"Conform legilor iubirii, nu ai dreptul sa intorci oglinda spre o alta persoana. Fiecare persoana trebuie sa foloseasca metoda oglinzii asa cum doreste si cand vrea ea, dar numai pentru ea si niciodata pentru ceilalti

Avem nevoie de mult curaj si iubire de sine pentru a accepta oglinzile existente in interiorul relatiilor noastre de iubire. Avem nevoie de curaj pentru a ne accepta chiar si partile de neacceptat (scuzati paradoxul), fara a le proiecta in ceilalti. “Persoanele cu care interactionam sau persoanele care ne sunt parteneri de viata sunt intotdeauna oglinzi ce reflecta propriile convingeri. Simultan, suntem la randul nostru oglinzi ce reflecta convingerile lor. Daca ne uitam cinstit la relatia noastra, putem vedea atat de multe despre felul in care i-am creat”, spune Shakti Gawain, experta in dezvoltarea personala.

Oamenii pe care ii iubim sau ii admiram au anumite trasaturi ale personalitatii lor care starnesc aceste sentimente in noi. Ele exista si in noi insine. Poate nu dezvoltate intr-un procent atat de mare, insa exista. In mod inconstient suntem atrasi de aceste persoane, considerand ca, intr-un fel, am putea capata acele trasaturi pe care le admiram la ei.

Daca suntem in general caracterizati ca avand o personalitate puternica si suntem atrasi de de un partener sensibil si vulnerabil, acel partener va reflecta nevoia de recunoastere si de acceptare a propriei vulnerabilitati. Daca suntem in schimb sensibili si ne aflam intr-o relatie cu o persoana puternica este foarte posibil sa ne simtim victimizati, controlati, coplesiti de ei pana vom putea la randul nostru sa ne constientizam si sa ne acceptam puterea proprie.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Scurt GHID de supraviețuire în vreme de Mercur Retrograd: ce să faci în perioada 21 aprilie-14 mai 2023 MARELE Horoscop al Lunii Mai 2023: previziuni astrale complete pentru fiecare zodie în parte Luna plină din Scorpion 5 mai – efect de catalizator al unor mari schimbări pentru următoarele 3 zodii. Destinul lor este pe cale de a se împlini!  

Cu partile ei negative si pozitive, lumea pe care o experimentam este o proiectie a constiintei noastre. Si cu ce te poate ajuta aceasta teorie a oglinzilor? Te poate ajuta in a te accepta pe tine asa cum esti si in a-i accepta pe ceilalti asa cum sunt. Chiar daca nu esti de acord cu ceea ce face o persoana, poti ajunge sa o urasti nu din cauza comportamentului sau, ci a personalitatii sale. Corect ar fi sa urasti actiunea unei persoane, nu persoana care initiaza acea actiune. Accceptarea celor din jurul tau asa cum sunt iti poate aduce mai multa liniste si impacare de sine. Iti poate aduce acceptarea de sine, in toata diversitatea, splendoarea si contradictia existenta in tine.

Unele relatii din viata ta exista pentru ca tu sa experimentezi iubirea. Unele relatii din viata ta exista doar ca sa iti arate care sunt acele lucruri de care ai nevoie de la relatia urmatoare, ca sa ai ceva de invatat din ele, ca sa iti dai seama de ceea ce este mai potrivit pentru tine, ca sa intelegi si sa realizezi ca intr-o relatie de iubire trebuie sa existe un echilibru intre ceea ce se da si ceea ce se primeste.

MiniGhid astrologic: 5+5 Calități și Defecte ale zodiei TAUR Testul Iubirii: Ce dragoste cosmică trăiești ACUM? Persoana potrivită te va face să te îndrăgostești de tine, în primul rând

Conform legilor iubirii, nu ai dreptul sa intorci oglinda spre o alta persoana. Fiecare persoana trebuie sa foloseasca metoda oglinzii asa cum doreste si cand vrea ea, dar numai pentru ea si niciodata pentru ceilalti.”, spune Lise Bourbeau in "Asculta-ti corpul, in continuare".

Un articol de Dana N.

Imaginile fr, main si interior 2 apartin artistei Otilia Cadar


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri