17 Septembrie 2018 publicat în Psihologie 178 share-uri

Dacă nu am fost învățați din copilărie cât de important este să avem limite personale exprimate mai târziu, la vârsta adultă, în moduri sănătoase și asertive, este posibil să ne creăm chiar fără să știm, o viață care nu mai este nicidecum a noastră. Ci a celorlalți….

Un semn de maturitate și sănătate psiho-emoțională este capacitatea de a pune limite personale atunci când este cazul, de a recunoaște momentele când ar trebui să pui limite. Este capacitatea de a recunoaște că avem valoare în această lume și că în schimbul iubirii nu ar trebui să ne transformăm în „preșuri” pentru ab-so-lut NIMENI!

Identifică aceste 18 semne care îți arătă că poate și tu cedezi prea mult din puterea ta celor din jur. Că poate nu ești în contact cu adevăratul tău sine și că poți ca din acest moment să aduci conștientizări valoroase pentru ființa ta.

Ce sunt limitele personale?

Limitele personale sunt precum niște ziduri emoționale, mentale și fizice pe care le folosim ca să ne protejăm de la a fi folosiți, manipulați sau agresați de către ceilalți. Aceste limite ne ajută să distingem clar cine suntem cu adevărat și ce avem nevoie de la ceilalți. Capacitatea de a ne crea și de a ne menține limite personale sănătoase este cheia de a cultiva o stare de sănătate fizică, emoțională și psihologică sănătoasă pentru ființa noastră.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. România, rata mortalității evitabile prin prevenție - a treia cea mai ridicată din UE Iubirea de sine. Cum poți să te regăsești în câțiva pași simpli 7 sfaturi despre spălarea corectă a fructelor și legumelor

De ce nu știm să punem limite sănătoase?

Înainte de a începe să te învinuiești că până acum nu ai căpătat această abilitate, trebuie să înțelegi că nu este vina ta, dar este responsabilitatea ta să dezvolți această capacitate care te va ajuta să fii un om deplin, capabil, înfloritor și stăpân cu adevărat pe propria viață. Ia-ți un moment pentru a simți compasiune față de tine însuți.

Ca și copii, noi nu am avut absolut nici un control asupra a ceea ce părinții, profesorii și adulții din jurul nostru ne-au învățat. Cel mai adesea, oamenii care au dezvoltat incapacitatea de a pune limite ca și mecanism de supraviețuire, au învățat să facă acest lucru când erau copii. Pentru ei, la nivel subconștient, acest comportament părea singura lor șansă de a se face văzuți în ochii părinților.

Aceste zodii au tras lozul norocos în luna Mai 2023 și se bucură de succes financiar Hidratarea, cheia pentru zile de sărbătoare reușite. Sfaturi pentru un Paște sănătos Luna plină din Scorpion 5 mai – efect de catalizator al unor mari schimbări pentru următoarele 3 zodii. Destinul lor este pe cale de a se împlini!  

Așa ne însușim dinamici interioare codependente, când ne e frică la nivel subconștient să fim cu adevărat cine suntem, de teama respingerii sau abandonului. Când începem să credem că a fi iubiți devine un fel de troc și permanent sacrificiu pentru a părea mai iubibili în ochii celorlalți.

Foto: Shutterstock/ tugolukof

Semnele codependenței: Iată 18 semne care îți arată că nu știi să pui limite

-           Nu reușești să iei atitudine și să te exprimi atunci când te simți nedreptățit/a.

-           Cedezi din timpul tău prea mult și prea ușor.

-           Spui că ești de acord cu o persoană, chiar și atunci când în adâncul tău nu ești cu adevărat de acord.

-           Spui „da” atunci când în sufletul tău simți că ar trebui să spui „nu”.

Candela sufletului nostru este cea care trebuie să fie totdeauna aprinsă. Cuvinte pentru suflet de la Maica Gavrilia Papaiannis (de citit mai ales în postul Paștelui) Incredibila Eclipsă Solară HIBRIDĂ și prima din 2023 (19-20 Aprilie în Berbec): învingem KARMA și plantăm sămânța speranței în sufletul nostru, din care ar putea crește ceva fabulos Dicționar de vise: Ce înseamnă când visezi șobolani?

-           Te simți vinovat/a dacă îți dedici timp doar ție.

-           Simți că ceilalți consideră persoana ta ca fiind „de-a gata”.

-           Permiți celorlalți să te atingă chiar și atunci când te simți inconfortabil sau ai vrea să se oprească.

-           Ai relații toxice – tu ești persoana care mereu da, în timp ce ceilalți doar iau.

-           Faci prea multe sacrificii ca ceilalți să te placă, acest lucru costându-te propria persoană.

-           Ai reacții mai degrabă pasiv agresive fiindac nu poți să îți exprimi furia, de asemenea ai tendințe manipulative (în încearcarea subconștientă de a-ți recâștiga într-un fel sau altul puterea).

Horoscop Paște 2023: o perioadă plină de emoții frumoase, de planuri de viitor și experiențe spirituale MARELE Horoscop al Lunii Mai 2023: previziuni astrale complete pentru fiecare zodie în parte 5 cadouri pe care i le poți dărui unui bărbat din viața ta

-           Te simți în mod constant o victimă.

-           Simți că trebuie să îți câștigi respectul și iubirea prin a fi „drăguț/a”.

-           Împărtășești prea multe detalii intime despre viața ta cu ceilalți.

-           Te simți vinovat/a când ceilalți nu sunt fericiți (o simți ca pe o responsabilitate a ta).

-           Tot ceea ce ești și faci este în concordanță cu ceea ce vor ceilalți să fii și nu ceea ce ai tu nevoie să fii.

-           Nu ești deloc în legătură cu nevoile tale.

-           Atragi oameni care încearcă să te controleze sau să te domine.

-           Ai o frică cronică în legătură cu ceea ce ar putea crede ceilalți despre tine.

Semnificația viselor: Ce înseamnă când visezi pe cineva care a murit? Este semn bun sau rău? Vei avea șansa să iubești din nou! Iar de această dată va fi diferit Cum putem integra principiile spirituale într-o lume modernă și agitată? Câteva sfaturi simple, dar puternice

Foto homepage: Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri