A avea caracter e obligatoriu şi aceasta începe prin a avea un caracter urât. E treaba părinţilor de a-l forma, de a atinge cu delicateţe un mecanism subtil căruia i se pot da uşor peste cap angrenajele. O atitudine nepotrivită a părinţilor după o mustrare făcută copilului îl poate transforma într-un sceptic.

-V-

Părinţii au mai multe îndatoriri decât drepturi. Copiii le aparţin, fără îndoială, dar şi ei aparţin copiilor lor pe toată perioada educaţiei. Legea a prevăzut pedepse aspre pentru părinţii denaturaţi care-şi abandonează sau maltratează copiii.
Autoritatea părinţilor se bazează pe responsabilitatea pe care şi-au asumat-o faţă de societate întemeind o Familie, pe obligaţiile presupuse de ea.
Tinerele, cele mai multe dintre ele viitoare mame, au aici o importantă temă de reflecţie.

Părinţii datorează copiilor lor cele necesare traiului, îngrijire, educaţie şi imparţialitatea îi obligă să nu facă deosebiri între ei, să nu dea unora mai mult ca altora.
Statul, în numele interesului general, care trece înaintea intereselor personale, apără minorul, căci forţele adultului, care va fi mai târziu copilul, aparţin Patriei şi se cuvin ocrotite, puse în valoare. Puterea Statului limitează şi controlează puterea părinţilor. De exemplu copilul e retras de la părinţi nedemni, declaraţi decăzuţi din drepturile lor asupra lui. De aici şi principiul învăţământului obligatoriu.

-VI-

Suntem departe de civilizaţiile antice care dădeau tatălui drept de viaţă şi de moarte asupra odraslelor sale. Nu regret un trecut atât de dur. Nu regret nici măcar ce mai rămăsese din el în ultimele secole. Decăderea morală din prezent mă face însă să-mi pară rău că tatăl nu se mai bucură la noi de o autoritate atât de respectată ca în perioada interbelică.
Datoria părinţilor e să-şi înveţe copiii să nu dorească bani cu orice preţ, să-i îndrepte spre zonele superioare ale Binelui şi Frumosului, să trezească în ei conştiinţa.
Datoria copiilor e să accepte ce-i învaţă părinţii. În ce-i priveşte supunerea e necesară.

Dar această supunere, vor spune unii, e efectul firesc al iubirii filiale care e un sentiment instinctiv. Pentru că nu cunosc nimic bun care să fie pur instinctiv, consider că e bine ca acest sentiment să fie sprijinit şi de raţiune. Iubirea filială instinctivă e de ordin inferior. Determină gesturi, atitudini, comportamente de animăluţ care caută ocrotire. E bună în primii ani de viaţă, dar apoi iubirea trebuie să capete un caracter mai nobil.
Depinde de părinţi ca, devotându-se, să-şi facă apreciat devotamentul. Nu se întâmplă uneori ca un copil să-şi considere mama ca fiind pur şi simplu proprietatea sa? Ea găseşte în aceasta o bucurie, e plăcut să te ştii folositor celor dragi, dar dacă nu se apără, copilul va deveni repede despotic. Va ţine la mama sa doar pentru că e în mare măsură dependent de ea, se va socoti cel mai important dintre toţi. Tot părinţii au obligaţia să-l înveţe că nu poate pretinde mai mult decât i se cuvine, că nu se cade să lezeze pe nimeni şi că importanţa fiecăruia se măsoară prin faptele lui bune.

Copilului, care are totul de învăţat, de primit de la ceilalţi, nu i se cere decât să-i iubească şi
să-i asculte pe cei care-l iubesc.
Deşi în inima şi în gândurile părinţilor săi ocupă primul loc, el e obligat să se mulţumească cu cel de al doilea în viaţa de Familie propriu-zisă. Totul i-l impune, vârsta, lipsa de experienţă, necesitatea unei ierarhii şi faptul că neavând responsabilităţi, nu poate avea pretenţia să domine. Vedem totuşi băieţei, fetiţe dându-şi cu părerea, impunându-se chiar, astfel că nimic nu se face fără ei. Bieţi copii, cum ar putea fi cineva ridicol la vârsta lor! Să nu credeţi cumva că-i dezaprob prea tare pe aceşti omuleţi, ei nu au primit încă lecţii de la viaţă. Nu e prin urmare rău că se manifestă. E însă necesar ca părinţii să-i facă să aibă discernământ.

-VII-

Nu se poate realiza o educaţie bună decât dacă ascultarea de părinţi e însoţită de încredere. Copilul trebuie să se arate în mod sincer aşa cum e fără să încerce să devină dintr-o mândrie absurdă o enigmă vie. Există uneori între copii şi părinţi o lipsă de comunicare ciudată cauzată de refuzul unora de a-şi deschide inima şi de incapacitatea celorlalţi de a-i determina s-o facă.
Fetelor, când cresc, li se întâmplă de multe ori să se închidă în sine. Ele fac pe secretoasele pozând în casete bine închise a căror cheie s-a pierdut. Dar dacă vom deschide caseta, nu vom găsi în ea decât vanitatea şi timiditatea unui copil, care-şi ascunde cu grijă emoţiile, ideile, de teamă să nu-i fie criticate. Mama ezită uneori să forţeze câştigarea încrederii şi, timp de mai mulţi ani, educaţia bâjbâie, defectele cresc. E ceea ce se numeşte „vârsta dificilă”. Mai târziu aceasta se va schimba, primele experienţe de viaţă vor netezi asperităţile, dar va fi poate prea târziu pentru a reveni asupra unor obişnuinţe căpătate şi zidul ridicat în copilărie se va menţine la tinereţe.

Ascultare, sinceritate, respect, iată pe scurt îndatoririle foarte simple ale copiilor faţă de părinţi, îndatoriri uşoare când părinţii sunt buni aşa cum sunt mai toţi părinţii. Dar chiar dacă educaţia primită de copil e riguroasă până la asprime, acesta nu are nicio scuză pentru nerespectarea unor legi nescrise de care nimic pe lume nu-l poate elibera. El le va fi recunoscător părinţilor pentru grija pe care i-au arătat-o, fie că au fost blânzi sau nu. Fără ocrotirea lor, fără vigilenţa lor, ce ar fi devenit?
Există, din păcate, taţi despotici, mame indiferente. Cum trebuie să se poarte cu ei bieţii lor copii? Să le reamintim de Vechiul Testament, de mantia cu care fii lui Noe l-au învelit pe tatăl lor beat. Aceşti copii sunt datori să nu facă mare caz de defectele părinţilor lor şi să păstreze tăcerea în legătură cu toate plăgile dezolante ale Familiei. Dar să nu ne oprim prea mult la nişte excepții. De obicei părinţii păcătuiesc doar prin exces de tandreţe şi e uşor să li se răspundă prin ascultare. Chiar după tinereţe, când această obligaţie absolută nu mai există, datoria de recunoştinţă şi de respect rămâne.

Recunoştinţa se manifestă când părinţii sunt bătrâni. Fii şi fiicele lor le datorează atunci tot ce au primit de la ei în copilărie: hrană, îngrijire corporală, o continuă solicitudine.
Rolurile s-au schimbat. Bătrânului viaţa pasivă când eşti obligat să primeşti. Copiilor ajunşi la maturitate viaţa activă cu bucuria de a da.
Cei în vârstă nu mai au mult de trăit, la bătrâneţe anii sunt ani de graţie. Trebuie să ne grăbim să-i umplem cu cât mai multă tandreţe pentru ca în ziua dispariţiei părinţilor noştri, să nu ne rămână în inimă nicio remuşcare provocată de lipsa de devotament, niciun regret pentru timpul pe care l-am pierdut fără să-i iubim.

Popescu Angela
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
  citeaza   raspunde

De la: Axl_R, la data 2014-07-22 10:56:57Toio, nu-mi băga cuvinte în gură!
Ştiu ce am scris.
Că tu vezi complot peste tăt, îi traba ta.
Io fac compot, cum pot.
Na, băşcălie.

Să lăsăm disputa!
Aşa cum evoluează discuţia riscăm să ne certăm şi ar fi păcat.
  citeaza   raspunde

Măi, tu nu poți vb altfel?
Lasă c/p-urile! O frază de la tine din căpșor să citesc și io.
Dispută


''Părinţii au mai multe îndatoriri decât drepturi. Copiii le aparţin, fără îndoială, dar şi ei aparţin copiilor lor pe toată perioada educaţiei. Legea a prevăzut pedepse aspre pentru părinţii denaturaţi care-şi abandonează sau maltratează copiii.''

Tu chiar crezi asta?



  citeaza   raspunde

Iooooiii.... Ce ma bucur ca nu-s domnisoara !
  citeaza   raspunde

Hai mai Axl_, ce sa mai,... te-a citit! =))

Zi-i inainte, Toio, tot ce scrii se potriveste ca o ma(t)usa!;))
pai ce? ea, nu face parte din familie?
  citeaza   raspunde

De la: Rotty, la data 2014-07-23 16:00:55 Iooooiii.... Ce ma bucur ca nu-s domnisoara !



si daca erai, ce? aveai o gaura in plus? =))
sau erai fecioara?

Ii mai greu sa-ti faca curte acuma. costa scump!

Ioti! cine are "ograda", nu sta cu "couru" la strada, are trandafiri cu spini, crini si......au miros!
  citeaza   raspunde

" si daca erai, ce? aveai o gaura in plus? =))
sau erai fecioara?"

Nu dragutza , doar ca trebuia sa citesc "dedicatia" de mai sus . Si.....fecioara sunt oricum , na .
  citeaza   raspunde

@Toio frate cate vorbe sforaitoare !! zau asa ! oare se prinde de cineva vorbaria asta fara rost ? intreb nu dau cu paru' ??!!
  citeaza   raspunde

CONSIDERAŢII

Credinciosul îl poartă pe Dumnezeu în inima sa, dar trebuie să-şi manifeste credinţa şi în lume.
Credinciosul dobândeşte confirmarea vizibilă vocaţiei sale creştine doar înăbuşindu-şi egoismele şi consacrându-se în întregime binelui aproapelui. Reprimarea propriilor egoisme, mărturie a prezenţei lui Dumnezeu în fiinţa sa, face ca activitatea credinciosului să se orienteze spre ţeluri altruiste.

Cetăţeanul, funcţionarul, magistratul şi soldatul devin, prin slujirea Patriei, deci a aproapelui, membrii unei comunităţi de colaboratori la lucrarea divină. Cei mulţi dintre ei, punând pe planul doi binele propriu pentru a se devota binelui comun, îşi găsesc raţiunea de fi în această renunţare de sine şi în îndeplinirea datoriei faţă de ceilalţi.

Orice individ, indiferent de rangul său social, trebuie să slujească Patria. Patria este o entitate ideală prin care Dumnezeu înalţă şi formează oamenii conform ţelurilor sale supreme. Cum poate cel care nu-şi iubeşte Patria vizibilă să iubească Patria cerească pe care nu o vede? „Acela care nu-şi iubeşte fratele, pe care-l vede, cum îl poate iubi pe Dumnezeu pe care nu-l vede?”(I Ioan 4, 20). Acela care se înstrăinează de Patria sa ajunge străin şi de Dumnezeu.

E o datorie pentru credincios de a trăi în Patrie aşa cum trăieşte în familie. Această dăruire de sine nu e un sacrificiu, ci mai degrabă un mijloc pentru om de a se realiza pe deplin. Credinciosul nu-şi poate găsi echilibrul decât împreună cu semenii săi. El nu-şi poate găsi mântuirea decât în Biserică şi raţiunea de a exista decât în naţiune şi în Patrie.

Tomescu Ionuţ (Toio34)
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
  citeaza   raspunde

Rotty, "acusica" dai de beut?



Eu iti zic maine daca fusei la biserica!
Oricum, stiu la ce "paragraf ma incadrez".;))

Problema e ca chiar aberezi scriind unele...nu's cum sa le numesc.
Fa si tu o legatura logica inainte de-a le scrie, nu ai experienta? se vede, da' asta nu te scuza.
  citeaza   raspunde

Piti, azi "mere" ? Ieri am absentat , da` motivat.
Neata.
  citeaza   raspunde

Are Toio condica? ....am evoluat
...totu-i , electronic acum!

Tomita, am citit un articol care suna cam asa: "cetatenii ro. din'nuntru si
din afara, au devenit mari patrioti internauti, se dau mari, dau din gura si din maini, spun fel de fel, care mai de care, da' de-o revolta nu misca nimeni" : Pe bune! Scris de un "Super" jurnalist care se da in stamba si la tv(mare soci_olog) are probleme cu piciorul stang
da si cu emisfera.
Cam ce-a vrut sa zica individul asta? tu, stii?
  citeaza   raspunde

REFLECŢII PE MARGINEA CĂRŢII LUI RÉGIS DEBRAY „ELOGIUL FRONTIERELOR”

Frontierele nu sunt bine văzute. Să nu ne aşteptăm ca politicienii să le laude! Să nu ne aşteptăm ca speculanţii financiari, traficanţii de tot felul, intelectualii mercenari să-şi declare iubirea pentru ce le afectează interesele!

Cei săraci sunt cei care ar trebui să dorească cel mai mult demarcarea strictă a teritoriului. Singura lor avere e Ţara.

Orice sistem viu are un înveliş: copacul scoarţa, omul pielea, Naţiunea frontiera. Cojiţi scoarţa copacului, seva nu va mai circula, jupuiţi omul de piele, va muri, suprimaţi frontiera, Naţiunea se va stinge.

Unde nu sunt frontiere se ridică ziduri. O frontieră nu e un zid. Zidul împiedică trecerea, frontiera o controlează. La ce foloseşte o frontieră? Uneşte.
Chiar şi în timpul unei petreceri de socializare cu colegii de servici trebuie închisă uşa.

Popescu Angela
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
  citeaza   raspunde


Da, Toio, TARA iti da de mancare, iti plateste facturile, te imbraca, iti creste copiii etc. Daca ai TARA, le ai pe toate!
Eu nu-mi pot da seama de ce anume suferi!
Colegii sunt de serviciu! Care mai au, care nu, au TARA!
  citeaza   raspunde

"nu sufera" ii suferind! Are logica in pantaloni si "boala de-a inchide usa" uneori si, daca nu "arunca cheia", ii baiat finut!
Ia citeste-l mai cu atentie! :
  citeaza   raspunde

DIN NOU DESPRE FRONTIERE

Se pledează pentru desfiinţarea frontierelor, crearea unei civilizaţii globale şi practicarea nomadismului.
Cetăţeanul e înlocuit treptat cu apaticul amic al plăcerilor josnice.
Cultura e transformată în subcultură şi se vinde la tarabă.
Sunt decretate ca perimate suveranităţile naţionale şi sunt înlocuite cu norme obscure numite „drept internaţional” pentru a li se da legitimitate.
E sugerată ideea necesităţii unui guvern mondial.
Iată fantasmele adepţilor cosmopolitismului.

Obiectivul e transformarea lumii într-un fel de seră climatizată artificial. Mediul perfect pentru omenire, susţin unii. Totuşi acest model nu funcţionează. Emanciparea individului lipsit de repere istorice, geografice, etnice şi morale „e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”.

Aşa-numitul progresism globalist a acutizat, încercând să se impună, nevoia omului de a aparţine prin legături de sânge unei colectivităţi mai mari ca Familia. E necesar să fim înrădăcinaţi, înscrişi în acelaşi cadru teritorial împreună cu cei de un Neam cu noi pentru a ne putea exercita libertatea personală şi politică. Altfel vom duce o existenţă precară având ca unic orizont traiul de azi pe mâine.

Să vedem lucrurile clar!
Avem dreptul nu doar la emancipare, ci şi la dăinuire, nu doar la mişcare, ci şi la permanenţă, nu doar la modă, ci şi la tradiţie. De fapt trebuie restaurată o întreagă parte a antropologiei umane. Pentru a realiza aceasta se impune reabilitarea funcţiei ocrotitoare şi constructive a politicii.

Mitul desfiinţării frontierelor e falimentar.
Statul nu trebuie să-şi piardă specificul istoric sau etnic pentru că ar transforma cetăţenia
într-un simplă formalitate administrativă ca atâtea altele. Apartenenţa la o Naţiune nu e fictivă, de aceea cetăţenia care o însoţeşte nu trebuie bagatelizată sub pretextul apărării drepturilor omului.

La fel şi cu valorile.
În numele luptei cu discriminările suntem pe cale să distrugem tot ce ne susţine Naţiunea şi să slăbim instituţiile care-i asigură protecţia. Rezultatul se vede: proliferarea nefirescului dublată de un relativism radicalizat.

Nu trebuie să construim o lume nouă ci să recuperăm ce avea bun cea veche.
Lumea veche era depozitara unei filozofii a măsurii, a ceea ce se cuvine, care lipseşte celei de acum. Se afirmă că înainte nu era bine, dar nici acum nu e.
Trăiască deschiderea, răcnesc în cor susținătorii cosmopolitismului.
Trăiască frontierele, răspundem noi calm.

Popescu Angela
____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
  citeaza   raspunde

"Ciobanas cu trei turme de oi" !...pe la noi, pe la ei, pe la voi:....
una, ALBA
Una turcana
Una Latoasa

Discriminarea este o inventie ca si lupta de clasa, ca si "Familia aia"
ca si disparitia frontierelor precum zici, ca si toate balivernele filo insirate fr la vedere sau cuvantate in 7 limbi.
Ura exista de cand omul pe pamant.
Lozincile sunt tot o inventie, si ar fi bine sa exprime clar, pe intelesul omului de rand, dar NU, nu se poate, am evoluat si diferentiat
teoretic, la mijloc "se scot ochii" si mai jos se traieste dupa o zi pe alta..
Totul sau nimic, se face "cu stradanie" si nu altcumva ci tot OMUL este contribuabilul principal. "De unde nu e nici Dumnezeu nu cere....de dat, nici atat".
  citeaza   raspunde

VIS ŞI REALITATE

De ce toate Popoarele sunt mândre de Ţările lor în ciuda relelor prezente sau trecute?
De ce Popoarele se simt profund rănite când Ţările le sunt sfârtecate, amputate, umilite?
Răspunsul e simplu. Ţările, care nu sunt doar petice de pământ, se identifică cu Popoarele lor.

Ţara noastră e ca noi. Înţeleaptă, cuminte, blândă, statornică în ale ei. Ea e ceea ce e şi ceea ce facem noi să fie. E iarnă geroasă, vară caniculară, dar, pe măsura eforturilor noastre, poate fi şi câmp acoperit de holde şi casă şi uzină şi sfântă biserică. La fel ca noi care suntem ceea ce suntem, ceea ce devenim sau mai degrabă ceea ce facem noi din noi. Asta e lege şi nu cunoaşte excepţii.

Viaţa e vis şi realitate în acelaşi timp. Ea trebuie să fie şi vis şi realitate. Dacă evadează în vis, încetează să mai fie viaţă. Dacă e doar realitate dură, brută încremeneşte, moare, sau, mai rău, se distruge în convulsii interminabile. Aşa trăiesc Popoarele. Aşa trăiesc Ţările. Au nevoie de un mare vis care să le înalţe sufletul, care să le ţină unite. Viaţa nu se poate clădi doar pe interes.

În acelaşi timp e nevoie ca în fiecare zi să ne întoarcem la plug, la servici sau la şcoală. Totul trebuie reluat şi clădit iar şi iar. Aşa şi nu altfel o Ţară poate fi prosperă, puternică şi liberă. Un pic de noroc în viaţă nu strică, dar prosperitatea, puterea şi libertatea se obţin prin eforturi zilnice. Astfel o Ţară poate fi soartă şi fericire. Soarta ţi-o faci. Fericirea ţi-o clădeşti cu trudă zi de zi.

Ţara e a noastră şi trebuie să rămână a noastră pentru că e visul nostru şi numai al nostru, pentru că o facem după chipul nostru. Renunţarea la vis ne-ar transforma în slugi apatride fără rădăcini, fără trecut şi fără viitor. Ar fi o greşeală la fel de mare dacă ne-am lăsa în voia soartei. Soarta pe care nu ne-o facem noi, ne-o vor face alţii. Viitorul se construieşte în prezent.

Popescu Angela
___________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
  citeaza   raspunde

Toio34 : Putem fi buni patrioți, făcându-ne bine treaba acolo unde suntem și asumându-ne ceea ce suntem, cu bune – pe care trebuie să le dezvoltăm – și cu rele – cu care trebuie să luptăm.
A fi patriot nu înseamnă să aduci doar laude țării tale și să îți ascunzi capul în nisip și să ignori lucrurile care nu merg bine!!!!!!
"Patriotismul nu înseamnă ură împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenția că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic." - Mihail Sadoveanu
DAR din câte văd prin țara asta cei care ar trebui să dea un exemplu se comportă ca niște RETARZI MINTAL scăpați de sub cheie. Toți nebunii și-au făcut partide și s-au mutat în Parlament și Guvern. Şi cum peștele de la cap se impute....
Şi încă ceva: Confunzi Patriotismul cu Xenofobia (= preferința exclusivă pentru un singur neam, însoțită de marginalizarea minorităților și de ostilitate față de străinătate) .

Toio34 Se pare că nu ai aflat că respectul și admirația se câștigă prin fapte nu prin vorbe goale ȘI, CU ATÂT MAI MULT, NU se pretind. Aşa că mai lasă vorba și apucă-te să faci ceva treabă, măcar prin casă pe la tine, dacă în altă parte n-ai unde!!

Mai lasă doctrina religioasă că te-a îndobitocit destul și mai bine pune mâna pe o carte de economie, de istorie, de drept, de matematică, de lingvistică (că vorbești fără să ști despre ce)....
Poți să mai adaugi și unele despre relațiile dintre sexe, diferențele anatomice psihologice și mentale dintre acestea ba chiar și unele despre cum să cucerești și să satisfaci o femeie .... căci din discursurile tale bombastice am înțeles doar că te simți cam frustrat la unele capitole.

{Frustrare = Stare afectivă negativă, creată unui individ sau unui grup, atunci când o reacție orientată spre un scop este contrariată sau când aspirațiile cresc peste nivelul mijloacelor disponibile pentru realizarea lor}.


  citeaza   raspunde

Eiii, si ce? Si le-a facut, sa si le conduca SANATOSI, vedem si" noi"
(numai bine) se rescrie istoria acestui neam "de traista" ce am mai ramas.


Noiniumi, tu, care istorie si economie le cunosti mai bine? Alea perimate?
Dpmdv, nu mai exista, nici una nici alta inscrisa in "istoria" contemporana. Istoria actuala se "ocupa" cu ocupatu': tv, media, teritori....trasformandu-le in T private si folosesc drept scop manipularii si sclaviei cu zambetul pe buze, teatru la microfon in aer liber pe scena vietii noastre, ruperea de diguri provocate pt. a face
lumea din alte tari sa ne planga de mila si sa ne faca sinistrati pt. a obtine buda ecologica iar primaria sa faca parcuri in sate si comune
unde nu sunt copii dar se dau batranii huta, iar primarul joaca la "loto" si castiga potul cel mare, isi ia familia si isi "creeaza" conditii in afara si dirijeaza totul inauntru, ca doar ii angajat la "loto".:( Care economie s-o citeasca Toio, ma rog fr exista una ? Tu o stii pe aia din piata, sau aia din afara ei? da-mi un detaliu scris ca stie "vreo unu" (cinstit)
ca 2x2=4 si nu 10?! sa aibe din ce face pomeni cu mici si bere pana (pui de'jtu) si, la revedere, si apoi.... stiri: accident feroviar, nautic sau ...pana mea!
Frustrare, Ce fel simti tu frustrarea mai precis ca "sa-ti pui papion si sa spui ca nu te strange ....de gat?"

Ciobanas, ia mai zi din fluieras, eu te citesc! :)

  citeaza   raspunde

Pepusha, da' de un' stii tu ce face el acasa? Si la ce i-ar folosi sa stie lingvistica, matematica si ce-ai mai scris?

Mai si citeste ce copiezi si lipesti. Clar nu stii cu ce se mananca ligvistica, nu stii gramatica elementara. Atentie la mine: in limba romana nu exista cuvantul "retarzi"; la modul conjunctiv, persoana a doua, forma corecta este cu doi i, respectiv "sa stii"; nu stii cand si unde se pune virgula, si deja m-am plictisit.

"Ocserv" ca nu ai argumente neam, dar te dedai la atac la persoana si insinuari josnice.
Pepusha, asa se intampla cand "uni e retarzi"
  citeaza   raspunde

SOŢIA SOLDATULUI
de Maurice Maeterlinck

Ce să-i spun dacă vreodat
M-oi pomeni cu el în pridvor?
- Spune-i că l-am aşteptat
Chinuită de dor.

Şi dacă mă întreabă de ce sunt
Aici să văd de toate?
- Vorbeşte-i ca o soră, blând,
Suferă poate.

Şi dacă mă întreabă unde-ai plecat
Ce-ar trebui să-i zic?
- Dă-i verigheta mea de aur curat
Şi nu-i răspunde nimic.

Şi dacă vrea ştie
De ce-i aici o lumânare stinsă
Şi casa pustie?
- Arată-i candela aprinsă.

Mă va întreba negreşit
Şi despre clipa-ţi din urmă...
- Spune-i c-am zâmbit
De teamă să nu plângă.

Traducerea Pârvu Ana Maria
Locotenentului Pârvu Nicolae căzut la Mărăşti în 24 iulie 1917
şi soţiei sale, Ileana, moartă de tifos în 16 septembrie 1917.
___________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
  citeaza   raspunde

PANSEURI

Doar mândria de a fi români ne poate da forţa de a ne clădi viitorul aşa cum ni-l dorim.

Manifestă lipsă de respect faţă de patrie doar cei care şi-au pierdut demnitatea.

Cine-i român şi nu iubeşte România se renegă pe sine însuşi.

Creştinul patriot îşi apără patria împotriva oricărui fel de agresiune spirituală, fizică, morală sau economică.

Popescu Angela
_____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
  citeaza   raspunde

BĂTRÂNUL
de maior (r) Vasile Tomescu

Pe drumul cenuşiu şi prăfuit,
Pe care soldaţii noştri au trecut,
Doar un bătrân mai umblă gârbovit
Gândind la ţinutul pierdut.
Uneori de pe buzele-i pălite
Gemete se înalţă către cer.
E regretul zilelor trecute,
E jalea lui de om stingher.

Am vrut să ştiu ce-l frământa
Şi el mi-a vorbit printre lacrimi.
Ţine bine minte povestea sa,
E a unei inimi curate, fără patimi.
- Deunăzi, începu el, când eram la şcoală
Cântând copiilor în clasă la vioară,
Duşmanii în sat au dat năvală
Făcând zarvă ca o hoardă barbară.

Lumea se ferea din faţa armelor lor
Care vărsaseră sânge românesc.
Îndurerat, fără să-mi pese c-o să mor,
I-am întâmpinat încercând să-i opresc.
„Cine eşti tu care ne sfidezi?”
Întrebă unul din ei trăgând două salve,
„Sunt, după cum poţi să vezi,
Duşmanul popoarelor sclave!”

„Îţi baţi joc de noi bătrâne?! Cântă
„Internaţionala”, dragă tătucului Stalin,
Dar fă-o cu patos, cu pasiune sfântă,
Altfel vei sfârşi în suferinţă şi chin.”
Am cântat, ce puteam să fac,
Dar nu ce-a zis el ci „Trei culori”.
Supărat mi-a spart vioara ca să tac
Şi m-a lovit cu pumnul de câteva ori.

Mi-au spart vioara pradă mâniei,
Pentru că Ţara îmi iubesc
Şi pentru că în ecourile câmpiei,
Au răsunat acorduri ce ei le urăsc.

18 august 1944
__________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
  citeaza   raspunde

FORŢĂ ŞI PUTERE

Noţiunea de forţă e legată de cea de putere. Legătura forță, putere e operată de voinţă.
În această ecuaţie elementul cheie e voinţa. Or voinţa e supusă felului în care considerăm că trebuie să ne comportăm şi posibilităţii de a ne informa corect.
Eşecurile noastre din ultimii douăzeci şi cinci de ani nu sunt datorate unei lipse de putere, ci slăbirii voinţei de putere generată de o perturbare a judecăţii noastre afectată de o informare defectuoasă. Totul s-a datorat faptului că sursele de informare au devenit instrumente de manipulare, ceea ce ne-a deformat judecata. Din acel moment forţa noastră, energiile noastre nu au mai contat.

Definirea, alegerea unei strategii de dezvoltare naţională sunt demersuri esenţiale ale spiritului şi ceea ce e preocupant e că nu mai avem un ideal, un vis comun.
Ce credeţi că poate face un Popor care are forţa, energia necesare, dar care nu şi le direcţionează spre atingerea unui ţel acceptat de toţi?

Nu vom putea realiza nimic cătă vreme nu ne vom fi creat bazele teoretice necesare pentru a învinge pe frontul spiritului, al sufletului.
Marile mişcări de idei sunt remarcabile pentru că nu depind de un singur om. E nevoie ca toţi oamenii să cerceteze, să reflecteze, să ia atitudine pentru ca apoi cel mai bun dintre ei, propulsat de întreaga Naţiune, să propulseze Naţiunea la rândul său.

Când într-o epocă oamenii cercetează, gândesc, iau atitudine se naşte o mişcare şi această mişcare îşi va găsi repede liderii de care are nevoie pentru a reuşi. Dar dacă nu sunt oameni care caută, chiar confuz, idei noi, idei de progres, atunci oricât de mulţi lideri vor fi, ei nu vor putea antrena pe nimeni, nu vor reuşi nimic.

Mareş Răzvan
__________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
  citeaza   raspunde

Într-o ţară aşa de frumoasă, cu un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie şi cum să nu-ţi ridici fruntea ca falnicii strămoşi de odinioară mândru că poţi spune: "Sunt român!". - Al. Vlahuţă
___________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
  citeaza   raspunde

Barbarismul e, conform DEX-ului, un cuvânt preluat dintr-o limbă străină fără a fi necesar.
Exemplu: Se impune de urgenţă antamarea unei discuţii pe această temă.
Folosirea cuvântului antamare în propoziţia de mai sus nu se justifică fiindcă avem cuvântul începere care are acelaşi sens.
Întrebuinţarea barbarismelor e un atentat, conştient sau nu, împotriva limbii române pentru că o denaturează şi pentru că face posibilă înlocuirea ei în timp cu alta.
_____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
  citeaza   raspunde

Raspunde Varianta pentru tiparire   
Mergi la: