Cum mai poti azi sa rezisti? Cum poti sa te mentii dreapta cu atatea greutati calare pe umerii cei fini ai tai? Nimeni din lume nu s-a gasit inca sa-ti ia lumea de pe umeri? Ce te-a durut cel mai tare? Mai tii minte si acum? Ce te-a durut cel mai rau atunci nu te face sa zambesti nici acum?

Nu uita de unde ai plecat. Dintr-un trup de copil mic, dintr-o casa stand mica si semeata langa casele altor oameni, dintr-o camera mai ceva ca un palat. Cand ai facut primul pas spre viata stateai in dreptul primei usi de la rascrucea de drum, aveai parul lung si blond, obrajii inflacarati. Ai pornit de la un zambet curat, de la o incredere care ar fi fost in stare sa se catare pe stanci, de la dorinta de a schimba lumi, de a da foc raului de la radacini. Vedeai pe strada oameni tristi si doreai sa maturi strazile de neimpliniri, doreai sa aduni unul cate unul gandurile negre si sa le inchizi intr-un borcan pe care sa-l pitesti in locul secret din spatele casei. Credeai ca poti face oamenii sa uite, om naiv... Azi vrei la randul tau sa uiti...

Cum mai poti azi sa rezisti? Cum poti sa te mentii dreapta cu atatea greutati calare pe umerii cei fini ai tai? Nimeni din lume nu s-a gasit inca sa-ti ia lumea de pe umeri? Ce te-a durut cel mai tare? Mai tii minte si acum? Ce te-a durut cel mai rau atunci nu te face sa zambesti nici acum? Cand esti pornita impotriva ta si impotriva tuturor, de ce-ti aduci aminte de tot ceea ce nu te-a lasat la un moment dat sa respiri? Te laudai ca poti, ca poti sa le lasi le toate naibii si sa pui capul pe perna linistita... Dar nu. Seara, piticii tai de pe creier, de pe constiinta, de pe suflet si din el dau lupte seculare. Niciodata nu faci suficient de mult, mai mult decat te invata legea lui «trebuie». Nimic nu-ti da masura multumirii...

Iti aduci aminte privirea dusmanoasa a administratorului de la bloc, de vorbele rele pe care le-ai lasat sa intepe, de gesturile uneori rautacioase ale celor dragi, de coatele pe care le-ai dat ca sa ajungi in fata ghiseului, de felul in care intr-un mod unic in traficul de dupa-amiaza femeile devin perfect egale cu barbatii, de felul nedemn in care te-ai purtat astazi in fata colegilor doar ca sa iesi in fata, de ceea ce-or sa creada altii? Iti aduci aminte ca ti-ai promis ca orice ar fi, viata ta o sa fie singurul lucru cu care nu o sa-ti permiti sa te joci? Pana intr-o zi cand te-ai riscat si ti-ai pierdut toata viata si iubirea intr-un singur joc. Zborul tau a fost cu adevarat ratacitor...

Mai tii minte cum a durut si cum te-ai strans cand ti-ai pierdut increderea in cea mai buna prietena? A fost cea mai buna incredere pe care o puteai avea. Era in oameni, in mandrie si umilinta, in copilarie si incredere. Mai tii minte ca ceea ce se iubeste niciodata nu se paraseste? Ce-o fi fost in capul tau de-ai asteptat ca totul sa se transforme in singuratatea sumbra de atunci?... Mai tii minte ca te credeai frumoasa tare si de o frumusete nemuritoare? Astazi vrei sa te vindeci de riduri cu potiuni de firma si ti-ai dori sa strangi de gat ridul de sub ochi. Mai tii minte ca nu-ti placeau copiii? Astazi ai da orice sa fii unul sau sa-ti planga unul sub ochi...

Poti sa-ti amintesti totul, poti sa stergi totul cu un burete neticsit, poti sa-ti doresti, sa renunti, sa nu mai crezi, sa te razgandesti in privinta lucrurilor in care mai crezi, poti sa te simti vinovata pentru ceea ce ai facut sau nu ai facut. Dar nu ai dreptul sa uiti de unde ai plecat. Nu uita ceea ce esti caci nimic altceva din ceea ce ai sau ai obtinut nu te defineste mai adevarat de atat. Daca vrei sa ierti, incearca sa te ierti.

Un articol de Dana Negoita


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Nu uita de unde ai plecat!.