Travaliul de doliu, termen freudian, desemneaza perioada de dupa o separare si se refera la timpul necesar pentru a trece peste socul si durerea produse de despartire.

Cum sa spun ca sa intelegeti cel mai bine… Nu stiu cand realizezi cel mai bine ceea ce ti se intampla… atunci cand iti lasi lacrimile sa curga de tristete sau cand ti le retii din cauza maniei… Nu stiu exact cand te apuca deznadejdea cea mare: cand auzi, dar nu vrei sa intelegi -pentru ca adevarul fulminant ti se pare imposibil de acceptat -sau cand intelegi, dar nu vrei sa mai auzi adevarul -pentru ca nu poate fi suportat. Nu stiu cand te loveste cel mai tare disperarea: cand realizezi ca nu o sa mai vezi niciodata chipul celui iubit sau in momentul in care constiinta ta imbratiseaza gandul ca de acum incolo ramai doar tu, fiinta pe cont propriu.

Nu stiu ce iti provoaca mai tare fiori reci pe sira spinarii: faptul ca ti s-a dat drumul la mana sau faptul ca nu stii cum o sa strecori netinand pe nimeni de mana in neant? Sau ca mana pe care poate o vei prinde la un moment dat nu este mana cea familiara? Habar nu am cand otrava incepe sa ti se strecoare in corp. Uneori se intampla lent, alteori violent. De cele mai multe ori iti doresti morfina de calitate buna ca sa nu mai simti durerea, alteori un anestezic ca sa amorteasca toate trairile in tine. Insa alteori nu iti doresti decat sa mori. Sa mori usor si rapid. Sau sa doara mai putin.

Nu stiu cat de mult te ajuta faptul ca te-ai tuns, ca arati mai bine ca niciodata, pentru ca in puzzle-ul vietii tale frumusetea din fata oglinzii nu se mai leaga cu cea care-ai ramas. Nu poti sa nu te uiti crucis la prietenele care isi spun ca “nu-i nimic, o sa-ti gasesti tu fericirea” cand tu habar nu mai ai ce inseamna infamul cuvant… pentru ca in fiecare zi, cu fiecare secunda care trece, o parte din tine moare, se scurge, se trece. Nu stiu cat de mult te ajuta timpul cand dupa luni de la separare un individ care ii seamana reuseste sa-ti faca inima sa amuteasca. Au fost multe zboruri care s-au frant inainte de vreme...

Ma gandesc ca nu stiu cu exactitate cand se declanseaza punctul culminant al sevrajului si cand sufletul iti cere cu impetuozitate drogul. Nu stiu cand lumea ta se populeaza cel mai mult cu amintiri, regrete, intrebari, negatii, zile moarte, nopti ca zilele sau cand te apuci sa blestemi tocmai lucrurile in care ai crezut cel mai mult. Nu stiu cand incepe cainta si rememorarile inceputului relatiei se instaleaza ametitor, hotarate sa te doboare cu perfectiunea lor. Nu stiu de ce mintea inchide ochii si nu vrea sa vada ca lucrurile se schimbasera destul de mult in ultima vreme. Viata ta devine o comedie ieftina care fie a ramas suspendata in aer cu pasageri in ea, fie i s-a stricat butonul care te aduce inapoi pe pamant. Nimeni nu vine sa te intrebe daca vrei sa te dai jos din ea. Si nu stii de ce se intampla asa.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Travaliul de doliu in psihologie: Cand iubirii putin ii pasa....