De unde atata dor? De unde suferinta? Pentru ce?...este intrebarea care-mi suna obsedant in minte...

M-am trezit in fata calculatorului incercand sa abordez o tema care mi s-a propus de ceva timp. Stau, ma uit, privesc in gol si imi vine greu sa dau glas unor idei care nu vor sa spuna nimic. Cum sa ma opresc asupra unei teme anume cand cuvintele imi umbla de-a valma si isi cer dreptul de a iesi la suprafata? Cum sa explic golul care striga in mine, cum sa-mi explic mie si celor din jurul meu vidul sufletesc in care ma aflu de atata timp?... Au trecut minute, zile, saptamani, luni si aceeasi stare care revine iar si iar....de fiecare data mai profund, cu si mai multa intensitate, exact atunci cand credeam ca am trecut peste. Si exact in momentele in care ma astept mai putin...

De unde atata dor? De unde suferinta? Pentru ce?...este intrebarea care-mi suna obsedant in minte... Exact cand am crezut ca am trecut linia de sosire, s-a gasit cineva sa-mi spuna ca linia s-a mutat putin mai departe. Cum sa o iau de la capat cand sentimentul de vinovatie ma sufoca si nu ma lasa sa traiesc? Am gresit din prea multa iubire. Am gresit in iubire! Sentimentul de vinovatie cu care ma trezesc in fiecare dimineata si adorm iarasi in fiecare noapte este crucea pe care trebuie sa o duc in fiecare zi. Greu, tacut, cu supunere, fara ca sa o mai stie nimeni din jurul tau. Doar tu si sufletul tau mort. Doar tu cu tine!

Stiu ca ceea ce scriu nu sunt tocmai randuri incarcate de optimism, dar as vrea sa stiu ca nu sunt singura pe lume care simte astfel, ca au mai fost persoane care au mai trait asa ceva si au reusit sa fie puternice, au reusit sa mearga inainte. Povestea mea e una banala: mi-am dat seama ca iubesc atunci cand nu am mai fost iubita Caci da, daca a iubi prea mult este un pacat, inseamna ca am pacatuit de moarte.

Sunt vinovata! Vinovata ca am avut o iubire asa cum nu am crezut ca o voi trai vreodata si vinovata pentru ca nu am stiut sa o pastrez. Vinovata pentru ca l-am lasat sa plece atunci cand credeam ca nu o sa o faca. Vinovata pentru ca nu am crezut ca in gluma se spune adevarul. Vinovata pentru ca atunci cand mi-a spus ca o sa plece, am ridicat din umeri.... si nu am facut mai mult. Vinovata pentru ca am crezut ca timpul este o iluzie si m-am agatat de el cu disperare. Si atunci cand am crezut ca timpul e de partea mea, ei bine, am picat proba timpului.

Cand mi-am dat seama de semnificatiile cuvantului iertare, m-am izbit de nepasare si credeti-ma nu exista boala mai grea decat aceasta. Am vrut ite incurcate, scenarii de telenovele si nu am apreciat niciodata ceea ce am avut. Niciodata nu am trait momentele la intensitatea pe care o meritau. Niciodata nu m-am bucurat de iubire in plinatatea ei.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Mea culpa.