Nu trebuia sa ma lasi de mana cu lumini, globulete, crengute de brad si parfum de cozonac, cu atat de multa stralucire, atat de mult frumos ravarsat brusc dintr-o realitate atat de vesela. Dar nu trebuie sa privesc in urma si sa-mi scutur genele de regret. Nu trebuie sa fac curat printre amintiri pana cand nu mai raman cu nimic. Nu trebuie sa trec pe langa viata ca si cum m-a invatat deja totul. Nu trebuie. Mi-am promis. Ti-am promis. Este pur si simplu gresit. Interzis.

Niciodata iarna nu a fost mai frumoasa ca acum, cand mai este ceva timp pana la primavara. Niciodata anul nu a parut mai linistit decat in aceste clipe care se pierd intr-un colt uitat de ani si de momente. Rareori, cotidianul a fost atat de indepartat, ratacit in viitor si totuna cu prezentul. Rareori, prietenii atat de aproape, oamenii din jurul meu atat de zambitori si buni, caldura din calorifer mai buna de topit turturii de rautate si gheturile de pustietate si singuratate prin care am ratacit, muzica atat de apropiata, rasetele atat de naturale, curgerea timpului atat de lina, mersul vietii atat de zbuciumat. Rareori m-am regasit atat de des in lucruri mai mult decat simple. Am ratacit, da, printre valuri de zapada si deznadejde mari mai mari decat blocul meu gri pana am secatuit. Dar am aflat la final iesirea din tunel, lumina mi s-a aratat, zambetul l-am prins, mana mi s-a aratat, curajul mi-a fost inspirat, am siroit din nou.... Exist, am revenit, chiar daca sensul tot nu l-am desprins...

Fericiti cei care dezleaga taina sensurilor sau renunta sa caute de ce-urile, caci al lor va fi echilibrul in inima si speranta in viata si iubire. Invidiati cei care isi gasesc rostul in lucruri nedeterminate de iubire caci fericirea este a nimicurilor pe care le rasadim pe acest pamant. Niciodata nu am strigat mai tare in urechile lumii si in timpanul sufletului ca sunt sigura ca anul care vine o sa-mi fie bine, ca sunt in stare sa jur ca o sa se astearna troiene mari de liniste si zapezi afanate peste un suflet tulburat de griji si de nelinisti, dar totusi atat de impacat si senin. Rareori mi-am spus cu atata convingere ca totul... a fost zadarnic... nu trebuia... nu trebuia sa se intample... s-a intamplat prea gresit... au fost niste ani atat de gresiti.

Nu trebuia sa vii cu vara in inima mea si apoi sa ma lasi cu iarna si cu frigul. Nu trebuia sa vii sa arunci cu bulgari de zapada si sa incepi un joc de iarna pe care nu l-ai putut duce pana la capat. Nu trebuia sa degeram si sa aruncam neantului inghetat ceea ce ne-a fost dat in stare pura, fierbinte, tonifiant si patrund pana in maduva simtirii. Nu trebuia sa dai drumul fulgilor de zapada si sa uiti sa-i mai opresti. Nu trebuia sa aflu ce inseamna sarbatorile cu tine si acum sa le traiesc cu altcineva. Nu trebuia sa spui imi pare rau daca stiai ca vorbele nu ma incalzesc cu nimic. Nu trebuia. A fost gresit.


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Nu trebuie, este gresit!.