A fost odata ca niciodata...= au fost doua prietene de nedespartit.
A fost odata ca niciodata... au fost doua prietene de nedespartit.
Am inceput ca o poveste,deoarece si prietenia mea cu Alina a inceput la fel: intr-o zi frumoasa de iarna, eu aveam 5, iar ea 6 anisori. Ne-am intalnit in fata blocului,cand am devenit vecine si din acel moment ne-am jucat impreuna; emotiile primei zile de scoala ni le-am impartasit una alteia; se bucura de succesele mele scolare si eu de ale ei. Ne povesteam una alteia tot ce ni se intampla si chiar daca uneori ne mai certam, nu puteam sta departe una de alta. Am plans de bucurie cand a intrat la facultate, dar si de tristete ca pleca in alt oras, deci urma sa ne despartim. Urmatorul an am intrat si eu la faculate, iar distanta dintre noi s-a marit. Cu toate acestea corespondam saptamanal prin scrisori (nu era internet). Intre timp, eu m-am casatorit si am nascut si un copil.
Dupa terminarea facultatii, ea a venit sa lucreze in capitala, unde eram si eu. Ce bucurie, soarta mi-o trimitea iar alaturi! Dar prietena mea era alta. Anii si timpul petrecut departe de casa au schimbat-o. Eu nu aveam ochi sa vad asta, pentru mine ea era tot Alina, cea mai buna prietena din copilarie. Asta pana a incercat sa-mi "fure "sotul. Dar el a fost cel care mi-a deschis ochii si a dat lucrurile pa fata. Nu-mi venea sa cred! Dar a fost prea evident, asa ca am taiat relatia cu ea.
Anii au trecut si am reusit sa-mi fac alta prietena. Sunt o persoana deschisa,sociabila si imi fac usor prieteni, dar pentru mine prieten de suflet nu poate fi decat o persoana, in care sa am mare incredere si sa o simt alaturi de mine. Aveam amandoua familii, copii, deci aveam subiecte comune de discutie. Vorbeam des, ne intalneam mai mereu, ne plimbam copiii in parc, ne impartaseam una alteia gandurile, planurile, dorintele. Cand mi se intampla un lucru bun era prima pe care o sunam. La fel si cand eram trista. Ajunsesem sa am incredere in ea si sa-mi deschid sufletul, chiar daca nu era o femeie cu scoala, dar am crezut ca totusi are coloana vertebrala si discernamant. Pana cand totul s-a intors impotriva mea. S-a dovedit ca pe o parte ma asculta, ma incuraja, iar pe alta parte ma barfea si ma critica. Desi am descoperit mai tarziu,ma bucur ca totusi am facut-o.
Acum pot sa spun ca nu mai am incredere in oameni.Nu mai stiu daca exista prieteni adevarati. Prieteniile de pana acum au fost ca niste trandafiri, frumosi la vedere, dar la cea mai mica neatentie, spinii lor m-au intepat.
RALMA


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Exista prietenie adevarata?.