15 Noiembrie 2022 publicat în Spiritualitate 513 share-uri

În presopunctură și acupunctură, chiar la încheietura mâinii, se află un punct la care avem acces cu ușurință fiecare dintre noi și pe care îl putem masa atunci când simțim că stresul pune stăpânire pe noi. Este localizat aproximativ pe linia degetului mic, chiar sub cuta pe care o formează încheietura mâinii, pe meridianul inimii, și este cunoscut sub numele de punctul Shenmen.

Ghidați de fotografia și de video-ul de mai jos care localizează punctul la încheietura mâinii, îl puteți masa blând cu ajutorul vârfului degetului mare, dar în același timp cu suficientă presiune încât să simțiți un ușor disconfort.

Începeți cu mâna stânga, urmând ca mai apoi să procedați la fel și cu punctul Shenmen aflat la încheietura mâinii drepte, asigurându-vă că mâinile voastre sunt relaxate în tot acest timp. Punctul Shenmen este de fapt impropriu numit punct, fiind este ușor extins, asemenea unei mici zone, și are dimensiunea vârfului unui deget.

În cultura chineză, punctul Shenmen (HT7) poate fi masat atunci când ne aflăm într-o situație mai dificilă sau provocatoare, care ne poate crește nivelul de stres fiindcă are rolul de a ne facilita eliberarea de tensiune și stres, facilitând starea de bine și îmbunătățirea sănătății. Există două puncte Shenmen, dar despre punctul Shenmen localizat pe nivelul urechii am vorbit într-un articol anterior, iar astăzi am dori să vi-l prezentăm pe cel aflat aproape de încheietura mâinii.

Acest punct mai este cunoscut în cultura chineză și drept poarta spiritului căci promovează calmitatea și echilibrarea spiritului, pacea minții, armonizarea emoțiilor și a întregului corp. Acest punct poate fi masat atunci când ne simțim copleșiți de sentimente intense, de anxietate, îngrijorări, frici sau neliniștiți, tristețe, când ne simțim secătuiți de vlagă sau de energie, când întâmpinăm probleme cu somnul sau ne simțim agitați și nervoși, pentru a ne limpezi mintea sau chiar și pentru a atenua răul de mișcare.

Foto: Milos Vymazal /Shutterstock

Ajută enorm și dacă în timp ce procedați astfel inspirați și expirați profund, ideal apelând la tehnica celor 4-7-8 secunde (adică trageți aer adânc în piept timp de 4 secunde, vă țineți respirația preț de 7 secunde și apoi expirați sau scoateți aerul afară, pe gură, timp de 8 secunde). Vă puteți imagina această procedură de presopunctură ca pe un mic exercițiu de meditație a inimii.

La un nivel spiritual, se spune că acest punct principal de pe meridianul inimii este cel care ne conectează la zona inimii, el oferă o poartă prin care inima se poate “arăta” și exprima față de lume. Inima, la rândul său, este centrul emoțiilor. Punctul Shenmen de pe încheietura mâinii este important pentru a armoniza și a potoli “focul” inimii, adică toate acele emoții negative puternice care ne pot acapara mintea, inima (palpitațiile sunt date tot de un dezechilibru la nivelul emoțiilor inimii) și spiritul. Când inima este în echilibru, și restul organismului funcționează armonios. Prin urmare, activarea punctului Shenman poate favoriza instalarea liniștii sufletești.

Pentru calmarea sentimentelor de stres, panică sau teamă, Kuan Chen, specialist în acupunctură și sănătate integrativă, ne recomandă să practicăm automasarea punctului Shenmen timp de 15-30 de secunde, alternând mâna stângă și mâna dreaptă până la 3-5 minute, de mai multe ori pe zi, în mod constant sau de câte ori este nevoie, iar pentru insomnii cel mai bun moment pentru a masa punctul Shenmen este chiar înainte de culcare. . Alți specialiști ne recomandă masarea acestui punct timp de 2-3 minute.

Foto fr si main: Amatus Sami Tahera /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri