25 Aprilie 2023 publicat în Social 1 share-uri

Megan Cannella, manager al Departamentului de Servicii Familiale la Davidson Institute, afirmă, într-o analiză publicată de CNBC.com, că unul dintre semnele care le pot indica părinților faptul că au un copil supradotat este reprezentat de dificultățile acestora de a realiza sarcini simple, de exemplu să-și lege șireturile.

Davidson Institute este o organizației care se ocupă cu ghidarea copiilor supradotați. Megan Cannella se ocupă de înscrierea copiilor în programele oferite de institut.

Cele 5 semne indicate de Cannella, în analiza publicată de CNBC.com:

1. Dezvoltare asincronă
Copilul tău inteligent are probleme cu sarcini simple, cum ar fi legarea șireurilor sau să-și amintească să se spele pe dinți?

Acestea sunt doar câteva exemple de dezvoltare asincronă – sau de dezvoltare mai rapidă în unele zone decât în altele. Este un lucru obișnuit pentru copiii supradotați.

Un copil dotat de 8 ani ar putea demonstra abilitățile de citire ale unui elev de clasa a 7-a, abilitățile de matematică ale unui elev de clasa a 5-a, abilitățile sociale la nivelul clasei sale și reglarea emoțională a unui elev mult mai mic.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Prestige Orchestra lansează piesa mirilor anului 2023. Ascultă „Ne unim destinele” Cum să restabilești echilibrul natural al florei vaginale: soluții de durată, ușor de aplicat   Specialiștii avertizează că sezonul alergiilor devine mai lung din cauza încălzirilor climatice. Cum pot fi ținute sub control alergiile oculare?

2. Profunzime emoțională și sensibilitate la o vârstă fragedă
Specialiștii în neuroștiințe sugerează că copiii supradotați experimentează reacții emoționale mai intense la lumea din jurul lor.

De exemplu, le este greu să se bucure de spectacole în care un personaj este rănit sau este trist. Mulți au, de asemenea, un simț sporit al dreptății și pot experimenta frustrare și dezamăgire atunci când simt că o situație este nedreaptă.

Citiți continuarea pe www.educatieprivata.ro

Foto fr și main: mamaza /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri