București, 29 mai 2023: Camelia Șucu este noul președinte al Crucii Roșii Române, ales pentru un mandat de 4 ani de către Adunarea Generală a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, desfășurată la București la sfârșitul săptămânii trecute. Recunoscută pentru implicarea sa activă în domeniul umanitar, doamna Camelia Șucu s-a declarat pregătită să conducă echipa Crucii Roșii Române într-o nouă etapă de dezvoltare.
"Este o onoare și o responsabilitate deosebită să fiu aleasă președinte al Crucii Roșii Române. Sunt dedicată întru totul misiunii umanitare și cred cu tărie în puterea solidarității și a acțiunilor noastre de sprijin pentru cei aflați în nevoie. Împreună cu echipa mea, ne vom asigura că vom consolida și extinde serviciile oferite de Crucea Roșie Română, pentru a aduce un real ajutor și speranță în viețile celor mai vulnerabili", a declarat noul președinte al Crucii Roșii Române, doamna Camelia Șucu.
Președintele Camelia Șucu s-a întâlnit astăzi, în prima sa zi de mandat, 29 mai 2023, la sediul Central al Crucii Roșii Române, cu echipa executivă și a stabilit un calendar de activități și prioritățile pentru perioada următoare.
Sursa foto: Comunicat de presa, Edu_Cate / Shutterstock.
Nu lăsăm pe nimeni în urmă: o campanie Autism Voice dedicată adolescenților și adulților cu autism
Ne luăm adio de la vechimea în muncă pe bani. De când dispare această opțiune pentru români
Nereguli periculoase pentru viața copiilor, constatate la locuri de joacă de prefectul Capitalei
Podul Grant, închis pentru reparații: șantierul ar putea dura doi ani. Rute ocolitoare pentru șoferi