De pe 9 decembrie, începând cu ora 16:00, timișorenii sunt invitați la Festivalul alternativ de Crăciun FABERLAND, unde vor găsi produse realizate de creativi și artizani locali și vor avea parte de activități pentru copii. 35 de branduri creative vor fi prezente la eveniment, iar vizitatorii vor putea achiziționa din produsele expuse: lumânări, decorațiuni, ilustrații, ceramică, grafică, haine, textile pentru casă, bijuterii și alte propuneri de cadouri deosebite.

Comunicat de presă

FABERLAND, un eveniment marca FABER, s-a desfășurat între 9 și 11 decembrie și este de neratat pentru cei care caută o alternativă la târgurile clasice de Crăciun și apreciază talentul și dedicarea persoanelor din comunitatea lor. Programul începe astăzi, la ora 16:00, iar sâmbătă, 10 decembrie, și duminică, 11 decembrie, vizitatorii sunt așteptați în intervalul orar 11:00 - 22:00. O suprafață de 600mp, pe două etaje, în interiorul clădirii Faber, plus încă 2000mp în curtea Faber&Azur, din Splaiul Peneș Curcanul 4-5, vor găzdui creativi, instalații artistice, o scenă cu DJ, baruri și food truck-uri.

„FABERLAND ne aduce împreună pentru a sărbători Crăciunul altfel. Ne-am propus ca prin acest festival să expunem publicului larg o serie de talente creative locale, de la designeri și artizani, la DJs, creatori de programe pentru copii și bucătari. Este o ocazie inedită să ne bucurăm de forța creativă a orașului nostru, și nu doar să consumăm”, a declarat Oana Simionescu, Director Executiv FABER.

Evenimentul se află la a doua ediție și revine cu un program mai bogat și mai pregătit să ofere o experiență specială vizitatorilor, de la mic, la mare. Biletul de intrare costă 20 de lei și include o băutură caldă gratuită. Minorii și persoanele cu dizabilități au intrarea liberă.

FABERLAND este creat și găzduit de centrul cultural independent FABER, un spațiu creativ care a luat naștere în urma reabilitării într-o formă contemporană a Fabricilor Unite de Ulei și Săpun de la 1844, cunoscute în istoria recentă ca Azur. Misiunea Faber este de a oferi talentelor creative ale Timișoarei spațiul și instrumentele necesare prin care acestea să producă schimbări sociale și economice în oraș. Astfel, săptămânal, la Faber, au loc conferințe, ateliere, expoziții, experimente culturale.

Despre Faber

Faber s-a născut din aspirația unui grup de oameni foarte diverși din punct de vedere profesional - arhitecți, antreprenori din domeniul tech și din sfera social-culturală, pe care i-a adus împreună încrederea în potențialul Timișoarei și dorința de a contribui la consolidarea industriei creative din oraș. Centrul a fost deschis în 2020 și, la scurt timp, s-a bucurat de recunoaștere internațională. În cadrul primei ediții a premiilor New European Bauhaus, Faber s-a numărat printre cei trei finaliști la categoria Clădiri renovate în spiritul circularității”. Aproape concomitent, clădirea FABER, respectiv arhitecții acesteia - echipa FOR, au fost nominalizați la prestigiosul premiu european pentru arhitectură, Mies Van Der Rohe. În octombrie 2022, Faber a fost premiat în cadrul Bienalei de Arhitectură, Beta, pentru calitatea sa arhitecturală.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri