Erai tanara cand gandeai cat de frumos o sa te mangaie viitorul. Erau crestini care iti deschideau usa si colindatori care atentau la sensibilizarea sufletului tau si nu la bani. Erau copii cinstiti care iti bateau cu sfiiciune si respect la poarta si nu iti trageau de zavor ca sa iti cante o colinda. Exista un bradut cu crengi rare rupt de pe un varf de munte romanesc. Sclipirile erau nesfarsite si bucuriile se prelungeau peste timp si preocupare.

Inainte erau zapezi care ne spalau sufletul si fulgi albi care curgeau alene pe ranile si durerile noastre de zi cu zi. Timpul se hranea cu rabdare si iti dadea sa pui nitica si pe felia de paine cu zahar. Erau sanii trase de copii si oameni mari care zburau pe strazi nesfarsite lasand in urma obraji rosii, ciupiti de frig si de bucurie. Era un miros de cozonac in apropierea Craciunului care te invia din morti si te facea sa uiti de post. Erai mic cand intrai cu sfintenie in bacania lui nea Mitica mirosind puternic a vanilie si scortisoara si ii cereai cele mai bune gogosi facute vreodata. Erai tanar cand gandeai cat de frumos o sa te mangaie viitorul. Erau crestini care iti deschideau usa si colindatori care atentau la sensibilizarea sufletului tau si nu la bani. Erau copii cinstiti care iti bateau cu sfiiciune si respect la poarta si nu iti trageau de zavor ca sa iti cante o colinda. Exista un bradut cu crengi rare rupt de pe un varf de munte romanesc. Sclipirile erau nesfarsite si bucuriile se prelungeau peste timp si preocupare.

Erau oameni care incercau sa fie mai buni pentru ca nu le era teama ca astfel sunt vulnerabili, era un Mos Craciun gras si caraghios care se facea de tot rasul cand iti intra pe horn. Nu cautai refugiul in nimic pentru ca nu te dureau atat de multe. Un vant aspru care te facea sa stai ore in sir langa focul de langa vatra si sa-l faci sa nu se mai stinga niciodata. Era o amarata de portocala suficient de parfumata ca iti umple casa cu parfum de sarbatoare. Era un alb nestins care te invita la visare, la iubire, la speranta unei primaveri mai bune. Era un ceva mai presus de cuvinte si simtire care iti striga ca se apropie Craciunul. Daruiai din inima, nu din mila, ca sa impresionezi pe altii, ca sa-l convingi pe cel de Sus sa-ti mearga si tie mai bine sau din ipocrizie. Iubirea venea simplu si firesc si nu o cautai complicat si cu disperare prin toate ungherele posibile de internet. Erau mai putin decat sunt astazi, traiam mai rau, cadourie erau mai putin pretioase si pretentioase, darurile nu aveau foaie glossy si funda rosie, frumoasa, dar ne simteam mai bine. Si cand el venea... era pur si simplu Craciunul... Si ne plecam in fata bucuriei lui.

Chiar daca zapezile le gasim mai mult in creieri de munti si in alte tari decat pe meleagurile traditionale si la prognoza meteo, chiar daca din zi in zi incercam sa ne vindecam de visare si de inocenta, chiar daca trebuie sa-ti tii cu dintii iubirea si sa o pazesti bine de monotonie, falsitate si tentatii unduitoare, echilibrul si linistea interioara, sunt infinit mai multe astazi. Avem supermarketuri unde gasim totul de-a gata si promotii care ne promit sa ne inveleasca trupul si sa ne minta constiinta, beneficiem de cei mai pufosi cozonaci cu E-uri din lume, ne rasfatam stomacul cu toate bunataturile lumii, ne condensam fericirea in zilele de concediu, globurile ne reflecta stralucitor un chip ireprosabil retusat si machiat, mosi Craciuni care ne fac ostentativ cu ochiul la fiecare colt de strada. Dar atunci ce ne doare? Ce nu ne ajunge? Ce ne nelinisteste? Cand vine... de ce nu este el pur si simplu... spiritul Craciunului?

Dana N.


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Spiritul Craciunului.