11 Ianuarie 2023 publicat în Lifestyle 62 share-uri

Diferite studii arată că o mare parte dintre emoții sunt evocate de stimuli olfactivi. Mirosurile din copilărie sau cele din vacanță, un buchet de flori, o cană aromată cu ceaiul sau cafeaua preferată, cozonacul cald sau o chiflă cu scorțișoară pot determina reacții afective profunde.

Parfumul este o bijuterie invizibilă pe care o porți într-un mod desăvârșit. Alegerea acestuia depinde de mai mulți factori, precum intensitatea aromelor, notele sale, momentul zilei, evenimentul la care participi sau chiar de anotimp. De asemenea, vrei ca acesta să te definească, deoarece prin alegerea parfumului poți evoca o anumită stare de spirit, o amintire sau chiar un șir de emoții.

Anumite note dintr-un parfum influențează pozitiv starea de spirit, cu efecte benefice pentru buna dispoziție. Acest lucru duce la echilibru, motivație suplimentară, creativitate și chiar la o atmosferă relaxată și veselă alături de cei din jur.

Descoperă care sunt unele dintre cele mai cunoscute miresme care te vor ajuta să te concentrezi pe momentele frumoase din viața ta.

Bergamota (Citrus bergamia), o citrică parfumată

Se consideră că bergamota are proprietăți antidepresive, de relaxare, calmare și îmbunătățire a stării de spirit. Pulverizează câteva picături de parfum și bea un ceai negru cu bergamotă. Vei simți un plus de vitalitate și de liniște care vor ajuta gândurile negative să dispară. Bergamota are o aromă citrică, florală, dulce și emană un parfum complex și rafinat. Ne duce cu gândul la spectaculoasa Italia, acolo fiind cultivată inițial.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Lavazza lansează capsulele Qualità Rossa, neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon și compatibile cu aparatele de cafea Nespresso Original Descoperă cum poți avea un bronz perfect și de lungă durată - AIVI COSMETICS îți propune Lirene Perfect TAN 5 Creme tartinabile vegetale și sănătoase, care vor schimba definiția micului dejun sau a gustărilor

De exemplu, notele de bergamotă ale unui parfum versace te pot ajuta pentru o înmagazina energii pozitive și echilibrante. Acestea determină o stare de spirit relaxată, plină de încredere în propriile forțe și încurajează starea de bine.

Lămâia (Citrus limon), poate cel mai cunoscut citric

Acest citric are efect răcoritor și liniștitor, împrospătând atmosfera. Aroma sa este una suculentă, care te duce cu gândul la o vacanță la Marea Mediterană, poate pe Coasta Amalfi (celebră și pentru lămâile sale) sau în Sicilia. Nu uita de aroma lămâilor nici în anotimpul rece, deoarece în combinație cu moscul, ambra sau cardamomul, determină un efect electrizant, care îți încălzește sufletul.

Prețiosul lemn de santal (Santalum album)

Lemnul de santal, unul dintre cele mai scumpe din lume, este oriental și provine din Asia. Parfumul lui oferă senzația de căldură, protecție și relaxare, iar toate acestea aduc un plus de motivație și încurajează meditația. Are rol liniștitor și te pregătește pentru a-ți înțelege mai bine sentimentele. Lasă-te învăluit de aroma sa lemnoasă și dulceagă într-o călătorie interioară plină de autoreflecție.

Vrei să ai mai multă energie și să uiți de oboseală? Îți recomandam aceste Suplimente Alimentare pe bază de Super-Alimente, vitamine și plante 6 proiecte pentru elevi încep în luna mai în București. Cursuri gratuite de înot și un târg educațional, printre acestea 6 cauze ale sânilor lăsați: cum poate fi rezolvată această problemă estetică?

Scorțișoara (Cinnamomum zeylanicum) cea intensă

Închide ochii și gândește-te cum miroase scorțișoara în diverse dulciuri sau într-o cană de cafea sau de vin fiert. Efectul său este unul revigorant, dă un boost de forță, atenție și prezență de spirit. Aroma sa este și una a sărbătorilor de iarnă, ajutând la crearea unei atmosfere de înțelegere și apropiere față de cei dragi.

Vanilia (Vanilla Orchids), una dintre cele mai îndrăgite arome

Vanilia este o specie de orhidee, iar una dintre primele zone în care a fost găsită este Mexicul. Aceasta are un miros dulceag, relaxant, delicios și luxuriant. Probabil că mulți dintre noi o asociază cu amintiri plăcute, mai ales că te poate duce cu gândul la dulciurile copilăriei. Aroma sa distinctă este ușor de recunoscut și îndeamnă la calm și afecțiune.

SYMMETRICA investește peste 6 mil. € în panouri fotovoltaice Luna plină în Balanță de pe 6 aprilie ne învață puterea iubirii echilibrate. Vindecarea unor relații!   Inginerul silvic Sorin Ștefan Decă, numit secretar general adjunct în Ministerul Educației, timp de 6 luni

Iasomia (Jasminum sps.), grațioasa plantă tropicală

Arbustul își are originea în țări precum China sau India și are un parfum floral intens, dar relaxant și curat. Sentimentele de satisfacție și de bucurie sunt poate primele care vin în minte atunci când miroși un buchet de iasomie. De asemenea, ceaiul cu iasomie este un aliat al gândurilor ordonate.

Frumusețea și subtilitatea aromelor te va reconecta cu tine și cu natura. Relaxează-te, respiră și alege-o pe cea care te inspiră!

Sursă: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5198031/

Sursă foto: Unsplash


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri