Ne dezbracam cu nesat si ne imbratisam cu patima, cu teama ca nu o sa mai revedem niciodata. Ne facem promisiuni multe. Stiu, mintim... Si tu, si eu, si lumea intreaga. De pe buze ne curg adevaruri doar pe jumatate. In toata graba si dorul nostrum, ne debarasam de toate gandurile negre. Nisipul naste povestea, scoicile o zgariie, noi o scriem.

Inima a ajuns la locul faptei inaintea mea. Nici nu a ajuns bine si uita tot ce a simtit o viata. Ratiunea clipeste des din gene si ma lasa intr-o bezna neagra. Las in urma pe cei pe care i-am intalnit in viata. Timpul inchide si el ochii. Din peisaj dispar copiii, tot ceea ce am putut sa fac mai bun vreodata. Orizontul se dilata rau…. nici nu zici ca a existat vreodata. S-au simtit vreodata singuri doi oameni care se iubesc? Abia daca mai reusesc sa disting chipul celui caruia i-am promis iubire plus eternitate. Arunc in aer promisiunile de cariera, din bagaje nu scot inca grijile, instinctul ma indeamna sa dau foc bagajelor ca sa nu ma mai pot intoarce niciodata. Nu inca. Poate dupa.

Inca putin si ajung. Dar stiu clar ca nu mai am rabdare... mi-o tipa pescarusii, aud in norii care formeaza urme bizare pe cer, s-a scris inca de la venirea noastra pe lume. Iubirea noastra nu e niciodata acoperita de diguri prea puternice. Ce pacat ca nu pot sa-mi controlez inima care sta sa-mi bata din piept. Maresc pasii. Pasii devin din ce in ce mai mari…. ma trezesc ca fug de-a binelea. Ce prostanaca… Incerc sa ma stapanesc si sa nu ma impiedic in mersul meu impletit. Alerg spre tine… Alerg… O sa te regasesc in sfarsit si o sa ne iubim ca doi oameni care acum invata sa valseze in ritmul iubirii… Cine a spus ca o clipa de iubire interzisa nu-ti ajunge o viata intreaga? Ajung in sfarsit… Ajung.

Ne apropiem incet, prea incet, unul de altul. Eu cu frica si cu graba. Tu cu hotarare. Dau capul pe spate si nu-mi pot stapani hohotele de ras… Gustul libertatii si al interzisului imi toarna picaturi de adrenalina si de nebunie in vene. Iti simt rasuflarea in ureche. Imi soptesti ca sunt frumoasa, atat de frumoasa cum nu ma imaginai vreodata… Imi spui ca anii nu or sa se cunoasca niciodata pe chipul meu. Intotdeauna ai stiut ce vorbe sa arunci… si chicotesc cu pofta. Tu nu imbatranesti parca niciodata… In timp ce intelegi ce-ti spun zambetul iti dispare treptat din gropite. Privirea ta mi se plimba pe trup ca atunci cand m-ai vazut prima data si se opreste ca sa-mi ingenunchieze privirea. Vocea ta imi rascoleste sufletul, e un strigat de amintire pe care nu o sa-l uit niciodata.

Ne iubim. Ca doua suflete care s-au regasit dupa ce au orbecait trist, gasindu-se si pierzandu-se la nesfarsit. Tacut, cu valuri, cu rasarit, cu gust de dulce, sarat si amar, dorind ca aceasta clipa sa nu dispara la despartirea noastra. Si nu ma certi, nu-mi ceri imposibilul, nu-mi ceri sa rastorn lumea pentru tine sau sa renunt la tot si la toate pentru tine. Tu cunosti cel mai bine ce este iubirea. Nu o sa poti sa fii niciodata al meu si sufletul se sfasie in sunetul surd al nisipului. Nu-i nimic. Nu-ti sunt nici eu fidela. Nu-ti cer fidelitatea. Ne cerem doar sa nu uitam unul de altul. Si pe nisip uscat sa ni se scrie povestea.


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Infidelitate de-o vara.