23 August 2017 publicat în Sanatate 25 share-uri

Iata 5 astfel de mituri des intalnite care tin de dezvoltarea motorie a bebelusului si pe care parintii ar trebui sa le uite:

Comunicat de presa

Inca din primele clipe de viata ale bebelusului apar, inevitabil, si primele griji ale parintilor. Bombardati din toate partile de o serie intreaga de informatii privind ingrijirea corecta si cresterea celor mici, parintii incep sa puna sub semnul intrebarii fiecare decizie pe care trebuie sa o ia si fiecare manifestare, de multe ori naturala, a bebelusului.
Cele mai importante sfaturi vin insa din partea specialistilor, cei care pot demonta miturile ce au impanzit internetul sau se transmit prin viu grai la locurile de joaca. Iata 5 astfel de mituri des intalnite care tin de dezvoltarea motorie a bebelusului si pe care parintii ar trebui sa le uite:

1. Bebelusul trebuie infasat foarte strans pentru a-i proteja coloana vertebrala si pentru a nu i se curba piciorusele

In realitate, bebelusii au coloana vertebrala foarte solida si nu este nevoie sa le infasuram corpul in exces. ”Sugarul are nevoie de libertate de miscare inca din primele zile de viata. O infasare in exces impiedica dezvoltarea normala a copilului, asa ca se recomanda o imbracaminte comoda, care sa-i asigure un confort termic bebelusului”, ne explica Gabriela Nede (foto)l, kinetoterapeut principal in cadrul Infant Kineto Clinic. Specialistii ne atrag atentia ca infasarea determina o pozitie nefireasca pentru articulatia soldului. ”Este perfect normal si sanatos ca sugarul sa stea cat mai cracanat”, adauga Gabriela Nedel.

2. Premergatorul il ajuta pe copil sa mearga mai devreme

Medicii spun un mare NU pentru acest tip de sisteme pe care parintii le achizitioneaza cu entuziasm in jurul varstei de 7-8 luni. ”Premergatoarele favorizeaza mersul pe varfuri si pot determina o retractie de tendon ahilean sau strambarea picioruselor. Premergatorul poate intarzia mersul. in plus, exista risc crescut de accidentari, caderi sau loviri”, sustine Valentina Ionita, kinetoterapeut la aceeasi clinica.

3. Bebelusul trebuie sa se tarasca sau sa mearga de-a busilea inainte de a face primii pasi

intr-adevar, dezvoltarea fizica a copiilor poate trece prin mai multe etape dupa ridicarea in fundulet, cele mai frecvente fiind tararea si mersul de-a busilea. Copilul trebuie sa se tarasca sau sa mearga in patru labe pentru obtinerea unui tonus muscular mai bun, care il va ajuta in etapa urmatoare de ridicare in picioare. „Asa cum le spun parintilor care vin la noi in clinica preocupati de diverse aspecte in dezvoltarea celor mici – copiii nu sunt toti la fel, nu se dezvolta dupa niste tipare si nu urmeaza acelasi ritm. Rezultatele sedintelor de kinetoterapie depind de fiecare copil in parte”, spune Gabriela Nedel.

4. Incaltamintea ii determina pe bebelusi sa faca mai rapid primii pasi

Specialistii sustin ca cel mai indicat este ca bebelusul sa invete sa mearga prima oara in piciorusele goale. ”Purtarea incaltamintei adecvate ne ajuta insa in procesul de recuperare al unor copii”, sunt de parere expertii.

5. Mersul pe varfuri al bebelusului sau piciorusul spre interior sau spre exterior indica anumite probleme

Daca aceste lucruri se intampla in primele zile sau saptamani de mers, nu exista motive de ingrijorare, este doar o faza prin care trec foarte multi bebelusi. Daca postura incorecta persista, sfatuim parintii sa ceara parerea unui specialist ortoped sau kinetoterapeut.
Acestea sunt doar o parte din multele mituri care au legatura cu cresterea si dezvoltarea copiilor. Cel mai important este sfatul specialistului, singurul care poate oferi explicatii corect argumentate!
* Infant Kineto Clinic este un centru dedicat dezvoltarii armonioase a copiilor si ofera servicii de kinetoterapie, psihologie pediatrica, logopedie, precum si activitati cardio pentru cei mici sau ateliere de creatie.
Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. 5 Măști pentru un păr mai sănătos, mai bogat și mai strălucitor 5 MAI – Eclipsă de lună prin penumbră și Lună plină în Scorpion – Cât trăim, învățăm, aflăm și experimentăm. Lecția inimii ușoare! 5 cadouri pe care i le poți dărui unui bărbat din viața ta

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri