La nivel european, românii dispun de cel mai puțin spațiu în locuințe. Specialiștii Mobexpert îți arată cum să maximizezi fiecare mp disponibil pentru a răspunde tuturor nevoilor tale

Suprafața medie a locuințelor nou construite în România a urmat un trend descendent în ultimii ani, ajungând în 2021 la 63 mp, față de aproximativ 70 mp în 2015, potrivit datelor disponibile pe platforma Tempo a INS. Cu cât spațiile locuințelor devin mai mici, cu atât mai mari sunt provocările de a le amenaja pentru a satisface nevoile tuturor membrilor familiei. 

Comunicat de presă

Specialiștii în design interior din echipa Mobexpert au venit cu o serie de soluții creative și sfaturi practice pentru amenajarea apartamentelor, astfel încât spațiul să fie utilizat într-un mod cât mai util și funcțional.

Apartamentele noi au cu 7mp mai puțin decât în trecut

Suprafața noilor locuințe s-a diminuat cu 7 mp în ultimii șapte ani, ceea ce înseamnă aproximativ spațiul unei bucătării dintr-un apartament nou. O veste nu tocmai bună este că suntem pe ultimul loc în UE la mărimea locuinței, raportată la numărul de persoane, cu 1,1 camere versus media de 1,6 la nivel european, conform datelor Eurostat.

Amenajarea unui apartament care să acopere mai multe nevoi, dar care să fie în același timp și confortabil, a devenit o necesitate în ultimii doi ani, perioadă în care oamenii au petrecut mai mult timp acasă.

Am discutat cu trei designeri de interior Mobexpert pentru a afla care sunt cele mai eficiente idei pentru amenajarea spațiilor cu dimensiuni reduse, de la alegerea pieselor potrivite pentru un aspect coerent, până la trucurile care creează iluzia unei încăperi mai mari.

1. Spații suficiente de depozitare și mobilier minimalist

Conform experților, pentru o amenajare armonioasă și funcțională este important să se țină cont de nevoi, preferințe și stil de viață, iar piesele de mobilier trebuie să aibă dimensiuni direct proporționale cu suprafața spațiului.

„Camerele trebuie să fie aerisite, dar nu goale. Astfel, mobilierul minimalist este alegerea ideală pentru amenajarea apartamentelor, deoarece va avea dimensiunile potrivite pentru a nu pierde niciun spațiu care ar putea fi folosit”, explică Yvona Ghergu, designer Mobexpert.

Majoritatea apartamentelor noi au fost construite cu zona de zi deschisă, de tip open-space, integrând în același spațiu accesul în bucătărie, dining, living, uneori poate și biroul de acasă. Pentru obținerea unui echilibru vizual, fiecare zonă trebuie amenajată unitar, în funcție de stil și cromatică, cu spații suficiente de depozitare, iar trecerea între acestea să fie fluidă, fără prea multe delimitări.

2. Ușile culisante, o soluție ideală pentru optimizarea spațiului

„Spațiile cu dimensiuni reduse necesită o atenție deosebită în alegerea finisajelor și a paletei de culori, a formelor și proporției pieselor de mobilier, a corpurilor de iluminat și a punctelor în care acestea sunt plasate, astfel încât să potențeze lumina și culorile din interior. Ușile culisante, atât la dulapuri, cât și la accesul în anumite încăperi, reprezintă de asemenea o soluție ideală pentru optimizarea încăperilor”, explică Violeta Nanu, Designer Mobexpert.

3. Mobilier din sticlă transparentă și folosirea oglinzilor în puncte cheie

„Mobilierul din sticlă transparentă sau acrilic se potrivește perfect unui spațiu redus deoarece nu este perceput vizual ca un obstacol în calea privitorului. Oglinzile sunt recomandate, de asemenea, pentru că augmentează spațiul în care sunt plasate și, mai mult decât atât, reflectă lumina din interior făcând totul să pară fără limite. Bucătăria poate să capete un aer mai degajat prin alegerea unor finisaje lucioase, care să reflecte și să răspândească lumina în interior, creând astfel un spațiu vizual mai amplu”, spune Violeta Nanu.

4. Amenajarea colțurilor din încăperi

Alexandra Buia, arhitect în cadrul departamentului de Design Interior Mobexpert, spune: „Utilizarea pieselor de mobilier cu picioare înalte creează impresia de spațiu aerisit. Astfel, nu mai percepem piesele de mobilier la fel de voluminoase ca atunci când acestea stau direct pe pardoseală. Totodată, folosirea colțurilor dedicate anumitor activități aduce un plus în amenajare. Poate fi integrat un lampadar sau un mic fotoliu pentru zona de relaxare, fără a deranja zonele centrale.”

Apartamentele de dimensiuni reduse determină păstrarea unui spațiu curat, aerisit și organizat, acesta fiind până la urmă un beneficiu pe termen lung. Însă, dincolo de aceste caracteristici, un aspect important care transformă spațiile în unele mult mai practice este mobilierul multifuncțional.

5. Piese de mobilier multifuncționale

„Alegerea pieselor potrivite care să deservească mai multe nevoi poate influența în bine calitatea vieții de zi cu zi”, spune Alexandra Buia. „În cazul în care spațiul nu permite integrarea noptierelor, putem utiliza mici măsuțe de cafea pentru a păstra în continuare funcționalitatea acestora, însă fără a aglomera excesiv. Pentru zona de zi, propun piese de mobilier cu dublă funcțiune - un bar care să aibă și depozitare, dar la care să se poată lua și masa, o canapea extensibilă, o masă extensibilă. Zona de relaxare se poate extinde și pe balcon, unde se pot adăuga colțare de mici dimensiuni sau seturi formate din masă cu scaune, integrând astfel balconul în spațiul util al locuinței.”

Soluția pentru designul locuințelor de dimensiuni reduse nu este neapărat mai mult spațiu, ci folosirea acestuia într-un mod inteligent, punându-se accent pe multifuncționalitate.

„În cazul unui studio, unde toate funcțiunile sunt integrate în același spațiu comun, se poate configura o zonă de zi cu o canapea extensibilă, o măsuță de cafea cu lift-top, care poate deveni loc de luat masa, un televizor suspendat pentru a salva spațiul de pe comodă. Poate fi creat un spațiu separat, pentru odihnă, cu ajutorul unor pereți din sticlă transparentă care să permită vizual percepția întregului spațiu ca pe un tot, dar să ofere și o zonă privată”, recomandă Violeta Nanu.

Orice apartament poate fi perceput ca unul mult mai spațios și mai practic, dacă sunt alese piesele de mobilier potrivite și se respectă normele care se aplică în această situație.

De exemplu: „O consolă cu un taburet poate fi folosită în loc de birou sau masă de machiaj. Măsuța de cafea poate fi înlocuită cu un taburet, iar dacă are spațiu de depozitare și capac pe post de tăvița este perfect”, spune Yvona Ghergu.

6. Culorile deschise creează iluzia unui spațiu mai mare

Cromatica este o modalitate inteligentă de a schimba percepția asupra unui spațiu. De aceea, se recomandă folosirea unor culori deschise, în nuanțe calde și luminoase care să mărească vizual încăperile.

O modalitate prin care culorile ajută în amenajare într-un mod eficient este „alegerea unei palete monocrome, în nuanțe deschise care să creeze impresia unui spațiu mai profund, fără linii de ruptură între suprafețe și care să dea continuitate designului”, recomandă Violeta Nanu. De asemenea, în dormitor „se poate obține efectul vizual de dublare a spațiului prin amplasarea unor oglinzi masive de o parte și de cealaltă a patului și vopsirea peretelui unde este acesta poziționat într-o culoare mai închisă, pentru a spori adâncimea camerei”, continuă designerul.

7. Depozitarea pe verticală permite utilizarea integrală a spațiului disponibil

„Pentru zonele de dressing este recomandat să ne folosim cât mai mult de spațiul pe înălțime. Dulapurile în care integrăm și uși cu oglindă, dar și zone deschise pentru bibliotecă pot face încăperile sa fie în egală măsură funcționale și estetice”, spune Alexandra Buia.

Atunci când vine vorba de traiul în apartamente mai mici, fie că locuiesc una, două sau mai multe persoane, este important să existe spații de depozitare suficiente și bine integrate, astfel încât să nu rămână niciun lucru la voia întâmplării.

Yvona Ghergu recomandă „alegerea corpurilor suspendate sau pe picioare înalte care măresc vizual spațiul. Pentru dormitor: cât mai puține piese de mobilier, dressinguri cu uși glisante, înalte până la tavan, unde poate fi integrat și televizorul”.

Chiar dacă spațiile reduse implică mai multă atenție în amenajare, atunci când vine vorba de a fi organizate, ele conduc la cele mai ingenioase soluții. Un apartament poate fi îmbunătățit oferind o utilitate mai mare fiecărei încăperi, ghidându-ne alegerile după regulile de bază pentru amenajarea unui spațiu cu suprafață redusă și optând pentru un mobilier multifuncțional, care să răspundă tuturor nevoilor.

Cu ajutorul acestor recomandări, Mobexpert își continuă misiunea de a contribui la îmbunătățirea vieții românilor cu soluții practice și ușor de integrat. Acestea fac parte dintr-o serie continuă de inițiative, printre care se numără serviciul de design interior menit să ajute consumatorii în alegerea celor mai potrivite piese de mobilier în funcție de spațiul disponibil, precum și crearea unei colecții de mobilier dedicată apartamentelor.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri