Ziua de 12.12.2021: Semne divine! Ultimul portal de manifestare al lui 2021 se deschide pe final de an cu noi posibilități și karma reînnoită

9 Decembrie 2021 publicat în Lifestyle 6795 share-uri

Să vorbim un pic despre energia zilei de 12.12. 2021 ce posedă o doză dublă a acestei energii cosmice a lui 12. Este o zi în care se deschid, chiar și pentru o scurtă secvență de timp, porțile posibilităților și a manifestărilor dorințelor noastre cele adânci, profunde și autentice. Unii îl consideră drept un canal energetic ce înlesnește transmiterea unor coduri de lumină la nivel spiritual și energetic, dar și în câmpul bio-fizic. El ne propulsează înspre evoluție, înspre elevarea stării de conștiință și accesarea unor noi paradigme de gândire și simțire.

Am început cu 11.11 2021, am continuat cu eclipsa de soare de pe 4 decembrie, urmează luna plină de pe 19 decembrie în semnul Gemenilor, solstițiul de iarnă de pe 21 decembrie și intrarea Soarelui în zodia Capricorn, apoi sărbătoarea sfânta și sacră a Crăciunului, o altă zi cu o semnificație și vibrație înalta… finalul anului 2021 se vrea a fi unul cu totul și cu totul special, magistral chiar, ca o încheiere plină de intensitate ce încheie un ciclu și deschide ușile pentru un altul. Să mai spunem însă și că în mijlocul acestor eveniment avem și ziua de 12.12 2021, exact ca o confirmare a încheierii acestui ciclu (în numerologie 12 este considerat un număr divin, simbol al divinității, al întregului și al finalității), o puternică atenționare din partea cosmosului că cercul a ajuns la capăt, că pecetea a fost sudată și ne apropiem de un nou început. 12 este totalitatea, completul, perfecțiunea însăși dacă ea există, înaltul către care tindem.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Celebreaza Ziua Pamantului 2023 cu legendarul scrub de corp SABON Portalul 55 se deschide la început de Mai! Urmează una dintre cele mai puternice zile pentru manifestarea schimbărilor dorite - ziua 5 din luna a 5-a!   adidas Club Originals - locul unde noua generație de culturemakers schimbă normele

De asemenea, 12 este unul dintre numerele cel mai des întâlnite în numerologie și culturile lumii, este peste tot în jurul nostru și în viața noastră de zi cu zi. Calendarul anului este împărțit în 12 luni, cadranul ceasului este împărțit în 12 ore, sunt 12 semne arhetipale ale zodiilor (atât în cel european, cât și în cel chinezesc), 12 sunt apostolii lui Iisus în creștinism, 12 triburile israelite în iudaism, 12 imami sunt menționați în islam. “Încă din antichitate, numărul 12 a avut o importanță majoră din foarte multe motive începând cu cele numerologice, matematice, arhetipale și spirituale”, explică astrologul Narayana Montúfar într-un articol publicat pe https://www.refinery29.com

Vitality Club dă startul sezonului estival de 1 mai cu evenimentul Grill & Chill Activități de Paște 2023 în Veranda Mall: vino să vezi ce surprize aduce Iepurașul în acest an! Campania de beneficii se extinde pentru membrii Clubului CCC

12:12 - Doză dublă din energia lui 12

Putem considera ziua de 12:12 (ziua a 12, luna a 12-a) ca pe o dublare a semnificației lui 12. 12 la rândul sau, prin reducție numerologică, este alcătuit din 1 și 2. 1 +2+=3. 1 este un număr asociat frecvent cu începutul, cu sinele propriu, cu inițierea unui proces, cu individualitatea, dar și cu independența. 2, pe de altă parte, este despre cooperare, despre răbdare, despre conexiune, despre necesitatea conectării, relațiilor și a parteneriatelor. 1 poartă o energie mai războinică, 2 este mai mult despre pace. 3 însumează deopotrivă puterea lui 1 și energia lui 2 și poartă amprenta covârșitoare a unității, a desăvârșirii, idee de altfel transmisă și de numărul 12.

Foto: De la Bruce Rolff /Shutterstock

3, ca și 12 (a cărui esență o poartă, de fapt) este despre echilibru, despre armonizarea dintre mine și tu/ceilalți, dintre sine și lume, dintre rolul meu pe această planetă și rolul nostru, despre rolul meu ca individ la nivelul colectivității în care trăiesc (nivelul micro), a cercului meu restrâns (familia, apropiații, cei cu care lucrez și colaborez) și al cercului meu macro (nivelul planetar). 3 este și despre schimbul reciproc de energii, despre îngemănarea lor într-un yin și yang perfect și divin, iar 12, ca un dat intrinsec despre acceptare, toleranță, despre cum ne putem răbda, înțelege, accepta și iubi unii pe alții. Dacă ție îți e bine, îmi va fi și mie…. aceasta poate fi și una din multele valențe ale energiei zilei de 12.12.2021.

PROGRAMUL TOMMY HILFIGER METAVERSE FASHION WEEK SĂRBĂTOREȘTE EXPRIMAREA DE SINE LA NIVEL DIGITAL Nicole Cherry va urca pe aceeași scenă cu Sam Smith! Candela sufletului nostru este cea care trebuie să fie totdeauna aprinsă. Cuvinte pentru suflet de la Maica Gavrilia Papaiannis (de citit mai ales în postul Paștelui)

În aceste zile de pandemie, ne-am concentrat foarte mult pe energia lui 1, ne-am întors către interior și noi înșine, dar conștientizăm din ce în ce mai mult că de fapt toți suntem unul și că eu =întreaga lume. Nu ne putem ascunde unii de ceilalți sau pretinde că ceea ce fac eu sau tu în acest colț al lumii nu influențează ceea ce se întâmplă în alt colț îndepărtat al lumii. Conștiința de grup se cere dezvoltată, iar nivelurile de conștientizare puternic elevate. Ascensiunea astrală din epoca Vărsătorului a accelerat enorm inteconectivitatea dintre ființele umane și se cere conștientizată de cât mai multe suflete de pe Pământ.

12.12.2021 – un portal ce închide un ciclu karmic și deschide ușa către noi posibilități de manifestare

Dar să vorbim un pic și despre energia zilei de 12.12. 2021, ce posedă o doză dublă a acestei energii cosmice a lui 12. Este o zi în care se deschid, chiar și pentru o scurtă secvență de timp, porțile posibilităților și a manifestărilor dorințelor noastre cele adânci, profunde și autentice. Unii îl consideră drept un canal energetic ce înlesnește transmiterea unor coduri de lumină la nivel spiritual și energetic, dar și la nivel bio-fizic. El ne propulsează înspre evoluție, înspre elevarea stării de conștiință și accesarea unor noi paradigme de gândire și simțire. Este o zi în care este posibil să ne aliniem unor noi frecvente și să ne conectăm la conștiința universală.

De Paște bucură-te de zile însorite, relaxare și shopping la ParkLake! TOMMY HILFIGER ȘI SHAWN MENDES PREZINTĂ COLECȚIA TOMMY X SHAWN CLASSICS REBORN, PRIMĂVARA 2023 ÎN LONDRA, BERLIN, MILANO & MEXICO CITY Cum putem integra principiile spirituale într-o lume modernă și agitată? Câteva sfaturi simple, dar puternice

În cazul în care dorințele exprimate servesc binelui nostru întru adevărul divin, s-ar putea chiar să experimentăm mici “miracole” personale, să găsim, spre exemplu, soluții ale unor probleme care ne-au frământat ani la rând, să găsim o speranță de vindecare (chiar și fizică – sub formă unui medic, a unei forme de terapii, a identificării corecte a unui diagnostic), să apară în viața noastră un om care să ne amintească de divinul din noi, să ne traim cu ochii un vis mai vechi sau să trăim sincronicități uimitoare care ne pun pe gânduri.

Foto: De la Ironika /Shutterstock

Este indicat să ne scuturăm conștiința în această zi, să ascultăm muzică înălțătoare, să ne împământăm sau să ne plimbam în natură, să privim o frunză moartă sau un copac fără frunze (și natura își încheie ciclul odată cu noi), să ne rugăm, să facem o meditație. Practic, să găsim o metodă de a ne elibera de energiile negative acumulate în decursul acestei pandemii. Este o zi care favorizează accesul la aspecte mai profunde ale înțelepciunii noastre, ne provoacă să ne deschidem mai mult sufletele către lumină și să ieșim din limitările noastre.

Cele mai încurajatoare citate despre succes Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14 ani și la adolescenți (Anchetă) Tehnici de meditație personalizate: Cum să alegem metoda potrivită în funcție de starea noastră de spirit 

Fiți atenți și la visele voastre din noaptea de 11 decembrie despre 12. Se crede că avem acces și la subconștient și puterea intuiției noastre și că accedem mai ușor la îndrumarea divină, de aceea unele vise pot conține un mesaj profetic sau extrem de important pentru noi. Orice ar fi, să ne conectăm mai mult la noi înșine, să ne setăm intențiile și dorințele în univers, să le vizualizăm în manifestarea lor plenară și apoi să ne întoarcem către ceilalți și să le oferim și lor o mână de ajutor, mai ales dacă ne este cerută. 12.12 este și despre creșterea în suflet, despre conștientizarea faptului că suntem parte dintr-un univers infinit și că atare abundența se poate manifesta și ea în jurul nostru în perioada următoare în diverse forme.

Nou, ediție limitată - Wonders of Jasmine

O zi întru lumină și grație divină, dragilor!

Foto fr si main: De la Dmitriy Rybin /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri