CASATORIA ESTE INVESTITIA VIETII.

De la: esme, la data 2012-01-10 16:15:20`Acum legamintul se poate face si la notar daca primarul este prea urit.`

ioanide, de ce am nevoie de legamant parafat pt a fi in doi? de ce am nevoie de martor pt a consimti (asupra unui) si consfinti un legamant?

lergamantul este in tine, in inima, in cugetul, in intreaga ta faptura fizica si spirituala.
legamantul cu martori are cu totul alta miza, aceea de sporire de capital, pe care sa-l lasi neintinat apoi, insutit chiar, celor pe care-i nasti si-i cresti (asta e scuza pt care cei mai multi parinti nu se ocupa de copiii lor cum se cuvine si cum au nevoie aceste suflete), fara a uita vreo clipa a le aduce aminte, cand nu fac mumos si se comporta prea scandalos pt nervii tai de om `care munceste` - asadar cu responsabilitati mult mai serioase decat propriul copil - ca muncesti pt ei, sa le faci un imperiu.
ceea ce e eronat, caraghios, gretos ca premisa si intelegere a ceea ce trebuie sa devina un om si care trebuie sa-i fie adevaratele valori.

apartenenta nu se face insemnand cu sigiliul rosu pe hartie, brrr!, amintind de sclavii de al`data, ci e in tine. o simti mai apriga decat combustia. si genul asta de apartenenta nu-ti poate fi luat de nimeni, pe cand o bucata de hartie, da. poti ramane oricand fara ea. fiindca atat valora: nada!





Doamne!! Sa zic cu mai multi de "o" sau cu mai multi de "a "??
Legamantul cu martori are alta miza? "aceea de sporire de capital, pe care sa-l lasi neintinat apoi, insutit chiar, celor pe care-i nasti si-i cresti (asta e scuza pt care cei mai multi parinti nu se ocupa de copiii lor cum se cuvine si cum au nevoie aceste suflete)"?????????????

Mai femeie, barbat, ( desi totusi cred ca ai fi femeie) oricine ai fi tu......... percepi vreun pic realitatea din jur?
Ai stupida impresie ca oamanii din jurul tau, romanii astia se casatoresc, folosind un certificat roz cum spui tu pentru marire de capital???
Aloo...........ia nitel contact cu realitatea.........Oamenii din tara asta se casatoresc pentru ca isi doresc, pentru ca vor...
In nici un caz pentru " sporiri de capital"!
Copiii oamenilor astora cresc singuri, stiu de la 7 ani ca mami sau tati trebuie sa munceasca.....
Ne scutesti si pe noi astia de rand cu "imperiul "pe care trebuie sa-l faca" tati"??
In conditiile in care niste alti, tati si mami abia au bani pentru o chestie banala, cum ar fi mancarea??????? ( banala pentru tine, evident).
Ca probabil tu, traiesti din pensia alimentara a aluia mic?
Sincer cred ca esti cam 0,01%, din ce se intampla prin tara asta..........
Mai ai si tupeul sa vii sa spui pe un forum ca asta........ca " taticul" ala care munceste 16 ore din 24 e un non valoare??????????
Fata de tine??????????
Mai ai si tupeul sa spui ca iti lipsea Dor 72 , pe acest forum ??? Ma scuzi dar aceasta doamna nu se poate compara cu tine nici peste 200 de ani.............la ea, 200 de ani de stagnare, la tine de evoluare!!!!!!!!!!!!!
garbo225715
Postat pe 24 Ianuarie 2012 00:11
bravo esme!
numai la noi casatoria s-a amestecat cu iubirea,si am impartit responsabilitatile,ca sa evitam rutina.
si in afara de gatit,care intotdeauna trebuie,le mai lasam balta pe toate,si iesim la plimbare in frig.
e un loc langa mare,superb,luam cortul,dulciuri ieftine de la o cofetarie,si stam ca porumbeii.
sau mergem la un parc de joaca inetrior,lasam copii acolo,si stam amandoi.
au trecut opt ani de cand suntem impreuna,si ieri mi-a adus cele mai frumoase flori.
un buchet in care era si un trandafir negru superb.
nici macar nu stiu de unde a avut banii,ca grecii au pus o taxa pe curent,la toate casele,altfel taie curentul,ceva in afara de ce consumi.
soacra-mii i-a venit pe hotelul ei mic,opt mii euro,noua sase sute,nebunie curata.
in viata niciodata nu le ai pe toate.
cine nu are unele,ca de ex sanatate,are iubire din belsug.
daniilia
Postat pe 24 Ianuarie 2012 05:50
De la: IOANIDE, la data 2012-01-08 10:21:32 casatorie

Eu pledez pentru casatorie. Dar exclud jocul "de-a casatoria". De regula femeile sunt pregatite sa intemeieze o familie shi chiar ishi doresc asta. Barbatzii sunt cei care constata destul de repede ca viatza de holtei era una lipsita de constrangeri shi obligatzii... Raman la parerea, totushi, ca fara compromisuri o casnicie nu rezista...
carco
Postat pe 24 Ianuarie 2012 09:30
De la: carco, la data 2012-01-24 09:30:01
De la: IOANIDE, la data 2012-01-08 10:21:32 casatorie

Eu pledez pentru casatorie. Dar exclud jocul "de-a casatoria". De regula femeile sunt pregatite sa intemeieze o familie shi chiar ishi doresc asta. Barbatzii sunt cei care constata destul de repede ca viatza de holtei era una lipsita de constrangeri shi obligatzii... Raman la parerea, totushi, ca fara compromisuri o casnicie nu rezista...


Ce spuneam eu draga prin postarile mele ....
VOIAJOR
Postat pe 24 Ianuarie 2012 15:45
Barbatii au idea ca ii sperie casatoria,,exact ca si pe mine pt ca eu tot caracter de barbat am,,numai ca eu gandesc mai bine ca ei,,barbatii persevereaza doar in prostie..
Eu sunt solitara convinsa,si imi place viata mea nu imi place viata in doi..
ingerasulluptator
Postat pe 24 Ianuarie 2012 16:33
De la: ingerasulluptator, la data 2012-01-24 16:33:51Barbatii au idea ca ii sperie casatoria,,exact ca si pe mine pt ca eu tot caracter de barbat am,,numai ca eu gandesc mai bine ca ei,,barbatii persevereaza doar in prostie..
Eu sunt solitara convinsa,si imi place viata mea nu imi place viata in doi..
pt mine cariera este pe primul plan,vreau sa evoluez ca sa nu mai zica barbatii ca noi femeile suntem proaste..
Oricum cine zice ala este,,barbatii curata rahatul dupa barbati de aceea nu se implica in cariera...Si barbatii ii intereseaza doar sexul....daca vorbesti frumos cu un barbat imediat incepe sa te cucereasca,,,de imi vine sa vomit cand ma gandesc.
ingerasulluptator
Postat pe 24 Ianuarie 2012 16:37
De la: ingerasulluptator, la data 2012-01-24 16:37:30
De la: ingerasulluptator, la data 2012-01-24 16:33:51Barbatii au idea ca ii sperie casatoria,,exact ca si pe mine pt ca eu tot caracter de barbat am,,numai ca eu gandesc mai bine ca ei,,barbatii persevereaza doar in prostie..
Eu sunt solitara convinsa,si imi place viata mea nu imi place viata in doi..
pt mine cariera este pe primul plan,vreau sa evoluez ca sa nu mai zica barbatii ca noi femeile suntem proaste..
Oricum cine zice ala este,,femeia curata rahatul dupa barbati de aceea nu se implica in cariera...Si barbatii ii intereseaza doar sexul....daca vorbesti frumos cu un barbat imediat incepe sa te cucereasca,,,de imi vine sa vomit cand ma gandesc.
Eu vreau sa imi fac o cariera pt ca nu imi place rolul de servitoare a barbatului si sa ranesc rahatul dupa ei si plozii care sa semene cu el,,,putori si egoisti.pt ca copiii copie caracterul sefului...ca barbatul ca femeia sa il lasa sa faca ce vrea el o tine numai in cearta.asa ceva nu imi trebuie mie
ingerasulluptator
Postat pe 24 Ianuarie 2012 16:40
Nu mai gndi!
Axl_22
Postat pe 24 Ianuarie 2012 16:41
De la: ingerasulluptator, la data 2012-01-24 16:33:51Barbatii au idea ca ii sperie casatoria,,exact ca si pe mine pt ca eu tot caracter de barbat am,,numai ca eu gandesc mai bine ca ei,,barbatii persevereaza doar in prostie..
Eu sunt solitara convinsa,si imi place viata mea nu imi place viata in doi..[/quote


Doamne sfinte, iar tu? si aici? auzi la ea, are caracter de barbat , numai ca gandeste mai bine... Draga Irina,cand ti-o fta mintea sa imi dai un pui, te rog eu, esti unicat/.
Sfintia ta, ai ceva cu brabatii astia, , de ce nu te-oi duce tu la manastire habar nu am, ...
garbo245363
Postat pe 24 Ianuarie 2012 16:42
De la: garbo245363, la data 2012-01-24 16:42:35
De la: ingerasulluptator, la data 2012-01-24 16:33:51Barbatii au idea ca ii sperie casatoria,,exact ca si pe mine pt ca eu tot caracter de barbat am,,numai ca eu gandesc mai bine ca ei,,barbatii persevereaza doar in prostie..
Eu sunt solitara convinsa,si imi place viata mea nu imi place viata in doi..[/quote


Doamne sfinte, iar tu? si aici? auzi la ea, are caracter de barbat , numai ca gandeste mai bine... Draga Irina,cand ti-o fta mintea sa imi dai un pui, te rog eu, esti unicat/.
Sfintia ta, ai ceva cu brabatii astia, , de ce nu te-oi duce tu la manastire habar nu am, ...
eu sunt smerita si ascult de Iisus.Eu semen cu Iisus la gandire,,pt ca spunemi cu cine umbli ca sa spun cine esti....
iisus este unicat si eu vreau sa ma aseman lui
ingerasulluptator
Postat pe 24 Ianuarie 2012 16:46
De la: Axl_22, la data dsar 2012-01-24 16:41:53Nu mai gndi!
dar eu m-am gandit ca nu stiu daca m-ar interesa politica pt ca acolo sunt barbati si cand aud ca esti necasatorita si incep sa ori sa te ia de umeri sa isi puna mainile scarboase pa mana mea...
imi este scarba sa lucrez cu barbati.....sunt atat de scarbosi si prosti si needucati de mi se pare imposibil sa nu le zic cateva
ingerasulluptator
Postat pe 24 Ianuarie 2012 16:51
e pe dracu`...m-as multumi cu o relatie misto si-onesta, nu cu ipocrizie si veriga pe deget.
Mary_moon
Postat pe 24 Ianuarie 2012 18:23
De la: IOANIDE, la data 2012-01-24 15:45:03
Ce spuneam eu draga prin postarile mele ....

Am intarit ce-ai spus. Nu te-am contrazis.
carco
Postat pe 25 Ianuarie 2012 00:21
De la: Mary_moon, la data 2012-01-24 18:23:13e pe dracu`...m-as multumi cu o relatie misto si-onesta, nu cu ipocrizie si veriga pe deget.
Si nici cu o veriga in nas ca sa fii dus ca boul unde vrea stapana.
SAL
Postat pe 25 Ianuarie 2012 08:39
De la: IOANIDE, la data 2012-01-08 10:21:32Omul,barbat sau femeie zburda o vreme pina constata ca in jurul lui incep sa scada numarul de cirlani care la rindul lor se stabilesc pe la casele lor,simte un gol si incepe sa caute alinarea,perechea care sa dea siguranta si sa faca sa dispara sentimentul trist de singuratate.
Daca pina la o virsta ,jocul cu prietenia ,iubirea,dragostea la prima vedere constituia mici incercari,aventuri trecatoare ,ideia casatoriei apare ca o responsabilitate.Asa ca apare o teama,individul(a) incepe sa aiba furnicaturi,palpitatiile inimii incep sa se insoteasca de transpiratii si stari de lesin cind vine vorba de casatorie,parca se uita mai altfel la muza la pasiunea ,fiinta de linga el pe care o analizeaza mai mult decit pentru o partida de sex efemera.
De la acest punct ,sunt multe de spus.

Asa este pentru care trebuie sa investesti toata viata.Iar partenerii trebuie sa tina pasul cu vremurile sa nu intre in faliment.
garbo261156MADALINA
Postat pe 25 Ianuarie 2012 12:43
Aa e bine?
Axl_22
Postat pe 25 Ianuarie 2012 13:16
Niciun investior? Nu mai in pasu' (io sau ei cu mine)
Axl_22
Postat pe 25 Ianuarie 2012 13:18
Semen cu Iisus... semeni tu dar nu rasare nimic din pacate, e seceta mare in mintea ta, bine ca te-ai hotarat sa nu te casatoresti, esti faliment din start, ce investitie a vietii .
garbo245363
Postat pe 25 Ianuarie 2012 15:12
De la: ingerasulluptator, la data 2012-01-24 16:37:30

Eu sunt solitara convinsa,si imi place viata mea nu imi place viata in doi..pt mine cariera este pe primul plan,vreau sa evoluez ca sa nu mai zica barbatii ca noi femeile suntem proaste..


irino, tu ce vei mai salva tagma
dor72_
Postat pe 25 Ianuarie 2012 16:05
Casatoria e doar oo bucata de hartie cu 2 iscalituri. Nu trebuie sa fim casatoriti pentru a forma o familie frumosa si pentru a duce o viata corecta... desigur, acel act iti da poate un anumit sentiment de siguranta sau te face sa te simti implinit oarecum, insa crde ca greseala cea mare este ca noi credem ca trebuie s-o facem odata in viata. Si daca nu ne casatorim ce? Putem iubi, putem fi iubiti fara riscul unui eventual divort.
andradatudor80
Postat pe 25 Ianuarie 2012 16:12
De la: andradatudor80, la data 2012-01-25 16:12:01Nu trebuie sa fim casatoriti pentru a forma o familie frumosa si pentru a duce o viata corecta...

Te-ai bagat shi tu ca tanga . Un fel de : hai sa vorbim vorbe ! Draga mea, familia este o forma sociala intemeiata prin casatorie , compusa din sotz, sotzie shi descendentzii lor. Ce drak de familie formezi tu fara acte?! In plus ai mai adaugta shi prostia cu evitarea divortzului ... Hai sa traim asha de-a-n-pulea ca suntem shmecheri shi deshteptzi shi ne e frica de hartii . Se vede treaba ca nu tzi-ai gasit barbatul responsabil care sa te duca shi in fatza altarului. Nu-tzi mai gasi scuze ca n-ai certificat de casatorie .
carco
Postat pe 25 Ianuarie 2012 22:54
De la: IOANIDE, la data 2012-01-08 10:21:32Omul,barbat sau femeie zburda o vreme pina constata ca in jurul lui incep sa scada numarul de cirlani care la rindul lor se stabilesc pe la casele lor,simte un gol si incepe sa caute alinarea,perechea care sa dea siguranta si sa faca sa dispara sentimentul trist de singuratate.
Daca pina la o virsta ,jocul cu prietenia ,iubirea,dragostea la prima vedere constituia mici incercari,aventuri trecatoare ,ideia casatoriei apare ca o responsabilitate.Asa ca apare o teama,individul(a) incepe sa aiba furnicaturi,palpitatiile inimii incep sa se insoteasca de transpiratii si stari de lesin cind vine vorba de casatorie,parca se uita mai altfel la muza la pasiunea ,fiinta de linga el pe care o analizeaza mai mult decit pentru o partida de sex efemera.
De la acest punct ,sunt multe de spus.
garbo225715
Postat pe 25 Ianuarie 2012 23:37
Casatoria este lasata de Dumnezeu. Vad ca uitati acest lucru si credeti ca puteti face totul , fara El. Dar viata arata ca chiar daca va casatoriti, chiar daca stati in concubinaj, relatia nu merge si treceti la urmatoarea. Oamenii au uitat etapele clare ale unei relatii, au uitat de ce se casatoreau mai demult oamenii, ce ii facea sa aleaga pe x si nu pe y. Azi nu mai exista curtenie, nu mai exista cautarea persoanei care are aceleasi aspiratii, care te face sa te simti respectat, iubit. Azi totul merge pe sex si baza asta e suficienta doar in prima etapa; cand trece atractia sexuala , incepi sa descoperi ca cel de langa tine nu te respecta, nu are aceeasi educatie ca tine, nu te intelege, nu il intelegi, descoperi defectele pe care acum nu le mai poti tolera si relatia s-a terminat. A fost bazata pe atractie sexuala si asta nu e baza unei relatii, fie ea chiar si de concubinaj.
O relatia trebuie inceputa intre doi oameni care gandesc asemanator la fel, au principii comune, au aspiratii comune, au aproximativ acelasi grad de cultura. Dar oamenii sunt prea grabiti sa observe acest lucru, pentru ca se grabesc sa intre intr-o relatie sexuala si toate celelalte trec pe planul doi. Si de aici dezastrul.
Cand doi oameni sunt intai prieteni, au o iubire platonica, fara a fi implicat sexul, cand se cunosc suficient de bine, isi fac planuri de viitor, abia apoi pot lua hotararea sa fie impreuna. Si daca aleg casatoria , inseamna ca au aceleasi principii sanatoase , de a pricepe ca Dumnezeu, cand uneste doua fiinte prin taina sfanta a casatoriei, ii face sa fie UNA. Este o taina pe care noi n-o pricepem, dar care o traiesc cei ce parcurg acesti pasi ai curteniei corecte, fara graba, cei care aleg sa ceara de la Dumnezeu binecuvantare si acceptare.
Am citit o carte >Secretele curteniei< care explica atat de clar cum ar trebui sa fie o relatie adevarata, care sa dureze o viata.
Joaca de-a iubirea si de-a viata, joaca in doi, fara responsabilitati , fara sacrificii ale sinelui, fara implicare totala, ramane doar o joaca, in care se distrug sufletele si in care Dumnezeu nu exista. Chiar daca ati avut dezamagiri in viata, nu trebuie sa uitati principiile dupa care ar trebui sa va ghidati, nu trebuie sa uitati ca o viata fara Dumnezeu este un esec din start.
calla
Postat pe 26 Ianuarie 2012 09:33
eu daca m-as fii casatorit...Mi-as fii facut un contract prenoptial in care sa scrie ca daca apar copiii in caz de divort copiii raman la mama si barbatul plateste jumate din cheltuili la copiii la tot ce ii trebuie la copil nu o pensie amarata....sau deloc daca se trece la negru...Ci sa plateasca obligatoriu si sa faca pe dracul in patru sa faca rost de bani..Pt ca atunci eu sa nu mai fiu nevoita sa ma casatoresc cu alt barbat,,pt ca este pacat di moment ce ai promis la Dumnezeu pana ce moarte te va desparti...Dar5 daca barbatul nu isi respecta promisiunile nu are rost sa mai stai cu el dar daca sunt copiii sa se ocupe sa plateasca jumate la tot ce le trebuiesc la copiii...Si daca femeia nu lucra sta cu copii si casa,barbatul sa plateasca jumatedin salarul lui femeii....Pt ca doar nu poti avea slujnica acasa mocca....Asa daca barbatul plateste pt copiii jumate eu ma separ de el si nici nu ma mai casatoresc...pt cadoar nu o sa mai stau cu un dobitoc ca sa ma strice si pe mine.Mai bine singura si linistita decat cu proasta companie
ingerasulluptator
Postat pe 26 Ianuarie 2012 11:18
De la: calla, la data 2012-01-26 09:33:13Casatoria este lasata de Dumnezeu. Vad ca uitati acest lucru si credeti ca puteti face totul , fara El. Dar viata arata ca chiar daca va casatoriti, chiar daca stati in concubinaj, relatia nu merge si treceti la urmatoarea. Oamenii au uitat etapele clare ale unei relatii, au uitat de ce se casatoreau mai demult oamenii, ce ii facea sa aleaga pe x si nu pe y. Azi nu mai exista curtenie, nu mai exista cautarea persoanei care are aceleasi aspiratii, care te face sa te simti respectat, iubit. Azi totul merge pe sex si baza asta e suficienta doar in prima etapa; cand trece atractia sexuala , incepi sa descoperi ca cel de langa tine nu te respecta, nu are aceeasi educatie ca tine, nu te intelege, nu il intelegi, descoperi defectele pe care acum nu le mai poti tolera si relatia s-a terminat. A fost bazata pe atractie sexuala si asta nu e baza unei relatii, fie ea chiar si de concubinaj.
O relatia trebuie inceputa intre doi oameni care gandesc asemanator la fel, au principii comune, au aspiratii comune, au aproximativ acelasi grad de cultura. Dar oamenii sunt prea grabiti sa observe acest lucru, pentru ca se grabesc sa intre intr-o relatie sexuala si toate celelalte trec pe planul doi. Si de aici dezastrul.
Cand doi oameni sunt intai prieteni, au o iubire platonica, fara a fi implicat sexul, cand se cunosc suficient de bine, isi fac planuri de viitor, abia apoi pot lua hotararea sa fie impreuna. Si daca aleg casatoria , inseamna ca au aceleasi principii sanatoase , de a pricepe ca Dumnezeu, cand uneste doua fiinte prin taina sfanta a casatoriei, ii face sa fie UNA. Este o taina pe care noi n-o pricepem, dar care o traiesc cei ce parcurg acesti pasi ai curteniei corecte, fara graba, cei care aleg sa ceara de la Dumnezeu binecuvantare si acceptare.
Am citit o carte >Secretele curteniei< care explica atat de clar cum ar trebui sa fie o relatie adevarata, care sa dureze o viata.
Joaca de-a iubirea si de-a viata, joaca in doi, fara responsabilitati , fara sacrificii ale sinelui, fara implicare totala, ramane doar o joaca, in care se distrug sufletele si in care Dumnezeu nu exista. Chiar daca ati avut dezamagiri in viata, nu trebuie sa uitati principiile dupa care ar trebui sa va ghidati, nu trebuie sa uitati ca o viata fara Dumnezeu este un esec din start.
da usor de zis greu de facut.Putini parinti se implica ca sa le dea copiilor o educatie morala pe care nici macar ei nu o au.Ca parinte trebuie sa fii un exemplu pt copiii si ambii parinti nu doar unul.Pt ca daca unul dintre parinti este mai bun si celalat mai rau..Copii vor copia caracterul celui rau....pt ca rautatea se zice ca face omul puternic..Bunatatea il face pe om sa fie slab si cei rai profia de el de faptul ca el este civilizat cu bun simt....De aceea cred ca in ziua de azi greu gasesti asemenea barbati....Toti se gandesc la sex si sa ajunga in partide apoi sa jumuleasca pe ceilalti oameni..oamenii nu lupta pt ca dobandi lucrurile morale spirituale pt a-si mentine o gandire morala si statornica sa fii statornic,sa fii perseverent si sa lupti.Oamenii lupta doar pt a dobandi lucruri materiale...si atat,,,
ingerasulluptator
Postat pe 26 Ianuarie 2012 11:27
Casatoria poate fi si distrugerea vietii ,depinde de cea-i ales
ion_11
Postat pe 26 Ianuarie 2012 11:28
"individul(a) incepe sa aiba furnicaturi,palpitatiile inimii incep sa se insoteasca de transpiratii si stari de lesin cind vine vorba de casatorie..."

Am palpitaii, transpir, de furnicturi nici nu vb...oare mi-e fric de cstorie? Sper, s nu lein!
Axl_22
Postat pe 26 Ianuarie 2012 11:31
De la: ion_11, la data 2012-01-26 11:28:35Casatoria poate fi si distrugerea vietii ,depinde de cea-i ales
Exact o femeia care se incurca cu barbati inseamna ca isi distruge viata...Barbatii sunt buni doar la bla bla bla dar sunt prea comozi sa si puna in practica lucrurile morale..
barbatilor le place in schimb sa puna in practica lucrurile imorale,sexul,smecheria...de aceea si sunt ceea ce practica...ca sa vorbesti este usor,,,dar a practica nu este usor.trebuie sa muncesti si sa fii perseverrent si statornic in gandirea morala..Si barbati cu valori morale nu exista.....poate sunt buni doar la bla bla bla..Sunt exigenti doar cu ceilalti oameni,,dar pe ei sunt prea lenesi sa se autoeduce si sa fie exigenti si cu propria persoana
ingerasulluptator
Postat pe 26 Ianuarie 2012 11:33
Am ales ceai de ment ca s nu-mi distrug viaa!
Axl_22
Postat pe 26 Ianuarie 2012 11:35
Barbatii nu vor sa se educe. Pt ca Dumnezeu nu le da bani mocca.
Pai degeaba ai bani daca esti prost de puti.
Faptul ca ai bani si esti respectat nu este un respect sincer,,ci un respect fals ca oamenii te respecta ca sa le dai si lor ceva.
Dar cand esti respectat pt ca esti destept,cu toate ca multi nu recunosc ca esti mai destept ca ei.dar daca esti invidiat insemna ca au si pe ce,dar problema ca iti poarta sambetele
ingerasulluptator
Postat pe 26 Ianuarie 2012 21:37

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
Ea nu-mi suporta parintii 27 De la: garbo_1341 12 Aprilie 2012 07:09
Gelozie? Sau frica? Help! 34 De la: garbo_463207 8 Aprilie 2017 19:48
Geloziia îmi distruge relația 1 De la: garbo_502354 17 Aprilie 2020 00:45
care sunt elementele care tin o casnicie? 190 De la: garbo_405939 23 Septembrie 2014 09:19
dragosea si netul.............. 156 De la: garbo079586 23 Septembrie 2014 16:26
Setari Cookie-uri