7 Decembrie 2022 publicat în Lifestyle 40 share-uri

Iar atunci, când nimic nu pare că mai are rost, găsim lumina - lumina din noi. Și atunci ne dăm seama că lacrima de durere a izvorât din iubirea pentru viață. Și totul capătă, în sfârșit, un sens.

Poate că nu ți-ai imaginat niciodată că vei ajunge aici, însă Universul a considerat că este exact ceea ce ai nevoie. Deși nu crezi că ceva bun va ieși din toată situația aceasta, cu timpul vei vedea că sufletul tău va învăța lecții importante din tot ceea ce trăiești acum.

Rămâi conștient la ceea ce trăiești, dar nu te agăța de durerea pe care o simți acum, pentru că fiecare emoție este trecătoare. Călătoria sufletului tău te va duce pe căi nebănuite, cărări pe care le vei descoperi la momentul oportun și care îți vor modela frumos evoluția.

Deși pare imposibil, fiecare dintre noi avem nevoie de durere, pentru a ne deschide ochii, chiar și în cele mai întunecoase situații. Iar atunci, când nimic nu pare că mai are rost, găsim lumina - lumina din noi. Și atunci ne dăm seama că lacrima de durere a izvorât din iubirea pentru viață. Și totul capătă, în sfârșit, un sens.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Atunci când mi-am dat seama că totul depinde de mine, m-am liniștit Când vei învăța lecțiile din trecut, vei cunoaște cea mai frumoasă și puternică poveste de iubire Pluto retrograd în Vărsător – 1 mai – 11 iunie 2023. Totul e bine când se TRANSFORMĂ cu bine! Cad unele lanțuri care ne țineau pe loc și ne luăm puterea înapoi

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri