Mi-ar placea sa ma trezesc din aceasta visare si sa stiu ca atunci cand o sa ma trezesc realitatea nu o sa ma loveasca iarasi. Nu mai vreau inca o rana pe suflet, sunt satula de gustul de amar. Eu cred cu tarie in visul meu. Il strang la piept sa creasca, il hranesc cu sentimentele mele si stiu ca totul o sa fie bine. Speranta mea nu ma va parasi, sunt sigura de asta.

De curand m-am reintalnit cu o buna prietena. Imi cerea insistent sa ne vedem, avea nevoie de o mana de ajutor, de cineva care s-o asculte, de cineva care sa inteleaga prin ceea ce trece, de cineva care sa-i fie aproape. Asta am facut dintotdeauna: am fost un bun sfatuitor, chiar daca persoana respectiva nu merita acest lucru. Nu pot sta cu mainele incrucisate privind la suferinta unui om, pur si simplu trebuie sa fac ceva. In ultima vreme am vazut destule. Nimic nu ma mai mira, nimic nu ma mai surprinde...

As vrea pentru o clipa sa fiu si eu egoista, as vrea ca toata lumea sa se invarta in jurul meu si mie sa nu-mi pese de nimeni. Numai eu sa contez si mie sa imi fie bine. Revenind la prietena de care spuneam... aceasta marturisea cu sufletul zdrobit cat ii este de greu sa-si vada viata fara omul alaturi de care a fost timp de sase ani de zile. Sa iubesti o persoana, sa te dedici ei, sa-i fi alaturi in momentele grele, sa treci cu privirea cand greseste, sa respecti mai toate regulile dintr-o relatie si ele sa nu mai conteze... Nimic sa nu mai conteze...

Sentimentele au trecut pe locul doi. Sigur o sa va intrebati: dar ce a fost atat de important incat sa se sacrifice o iubire? Ei bine, banii... intotdeauna este vorba de bani, nu? Privind in ochii prietenei mele mi-am dat seama ca este o fiinta puternica, capabila sa puna punct unei relatii in care sentimentele ei aveau prea putina importanta. Am vazut in ea o persoana capabila sa ia viata de la capat. Poate ca totusi ceea ce i se intampla nu era decat o amagire... Cum altfel poti sacrifica o iubire care a durat atatia ani pentru ceva material?

Eu cred ca daca exista iubire, toate celelalte lucruri pot veni cu timpul. Noi, oamenii, suntem insa niste orbi care vad doar aspectele care pe moment nu ne dau pace. In naivitate noastra, subjugam suflete suferintei. Intotdeauna se gaseste altceva care sa conteze mai mult decat sufletele. Si cu tot respectul, dar asta nu se poate numi dragoste. In ziua de azi se minte atat de frumos, incat am inceput sa cred ca nu mai exista oameni pentru care sinceritatea sa fi fost prezenta la nastere. Iar daca nu te nasti cu ea, atunci nici nu o poti cumpara. Incurajand-o pe prietena mea am preluat cumva suferinta ei, o imbarbatam, dar in mine focul dadea sa se stinga…

Stergandu-i ei lacrimile de pe obraz, spunandu-i ca norocul o sa vina si la ea, vroiam de fapt sa-mi alin sufletul. Multe coincidente m-au pus pe ganduri si am ajuns la concluzia ca nimic nu-i intamplator pe lume. As vrea ca visurile mele sa nu ramana scrum si sa prinda aripi, as vrea, fie si pentru un scurt timp, ca viata mea sa creioneze in roz. As vrea sa nu vad decorurile gri din viata mea.


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Pe culmile destinului.