Oare domnul politician Radu Mazare stie ca ceea ce propune el se numeste turism sexual?

Ilona isi continua la randul ei, pledoaria impotriva unor asemenea manifestari politice, deja calificate in toata lumea ca fiind de tip “berlusconian”, adica o “combinatie de machism si vulgaritate” ce l-a transformat in paiata pe Silvio Berlusconi, premierul Italiei:

“Conform acestei viziuni (n.r a lui Radu Mazare), litoralul romanesc, plin de alge si neatractiv, n-ar avea alte sanse decat daca ar oferi ceea ce alte statiuni de la malul altor mari refuza sa ofere: posibilitatea de a te “da” cu ski-jetul cat mai aproape de prosoapele de pe plaja, de a fuma pe unde iti vine si de a “promova” frumusetile feminine. Cum anume ar trebui sa “ne ajute fetele” in acest demers de resuscitare turistica nu ne-a mai explicat domnul Mazare, insa, cu un minim exercitiu de imaginatie, va oferim cateva variante.

O prima posibilitate ar fi ca, data fiind proasta stare a infrastructurii, pe buna dreptate invocata ca piedica in calea dezvoltarii turismului romanesc, in locul bornelor kilometrice sa fie plasate romance cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani, cu un fizic agreabil si care sa zambeasca atragator, in special catre turistii straini - rusi, turci sau arabi, cu predilectie, pentru ca ei par a fi grupurile – tinta ale acestui program.

O alta varianta ar fi sa le plasam direct pe plaja, langa fiecare sezlong, cu un evantai si sa asigure o placuta aerisire a turistului strain. Sau, renuntand la orice efort de de imaginatie, dar castigand substantial in pragmatism, ce-ar fi daca am face turism sexual? Pana la urma, indiferent de varianta aleasa, femeile n-ar fi altceva decat frumoase obiecte decorative destinate placerii turismului masculin, fara ca aceasta sa provoace convulsii morale colegilor de partid ai sustinatorului acestui program inovator.

Dar, ceea ce este si mai trist este faptul ca aceste convulsii nu le incearca nici macar pe respectabilele membre ale Organizatiei de femei a PSD: intrunite in sedinta la malul aceleeasi mari, femeile social-democrate l-au primit cu aplauze si infocate pupaturi pe Radu Mazare, care, senin si patriarhal, a acceptat ofranda. Acum, in incheiere, daca simtiti nevoia sa plangeti, va intelegem! Sau, daca v-ati revolta si ati reactiona, v-am intelege cu atat mai mult!”, incurajeaza Ilona Voicu.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Mazare, 'Berlusconi de Romania': Fetele frumoase ca atractie turistica.