Sunt cu sotul meu de 3 ani. La o prima vedere suntem cuplul perfect. Jucam un teatru extraordinar.

Sunt cu sotul meu de 3 ani. La o prima vedere suntem cuplul perfect. Jucam un teatru extraordinar. Nimeni nu ar putea crede ca am avea vreun fel de problema. Prietenele mele sunt invidioase pe "norocul" meu si imi spun tot timpul ca intr-adevar sunt o norocoasa.

Situatia nu este atat de roz precum se crede. Il iubesc mai mult decat as putea iubi vreodata, e ciudat sa afirm asta dar sunt sigura ca nu pot iubi mai mult.

Am invatat sa inchid ochii si sa cred ca dragostea e oarba. E atat de oarba incat ma face ca nu vad aventurile sotului meu. Vreau sa-l accept asa cum e pentru ca daca fac scandal se va ajunge la despartire. Nu orice barbat vrea sa experimenteze? Of... parca gasesc scuze doar de dragul lui.

Nu stiu daca stie ca stiu, poate ma crede chiar o proasta ca nu-mi dau seama dar prefer sa creada asta in speranta ca-si va da seama ca acasa si doar acasa este asteptat cu dragoste adevarata.

Ma macina incet pe interior si incerc sa-l fac sa fie multumit cu ceea ce gaseste acasa. El... nu face nimic deosebit, se poarta frumos cu mine dar simt cum joaca teatru.

Nu l-am vazut cu altcineva, dar se fereste de multe ori sa vorbeasca la telefon de fata cu mine si primeste mesaje noaptea. Incredibil dar mereu, mereu are o scuza. Oare are o lista de scuze pe care le foloseste?

Intr-o zi am gasit in buzunarul lui un bon de la un parfum cumparat, credeam ca-mi va face o surpriza, am asteptat si iar am asteptat...surpriza nu a mai aparut. L-am sunat intr-o seara, pe la ora 22 si nu stiu cum de a avut atat tupeu incat a lasat-o pe ea sa raspunda!! Am inchis telefonul si am inchis iar ochii... A venit acasa, era extrem de obosit si mi-a spus ca el si-a uitat telefonul in masina la o colega si ca daca l-am sunat sa stiu de ce nu a raspuns, minciuni si alte minciuni.

Acum o luna l-am asteptat acasa cu o cina romantica. Voiam sa-l impresionez. L-am intrebat daca ma iubeste, sa-mi spuna sincer, sa se uite in ochii mei si sa-mi spuna daca ma iubeste. Raspunsul lui a fost simplu: "Da, te iubesc pe zi ce trece mai mult..." Se uita in ochii mei cand spunea asta, parea atat de real, incat l-am crezut. As avea nevoie de o palma zdravana care sa ma faca sa vad dintr-un punct de vedere obiectiv, sa inteleg ca daca iubesc doar eu nu rezolva totul, dar nu pot, ma simt dependenta de el, ma simt a lui, o parte din el. Fara el eu nu as mai fi...

Cu ce am gresit sa fiu pedepsita in asemenea fel? Cu ce am gresit de il iubesc atat de mult incat ii iert orice?

Delia


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Dragostea e oarba.