Sectorul textilelor, care include îmbrăcămintea, are al patrulea cel mai mare impact asupra mediului și a schimbărilor climatice, după cel al alimentelor, locuințelor și transporturilor. Pentru a aborda această problemă, Comisia Europeană a lansat o campanie multilingvă – ReSet the Trend (ReSetarea tendinței) – pentru a-i implica pe europeni în lupta împotriva modei de consum și pentru a sensibiliza publicul cu privire la Strategia UE pentru textile durabile și circulare.

Milioane de tone de îmbrăcăminte sunt produse, purtate și aruncate în fiecare an, echivalentul a 11,3 kg pe persoană. În fiecare secundă, echivalentul unui camion de îmbrăcăminte este ars sau îngropat la groapa de gunoi. Sub motto-ul #ReFashionNow, campania încearcă să abordeze această problemă, sensibilizând publicul cu privire la beneficiile de mediu, sociale, economice și de sănătate ale transformării sectorului textil și la oportunitățile pe care moda durabilă le oferă atât întreprinderilor, cât și consumatorilor. Pe baza succesului înregistrat de Anul European al Tineretului, campania este menită să responsabilizeze tinerii europeni să devină modele de urmat și să scoată din modă moda de consum.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Promenada Mall, Mega Mall si Vulcan Value Center isi asteapta clientii cu surprize si premii de Paste Luna plină din Scorpion 5 mai – efect de catalizator al unor mari schimbări pentru următoarele 3 zodii. Destinul lor este pe cale de a se împlini!   Cum va fi vremea de Paște în România. În unele regiuni va ploua non-stop

Virginijus Sinkevičius, comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, a declarat:

„Lumea se schimbă. Producerea, utilizarea și apoi aruncarea lucrurilor este demodată. În lumea noastră, acest lucru nu mai are sens din punct de vedere economic. Dăunează planetei și sănătății noastre. De aceea, Europa are o nouă strategie pentru textile. Vrem să facem parte din soluție. Avem un singur obiectiv: ca pe termen lung, doar cele mai durabile produse să ajungă pe piața europeană. Vrem ca toată lumea să ia parte la această schimbare și să ReSeteze tendința.”

În cadrul unui eveniment de lansare organizat la Anvers, designeri, reprezentanți ai industriei, experți în durabilitatea modei, factori de decizie politică, tineri profesioniști din sectorul textil și studenți din întreaga UE au împărtășit cele mai bune practici de modă sustenabilă din Europa, au discutat despre cum se poate evita fenomenul de „greenwashing” și despre rolul modelelor de afaceri circulare în eliminarea modei de consum. România a fost reprezentată de doi tineri designeri, Roxana Puriș (Pur Clothing) și Patricia Luiza Blaj (Loud Bodies), ambele susținătoare ale durabilității în afacerile lor, alături de Cristina Dan, fondatoarea Solve Studio, un studio multidisciplinar de inovare socială în design și sustenabilitate, premiat, și Rareș Voicu de la Forumul European de Tineret. Aceștia au analizat, de asemenea, modul în care pot fi abordate numeroasele provocări cu care se confruntă această industrie și cum poate fi accelerată punerea în aplicare a Strategiei UE pentru industria textilă.

Deoarece transformarea textilelor în produse circulare și durabile este un efort al întregii societăți, campania „ReSet the Trend” invită pe toată lumea să devină un model de urmat pe site-ul campaniei, să descarce filtrele pentru mijloace de comunicare socială și să se alăture conversației pe rețelele de comunicare socială folosind hashtag-ul #ReFashionNow.

Context

Domeniul textilelor și îmbrăcămintei oferă locuri de muncă pentru 1,5 milioane de europeni, creând locuri de muncă la nivel local, oportunități de afaceri și mai multe posibilități de a fi creativ. Moda circulară aduce beneficii în special micilor întreprinderi, permițându-le să ofere noi servicii, cum ar fi retușarea, personalizarea și croitul, și oferindu-le o bază mai mare de clienți. În același timp, costurile pot fi reduse datorită economiilor rezultate dintr-o mai bună productivitate a resurselor și din reducerea riscurilor prin îmbunătățirea gestionării stocurilor. Masa rotundă „Un pact pentru competențe” cu ecosistemul textil, organizată cu reprezentanți ai Comisiei și ai industriei, a discutat despre nevoile de competențe în acest sector. Propunerea privind Anul european al competențelor 2023 va contribui la imprimarea unui nou impuls pentru recalificarea și perfecționarea competențelor și va avansa și mai mult acest obiectiv.

Sectorul textil este, de asemenea, una dintre cele mai puțin durabile industrii la nivel mondial. Acest sector este un sector care utilizează intensiv resursele și risipește mult, fiind unul dintre cele trei sectoare care exercită cele mai mari presiuni asupra utilizării apei și a terenurilor și printre primele cinci sectoare din lume în ceea ce privește utilizarea materiilor prime și emisiile de gaze cu efect de seră. Producția mondială de textile aproape că s-a dublat între 2000 și 2015, iar consumul de îmbrăcăminte și încălțăminte se preconizează că va crește cu 63% până în 2030, de la 62 milioane de tone în prezent la 102 milioane de tone în 2030.

Pentru ca producția și consumul de textile să devină mai durabile, UE reproiectează industria modei, astfel încât consumatorii să poată face alegeri mai durabile atunci când își cumpără îmbrăcăminte. Strategia UE pentru textile durabile și circulare, adoptată de Comisia Europeană la 30 martie 2022, abordează producția și consumul de textile, recunoscând în același timp importanța sectorului textil. Aceasta pune în aplicare angajamentele asumate în cadrul Pactului verde european, al noului Plan de acțiune privind economia circulară și al strategiei industriale.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri