Îți dorești să slăbești rapid 10 kilograme și, desigur, să nu-ți fie afectată starea de sănătate. Nu știi exact de unde să începi ca să ajungi la acest rezultat, ți se pare că limita între mâncat sănătos și lipsa de igienă alimentară este atât de mică încât îți este teamă să nu te pierzi? Fitness Mama, Ina Kishlaru, unul dintre cei mai respectați specialiști din zona de nutriție și fitness, vine cu 5 reguli de nutriție extrem de simple care, cu siguranță, te vor ajuta să elimini kilogramele în plus care te fac să nu te simți chiar foarte bine în pielea ta.

5 REGULI DE NUTRIȚIE care te vor ajuta să slăbești rapid 10 kilograme

1. Prima regulă este să bei apă

„Bea apă suficient, astfel ca să nu simți că îți este sete sau ai buzele permanent uscate. Supa și ceaiul neîndulcit nu se iau în considerare. Probabil ai auzit de renumitele 8 pahare de apă pe zi. Ei bine, ca să înveți să bei 8 pahare pe zi, trebuie să te antrenezi, așa că începe cu 3 pahare pe zi, bea cu înghițituri mici și mărește doza încet. Te vei obișnui, vei vedea.”, explică Fitness Mama.

2. Renunță la carne, cel puțin, o dată pe săptămână

În general, vegetarienii și veganii au o greutate corporală mai mică decât cei care mănâncă carne. Asta pentru că tot ce înseamnă preparat care include carnea are mai multe calorii, ca să nu mai vorbim de mai multe grăsimi saturate în comparație cu omologii săi din plante. O zi de post pe săptămână este binevenită oricând, dar mai ales când ai o misiune importantă – să dai jos 10 kilograme.

3. Elimină zahărul din viața ta

Un studiu din 2016 realizat de Progress in Cardiovascular Disease arată că o dietă bogată în zaharuri adăugate poate provoca un risc de deces de 3 ori mai mare din cauza bolilor cardiovasculare. Știm că este greu să le elimini pe toate, inclusiv ceaiurile îndulcite, cafeaua cu zahăr și băuturile sportive. Un prim pas este să nu mai cumperi dulciuri în casă sau, în pauzele de la serviciu, să nu optezi pentru ceva dulce. Acel ceva dulce devine o rutină. Atunci când misiunea ta este să slăbești, trebuie să faci curat în dulapurile de la bucătărie.

4. Uită de carbohidrații rafinați

„Le spun mereu fetelor mele că pâinea, biscuiții, cerealele, pastele și produsele de patiserie, făcute din făină albă, sunt obligatoriu de eliminat din rutina alimentară. Spre deosebire de alimentele făcute din cereale integrale, celor cu făină rafinată le lipsește fibra care menține foamea la distanță.

5. Limitează consumul de alcool

A bea un shot sau un pahar de vin din când în când este bine, dar să știi că atunci când ai o misiune și un obiectiv de atins, asta trebuie exclus. Totuși, dacă după o zi de muncă vrei să te relaxezi, optează pentru băuturi alcoolice cu conținut scăzut de calorii. Acestea mențin nivelul de zahăr scăzut în sânge.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri