Poti sa alegi sa ignori, sa intorci capul in cealalta parte, sa ironizezi, sa crezi sau sa judeci insa un lucru este cert: atata timp cat exista energie pretutindeni vor exista si vampiri energetici.

Vampirismul energetic se poate manifesta chiar si in cadrul familiei, cand unul dintre membrii manifesta o atitudine autoritara si persecuta prin violenta si agresiune verbala. In alte situatii este prezent reversul medaliei, vampirul energetic dominand printr -o atitudine de sufocare emotionala si grija exagerata. In astfel de situatii te simti neputincios si fara posibilitatea de a evada emotional. Vampirul energetic creaza conjunctura in care el are intotdeauna dreptate prin puterea cu care este ‘investit’ asupra celorlalti. Aceasi situatie este prezenta uneori si la locul de munca sau in medii cu un nivel ridicat de stress. O astfel de persoana poate sa ia toate creditele pentru munca ta, sa iti strice reputatia prin cuvinte rautacioase, sa iti defaimeze imaginea, sa iti dezaprecieze lucrarile si sa te faca sa te simti ignorant sau incompetent desi tu esti mult mai pregatit decat respectivul.

Uneori vampirii energetici acapareaza discutiile printr-un flux de idei exprimate negativ, neluand in considerare dorintele si sentimentele celorlalti. Fraze haotice si irelevante sunt continuate de idei fara sfarsit in care tu te simti prizonierul problemelor celoralati si nu poti evada din inchisoarea mintii vampirului energetic. Prin puterea persuasiunii si a accentuarii negative a gandurilor, astfel de persoane rapesc bucuria, fericirea, curajul, iertarea si sentimentele pozitive transformandu-le in sentimente negative precum teama, frica, incertitudinea, manie sau neputinta, simtindu-se mult mai bine dupa ce reusesc sa faca acest transfer.

Contraatacul vampirismului

Pentru a preveni aceste atacuri ale vampirismului energetic le putem combate prin cele mai simple arme insa cele mai eficiente in acest sens.

Exprimarea dorintelor este un inceput in stoparea acestor atacuri. In momentul in care o persoana intra abuziv in spatiul tau si incepe sa iti fure toata energia poti opri cursul discutiei care va duce la un colaps prin sintagme sigure si ferme: “Am inteles. Hai sa discutam si despre altceva…”, “Pentru mine conteaza mai mult sa...”, “Acum nu este momentul pentru aceasta discutie”, etc..


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri