IN ACEST ARTICOL:

După o operație de micșorare a stomacului, după o slăbire rapidă de peste 20 de kilograme sau după sarcină, multe persoane observă apariția unui exces de piele, cunoscut popular drept „sorț abdominal”. Acest surplus nu poate fi corectat prin dietă sau sport și devine o problemă estetică, funcțională și emoțională reală.

Această piele în exces nu își mai poate reveni prin metode naturale deoarece colagenul și elastina, proteinele responsabile de fermitatea pielii, au fost întinse peste capacitatea lor de recuperare, iar pielea nu întotdeauna își poate recăpăta forma inițială”, explică dr. Cristian Nițescu, medic chirurg estetician (foto).

Acest fenomen este amplificat de factori precum vârsta, genetica, expunerea la soare, fluctuațiile hormonale și rapiditatea cu care se produce scăderea în greutate. În cazul sarcinii, mușchii abdominali se pot îndepărta unul de altul, o condiție numită diastază de mușchi drepți abdominali.

În aceste situații, abdomenul rămâne proeminent chiar și la femeile foarte slabe, iar exercițiile fizice nu reușesc întotdeauna să corecteze distanța musculară. Abdominoplastia permite atât îndepărtarea excesului de piele, cât și repararea diastazei, oferind un abdomen plat și ferm.

Procedura este recomandată pacienților care au pierdut mult în greutate, mamelor după una sau mai multe sarcini sau persoanelor care se confruntă cu piele lăsată ca urmare a îmbătrânirii. Putem realiza operația doar atunci când pacientul se află la o greutate stabilă. Recomand ca intervenția să fie făcută la cel puțin un an după operația de micșorare a stomacului sau după naștere, pentru ca organismul să se stabilizeze hormonal și metabolic. Este esențial ca pacientul să nu fie fumător sau să renunțe la fumat cu cel puțin patru săptămâni înainte de procedură, deoarece nicotina afectează vindecarea țesuturilor”, adaugă dr. Nițescu.

De asemenea, este necesară o evaluare medicală completă, care include analize de sânge, ecografii, evaluarea mușchilor abdominali și discuția despre istoricul medical.

Intervenția se desfășoară sub anestezie generală și durează între două și patru ore, în funcție de amploarea corecției. Se îndepărtează pielea excedentară, se repoziționează ombilicul dacă este necesar și întărim mușchii abdominali. Există mai multe tipuri de abdominoplastie, de la varianta mini (pentru exces redus în zona inferioară) până la abdominoplastia completă, folosită pentru cazurile de laxitate severă după bariatrie sau sarcină. Uneori, procedura este combinată cu liposucție pentru a contura suplimentar talia”, mai adaugă dr. Nițescu.

Foto: EdwardsMediaOnline /Shutterstock

Recuperarea după abdominoplastie este un proces etapizat. Pacientul poate părăsi spitalul la una sau două zile după intervenție, iar recuperarea completă poate dura șase săptămâni. În primele zile, pot apărea disconfort, inflamație și vânătăi, toate fiind normale.

Se recomandă purtarea unui corset compresiv timp de minimum patru până la șase săptămâni, care ajută la reducerea umflăturilor și la stabilizarea abdomenului. Activitățile intense trebuie evitate în prima lună, însă mersul ușor este încurajat pentru a preveni complicațiile circulatorii. Cicatricea rezultată este plasată la nivelul liniei bikinilor și devine mai puțin vizibilă în timp, în funcție de calitatea pielii și de respectarea indicațiilor postoperatorii.

Specialiștii menționează că, în cazul pacienților cu diastază musculară severă, recuperarea poate dura mai mult, dar rezultatele estetice și funcționale sunt notabile.

Beneficiile abdominoplastiei depășesc aspectul estetic. Pacienții raportează o îmbunătățire a posturii, reducerea durerilor lombare cauzate de slăbiciunea musculaturii abdominale și creșterea mobilității. Pentru cei care au trecut printr-o scădere mare în greutate după operația bariatrică, îndepărtarea excesului de piele poate preveni iritațiile, infecțiile locale și dificultatea în igienizare.

Ca orice intervenție chirurgicală, abdominoplastia presupune riscuri și precauții. Printre riscurile rare, dar posibile, se numără sângerarea, acumularea de lichid (serom), infecțiile, cicatrizarea anormală și complicațiile anestezice. Fumătorii, diabeticii și pacienții cu circulație deficitară sunt mai predispuși la vindecare lentă sau imperfectă. De aceea, consultația preoperatorie este esențială pentru evaluarea fiecărui caz”, adaugă dr. Cristian Nițescu.

Alegerea unei echipe medicale specializate este cea mai importantă decizie, iar pentru mulți pacienți, abdominoplastia devine nu doar o intervenție estetică, ci o etapă esențială în recâștigarea încrederii și a echilibrului corporal.

Foto fr si main: Alona Siniehina /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri