Sau poate ca nu este. Dar oricum nu imi pasa. Tot este baiatul meu. Are 5 ani. Iar eu sunt mama lui. Iar daca ai vreo problema cu oricare dintre cele mentionate mai sus, nu vreau sa te cunosc.

Femeile acelea au incercat sa ma hartuiasaca pe mine si pe fiul meu. Este evident ca nu imi abuzez sau neglijez copilul. Copiii mei nu sunt perfecti dar invata cum sa treaca prin aceasta lume care uneori este foarte cruda.

Imi pare rau ca baiatul meu a trebuit sa invete aceasta lectie din partea unor femei care se pretind a fi credincioase. Urasc faptul ca aceste femei au spus si au gandit acele lucruri si m-am simtit inconfortabil pentru ca le-au spus cu voce tare. Nu suport ideea ca rozul este inca considearata o <<culoare pentru fete>> si ca baiatul meu a trebuit sa isi gaseasaca atat de mult curaj, doar pentru ca a vrut sa fie Daphne din Scooby Doo, de Halloween.

Si tot ceea ce imi doresc pentru copiii mei si ai vostri este ca ei sa fie fericiti. Daca o rochita de catifea il face pe baietelul meu fericit intr-o seara, atunci asa sa fie. Daca el vrea sa poarte geanta sau sa se casatoreasca cu un barbat, sau sa isi picteze unghiile impreuna cu prietena lui, bine atunci. Treaba mea, din postura de mama, nu este aceea de a-i inabusi personalitatea, eu trebuie sa il ajut sa devina un om bun. Sper sa reusesc asta”.

Desigur, aceasta povestioara mi-a amintit de un moment in care am luat parte la un seminar desfasurat la Asociatia ACCEPT din Bucuresti (n.r. ONG care lupta pentru drepturile persoanelor LGBT), in timpul caruia, mai multe femei hetero, stateam de vorba cu membri gay ai asociatiei, vorbind despre discriminare, acceptare... O intrebare a facut sa se lase o tacere adanca si le-a afectat mai ales pe cele doua femei din grupul nostru care erau deja mame: "Voi cum ati reactiona daca copilul vostru ar veni intr-o zi si v-ar spune: Mama, sunt gay?". Dupa ce a rasuflat adanc, mama unui baietel care mergea inca la scoala in ciclul primar, a raspuns: "Cred ca pe moment as fi foarte bulversata. Dar cred ca in final as accepta si ceea ce i-as transmite ar fi ca indiferent ce partener isi alege, sa construiasca impreuna un camin frumos si sa se respecte unul pe celalt..."

A fost pentru prima data cand am fost pusa in fata unei asemenea perspective: "Oare ce as face?". M-a impresionat foarte tare raspunsul mamei din grupul nostru, pentru ca mai apoi sa ma impresioneze povestea mamei si a baietelul ei de 5 ani...

Nu este oare vorba despre iubire neconditioanata de norme sociale?

Foto: Shutterstock

Jullie S.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri