Stim sa o pretuim? Ce este prietenia si cum trebuie sa fie inteleasa?

Sunt oameni care sunt alaturi de ceilalti doar in momentele frumoase ale vietii, ce se petrec de-a lungul timpului, iar cand calalalt trece cel putin printr-un impas acestia ii intorc spatele brusc, pentru a nu-si complica viata cu problemele lui.

Un asfel de om nu se poate numi prieten adevarat. De obicei in ziua de azi, cei mai multi dintre oameni sunt falsi. Greu mai poti gasi un om cinstit din toate punctele de vedere.

Eu consider ca este prieten doar cel ce iti este alaturi la bine si la greu, se bucura de fericirea celuilalt si plange la suferinta acestuia.

Eu apreciez din tot sufletul o prietenie sincera si mi-as dori ca si ceilalti sa faca la fel, dar acest lucru este aproape imposibil.
Nu pot intelege de ce uneori suntem atat de rai si nu putem incerca sa avem un suflet mai bun, sa-i ascultam mai mult pe prietenii nostrii si sa-i sprijinim pe acestia din punct de vedere moral cel putin cand ei au nevoie de noi.

O vorba buna eu consider ca are valoarea unei comori morale pentru sufletul uman, dar din nefericire nu stim sa apreciem toti acest lucru.

Mai exista acele situatii in care prietenii pot fi falsi si in acesta situatie se adevereste motto-ul: ‘Fereste-ma Doamne de prieteni, caci de dusmani ma feresc singur!’

Un singur sfat esential am sa le dau celor ce-mi citesc ideile: Selecteaza-ti prietenii! Nu uita ca adevaratii prieteni dintr-o viata nu se pot numara pe degetele de la o mana si incearca sa acorzi in sensul propriu al prieteniei o parte a sufletului tau doar celui care merita spre a nu fi dezamagit intr-un final!

Un articol de Nicoleta Mircea


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Prietenia - ganduri personale.