3 Noiembrie 2022 publicat în Spiritualitate 97 share-uri

Am primit în dar o nouă zi de viață și toate oportunitățile sunt în fața noastră ca să găsim iubirea, iertarea, împlinirea. Un infinit de șanse se nasc odată ce ne-am trezit în mrejele dimineții. Dacă ești în căutarea unor cuvinte care să îți întărească credința și să te ajute să faci față ispitelor, să alegi binele în locul răului, îți propunem cele mai rostite rugăciuni ale dimineții.

Cele mai scurte Rugăciuni de Dimineață

  • Binecuvântat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
  • Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților, miluiește-ne pe noi. Amin.
  • Ţie, Dumnezeul şi Făcătorului meu în Treime Sfântă slăvit, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, mă închin, Îţi încredinţez sufletul şi trupul meu şi mă rog: Tu mă binecuvântează, Tu mă miluieşte, şi de orice rău lumesc, diavolesc şi trupesc mă izbăveşte. Şi dă-mi cu pace, fără de păcat să petrec ziua aceasta, întru slavă Ta şi spre mântuirea sufletului meu. Amin.
  • Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni eşti și toate le împlineşti / Vistierul bunătăţilor și Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinarea și mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Amin

Rugăciunea de dimineață - Tatăl nostru

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Cum putem integra principiile spirituale într-o lume modernă și agitată? Câteva sfaturi simple, dar puternice

Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri.

Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.”

Rugăciune de dimineață ca să treci peste greutăți

Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic! Cu grija Ta dumnezeiască, de oameni iubitor, m-ai învrednicit pe mine, păcătosul și nevrednicul. M-am trezit și am dobândit intrare în Sfânta Casa Ta. Primește, Doamne, glasul rugăciunii mele ca și al sfinteleor și înțelegătoarelor Tale puteri. Binevoiește ca din inimă curată și cu duh de umilință, să Ți se aducă Ție laudă din necuratele mele buze. Ca și eu să mă fac părtaș fecioarelor înțelepte cu luminată făclie a sufletului meu. Și să Te slăvesc pe Tine.

Binecuvântează-mă, Doamne!

Ție, Dumnezeul în Treime Sfântă slăvit, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, mă închin. Îți încredințez sufletul și trupul meu și mă rog. Tu mă binecuvântează. Tu mă miluiește. Și de orice rău lumesc, diavolesc și trupesc mă izbăvește. Și dă-mi pace, fără de păcat să petrec ziua aceasta, întru slavă Ta și spre mântuirea sufletului meu. În mâinile preamaritei Tale milostiviri, o, Doamne al meu, îți încredințez sufletul și trupul meu, simțurile și vorbele mele, cugetele și gândurile mele, faptele mele și toate mișcările trupului și sufletului meu; intrarea și ieșirea mea, credința și viețuirea mea, trecerea și sfârșitul vieții mele, ziua și ceasul ultimei mele suflări, moartea mea, adormirea sufletului și a trupului meu.

O, Preamilostive Doamne, Care cu bunătatea și nerăutatea ta acoperi păcatele întregii lumi, Tu pe mine care sunt cel mai păcătos dintre toți oamenii, mă primește în mâinile Tale și mă izbăvește de tot răul, curăță mulțimea fărădelegilor mele, îndreptează viața mea cea rea și ticăloasă, ferește-mă de căderile în păcat ce vor să vină, că niciodată să nu mânii iubirea Ta de oameni cu care acoperi neputința mea de diavoli, de patimi și de oamenii cei răi. Pe vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți întoarce-i, și pe mine mă călăuzește pe calea cea mântuitoare că să ajung la Tine, limanul dorințelor mele. Dăruiește-mi sfârșit creștinesc, cu pace și nerușinat, păzește-mă de duhurile răutății, iar la Înfricoșata Judecată, Milostiv fii robului Tău și mă numără cu oile cele binecuvântate de-a dreapta Ta, ca împreună cu ele, pe Tine Creatorul Meu, să Te slăvesc în veci.Amin.

Rugăciune de dimineață: Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.

Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.

Că fărădelegea mea eu o cunosc, și păcatul meu înaintea mea este pururea.

Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, ca să te îndreptățești întru cuvintele Tale și să biruiești când te vei judeca Tu.

Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maică mea.

Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.

Stropi-mă-vei cu issop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.

Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucură-se-vor oasele cele smerite.

Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.

Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.

Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.

Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește.

Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necinstitori la Tine se vor întoarce.

Izbăvește-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucură-se-va limba mea de dreptatea Ta.

Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vești lăuda Ta.

Că de ai fi voit jertfă, aș fi dat; arderi de tot nu vei binevoi.

Jertfă lui Dumnezeu: duhul zdrobit; inimă zdrobită și smerită Dumnezeu nu va defăima.

Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.

Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Foto: Julia Ardaran/ shutterstock.com

Cele 4 Rugăciuni de dimineață ale Sfântului Macarie cel Mare

Rugăciune de dimineață Sf. Macarie cel Mare: prima rugăciune

Doamne, curățește-mă pe mine păcătosul, că niciodată n-am făcut bine înaintea Ta, ci mă izbăvește de cel viclean, și să fie întru mine voia Ta, ca fără de osândă să deschid gură mea cea nevrednică, și să laud Preasfânt Numele Tău, al Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune de dimineață Sf. Macarie cel Mare: a două rugăciune

Din somn sculându-mă, cântare de miez de noapte aduc Ție, Mântuitorule, și înaintea Ta căzând, strig: Nu mă da să adorm în moartea păcatelor, ci mă miluiește, Cel ce Te-ai răstignit de voie, și pe mine, cel ce zac în lene, grăbind mă scoală, și mă mântuiește întru starea-înainte, și întru rugăciuni; și după somnul nopții, să-mi luminezi ziua fără de păcât, Hristoase Doamne, și mă mântuiește.

Rugăciune de dimineață Sf. Macarie cel Mare: a treia rugăciune

Sculându-mă din somn, către Tine, Stăpâne, Iubitorule de oameni, scap și spre lucrurile Tale mă nevoiesc; rogu-mă Ție, ajută-mi cu milostivirea Ta în toată vremea, în tot lucrul, și mă izbăvește de toate lucrurile cele rele lumești și de sporirea drăcească, și mă mântuiește, și mă du întru Împărăția Ta cea veșnică. Că Tu ești Făcătorul meu, și Purtătorul de grijă și Dătătorul a tot binele, și întru Tine este toată nădejdea mea, și Ție slavă înalț, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune de dimineață Sf. Macarie cel Mare: a patra rugăciune

Doamne, Care ce cu multă bunătatea Ta și cu îndurările Tale cele mari, ai dat mie, robului Tău, de am trecut vremea nopții acesteia fără ispită de toată răutatea pizmașului, Tu Însuți, Stăpâne, a toate câte sunt Făcătorule, învrednicește-mă cu adevărată lumina Ta, ca întru luminată inimă să fac voia Ta, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune de dimineață Sf. Macarie cel Mare: a cincea rugăciune

Doamne, Dumnezeule, Atotțiitorule, Care primești de la puterile Tale cele cerești cântarea Sfintei Treimi, primește și de la noi, nevrednicii robii Tăi, cântarea Sfintei Treimi și ne dăruiește întru toți anii vieții noastre și întru tot ceasul, Ție slavă să înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune de dimineață Sf. Macarie cel Mare: a șasea rugăciune

Doamne Atotțiitorule, Dumnezeul puterilor și a tuturor trupurile, Care între cele de sus locuiești și spre cele de jos privești; Cel ce ispitesti inimile și rărunchii și tainele oamenilor le știi cu adevărat; Lumina fără de început și pururea fiitoare, în care nu este mutare sau umbră de schimbare; Însuți, Împărate fără de moarte, primește rugăciunile noastre pe care le aducem Ție din gurile noastre cele necurate, în aceast ceas al nopții, îndrăznind pentru mulțimea milelor Tale. Lasă nouă greșelile ce am greșit înaintea Ta, cu cuvântul, cu lucrul, din știință și din neștiință. Curățește-ne pe noi de toate intinaciunile trupești și sufletești, făcându-ne pe noi casa cinstitului și Sfântului Tău Duh. Și ne dăruiește nouă cu inima veghetoare și curată să trecem toată noaptea acestei vieți, așteptând luminata și sfânta zi a Unuia-Născut Fiului Tău, a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când va veni pe pământ cu slavă să judece pe toți și să plătească fiecăruia după faptele lui. Ca să nu fim aflați zăcând și dormitand, ci priveghind și sculați în lucrarea poruncilor Lui și să fim gata a intra în bucuria și cămara slavei Lui celei dumnezeiești, unde este glasul cel neîncetat celor ce Te laudă și nespusă dulceață celor ce văd pururea frumusețea cea nespusă a slavei Tale. Că Tu ești lumina cea adevărată, Care luminezi și sfințești toate, și pe Tine Te laudă toată făptură în veci. Amin.

Rugăciune de dimineață Sf. Macarie cel Mare: a șaptea rugăciune

Pe Tine Te binecuvântăm, Dumnezeule preaînalte și Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari și cu anevoie de urmat, slăvite și preaminunate, care nu au număr. Cel ce ne-ai dat nouă somn spre odihnă neputințelor noastre și spre repaos de ostenelile trupului, mulțumindu-Ți că nu ne-ai pierdut pe noi cu fărădelegile noastre, ci, după obicei, Te-ai arătat iubitor de oameni și ne-ai ridicat pe noi pentru a slăvi stăpânirea Ta. Pentru aceea ne rugăm bunătății Tale celei neasemănate: luminează ochii gândului nostru și ridică mintea noastră din somnul cel greu al lenei și deschide gura noastră și o umple de laudele Tale, ca să putem în liniște a cânta, a strigă și a ne mărturisi pururea Ție, Dumnezeului Celui slăvit în toate și de toți: Tatălui Celui fără de început, împreună și Unuia-Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune de dimineață Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajba am să fac și astfel, ținând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbră gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus țină pe ochii minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, impietrind în noi inimile noastre și toate împreună au făcut temniță în care Te ținem bolnav, flamand și fără haina, așa risipind în deșert zilele noastre, umbriți și dosadiți până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi și pune foc temniței, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre și fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârșiți și cât ești de aproape de sufletele noastre și cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre.

Ci luminează lumina Ta peste noi, că să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viață Ta. Lumina și Bucuria noastră, slavă Ție!

Amin.

Rugăciunea de dimineață a staretilor de la Optina

Doamne dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.

Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.

În tot ceasul acestei zile povățuiește-mă și ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi și mi se vor întâmplă în această zi, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și cu credință tare, că pentru toate este Sfânta voia Ta.

În toate cuvintele și faptele mele călăuzește-mi gândurile și simțămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.

Doamne, învață-mă să mă port cu dreptate și înțelepciune cu toți frații mei, să nu tulbur și să nu supăr pe nimeni.

Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei și toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.

Doamne, călăuzește-mi voia mea și învață-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert și să iubesc. Amin.

Rugăciunea Sfântului Ioan Gură de Aur

”Doamne, primește-mă întru pocă­ință. Doamne, nu mă lăsa. Doamne, nu mă duce în ispită. Doamne, dă-mi cuget bun. Doam­ne, dă-mi la­cri­mi și aduce­re aminte de moarte și umi­lință. Doam­­ne, dă-mi cuget să mărturisesc toate pă­cățele mele. Doamne, dă-mi smerenie, curăție și ascultare. Doamne, dă-mi răbdare și voie nebiruită și blân­­­dețe. Doamne, sădește în mine ră­dă­cină bu­nă­tăților și frică Ta în ini­mă mea. Doam­ne, învrednicește-mă să Te iu­besc cu tot sufletul și gândul meu și să fac în toate voia Ta. Doam­ne, apără-mă de oamenii gâl­cevitori, de diavoli și de patimile trupești și de toate cele­lal­te lucruri necuviin­cioase. Doam­ne, știu că faci precum vrei Tu, deci să fie și întru mine, păcă­tosul, voia Ta, că bi­necuvântat ești în veci. Amin.”

Rugăciunea de dimineață către Sfântul Înger Păzitor

”Îngerule sfânt al lui Hristos, că­tre tine cad și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, care ești dat mie de la Sfân­tul Bo­tez spre păzirea sufletului și a pă­că­to­sului meu trup. Iar eu, cu lenea mea și cu obiceiurile mele cele rele, am mâ­niat prea­curată lumina ta și te-am iz­gonit de la mine prin toate lu­crurile cele de rușine: cu minciu­nile, cu cle­vetirile, cu pizma, cu osân­direa, cu tru­fia, cu neascultarea, cu neiubirea de frați și cu ținerea de minte a răului, cu iubirea de argint, cu des­frâ­narea, cu mânia, cu scumpătatea, cu mânca­rea cea fără de saț, cu beția, cu multă vorbire, cu gândurile cele rele și vi­clene, cu obiceiurile cele rele și cu aprin­de­rea spre desfrânare, având mai ales voire spre toată pof­ta cea trupească. O, rea voire a mea, pe care nici ființele cele necuvân­tătoare nu o au! Dar cum vei putea să cauți spre mine sau să te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, îngerule al lui Hristos, vei căuta spre mi­ne, cel care m-am în­curcat așa de rău în lu­cru­rile cele întinate? Sau cum voi pu­tea să-mi cer ier­tare pentru faptele mele cele amare, rele și vi­clene, în care cad în toate zilele și nopțile și în tot ceasul? De aceea cad înaintea ta și mă rog, pă­zitorul meu cel sfânt, mi­losti­vește-te spre mine, păcă­tosul, și-mi fii mie aju­tător și sprijinitor asu­pra vrăjmașului meu celui rău, cu sfintele tale rugăciuni, și Îm­părăției lui Dum­nezeu mă fă păr­taș, cu toți sfinții, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.”

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Fecioara Maria

Împărăteasa mea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți, acoperirea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi; ci îl dezleagă precum voiești, că n-am alt ajutor fără de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, o, Maică lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea de dimineață a Părintelui Sofronie Saharov

Împărate Sfinte, Cela ce ești mai înainte de toți vecii Fiul Tatălui și Cuvântul Lui Cel împreună fără de început și împreună veșnic, Iisuse Hristoase, Făcătorul cerului și al pământului, Ziditorul meu, Carele prin atotziditoare porunca Ta ai scos toate dintru nefiintă și pe mine întru această viată m-ai adus, Cela ce bine ai voit a-mi dărui în scăldătoarea Botezului harul nașterii celei de Sus în Sfântul Duh și a pune pecetea Darului Acestuia pe mădularele trupului meu în Sfânta Taină a Mirungerii, Cela ce ai pus în inima mea dorul de a Te căuta pre Tine, Unul Dumnezeu Cel Adevărat – auzi rugăciunea mea.

Că nici lumină am, nici bucurie, nici întelepciune, nici viată, nici putere afară de Tine; dar nici vrednic sunt pentru mulțimea păcatelor mele să caut către Tine, Dumnezeul meu; ci pentru Cuvântul Tău, că „tot ceea ce veți cere în rugăciune, crezând, veți primi” și „tot ce veți cere întru Numele Meu voi face vouă”, îndrăznind chem către Tine: binecuvântează, Doamne, ziua aceasta pe care mi-ai dat pentru cea negrăită bunătatea Ta; și mă învredniceste, în puterea binecuvântării Tale, ca toată fapta și cuvântul din ziua ce încep acum, să le săvârsesc pentru tine Însuti, spre slava Ta, în frica Ta, după voia Ta, în duhul întregii cugetări și al curătiei, al smeritei cugetări, al răbdării, al dragostei, al blândetii, al păcii, al bărbătiei, al întelepciunii, cu rugăciune, și în tot ceasul amintindu-mi că pretundinea ești.

Așa, Doamne, pentru nemărginită bunătatea Ta, cu Duhul Tău cel Sfânt mă povătuieste întru tot lucrul și cuvântul cel bun, și-mi dăruieste fără poticnire să trec toată calea vieții înaintea fetei Tale, ca nici o fărădelege să mai adaug dreptătii pe care ai descoperit-o nouă. Doamne, Cel mare și mult milostiv, îndură-Te spre mine cela ce rău mă pierd; să nu ascunzi fața Ta de la mine, nici căile mântuirii Tale; iar de mă va duce voia mea cea stricăcioasă pe alte căi, atunci nu mă cruța, Mântuitorul meu, și cu silă mă întoarce la calea Ta cea sfântă. Căci Tu, cunoscătorule de inimi

Cel bun, cunoști toată nimicnicia mea și nebunia, toată orbeală mea și toată nepriceperea; dar și durerea inimii mele și suspinurile sufletului meu înaintea Ta sunt. Pentru această mă rog Ție: auzi-mă în scârba mea, întăreste-mă de Sus cu puterea Ta; ridică-mă pe mine, cel doborât de păcat, slobozește-mă pe mine, cel robit de patimi, tămăduieste-mi toată rana cea ascunsă, curăteste-mă de toată întinăciunea trupului și a duhului; păzeste-mă de tot lucrul și cuvântul stricător de suflet, de toată mișcarea cea lăuntrică și cea dinafară, neplăcută Ție și aproapelui meu nefolositoare.

Arată-mi, Doamne, calea în carea voi merge, Însuti mă învată ce se cade să grăiesc; iar, de este voia Ta să tac, învată-mă cum în duhul păcii să tac, nu scârbind, nici smintind pe fratele. Rogu-mă Ție, lege pune mie în căile poruncilor Tale și nu mă lăsa până la suflarea mea cea mai de pe urmă să mă înstrăinez de lumina asezămintelor Tale, până ce va fi porunca Ta singura lege a întregii mele firi, și cea vremelnică și cea veșnică. Dăruieste-mi mie, Doamne, să ajung la cunoștință adevărului Tău.

Prelungește-mi viață până voi aduce Ție roadă de pocăintă adevărată. Să nu mă iei la jumătatea zilelor mele, nici în ceasul întunecării mele, ci, înainte de a mă întoarce în pământul din care am fost luat, binevoiește să mă întorc la Ține, Dumnezeul meu, și, mai înainte de a părăși această viată, să vadă sufletul meu slavă fiilor învierii. Iar când, întru adâncul întelepciunii Tale, ai rânduit a pune capăt vieții mele pe pământ, atunci, mai înainte, fă mie cunoscută moartea mea, ca să se gătească sufletul meu spre a Te întâmpina.

În ziua aceea, cea mare și sfântă mie, fii cu mine Doamne, și dăruieste mie bucuria cea negrăită a mântuirii Tale. Curăteste-mă de toată greșeală cea văzută și cea ascunsă, și de toată fărădelegea ce se tăinuieste întru cele dinlăuntru ale mele, și mă învredniceste să aduc răspuns bun înaintea scaunului cel înfricosat al judecătii Tale.

Dumnezeule, Dumnezeul meu, multe lucruri și mari cer eu de la Tine, Împăratul cel Preaînalt, dar nu am uitat nevrednicia mea, nici spurcăciunea mea, nici urâciunea; ci, rogu-mă Ție, miluiește-mă și nu mă trece cu vederea, nici mă lepăda pe mine de la fața Ta pentru prea multă îndrăzneala mea; ba, și mai vârtos, înmulteste în mine această sfântă și dreaptă îndrăzneală și întru puterea dragostei Tale mă călăuzeste pe urmele pașilor Tăi.

Dăruiește mie, celui mai de pe urmă și mai lepădat dintre toți oamenii să Te iubesc pe Tine, precum Însuti ai poruncit nouă; din toată inima mea, și din tot sufletul meu, și din tot cugetul meu, din toată vârtutea mea; cu întreaga mea făptură dăruieste-mi să Te iubesc pe Ține, Doamne. Că Singur ești Acoperitorul cel Sfânt, și Atotputernic, și Apărătorul vieții mele, și Ție rugăciunile mele aduc și cuvântările de slavă, acum și în vecii vecilor. Amin.

Surse:

https://ortodoxnews.ro/

https://rugaciunidimineata.ro/

https://triadikon.ro/

https://www.condoleante.ro/

https://sfatulparintilor.ro/

Sursa foto articol: coka/ shutterstock.com


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri