7 Septembrie 2022 publicat în Frumusete 7 share-uri

Podoaba capilară diferă de la o persoana la alta. Ea este una dintre acele părți ale corpului care ne diferențiază. Ai părul uscat sau gras? Ondulat sau drept? A sosit momentul să afli de la specialiști o serie din cele mai importante informații despre părul tău astfel încât să știi cum să-l îngrijești cât mai bine. 

10 lucruri pe care trebuie să le știi despre păr. Sfatul hairstylistilor El Studio Style.

1. Părul crește mai repede pe timpul verii.

Căldură stimulează circulația sângelui, care la rândul sau încurajează creșterea acestuia. Altfel spus, cei care locuiesc în zone cu climă caldă beneficiază de o creștere mai rapidă a părului, decât cei care trăiesc în țările reci.

2. Scurtarea periodică a firului de păr nu încurajează creșterea acestuia.

O nouă tunsoare te poate scăpa de vârfurile despicate, astfel încât parul să se mențină frumos și sănătos, însă nu sporește creșterea acestuia. Firul de păr se dezvoltă dintr-un folicul aflat sub scalp, iar ceea ce îi faci la suprafață, nu are efecte asupra creșterii lui.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Trei autori români de top în portofoliul Editurii CUANTIC! Acestea sunt cele 2 zodii puternic influențate de Eclipsa de Soare de pe 20 aprilie: Au o întâlnire specială cu propriul destin! Cuvintele au puteri magice! Cărți pe care fiecare femeie ar trebui să le citească

3. Negrul este cea mai întâlnită culoare naturală de păr, urmata de maro.

Aceasta este afectată de pigmentul de culoare din melanina, care se găsește în fir. Lipsa ei este cea care generează albirea acestuia.

Foto: atk work /Shutterstock

4. Doar 2% din populația lumii are părul blond și cea mai rară culoare a părului este roșu.

Dacă iubești aceste doua nuanțe însă natura nu te-a înzestrat cu niciuna, afla că doar cu ajutorul unui specialist poți avea parte de ele. Atât galbenul cât și roșul sunt două nuanțe pretențioase, care se obțin și se întrețin foarte greu.

5. Părul spune multe despre tine.

El poate dezvălui dacă ai consumat substanțe interzise, ce ai mâncat, ce ai băut în ultimul timp și tot ceea ce ai în sânge. Singurul lucru pe care nu îl poate dezvălui este sexul, deoarece ambele genuri au aceeași structură.

Pluto în Vărsător 2023 -2043 – Este vremea schimbărilor istorice pentru următoarele 3 zodii! Li se va schimba destinul în următorii ani 5 MAI – Eclipsă de lună prin penumbră și Lună plină în Scorpion – Cât trăim, învățăm, aflăm și experimentăm. Lecția inimii ușoare! Peste 200 de testimoniale în campania #SayNoToStigma cu ocazia Purple Day 2023

6. Fiecare șuviță poate suporta până la 100 de grame de greutate.

Acest lucru înseamnă că toate firele tale de păr (între 100.000 și 150.000) pot susține greutatea a doi elefanți! Însă, scalpul nu ar putea face fata unei astfel de greutăți, desigur.

7. Părul este mai lung când este ud.

O șuviță sănătoasă de păr umed se poate întinde cu până la 30% din lungimea sa inițială.

8. Căderea părului nu trebuie să provoace agitație și panică.

E normal și sănătos să cadă între 50 și 100 de fire, zilnic! Cu toate acestea, dacă se rărește brusc și agresiv, astfel încât descoperi zone cu chelie, este necesar să iei legătură cu un medic!

9. Părul crește cu 1 cm pe lună.

Daca te abții să-l tunzi, acesta poate fi mai lung cu 12 cm într-un an. Cu toate acestea, folosirea plăcii de păr și a ondulatoarelor îi pot încetini procesul de creștere.

Călătorește cu metroul și colecționează artă de Theodor Aman și Nicolae Grigorescu! ArtGranit redefinește calitatea și designul în domeniul amenajărilor interioare Designerul Diana Nicolaie debutează pe scena artistică cu o expoziție ieșită din tipare, curatoriată de Ioana Ciocan

10. Firele de păr au o durată lungă de viață.

Daca iți îngrijești corespunzător podoaba capilară, te poți bucura de toate firele de păr între 4 și 7 ani.

Acum că ai aflat toate aceste lucruri extrem de interesante, nu-ți rămâne decât să îți îngrijești mai bine și corect părul, astfel încât să te bucuri cât mai mult de el.

www.el-studio.ro

Foto fr si main: Prostock-studio /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri