14 Octombrie 2021 publicat în Moda 9 share-uri

Chiar dacă am regăsit lanțurile si colierele din zale printre tendințe în ultima perioadă, ele continuă să domine și acest sezon într-o formulă ușor upgradată și modificată. Acum, lanțurile tind să devină din ce în ce mai mari, mai groase, mai proeminente și mai de impact, transformându-se într-un adevăr accesoriu statement, auriu sau argintiu care te propulsează într-un prim plan al vizibilității.  

DESCHIDE PREZENTAREA

Toamna 2021 este plină de surprize în modă, iar printre bijuteriile și accesoriile aflate în lumina reflectoarelor în sezonul rece și pe care le-am văzut în colecțiilor multor case de modă și branduri se află și colierele masive din lanțurile. Mai mult, întâlnim lanțurile și zalele supradimensionate ca elemente de bază și în cazul altor accesorii precum brățări, ochelari de soare sau genți.

Chiar dacă le-am tot regăsit printre tendințe în ultima perioadă, ele continuă să domine și acest sezon într-o formulă ușor upgradată și modificată. Acum, lanțurile tind să devină din ce în ce mai mari, mai groase, mai proeminente și mai de impact, transformându-se într-un adevăr accesoriu statement, auriu sau argintiu care te propulsează într-un prim plan al vizibilității.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Ultimele tendințe în materie de rochii de mireasă pe care trebuie să le cunoști Transparențele - în tendințe în primăvara-vara 2023! 10 exemple de cum putem integra și purta piesele vestimentare din materiale transparente și semi-transparente în ținutele noastre Dantela – din nou în tendințe pentru sezonul cald

Deși trebuie să recunoaștem că variantele tip heavy metal au un farmec aparte, recent designerii au dus acest trend la un alt nivel și au mizat și pe materiale noi, mai puțin pretențioase și mai light precum plastic, amestec de imitație de piele și metal, mixuri de materiale diferite, chiar între plastic și diverse aliaje de metal. Albul, negrul, galbenul – cu precădere mate, transparențele cristaline – sunt apanajul colierelor masive din plastic.

De asemenea, colierele din lanțuri pot fi duble sau stratificate, la baza gâtului sau pe model rotund, decorând admirabil decolteul și atrăgând toate privirile. La fel de chic și în vogă se mențin și lanțurile suprapuse, parcă nimic nu pare în exces în această toamnă-iarnă, la fel cum nici combinația dintre lanțurile delicate de perle false și cele mai grosolane de lanțuri nu mai pare deplasată, ci foarte inspirată, cool și seducătoare.

Pantofii slingback - șic și în tendințe în această primăvară! 10 modele adorabile de pantofi slingback Blugii cargo - din nou în tendințe! 10 modele de jeanși moderni, cu buzunare în stil cargo Geanta cu aspect împletit integral, din imitație de piele, este în tendințe! 10 modele de genți țesute irezistibile

Noutatea sezonului o reprezintă însă colierele super lungi în formă de Y, care atârnă considerabil și cărora le sunt adăugate diverse elemente sau pandantive precum pietre decorative, imitații de perle, inimi, forme geometrice sau grafice, totul pentru a crea un look cât mai actual și urban. Pentru inspirație și a fi în pas cu noile tendințe, ți-am pregătit câteva exemple de coliere din lanțuri care sunt în vogă în toamna-iarna 2021-2022, dar și câteva exemple de bună asociere și purtare a lor. Foarte probabil că vei îndrăgi și tu acest trend și vei găsi o modalitate proprie, pe gustul tău, de a-l aborda în ținutele tale.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri