IN ACEST ARTICOL:

Începând din această lună,  toți elevii care au intrat în clasa a III-a, respectiv 185.000 de copii, vor avea acces la programul educațional „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine eco-responsabilă”, program menit să transmită tinerelor generații principiile unei alimentații sănătoase și gesturi responsabile. Programul, susținut de Asociația Sărbătoarea Gustului, finanțat de Fundația Auchan cu 116.000 euro, vine în sprijinul învățătorilor oferind suport didactic pentru modulul opțional „stil de viață sănătos” inclus în programa școlară, ratificat și publicat în luna august în Monitorul Oficial al României.

Conceput pentru a transmite tinerelor generații, precum și părinților acestora, principiile unei alimentații sănătoase și a unei atitudini eco-responsabile, programul „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine eco-responsabilă”, susținut de Ministerul Educației, se va derula în 6.000 de școli primare din România în perioada octombrie 2024 - iunie 2025. La nivel instituțional, programul este susținut de Ministerul Educației, de Departamentul de Dezvoltare Durabilă din Guvernul României și de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Programul este format din două componente - cheie:

  • Broșura pedagogică - distribuită către 185.000 de elevi, reprezintă un caiet de lucru format din exerciții practice de realizat împreună cu învățătorul în clasă, precum și din teme de rezolvat alături de părinți acasă.
  • Boneta de bucătar - disponibilă în 7.000 de exemplare și imprimată cu cele 12 gesturi anti risipă alimentară, va fi dăruită elevilor în cadrul turneului „Lecțiile Gustului”. Aceasta are rolul de a promova excelența în meseria de bucătar, fiind semnată în fiecare an de către cei mai prestigioși Chefi din lume, iar în cadrul programului va fi oferită tuturor copiilor care participă la evenimentele interactive „Lecțiile Gustului” susținute de către Asociația Sărbătoarea Gustului în școli.

Educația pentru un stil de viață sănătos printr-o alimentație diversificată și o atitudine eco-responsabilă pe care Asociația Sărbătoarea Gustului o realizează prin „Broșura Pedagogică” și cartea „Arta de a mânca bine” - semnată de Chef Alain Alexanian și disponibilă în bibliotecile a 6.000 de școli, oferă sfaturi concrete despre ce presupune o bucătărie sănătoasă, atât din punct de vedere al alimentelor, cât și al modurilor de preparare. În plus, reprezintă un instrument pedagogic masiv prin care se dobândesc și cunoștințe de geografie, științe ale naturii, francofonie, matematică, cultură, istorie, turism, agricultură durabilă și meserii din industria alimentatiei și serviciilor Horeca.

Pentru o viață sănătoasă, cheia se află în educația gustului, începând din copilărie. Astfel, luăm măsuri din timp, militând si acționând pe termen lung pentru binele fiecărui cetățean, pentru a avea o sănătate mai bună, pentru reducerea risipei alimentare și, odată cu aceasta, contribuim la reducerea amprentei de carbon. Știm că hrana destinată consumului uman și animal generează 34% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, iar 80% din ambalajele de uz casnic provin din alimente și astfel afectează 13 dintre cele 17 obiective de dezvoltare durabilă definite de ONU. Din acest motiv e nevoie de un program național educațional care să fie benefic atât pentru binele personal, cât și pentru binele planetei”, a declarat Dobre Daniel, Co-fondator Sărbătoarea Gustului.

Evenimentul de lansare a materialelor didactice a avut loc miercuri, 16 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației, la Colegiul Național „Școala Centrală” din București. Peste 75 de elevi au fost prezenți, alături de Ioana Podosu - Director General al Direcției Generale Turism în cadrul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Andrei Luca - Director Diplomație Culturală, Educație și Știință în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Liane Tancelov, reprezentant al Ministerului Muncii, conducerea Școlii Centrale, Chef Alain Alexanian, distins cu o stea Michelin, Chef Joseph Hadad, Daniel Dobre si Patrick Pierre Pettenuzzo. Alături de organizatori s-au aflat și reprezentanții Auchan România, partener strategic al proiectului prin Fundația Auchan.

Fundația Auchan finanțează cu 116.000 de euro programul educațional

Promovând accesul la hrană bună și educația privind alimentația sănătoasă, ca o prioritate pentru cei care au nevoie, cu tot ceea ce presupune acest lucru – plăcerea de a mânca bun și sănătos, păstrarea identității și a tradițiilor culinare, interacțiunea socială și importanța nutriției, Fundația Auchan este partener strategic al programului educațional desfășurat de Asociația Sărbătoarea Gustului încă din 2023.

Asociația Sărbătoarea Gustului dezvoltă un proiect valoros, axat pe educația pentru alimentație sănătoasă, pe consumul produselor locale și pe combaterea risipei alimentare, perfect aliniat cu obiectivele noastre de sustenabilitate. Suntem onorați să sprijinim această inițiativă și să contribuim în continuare la formarea unei noi generații mai conștiente și mai responsabile'', a declarat Corina Dospinoiu - Imre, Director Sustenabilitate, Auchan România.

Turneul Lecțiile Gustului ajunge în 23 de orașe

Programul educațional va fi completat de o serie de evenimente practice intitulate „Lecțiile Gustului”. Acestea vor avea loc în perioada noiembrie 2024 - mai 2025 în școli din 23 de orașe, precum București, Sibiu, Ploiești, Pitești, Craiova, Deva, Timișoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Bacău, Iași, Galați, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Florești, Zalău.

Programul educațional se va încheia pe 18 iunie 2025 în cadrul unei conferințe ce va avea ca temă principală gastronomia durabilă și va aborda subiecte privind coeziunea socială pentru acte educaționale naționale, alimentația durabilă, locală și de sezon, păstrarea identității culinare. Evenimentul va lua forma unei dezbateri și va implica atât autorități, presă, parteneri și sponsori ai festivalului, cât și alți actori din industria alimentației și Horeca, atât din țară, cât și din străinătate. Chefi de prestigiu local și internațional premiați cu stele Michelin vor lua parte la eveniment.

Programul desfășurat de Asociația Sărbătoarea Gustului este susținut și de partenerii: Auchan Retail România, Michelin, Cris-Tim, Edenia, Ecocert România, Paste Hutton, Up România, Continental Hotels, Europcar.

Despre Sărbătoarea Gustului

Motto: Bun pentru Gust, Bun pentru Sănătate, Bun pentru Planetă!

Asociația Sărbătoarea Gustului se preocupă de educarea gustului consumatorilor în rândul copiilor şi al părinților, liceenilor și tinerelor generații de bucătari prin informarea și transparența pedagogică asupra produselor, originilor acestora și modului de producție și trasabilitate. În egală măsură, Asociația își propune transmiterea cunoștințelor și încurajarea unui comportament alimentar diversificat, echilibrat, sănătos și durabil pentru o viață mai bună, mai sănătoasă, mai fericită.

www.sarbatoarea-gustului.ro

https://www.facebook.com/SarbatoareaGustului

https://www.instagram.com/sarbatoarea_gustului

Despre Fundația Auchan

Fundația Auchan promovează accesul la hrană bună și sănătoasă ca o prioritate pentru cei care au nevoie, cu tot ceea ce presupune acest lucru – plăcerea de a mânca bun și sănătos, păstrarea identității și a tradițiilor culinare și interacțiunea socială. Astfel, lupta împotriva insecurității alimentare urmărește asigurarea accesului la produse sigure, diversificate, de bună calitate și în cantități suficiente pentru persoanele aflate în situații vulnerabile din punct de vedere economic sau social. Mai mult, peste tot în lume, Auchan dezvoltă proiecte pentru o alimentație sănătoasă colaborând și sprijinind producătorii locali, elaborând game de produse marcă proprie, mai sănătoase și mai prietenoase cu mediul sau diversificând oferta de produse bio.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri