Aflati care sunt noutatile noului sezon in materie de vestimentatie ca sa nu fiti luate prin surprindere! Veti vedea ca toamna lui 2011 ne aduce in garderoba elemente incantatoare care ne vor stimula apetitul pentru moda. Veti purta...

• Decolteul adanc, in forma de V

Aceasta croiala a fost prezenta pe podiumurile de prezentare ale caselor de moda, anuntandu-se ca mare trend pentru Toamna/Iarna 2011-2012. Exista insa anumite riscuri in ceea ce priveste acest decolteu, fiindca el nu se potriveste oricui si mai mult decat atat, in mod ideal, ar trebui purtat fara sutien.

Dar exista o multime de alte posibilitati pentru a purta hainele croite in acest mod. Fashinising.com ne propune ca in acest caz sa inversam rationamentul dupa care ne alegem sutinele si bustierele pe care de obicei incercam sa le ascundem cat mai mult. De data aceasta, cu un decolteu adanc, ar fi cazul sa expunem o particica din ceea ce purtam pe dedesubt, alegand cu atentie un astfel de element. Ganditi-va la o lenjerie intima cu un imprimeu deosebit si frumos lucrata.

Decolteul adanc in forma de V, in colectia GUCCI Toamna/Iarna 2011; Sursa - Northfoto

Tot via Fashionising.com, va facem aceasta sugestie in legatura cu modul cum puteti purta un decolteu adanc. Tinuta este o creatie semnata Hanneli, una dintre cele mai bine contate bloggerite de moda:


• Pliurile

Pliurile sunt o idee vestimentara care traieste inca din sezonul Primavara/Vara, dar revine in anotimpul friguros pentru a-si arata cu adevarat farmecul. Pliurile va vor stimula foarte mult imaginatia fiindca permit stilizari extrem de interesante, mai ales pe timp racoros cand jocul cu texturile materialelor este atat de incitant.

Anticipand deja venirea toamnei, Ana-Maria Morodan, autoarea blogului High Street Cardigans, a realizat o astfel de tinuta, prin intermediul unei fuste visinii plisate:

• Smochingul

Smochingul pentru femei este din nou in voga, asa cum se intampla in anii ’70 – ’80. Revine in garderoba noastra pentru a ne vorbi despre delicatetea androgina, despre siluete minimaliste totusi impregnate de atitudine si glamour. Acest trend este de asemenea, extrem de permisiv, smochingul putand fi combinat in foarte multe modalitati.

Acest trend se regaseste in colectia Zara Toamna/Iarna 2011-2012

Smochingul reinterpretat, in viziunea fashionistei Madeleine L.

• Pantalonii evazati

Pantalonii evazati ai sezonului toamna/iarna 2011 reprezinta o intoarcere la stilul anilor '70 - o bucurie pentru multe dintre noi, nu-i asa? Pantalonii evazati sunt mult mai usor de adaptat diverselor noastre siluete si in plus transmit o nota de eleganta.

Creatoarea de moda romana Corina Vladescu s-a apropiat foarte mult de acest trend, in ultimul timp. Una dintre propunerile ei:


Pantalonii evazati ii gasiti pe site-ul Molecule-F

Pantalonii evazati se regasesc si colectia Toamna/Iarna 2011 de la H&M.

• Maxi transparent

Transparentele raman in trend si pentru acest sezon si sunt chiar mai incitante decat in perioada calda! Rochiile maxi din materiale transparente vor fi acum purtate in combinatie cu materiale mai consistente iar simbioza va fi ideala.

Deosebit de surprinzatoare este propunerea lui Max Azria din colectia Fall/Winter 2011 - o rochie maxi transparenta este purtata cu o canadiana.

Captura foto YouTube

Urmariti tot show-ul Toamna/Iarna Max Azria, unde veti regasi surprinse mai multe tendinte ale noului sezon:

Foto front si main: Colectia GUCCI Toamna/Iarna 2011; Sursa - Northfoto

de Jullie S.

O preluare Envy.ro


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului 5 tendinte ale Toamnei 2011.