Uneori imi doresc ca ziua de maine si intamplarea sa mi te aduca in calea mea. Apoi imi blestem gandul pacatos. Uneori as vrea sa pot sa sterg din minte niste numere familiare care formeaza un strain si ciudat numar de telefon. Uneori as vrea sa o luam inapoi de la inceput si sa terminam frumos asa cum nu am inceput.

De cele mai multe ori anii, zilele, orele, secundele, oamenii, munca, pasiunea, oboseala, alergatura, sensul, soarele, florile, oamenii, toti, toate... sunt acolo unde trebuie sa fie, facand ceea ce trebuie sa faca, prinzandu-te intr-un cerc al vietii pentru care bucuroasa si recunoscatoare. De cele mai multe ori timpul curge, ticaie si trece corespunzator, luand cu el tot ceea ce este amar si sfarsit, spaland singuratatea, uitand raul si iubind din nou. De cele mai multe ori fericirea zilnica se soarbe dintr-un gest mic. De cele mai multe ori pasiunea se extrage si din cele mai lucide imbratisari. De cele mai multe ori iubirile nu sunt condamnari la moarte, luate pe furis, in mare taina. De cele mai multe ori, iubirile atrag alte iubiri, nu despart... De cele mai multe ori iubirile nu isi iau adio…

Uneori insa, durerea se contopeste cu amintirea, cu dorul. Se confunda cu o pereche de ochi caprui care radeau tacut, cu o pereche de buze care radeau zgomotos, cu o pereche de blugi aruncati pe un fotoliu, cu o cheie pe care n-ai rasucit-o la timp, cu o usa care s-a trantit singura inchizandu-se gresit si… e tot acolo, pe zi ce trece mai debila, dar la fel de dornica sa te lase fara suflare... In mod cert vrei sa treaca cat mai repede… nu e niciodata binevenita. Nici ea nu te vrea, nici tu nu o vrei. Indiscret si fara mila, nu va vreti una pe alta. Ea recidiveaza, tu revii obsesiv. Uneori timpul nu picura amnezie, picura cel mult uitare, iar uitarea se face selectiv, obositor de subiectiv, repetand un scenariu absurd... Uneori chiar nu poti sa spui ca ti-ai inchis toata ranchiuna, resentimentele, dorul, cuvintele nespuse intr-o groapa pe care ai acoperit-o pentru totdeauna cu pamant. Rana supureaza. Uneori ti-ai da jumatate din tot ce a fost sublim ca sa... pentru ca... uneori nici tu nu stii de ce. Uneori ceea ce vrei tu sa anihilezi... nu vrea nici macar sa dispara... nu te lasa nici pe tine sa traiesti.

Uneori se face ca te asteapta pe partea dreapta rece a patului si iti zambeste cald. Uneori chiar ai vrea sa ii adresezi vreo cateva cuvinte, dar mor pe buze inainte sa se napusteasca afara. Uneori parca prea ratacesti si niciun drum nu mai duce spre casa, nici o pereche de brate, patimase, arzatoare sau afectuoase, linistite nu te mai fac sa te simti ca acasa. Uneori ti se pare ca e prea multa melodrama, prea mult patetism, prea multa telenovela, ca realitatea nu trebuie sa fie asa. Te scuturi de ele cu mai mult necaz decat un pom in floare suparat ca nu-si doreste florile. Uneori il vezi parca nefericit si inconjurat de aburi de tristete si iti imaginezi (si ai vrea - Doamne, cat de mincinos si interzis ai vrea) ca nimeni altcineva sa nu il poata face fericit… Dar daca… poate? Si atunci fiori care ustura si usuca traverseaza de-a lungul si de-a latul bucati de carne vie si de suflet…


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Pana cand nu te iubeam....