ghid pentru o viaţă împlinită
Info
x
info
 
Info
x
info
 
Dragoste sau bani?

Voteaza
*****Scor: 5 din 0 voturi
 
Nu pot sa uit prima mea impresie cand l-am vazut pe el."Niciodata nu o sa stau cu unul ca el"
Se intampla cand aveam 16 ani, dupa 2 saptamani la insistentele surorii mele, am acceptat sa fiu cu el cu toate ca nu ma atragea cu nimic. Am incercat sa ma despart de el de mai multe ori, l-am inselat de vreo 2 ori, m-a prins, dar tot m-a iertat, spunandu-mi ca ma iubeste, i-am jignit familia desi nu stiam ca tatal lui e batran si bolnav, iar mama lui e bolnava mintal. Incet. incet, am incepput sa il accept in viata mea, stiam ca pentru mine va avea mult de luptat pentru-ca am niste parintii comunisti, m-au tinut tot timpul in lanturi, si plus de asta la mine in famile au fost tot timpul scandaluri, tata traia pararel in alta familie, de care stia tot neamul lui, mama din cauza depresiei se ducea pe sina sa se arunce in fata trenului sa se omoare s.a.m.d. Desi el, a luat parte la toate scenele din familia mea, si desi vedea ca nu e acceptat de nimeni din familia mea, in afara de mama, el tot a continuat sa lupte.
Mi-am dat seama ca Dumnezeu l-a ales special pentru mine, si ca si eu il iubesc foarte mult.
3 ani de zile, am fost prieteni, am fost alaturi mereu unul de altul, si am trecut si prin grele si prin usoare. Dupa 3 ani , la varsta de 19 ani, am decis sa ma mut cu el, nu vroiam sa fac nunta pt ca nu aveam bani, poate faceam cununia. Ai mei nu au fost de acord, cu toate ca inainte cu cateva saptamani sa le dau vestea, tata a spus sa imi fac bagajul si sa nu ma mai gaseasca acasa, pt ca imi schimbasem buletinul fara stirea lui, chiar daca el in timpul asta era la femeia cealalta, M-a facut panarama, curva, ca mi s-a sculat de p..a, si multe alte cuvinte jignitoare, desi nu am iesit niciodata din cuvantul lor, iar intalnirile mele cu el, erau doar acasa la mine, cu parintii de fata.
Pana la urma au fost de acord, numai sa nu fug de acasa, doar cu conditia, sa mai astept un an, si sa fac nunta sa plec e acasa mireasa, si sa ma duc la neamul lui, bunica mea si unchimiu sa isi dea si ei acceptu. (spun neamul lui, pt ca eu nu consider ca fac parte din familia lor, pt ca pe mama si pe noi copii, ne-a dat tot timpul la o parte si si-au batut joc de noi). In acel an m-am angajat la un restaurant turcesc, munceam de dimineata de la 9 pana la 10 seara in fiecare zi, si doar 2 zile libere pe luna, m-a luat si salvarea pt ca cedasem, eram f slaba, 35 kg la 19 ani si 1,50, si imi era tot timpul rau, dar ce mai conta strangeam bani de nunta, aveam salariu de 800 ron plus 100 ron spaga pe saptamana. El muncea de dimineata de la 6 la 14, pe 900 ron. Din cauza serviciului ne vedeam 1 data pe luna, si atunci o ora, sa nu faca tata scandal. Intr-o seara cand m-a luat de la munca, el a vrut sa stam mai mult, stateam in curte pe banca, era 10 seara si el mi-a spus ca numai vrea sa facem nunta, nu ne vedem, nici macar nu vorbim, de parca nu am fi impreuna, plus ca nu avem nici bani. I-am zis ca am ajuns pana aici si acum renunta, pana la urma, a acceptat sa lupte mai departe, eu i-am promis ca mai muncesc 2 luni la acel restaurant, si dupa aceea nu ma mai duc, Cand am intrat in casa, am avut parte de ditamai scandalul, a venit tata si a spus ca eu am stat sa ma f.t cu el in curte, ca si asa de cand muncesc numai spal un vas, numai stiu sa matur s.a.m.d. Vroiam sa plec a doua zi la el, dar m-a oprit mama si mi-a zis sa sa mai astept pana la nunta. Asa am facut, cu ajutorul mamei, am cumparat treptat, invitatii, rochia de mireasa etc. El s-a imprumutat de la seful lui vreo 50 mil vechi, pana dupa nunta. Si asa a venit si ziua cea mare, eram cu tata si cu unchimiu in masina si tot ma stresau ca mai pot sa renunt, ca nu e tarziu, chiar daca eram in rochie de mireasa. Am fost obligati sa punem nasi pe verii lu tata, care oricum nu ne-a placut dar asa a fost sa fie. Nunta a fost cea mai frumoasa zi din viata mea, si inceputul unei noi ere. Prima noapte dupa nunta, am dormit tot la ai mei, eu in pat, el pe jos, ca asa a vrut tata. De cand ma mutasem la el, viata mea s-a schimbat, l-am acceptat asa cum a fost, chiar daca era sarac, si casa lui statea sa cada peste noi, Banii care au ramas de la nunta i-am investit in casa, nu am stat decat 2 saptamani acasa, si dupa m-am angajat, sa contribui si eu la cheltuielile casei. Nu stateam decat noi doi si socrul meu, care avea 2 banci, si obsesie pt tigari, un pachet pe zi era lege. Deci 700 ron pensia lui, se ducea numai pe tigari, plus intretinerea, mancarea etc costa. Dar atata timp cat munceam amandoi, ne descurcam, si chiar neam permis un week end la mare, inainte sa implinim un an de casatorie. In ziua cand am facut un an de casatorie, am avut parte de o mare surpriza, pe 20 august 2012 am aflat ca v-om deveni parintii. Ghinionul a fost ca eu plecasem deja de la locul de munca, pt ca seful a vrut sa se culce cu mine, si de si am zis ca ma angajez din nou nu am mai putut, mi-a trebuit bani de ecografii si analize, dupa care socramiu s-a imbolnavit, si am stat cu el prin spitale, si din cauza asta am fost nevoiti sa facem 2 imprumuturi, unul l-am, facut de 1000 ron, si tre sa dam inapoi 1700, dar s-au dus imediat pe doctori, facturi etc, apoi am fost nevoiti sa mai facem inca un imprumut de 3000 ron pt ca cei de la spital tot cereau bani, plus ca trebuia sa ii ducem mancare in fiecare zi lu socramiu. Cu toate astea socramiu a murit de cancer, si cum nu aveam bani de loc, eu fara venit al meu lucra doar pe 900 ron, ne-a mai ramas 2000 ron din imprumutul acela, si a fost nevoit sa ceara la seful lui, si sa ii opreasca jumate de salariu in fiecare luna, Ne-a ajutat si mama, si am facut inmormantarea cum trebuie. Acum am ramas, cu datorii lunare de 600 ron pe luna numai la banci, iar noi traim de 4 luni cu 400 ron pe luna. Daca nu era mama, cred ca muream de foame, nici ea nu are dar din putinul care are ne da si noua. Acum am 8 luni de sarcina, si nu am mai fost la doctor pt ca nu am bani, manancam ce ne da Dumnezeu, avem datorii la magazinul de la noi de 100 ron pt ca am luat paine pe datorie, de o luna de zile, imi e si rusine sa mai dau ochii cu vanzatorul, Mi-a venit somatie ca imi taie lumina daca nu platesc, si de la banca ca ne executa silit daca nu platim. Pt bebe nu am decat o suzeta, nu am bani sa cumpar nici un costumas, macar. In seara asta am mancat covrigi, pt ca nu avem ce, maine, sa vedem. Suntem intr-o situatie disperata, si am incercat sa facem imprumut la mai multe banci dar nu ne ofera nimeni. Cu toate astea ii multumesc tot timpul lui Dumnezeu ca il am pe sotul meu alaturi, un om care e unul la 1000, si cu toate astea sunt fericita si implinita, si dabea astept sa fiu mamica!
Totusi banii astia cat conteza intr-o casnicie? Eu zic, ca nu ei aduc fericirea, poti sa ai toti banii din lume, dar daca nu ai iubire tot nu esti fericit. Noi nu am cedat din cauza stresului, nu am tipat unul la altul, nu ne-am certat, si ne afisam in public ca cel mai fericit cuplu. Cineva mi-a spus ca desi ma cred fericita, tot banii sunt mai importanti, pt ca atunci cand vine bebe, o sa fie cheltuiala mai multa, si poate o sa ajungem la certuri din cauza asta. Noi speram ca intr-o zi va iesi si soarele pe strada noastra! Si zic in ca o data ca atunci cand ai omul potrivit langa tine, chiar numai conteaza nimic, pt ca impreuna trecetm peste toate.
  citeaza   raspunde

vad ca deja ai o parere... si din punctul meu de vedere, sunt de acord cu ea ! la parere ma refer. ce nu inteleg eu e, ca de ce-ti trebuie parerea noastra sau a altora si nu faci cea ce crezi tu ca e mai bine pentru tine... ???adica daca aici parerile vor fi, sa zicem 5 contra 11 ca banii sunt mai importanti... ce, trebuie sa faci asa ?
  citeaza   raspunde

De la: garbo172304, la data 2013-02-25 21:17:00 Nu pot sa uit prima mea impresie cand l-am vazut pe el."Niciodata nu o sa stau cu unul ca el"

Am citit intr-o rasuflare ce-i scris.Fara bani e multa lume cu carte multa chiar.Dar cu dragoste asa mare langa ea nu prea mai vezi.As zice ca saracia si greutatile unesc oamenii.Cand dau de bine o iau razna vor mai mult si-si sacrifica inima pentru bani, fac compromisuri care le afecteaza caracterul traiesc in frustare si nu stiu ce au si de ce nu sant fericiti sau mai rau , bolnavi de frustare de boli psihice sau de inima.Si nici macar nu-si pun intrebarea de unde vine boala sau suferinta , nu vor sa stie si daca nu stiu n-au cum s-o repare, sau dac nu o recunosc , daca nu realizeaza ca sta in puterea lor sa schimbe totul, sa aleaga cu inima , caci mintea e bolnava de conditionarile societatii in care traim si care ne invata ca daca nu ai casa si masina si nu faci concediile in strainatate esti un nimeni.
Bani au si manelistii si bisniarii si mafiotii si interlopii, dar fericire ..numai la cei ce aleg cu inima!
Bine ca ai casa si nu platesti chirie.O sursa de trai ar fi reciclarea de peturi , sau hartie in timpul liber de catre sot ca tu cred ca esti nedeplasabila !Bafta si capul sus .Nimeni nu te-ajuta daca nu te ajuti singur , nimeni nu-ti plateste facturile daca n-o faci singur , trebuie sa accepti saracia ca sa iesi din ea cand vei putea vei avea forta , te va hrani dragostea.Cei ce au bani si nu au dragoste pierd totul, mai intati banii, fiindca cheltuiesc tot mai mult din frustare, si pierd timpul cautand mereu altceva fara sa vada ca sursa nemultumirilor e lipsa dragostei, in final pierd viata fiindca nu traiesc viata in esenta adica in iubire asa cum a fost data !

  citeaza   raspunde

Draga surioara
Daca pot sa iti spun asa.Am citit cu foarte mare interes cele relatate de tine si sincer m-a impresionat enorm.Poate ca ma va pe mine in cele relatate de tine si imi cam trec fiorii la cele povestite.E drept ca fara dragoste nu se poate trai si sunt de acord cu tine intru totul dar si fara bani.Vezi tu ca pe lumea asta totul se leaga si nu au sens una fara cealalta.Se spune ca''mai importanta e dragostea numai ca trece prin stomac''iar asa cum bine ai zis exista un Dumnezeu.[roverbul e cam asa''banii nu aduc fericire dar o intretin''iar cu ajutorul Domnului puteti foarte bine sa va rezolvati si aceasta problema.Daca el e un im bun(sotul tau)atunci nu vad care e problema.Ce va pot eu spune sau sfatui daca vreti sunt doua lucruri,1)incearca sa te mai duci si tu pe la biserica si ai sa vezi ca vei avea mai multe rezultate si 2)angajeazate iar dar dupa ce vei naste,mai aveti inca de tras dar sunt convins ca veti reusi(cel putin inca doi ani).Adevarat ca daca vine copilul cerintele sunt si mai mari iar cheltuielile sunt pe masura dar nu cred ca nu ve-ti face fata iar lucrurile vor reveni incet,incet la normal iar bucuria v-a fi rasplatita.Atata timp cat in casa voastra v-a fi armonie,dragoste si intelegere,comunicare si respect,nu cred sa existe un impediment impotriva fericirii voastre.Sunt convins ca sotul tau,dupa ce se v-a naste copilul,v-a sta acasa doar cu acel salariu de 900 de roni si v-a face totul(poate ca isi v-a lua si al doilea job)pentru voi si familia lui(copil)asta daca nu se pricepe si la alte chestii pe care sa le poata face si in particular,dar eu sunt ferm convins ca v-a fi bine ,ai sa vezi.prea multe nu am ce sa iti mai spun asa ca nu imi ramane decat sa iti urezBAFTA din tot sufletul si aveti grije de voi,rar gasesti o familie inchegata ca a voastra si de aceea ar trebui sa luptati din rasputeri pentru a o intretine si a merge mai departe.crede-ma ca stiu ce zic.Eu am avut o asftel de casnicie numai ca dupa 8 ani soata mea s-a lasat influentata de altii si asa s-a facut ca m-a lasat cu buza umflata dar a luat si tot cu ea,si bani si bijuterii si dragoste iar eu m-am chinuit singurel cu un copil de 1 an si cateva luni si vreau sa iti spun ca cum copilul are 19 ani,termina anul asta si vrea sa dea la facultate si nici nu am de ce sa ma plang,nu sunt bogat,nu sunt fericit in dragoste dar sunt fericit pentru copil si cred ca asta e cel mai important lucru,chiar daca copilul meau v-a da la facultate si v-a intra la fel voi face sa il ajut cu tot ce pot dar nu am pus capul pe perna fara sa ma gandesc si la ziua de maine.Am trecut prin multe si chiar am muncit doar pe 200 de ron pe luna dar am facut tot ce mi-a picat pentru mine si ptr familiesi crede-ma ca nu ia lipsit mai nimic decat o mama dar asta e,nu le poti avea pe toate.trebuie sa mai renunti la unele ptr a rezolva altele si tot asa dar cu ajutorul din partea lui mama si a lui Dumnezeu am trecut cu bine peste toate ,m-am si distrat si am facut multe,am plecat chiar si afara de am muncit si nu m-am dat la o parte de la nimic pentru a l meu copil asa ca voi stiti cel mai bine ce aveti de facut dar dragostea sa nu dispara din peisaj in familia voastraiar avand credinta in Dumnezeu drumul se v-a netezi.te pup dulce si sa auzim de bine
  citeaza   raspunde

BUNA,TRIMITE-MI numele tau si orasul de unde esti,ca sa pot sa iti trimit bani prin western union,si apoi un pachet cu ceva pentru bebele tau.
acum iti este greu,dar nu va fi asa mereu,viata are schimbari,
vei gasi apoi si prin biserica ajutor,vei gasi acolo oameni care pot sa te ajute in continuare,preotul stie va vorbi cu diverse persoane.
Trebuie sa te hranesti bine dupa nastere,ca sa ai lapte,chiar de vei manca la cantina saracilor,nu conteaza unde.
roaga-te la dzeu ca sa maielimini din strs,ca sa ai mereu speranta,si ca sa ai noroc si tu si bebele,mai ales ca daca nu te stresezi,vei avea nastere usoara.
stiu ca e greu sa nu ai stres in asemenea greutati,dar totul e posibil,am trecut si eu ca si ceilalti,prin greutatile mele si vorbesc din experienta mea.
m-a impresionat mult povestea ta,sper sa imi scrii,ma rog si eu ptr voi,si voi ajuta cum pot.D
  citeaza   raspunde

Impresionanta povestea ta. Ar putea suna ca un stereotip, tot mai multe cupluri tinere sunt in situatia voastra, tot mai multi oameni din tara asta ajung sa traiasca sufocati de datorii si fara macar bani de hrana zilnica, cu diferenta cu nu multi pretuiesc dragostea asa cum o pretuiti voi.
Barbo spune ca tu deja stii raspunsul. E clar ca il stii si, cred ca topicul tau nu are legatura cu vreo dilema, ci e mai degraba o descarcare, dorinta de a spune cuiva toata suferinta ta si, totodata, un strigat de ajutor. Asa ca, daca tot ai avut curajul sa ne spui povestea ta, fa-ti curaj si spune-ne mai multe. Poate ar fi util sa ne spui unde anume locuiesti, in ce localitate. Oricat de mult a decazut tara asta, se mai gaseste, totusi, sprijin pentru oameni ca voi, intr-un fel sau altul. Merita sa incerci, cu cat mai multi oameni va vor sti povestea, cu ata sunt mai multe sansele sa fiti ajutati. Si nu este neaparat ca ceri vreo pomana cuiva, unii oameni merita sa fie ajutati, sprijiniti, incurajati. Deja vad in postarile de aici ca ai cateva "hint-uri": biserica (si nu ma refer la statul in genunchi in biserica... dauneaza articulatiilor..., ci la faptul ca exista in unele orase preoti ce implica comunitatea in a ajuta tineri ca voi), ajutor social de la stat, de la persoane particulare, de la ONG-uri etc. Un ONG, de exemplu, te-ar putea ajuta cu consultatii gratuite la medic, este neaparat si urgent pt tine si bebe sa mergi la medic. Si, dupa cum vezi, cieva deja se ofera sa te ajute personal.
Ideea este ca exista solutii pt voi, doar sa le cautati si sa cereti si sprijinul altora in a le gasi.
Ne spui, deci, de unde esti?
  citeaza   raspunde

Astept si eu amanunte.......
  citeaza   raspunde

304, cei care sustin ca banii sint importanti sint suflete goale. Retrospectiv, perioadele cele mai nefericite din viata mea sint cele in care am avut cei mai multi bani. Iar perioadele de care imi amintesc cu drag sint oarecum similare povestii tale... Alea in care m-am luat cu viata la trinta si am zis ete na, o sa ne descurcam noi cumva! Bebelus mic, prematur, casa goala - si ipotecata - alti 100k eur datorie si creditorii pe la usa ... iar eu nu puteam sa muncesc cu un copil de 2 kg in brate. Diferenta e ca la mine si-a pus si dl.coada la spinare ca i s-a parut situatia prea complicata.
Din punctul asta de vedere, tu esti intr-o situatie fericita: pastreaza-ti increderea in omul de linga tine, gindesti frumos - incearca sa ramai asa - si incet incet o sa vezi, se implinesc toate visele...
Important e sa continui sa crezi in ele.

  citeaza   raspunde

Va multumesc la toti pt incurajari! E prima data cand imi public detalii despre viata mea pe un site, si nu stiam cat de bine e sa primesti sfaturi si incurajari de la oameni care te inteleg.
Cum a zis garbo 7093, intradevar, m-am descarcat, pt ca am tinut mult in mine, si nu vreau sa stie neamul meu prin ce trec, pt ca v-am povestit cum sunt ei.
Barboneli, eu asa gandesc, ca dragostea e importanta, totusi pe zi ce trece problemele cresc, datoriile la fel si imi e teama ca nu voi face fata. Avand in vedere ca in 2 saptamani ar trebui sa nasc, nu vad o solutie in a iesi din problemele mele.
Eu cred foarte mult in Dumnezeu, mereu ma rog la el, chiar daca nu imi da un semn ca ma asculta, probabil ca asa vrea sa fie.
Danilia, sa nu crezi ca am deschis acest subiect doar pt a provoca mila cuiva, sau pt a primi ceva in schimb. Iti multumesc foarte mult pt bunatatea ta! Eu vroiam decat incurajari, pt a putea merge mai departe cu capul sus, pt a putea rabda toate, si sa nu zic ca pe mine m-a uitat Dumnezeu si numai eu am probleme. Bani nu as putea sa accept, pt ca ma simt foarte prost, desi nu as accepta nici altceva din cauza rusinii, totusi pt bebe as accepta, pt ca mai am 2 sapt si nasc, si n-am pt el nici macar o caciulita, si imi e greu, ca sunt foarte fericita ca il am si mi-as dori sa ii ofer multe.
Eu si sotul meu, tot incercam sa mai facem rost de niste bani, macar sa am de nastere pt bebe, ne gandeam sa mai cerem la seful lui in ca 2000 de ron, sa sa ii opreasca lunar jumate din salariu. Si sa ne mutam la mama pt o perioada, pana la botez. Asa ca sper sa ne ajute Dumnezeu sa putem trece peste astea, si sper ca seful lui va fi de acord sa ne dea bani!
Inca o data va multumesc la toti pt incurajari!
  citeaza   raspunde

Mie imi trebuie si dragoste si BANI! fara ei in zilele noastre nici ca se poate trai, apoi e nevoie de dragoste....la inceput eu vreau sa fiu independenta financiar indiferent de situatie!....cei bun facut cu mana mea, sa fie facut!....nu vreau sa stau cu mana intinsa ...si cu rugaminti la prieten, sot, amant....cred, dupa opinia mea....ca banii sunt pe primul loc, ca mai apoi cu ceva bani sa-i pot oferi persoanei dragi ceva frumos si util, ca sa-l fac sa ma iubesca si mai mult...sa cresca dragostea!...in intensitate.
  citeaza   raspunde

Da e adevarat: Banii nu aduc fericirea. Dar e inca adevarat ca: atunci cand nu ai bani, aduc dezastrul. Acum te multumesti cu ce ai, si sper sa te descurci, dar vezi, ....bancile nu iarta. Daca nu platesti ei nu se uita la nimic..... nu se uita ca ai sau nu ai copii, ei vor banii....si atunci risti sa ramai fara casa....fara lucrurile din casa..... Cunosc legile foarte bine. Un domn de la o banca a zi: eu vreau banii, tu poti sa te duci sa dai o spargere sa furi, nu ma intereseaza , eu vreau banii.... Si atunci incepe stressul, nopti nedormite, ganduri si ganduri, intrebari peste intrebari cum sa rezolvi problemele. Eu iti doresc multa fericire si sper ca vei reusi sa treci peste aceste necazuri. E intr-adevar, adevarat, ca atunci cand amandoi va intelegeti se gaseste si o solutie pentru a rezolva problema. Mult succes !!!!!!!!
  citeaza   raspunde

Dragostea trece prin stomac?! ...???
  citeaza   raspunde

Draga mea, eu iti doresc tot binele si fericirea din lume. Ai scris o poveste atat de lunga, si discutia la final se rezuma la intrebare "sunt banii importanti intr-o relatie?". Eu iti voi spune ca sunt, importanti. Toata lumea spune si tine sa sustina ca "banii nu sunt importanti" sau "ca banii nu aduc fericrea". Astea sunt niste vorbe fara sens din punctul meu de vedere. Binenteles ca este foarte frumos sa ii ai, nu cred ca cineva nu isi doreste asta. Pe langa bani, si alte aspecte sunt importante, insa uneori ele nu tin de foame si nici de sete. Bucura-te de ceea ce ai acum cu sotul tau si daca simti ca asta este ceea ce conteaza pentru tine, mergi inainte. Insa, mie mi se pare putin ciudat ca pui intrebarea asta si daca ai facut-o inseamna ca te gandesti la asta...doar tu stii de ce.
www.relatiidecuplu.com/index.php/relatii-de-cuplu/58-care-sunt-l...
  citeaza   raspunde

De la: Floricapop, la data 2013-03-02 16:53:27Da e adevarat: Banii nu aduc fericirea. Dar e inca adevarat ca: atunci cand nu ai bani, aduc dezastrul. Acum te multumesti cu ce ai, si sper sa te descurci, dar vezi, ....bancile nu iarta. Daca nu platesti ei nu se uita la nimic..... nu se uita ca ai sau nu ai copii, ei vor banii....si atunci risti sa ramai fara casa....fara lucrurile din casa..... Cunosc legile foarte bine. Un domn de la o banca a zi: eu vreau banii, tu poti sa te duci sa dai o spargere sa furi, nu ma intereseaza , eu vreau banii....

domnul ala era de la banca sau cosa nostra, ceva?
Well, imi pare rau ca nu il cunosc si nu pot sa il pun sa imi dea in scris aceasta politica a bancii, in aceasta forma, cu semnatura persoanei autorizate si stampila institutiei.

Acum, serios vorbind, personajele astea sint niste relicve comuniste care ar trebui impuscate. Bancile sint pina la urma societati comerciale care supravietuiesc pentru ca au clienti. Si clientul e prapaditul de cetatean. O banca trebuie sa VINDA SOLUTII, inclusiv solutii de iesire din impas la o adica, i.e. refinantare, reesalonarea ratelor, etc. Iar daca banca respectiva e de kkt, cauta alta.
  citeaza   raspunde

DRAGOSTEA E TOTUL, banii vin dupa ea ca o binecuvantare a Domnului. Invers, banii se duc si...ramai secatuit.
  citeaza   raspunde

Am citit povestea ta si nu am inteles ce pareri doreai din partea altora din moment ce tu te afli intr-o situatie pe care ai aleso si dupa parerea ta este foarte bine.Faptul ca va iubiti si aveti o relatie armonioasa,este frumos,mergeti impreuna pe acelasi drum in respect si iubire.Daca vrei sa-mi spun parerea,eu consider ca iubirea si armonia intr-o relatie este susutinuta in general de o situatie stabila financiar,deci numai din iubire ,apa si aer nu putem fi fericiti.Banii nu aduc fericirea doar numarul lor ,spune un proverb si este foarte adevarat.Pentru a fi fericiti avem nevoie si de bani cit si de iubire.Mult succes!
  citeaza   raspunde

Draga mea,
Pe principiul ce nu te omoara te face mai puternic si pe voi toate incercarile prin care treceti ar trebui sa va apropie si sa va uneasca mai mult.
Povestea mea este una destul de incalcita, ideea e ca eu acum ma aflu intr-o tara straina unde femeile nu prea isi gasesc de munca si asa ma afllu in postura de a fi "house wife", dar asa am avut ocazia de a-mi descoperi o multime de indeletniciri de care habar nu aveam. Ideea e alta, cum sa te ajutam pe tine si nu cum sa ma plang eu .
Cu putina creativitate si indemanare poti face ceva pentru a va imbunatati nivelul de trai cu buget minim, mai ales ca lucrurile hand made sunt acum la mare cautare si de ce nu, sunt chiar apreciate.
Pentru un trandafir sau pentru orice alta floare iti trebuie o coala de hartie, alba sau colorata, o bucatica de sarmulita, lipici, indemanare si multa pasiune (costul este sub 1 ron). Sunt la mare cautare si poti invata cum sa faci cautand pe net.

aftinia.wordpress.com/2010/03/22/trandafiri-din-hartie/
ioanagramaticu.ro/ro/5-accesorii-vestimentare

Mult succes, sanatate multa si sarcina usora in continuare!
  citeaza   raspunde

Asteptam, totusi, ceva detalii... Nu le dai pentru ca ti-e jena sau esti prea orgolioasa? Ti-am spus doar ca nu vorbesc de pomeni, alea se fac la poarta manastirii si la aia de stau cu mana intinsa la coltul strazii. Vorbeam de a ajuta pe cineva la greu, ca de la om la om. Esti foarte tanara si, nu stiu unde ai trait pana acum, de nu ai aflat inca de faptul ca asta e in traditia poporului asta, nu toti ne-am stricat intr-atat sa nu mai stim sa fim oameni. Si nu doar la noi, la romani exista aceasta notiune de a ajuta familii tinere la greu, oameni bolnavi si singuri etc. Am vazut asta in multe tari si culturi, de la tari sarace, de alte religii, pana la tari dezvoltate, unde se crede ca oamenii sunt reci si le pasa doar ce se intampla intre zidurile casei lor. Este complet fals, oamenii sunt oameni peste tot, mai buni sau mai putin buni.
Ai inteles-o gresit pe daniilia, nu cred ca asta a avut in minte, ca ai deschis topicul sa ceri pomana, pur si simplu a avut acel imbold de a te ajuta cumva, dupa priceperea si posibilitatile ei.
Dupa cum ti-am spus, este si asta o forma de ajutor, dar mai sunt si altele.
Observ ca, desi aveti un venit imposibil de mic, v-ati indatorat excesiv deja si aveti de gand sa mai faceti si alte datorii. La o familie asa saraca, imprumuturile nu sunt o solutie, va vor aduce probleme si mai mari. Te cred cand spui ca impreuna treceti peste toate, dar o sa vezi cat de dureros va fi cand nu vei avea minimul necesar pentru copil. Foarte curand nu veti mai fi doar voi doi, nu ai idee cat se vor schimba lucrurile. Nu vreau sa te sperii, admir la tine curajul pe care il ai si forta pe care ti-o da faptul ca esti langa omul iubit, nu trebuie sa te schimbi in privinta asta, vreau doar sa fii putin mai practica, sa gandesti mai pragmatic avand in vedere copilul, atat si nimic mai mult.
Decizia este tot a ta, inidiferent de ce spun eu, pana la urma, eu imi exprim doar punctul meu de vedere, influentat probabil de experientele, trairile si structura mea interioara, lucru (cred) valabil la oricine. Dar pentru asta sunt facute topicurile, pentru a afla si parerile altora, nu?
  citeaza   raspunde

De la: caleidoscop, la data 2013-03-02 20:17:13 Dragostea trece prin stomac?! ...???
  citeaza   raspunde

Daca esti fericita alaturi de barbatul potrivit,vei avea un copil ,banii vor veni pe parcurs,va descurcati voi,nu disperati!!!
  citeaza   raspunde

De la: garbo172304, la data 2013-03-02 14:06:16 Va multumesc la toti pt incurajari! E prima data cand imi public detalii despre viata mea pe un site, si nu stiam cat de bine e sa primesti sfaturi si incurajari de la oameni care te inteleg.
Cum a zis garbo 7093, intradevar, m-am descarcat, pt ca am tinut mult in mine, si nu vreau sa stie neamul meu prin ce trec, pt ca v-am povestit cum sunt ei.
Barboneli, eu asa gandesc, ca dragostea e importanta, totusi pe zi ce trece problemele cresc, datoriile la fel si imi e teama ca nu voi face fata. Avand in vedere ca in 2 saptamani ar trebui sa nasc, nu vad o solutie in a iesi din problemele mele.
Eu cred foarte mult in Dumnezeu, mereu ma rog la el, chiar daca nu imi da un semn ca ma asculta, probabil ca asa vrea sa fie.
Danilia, sa nu crezi ca am deschis acest subiect doar pt a provoca mila cuiva, sau pt a primi ceva in schimb. Iti multumesc foarte mult pt bunatatea ta! Eu vroiam decat incurajari, pt a putea merge mai departe cu capul sus, pt a putea rabda toate, si sa nu zic ca pe mine m-a uitat Dumnezeu si numai eu am probleme. Bani nu as putea sa accept, pt ca ma simt foarte prost, desi nu as accepta nici altceva din cauza rusinii, totusi pt bebe as accepta, pt ca mai am 2 sapt si nasc, si n-am pt el nici macar o caciulita, si imi e greu, ca sunt foarte fericita ca il am si mi-as dori sa ii ofer multe.
Eu si sotul meu, tot incercam sa mai facem rost de niste bani, macar sa am de nastere pt bebe, ne gandeam sa mai cerem la seful lui in ca 2000 de ron, sa sa ii opreasca lunar jumate din salariu. Si sa ne mutam la mama pt o perioada, pana la botez. Asa ca sper sa ne ajute Dumnezeu sa putem trece peste astea, si sper ca seful lui va fi de acord sa ne dea bani!
Inca o data va multumesc la toti pt incurajari!

Cineva se ofera sa te ajute, foarte frumos. Sunt convins ca mai exista cel putin o persoana pe aici care ar vrea sa faca asta. Fara sa ma pun la socoteala pe mine. Da si tu mai multe relatii despre tine, sau lasa macar un mail. De fapt cred ca o sa-ti scriu pe privat.
  citeaza   raspunde

Per quasaria

domnul ala era de la banca sau cosa nostra, ceva?
Well, imi pare rau ca nu il cunosc si nu pot sa il pun sa imi dea in scris aceasta politica a bancii, in aceasta forma, cu semnatura persoanei autorizate si stampila institutiei.

Acum, serios vorbind, personajele astea sint niste relicve comuniste care ar trebui impuscate. Bancile sint pina la urma societati comerciale care supravietuiesc pentru ca au clienti. Si clientul e prapaditul de cetatean. O banca trebuie sa VINDA SOLUTII, inclusiv solutii de iesire din impas la o adica, i.e. refinantare, reesalonarea ratelor, etc. Iar daca banca respectiva e de kkt, cauta alta.

Domnul e de la o banca din Italia. Si nu numai el a zis asa, inca o doamna de la o alta banca tot din Italia. Chiar daca exista o lege si statul ajuta persoanele in dificultate, ei nu vor sa auda de aceasta lege. Nu vor pur si simplu sa o respecte. Este foarte greu sa gasesti pe cineva care iti da o mana de ajutor.

  citeaza   raspunde

Cum pot lua legatura cu tine?
  citeaza   raspunde

lasa rusinea si accepta sa fi ajutata.ai trecut prin multe si meriti putin ajutor ca sa o iei de la capat.un copil e un dar de la dumnezeu dar daca voi o sa fiti sub grija datoriilor nu o sa va puteti bucura de ingerasul care o sa vina pe lume.nimeni nu te judeca asa ca lasa-ti datele celor care vor si pot sa te ajute.ei se ofera nu ceri tu nimic ca sa iti fie rusine.poate o sa vina ziua cand o sa poti ajuta si tu pe cineva aflat in impas.
  citeaza   raspunde

inca ceva...daca acum stati singuri in casa sotului nu cred ca e cazul sa te muti in casa parintilor mai ales daca tu si asa nu ai o relatie prea apropiata de ei.ai grija sa nu regreti mai tarziu ca ai facut acest pas.
  citeaza   raspunde

Nu e vorba, ca nu primesc ajutor din cauza orgoliului, m-am obisnuit asa sa fiu data la o parte, si sa ma descurc singura, dar poate ca Dumnezeu ma ajuta prin mana voastra, desi nu va cunosc.
Eu nu am deschis acest subiect cu gandul de a fi ajutata, si nu ma asteptam ca atata lume sa reactioneze asa, de aceea nici nu stiu cum sa procedez, si imi e rusine sa accept ajutor.
In ziua de azi, putini oameni se mai gandesc si la altii, pe multi nu ii intereseaza viata ta.
Un exemplu este care mi s-a intamplat sapt trecuta, sotul meu are un prieten de multi ani, cat am avut bani, si ne-am descurcat, l-am ajutat cu bani si nu i-am mai cerut inapoi, a mancat de la noi, i-am cumparat tigari, si nu ne-a parut rau, chiar sotul meu a zis ca daca ar castiga la loto marele premiu i-ar cumpara si lui o casa, si acum cand am ajuns asa, i-a cerut sotul meu 30 lei imprumut, si nu mai avem de unde sa facem rost sa i dam inapoi, acum a facut urat, nu ne mai baga in seama, ne streseaza cu banii...
Deci eu nu ma asteptam sa primesc ajutor din partea cuiva, ma asteptam sa primesc sfaturi in a imi spune cum as putea sa trec peste toate astea, si teorii despre bani si dragoste.
Am vazut ca multi aveti pareri diferite, dar poate ca fiecare vorbeste din propia experienta, si asta e bine, ca eu sunt la inceput de drum si mai am de invatat multe.
  citeaza   raspunde

Ai inceput cam devreme cu relatia . Poate ai vrut sa evadezi de acasa , unde erau probleme . Dar , vezi ca ai dat peste probleme si mai mari .
Acum , trebuie sa ai grija de tine , de copil , de sot . Ca sa puteti avea salariu mai mare , trebuie sa munciti mult pentru altii , sau sa urmati o facultate .
  citeaza   raspunde

Zau Argentino ? Si zici tu ca diploma aia iti asigura un venit stabil si consistent ? Da-mi voie sa te contrazic.Si daca.....tu ai citit prima postare a fetei ? De unde bani de facultate inteligento ?
  citeaza   raspunde

Draga mea,sa faci copii si sa nu stii de ai lapte pentru el s~au nu,nu cred ca e normal.ce drept avem noi oamenii sa aducem copii pe lume ce sant din burta sortiti saraciei???????unul la un milion e fericit si in saracie,dar e nevoe de multa nepasare ca sa te simti bine in saracie,doar cu dragoste,hahahahate culci cu barbatul tau cu matele goale,care se fac auzite,e fain,nu???cand aud asa ceva ma strange in spate.sa aduc copii pe lume,cand eu nu stiu daca am ce manca maine,INCONSTIENTA TOTALA.OAMENI FARA JUDECATA.SCUZE,DAR ASTA E PAREREA MEA,SUCCES PE MAI DEPARTE.
  citeaza   raspunde

De la: garbo059722, la data 2013-03-05 08:13:15Draga mea,sa faci copii si sa nu stii de ai lapte pentru el s~au nu,nu cred ca e normal.ce drept avem noi oamenii sa aducem copii pe lume ce sant din burta sortiti saraciei???????unul la un milion e fericit si in saracie,dar e nevoe de multa nepasare ca sa te simti bine in saracie,doar cu dragoste,hahahahate culci cu barbatul tau cu matele goale,care se fac auzite,e fain,nu???cand aud asa ceva ma strange in spate.sa aduc copii pe lume,cand eu nu stiu daca am ce manca maine,INCONSTIENTA TOTALA.OAMENI FARA JUDECATA.SCUZE,DAR ASTA E PAREREA MEA,SUCCES PE MAI DEPARTE.

Asa o fi cum spuneti dumneavoastra doamna, dar acest copil exista deja si nu se mai pune problema daca sa-l faca sau nu si nu cred ca aveti vreun drept s-o judecati si sa numiti "INCONSTIENTA". Poate nu stiti sau n-ati vazut niciodata pana unde poate duce dragostea unei mame pentru pruncii ei acolo unde este credinta si intelegere!
Poate in societatea asta moderna in care traim ati intalnit copii crescuti doar cu bani, suflete schingiuite care n-au primit o farama de dragoste? Sau poate familii considerate de multi dintre noi "sarace" dar care cu dragoste si credinta sunt cele mai fericite?
Pentru cei ce vor cu adevarat exista intotdeauna solutii si se gaseste si cu ce sa-si duca zilele si sa-si umple matele in mod cinstit.
In cazul lor clar solutia nu e sa mai faca datorii si imprumuturi si daca cititi topicul o sa vedeti ca sunt multe idei constructive, pornind de la ONG-uri, peturi, lucruri hand made, etc.
  citeaza   raspunde

Raspunde Varianta pentru tiparire   
Mergi la: