Profesorii din învăţământul preuniversitar au ca obligaţie respectarea diversităţii pentru a genera elevilor atitudini incluzive şi tolerante, potrivit unui amendament al PNL la proiectul legii învăţământului preuniversitar, adoptat miercuri de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, transmite Agerpres.

Varianta Ministerului Educaţiei prevedea că personalul din învăţământul preuniversitar avea drept obligaţie promovarea diversităţii, ca resursă de învăţare, pentru a genera elevilor atitudini incluzive şi tolerante.

Deputatul PNL Ioan Cupşa a argumentat că nu înţelege cum poate fi promovată diversitatea ca resursă de învăţare. „Noi trebuie să promovăm o atitudine incluzivă”, a spus Cupșa, citat de Agerpres.

Potrivit unui alt amendament adoptat de comisie, inţiat de PSD, copiii personalului din învăţământ aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuitate la cazare în cămine şi internate. De aceste prevederi beneficiază şi copiii personalului pensionat din sistemul învăţământ, precum şi copiii orfani de unul sau ambii părinţi ce au activat în sistemul de învăţământ.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Tipuri de aparate dentare: care este cel potrivit pentru tine? Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14 ani și la adolescenți (Anchetă) Meditația mindfulness: Antidotul pentru stres și anxietate

Citiţi continuarea pe www.educatieprivata.ro

Foto fr si main: Monkey Business Images /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri