Greva generală afectează şi activitatea din școlile speciale. 118 copii cu deficienţe de auz înscrişi la Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive din Buzău au fost luaţi şi duşi acasă de părinţi sau de către asistenţii maternali, relatează Agerpres.

Cu excepţia conducerii, toţi angajaţii Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive Buzău au intrat în grevă, părinţii fiind anunţaţi să se prezinte la şcoală pentru a-şi lua copiii acasă, pe perioadă nedeterminată, până când greva generală se va încheia. Conducerea instituţiei a asigurat elevilor supraveghere şi servicii de specialitate până în momentul în care aparţinătorii au preluat copiii.

„La noi în şcoală avem 45 de profesori, 40 sunt în grevă ceilalţi sunt cu baza în alte şcoli şi doi pensionari. Per total, toată lumea este în grevă cu excepţia mea. Copii avem 118 şi în momentul de faţă mai avem doi în şcoală. Sunt şi copii fără familie dar sunt în plasament şi au fost anunţate direcţiile de asistenţă socială sau asistenţii maternali. Au fost colegi însă care au avut grijă de copii pentru că nu am vrut să îi lăsăm aşa. Am avut supraveghetori de noapte, pedagogi, bucătar pe tură care le-au asigurat masa până au plecat. Avem copii cu deficienţe de auz, cu deficienţe asociate, deficienţe motorii, probleme de văz dar nu accentuate”, a declarat, pentru AGERPRES, Antoanela Marinov, directorul Liceului Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive Buzău.

La liceul special sunt înscrişi copii din mai multe judeţe din ţară.

Citiţi mai multe informatii pe educatieprivata.ro

Foto fr şi main: Lightspring /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri