Surprinzator sau nu, locuitorii din statul african Ciad dispun de cea mai "sanatoasa" dieta alimentara din lume, arata un studiu global cu privire la obiceiurile de consum din lume, publicat in revista The Lancet Global Health si citat de The Independent. In timp ce oamenii din Ciad mananca o multime de fructe si legume, in Armenia alimentatia este cea mai putin "sanatoasa".

Cercetarea, care acopera informatii despre aproape 90% din populatia globului, cu privire la modul in care oamenii au mancat intre 1990 si 2010, a relevat o crestere la nivel mondial in consumul de alimente sanatoase, inclusiv fructe si legume, dar ritmul acestora a fost depasit de un avans ingrijorator a cantitatii de "junk food" consumat.

Studiul a aratat, de asemenea, ca natiunile cu venituri mari, cum ar fi Statele Unite, Canada, tarile din Europa de Vest, Australia si Noua Zeelanda, au avut diete mai bune, bazate pe elemente sanatoase, dar cu mult mai sarace atunci cand au fost luate in considerare alimente nesanatoase. In cazul tarilor din Africa Subsahariana si unele tari din Asia, inclusiv China si India, nu s-a vazut nici o imbunatatire dietei in ultimele doua decenii.

Pe de alta parte ,cercetatorii au arata ca tarile cu venituri mici, cum ar fi Ciad si Mali, au inregistrat cele mai bune statistici pentru alimente sanatoase. Punctajul cel mai scazut pentru alimente sanatoase a fost inregistrat in tari europene, precum Belgia si Ungaria si republicile din fosta Uniune Sovietica - inclusiv Uzbekistan, Turkmenistan si Kargazstan.

Tarile cu cele mai bune diete alimentare, in ansamblu, au fost:

  1. Ciad
  2. Sierra Leone
  3. Mali
  4. Gambia
  5. Uganda
  6. Ghana
  7. Coasta de Fildes
  8. Senegal
  9. Israel
  10. Somalia

Tarile cu cele mai slabe diete alimentare, in ansamblu, au fost:

  1. Armenia
  2. Ungaria
  3. Belgia
  4. Republica Ceha
  5. Kazakhstan
  6. Belarus
  7. Argentina
  8. Turkmenistan
  9. Mongolia
  10. Slovacia

Alt studiu, alte date: Oxfam indica Ciad la polul opus

Un studiu Oxfam (o confederatie internationala de 17 organizatii care activeaza pentru combaterea saraciei si a injustitiei) din 2014, care a cuprins 125 de tari, arata insa ca Olanda este pe locul intai in ceea ce priveste consumul de alimente "sanatoase", in timp ce locuitorii din Ciad se hranesc cel mai putin sanatos.

Olanda este urmata de Franta si Elvetia, in vreme ce Marea Britanie este pe locul 13, iar Statele Unite - pe locul 21. Romania ocupa in acest clasament locul 51. Pana pe locul 20, unde se afla Marea Britanie si Cipru, lista este ocupata de tarile din vestul Europei in privinta hranei sanatoase. Printre acestea se afla doar Australia, care ocupa locul 8. SUA si Japonia urmeaza abia pe locul 21, desi au cele mai acesibile produse din lume si un nivel ridicat al calitatii alimentelor, iar tarile africane ocupa primele locuri cu numarul 30.

"Avand suficiente alimente sanatoase si la preturi accesibile nu este ceva care sa bucure cea mai mare parte a lumii", a declarat Raymond C. Offenheiser, presedinte al Oxfam America. "In intreaga lume, in special in tarile in curs de dezvoltare, mult prea multi oameni consuma tot mai multe alimente nesanatoase. In mod paradoxal, mai mult de 800 de milioane de oameni nu consuma destul de multe alimente nutritive. Guvernele si industria alimentara nu reusesc sa se asigure ca toata lumea este in masura sa manance sanatos, in ciuda faptului ca exista destul de multa hrana”, a completat reprezentantul Oxfam.

Totusi, hrana nu este accesibila peste tot. Alimentele in Guineea, Gambia, Ciad si Iran costa de doua ori si jumatate mai mult decat alte bunuri de consum, ceea ce face ca acestea sa fie cele mai scumpe tari la cumparat alimente.

Tarile ai caror cetateni se lupta pentru hrana suficienta, cu cele mai mare rata de copii malnutriti si subponderali, sunt Burundi, Yemen, Madagascar si India. Totusi, Cambodgia si Burundi sunt tari cu punctaj bun la nivelul scazut de obezitate si diabet din lume, in timp ce Statele Unite ale Americii, Mexic, Fiji, Kuweit si Arabia Saudita au printre cel mai mare scor la obezitate si diabet.

Sursa foto: Curry, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri