Este considerat a fi unul dintre cele mai rapide si spectaculoase dansuri din lume si in lista capodoperelor non-materiale ale culturii universale a fost trecut la loc de cinste. In 2005, a fost inclus de UNESCO in patrimonial cultural nemuritor al lumii. Ne incearca desigur un puternic sentiment de mandrie... vorbim, da, de Dansul Calusului, dans autentic romanesc.


Dansul Calusului: Magia si spectaculozitatea unui dans care a cucerit o lume intreaga…

”Dansul Calusului” este un dans selectiv si, spre deosebire de faimoasa hora romanesca, la care pot lua parte toti membrii unei comunitati, in cadrul acestui dans ritualic participa doar “cei initiati” si “alesi” ( in numar de 9-11), inzestrati fizic si moral cu abilitati deosebite. Trupa de Calusari este formata exclusiv din persoane de sex masculine. In timpul unei ceremonii ritualice specifice, Calusarii se leaga prin juramant sa respecte preceptele morale si regulile cetei. Pentru a avea dreptul de a face parte din ceata, tinerii trebuie sa stapaneasa arta calusului si sa se purifice in prealabil de rau. Doar astfel, prin respectarea riturilor de consacrare, puterea magica a dansului va avea efectul dorit asupra oamenilor…

Exista de asemenea un capitan al Calusarilor –Vataful – personaj investit cu sacralitate si respectat pentru rolul si influenta pe care o are asupra celorlalti Calusari. Dintre toti, este cel mai “iute de picior”, are un fond moral solid si este cunoscator al tainelor calusului “. In ansamblul unitar al grupului, o persoana care poarta masca – Mutul – un fel de personaj comic si punitiv, joaca de asemenea un rol primordial. Ierarhia este respectata cu strictete in cadrul grupului, iar coeziunea care se mentine intre calusari de-a lungul zilelor de joc este una mistica. Calusarii sunt investiti cu puteri supranaturale, iar rolul lor major este acela de a proteja.

Dansul ritualic al calusarilor se desfasoara urmand traditia celor trei secvente ceremoniale: Ridicarea steagului, Juramantul, Spargerea Calusului, persoanelor din exterior fiindu-le interzisa participarea. Dansul in sine este energic si impozant, o manifestare suprema a fortei fizice si psihice masculine, o revarsare patimasa si involburata de energie. Maleficul, cred calusarii, poate fi alungat numai prin dans si prin elemente adjuvante precum usturoiul si pelinul... Insa acest dans nu se face oricum sau pur si simplu, ci prin strigaturi tainice, sarituri impresionante in aer, batai simultane si individuale pe cizma si in pamant, prin lovirea zgomotoasa a calcaielor. Ritmul dansului este ametitor, trairile jocului sunt intense si frenetice, strigaturile vin parca dintr-o lume nepamanteana si arhaica. Dansul cere agilitate, forta, rezistenta fizica, dar si pasiune pentru viata, iubire pentru oameni.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri