Sanatatea sexuala prezinta o importanta mare intr-un cuplu care are nevoie, in afara tuturor caracterelor de buni prieteni (intelegere, sustinere, sfatuire etc.) si de atractie fizica si satisfactie sexuala.

Inaintea contactelor sexuale se recomanda un dus al ambilor parteneri, pe cat este posibil, caci stim ca aceasta procedura poate “fura” din spontaneitatea sexuala. Pielea penisului si zona din jurul colului (gat) penian este plina de bacterii si secretii ale glandelor aflate la acest nivel si toate aceste microorganisme pot infecta mucoasa vaginala a femeii in urma actului sexual. De asemenea nu se recomanda spalaturile vaginale dupa contactele sexuale, ca solutie de curatare, fiindca aceste spalaturi modifica flora normala a vaginului, facilitand astfel si mai mult riscul de vaginite (infectii vaginale). Medicii recomanda spalaturile vaginale doar ca metoda terapeutica atunci cand infectia vaginala exista deja, ci nu in sens preventiv.

Un alt aspect ce poate fi inclus in igiena intima este acela al produselor de uz intim. Gelul intim de baie este recomandat, insa parfumurile si alte produse care contin substante iritante trebuie evitate. De asemenea la menstruatie femeia ar trebui sa evite pe cat posibil folosirea tampoanelor interne care predispun la infectii vaginale.

Medicatia – exista unele medicamente, cum sunt antibioticele, care perturba flora vaginala. In vagin exista o serie de ciuperci si bacterii care au un rol local pozitiv de aparare a vaginului si de mentinere a unui pH acid care nu permite dezvoltarea microorganismelor patologice. Rata de inmultire a microorganismelor “bune” prezinta un anumit echilibru, iar cand acesta este perturbat, de exemplu cand unul din microorganisme se inmulteste mai mult decat trebuie (cum se intampla in cazul candidozei), deja putem vorbi de o vaginita. Antibioticele distrug si unele microorganisme din flora vaginala ci nu doar pe cele pentru care aceste medicamente au fost administrate. Astfel femeia poate face usor o vaginita. De aceea se recomanda sa intrebati medicul atunci cand urmati un tratament medicamentos daca va poate perturba sanatatea sexuala si cum ati putea preveni acest aspect.

Anticonceptionalele

Unele anticonceptionale sau metode contraceptive pot perturba serios sanatatea sexuala a femeii daca nu sunt potrivite acesteia si stilului de viata al femeii respective. Metodele contracetive nepotrivite pot predispune atat la patologii genitale de tot soiul, cat si la scaderea libidoului.

Alimentatia

Alimentatia interfera cu viata sexuala. Unele alimente au atat rol energizant, cat si afrodiziac. Vanilia, ciocolata, fructele de mare si produsele marine in general, unele fructe, unele condimente ca ardeiul iute – toate acestea cresc libidoul si placerea sexuala. Fructele de mare sunt foarte bune mai ales pentru femei, oferindu-le o serie de nutrienti foarte importanti pentru mentinerea sanatatii intime si pentru echilibrul hormonal.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Reguli de sanatate intima... in cuplu.