Elevii de clasa a VIII-a vor putea susţine, pe lângă Evaluarea Națională, şi un examen de admitere la un liceu. Acesta se va da pentru 50% dintre locuri, în cazul liceelor care aleg un examen suplimentar. Concursul de admitere la liceu este criticat de Consiliul Elevilor. 

Examen suplimentar pentru admiterea la liceu

Probele de verificare vor avea loc înainte de Evaluarea Națională și vor fi notate cu calificativele „admis” sau „respins”. 10% dintre locuri vor fi ocupate prioritar pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională și conform opțiunilor exprimate, prin repartiție computerizată.

În cazul în care proiectele legilor trec de Parlament până în toamnă, prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024.

Proiectele Legilor Educației sunt acum în comisia de învățământ pentru dezbaterea amendamentelor și urmează să fie votate în plenul Camerei Deputaților. Ulterior, vor fi dezbateri pe amendamente și în comisia de învățământ din Senato, apoi un vot în Senat.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Premieră medicală: primele intervenții ortopedice de protezare a genunchiului cu proteză 3D personalizată din România

Amendamentul votat de comisie este: Art 98, alin 2) Unitățile de învățământ liceal pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite prin planul de școlarizare, raportat la numărul de formațiuni de studiu după susținerea de către elevi a evaluării naționale.

Citiți mai multe pe 9news.ro

Foto fr și main: sakkarin sapu /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri