23 Martie 2023 publicat în Familie 2 share-uri

Este copilul tău pregătit să meargă la școală sau ar trebui să mai copilărească un an?

Intrarea copilului la școală reprezintă o etapă importantă, atât pentru acesta, cât și pentru familia sa. Totuși, când este momentul potrivit pentru ca părintele să ia decizia de a-și da copilul la școală? Psihologii de la IOANID consideră că trebuie să se țină cont atât de cunoștințele academice, cât și de aptitudinile comportamentale.

Pentru majoritatea părinților, înscrierea copiilor în clasa pregătitoare este un factor foarte important din viața copiilor lor, iar nerăbdarea și entuziasmul acestora conduc de cele mai multe ori la luarea unor decizii pripite. În graba de a-și vedea copilul intrând pe porțile școlii, pierd din vedere amănunte foarte importante, unul dintre acestea fiind constituit de faptul că copilul nu este încă pregătit cognitiv, dar mai ales emoțional pentru a face acest pas. Și atunci, de unde știe un părinte dacă ar fi cazul să mai țină încă un an copilul la grădiniță, înainte de trece la statutul de elev?

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Horoscop: Top 3 zodii care își pot găsi sufletul pereche în noaptea de Revelion 2023 Putem crește o nouă generație de fete în tech? „Începând cu 7-10 ani fetele își pot pierde interesul în științele exacte, dar motivele nu țin de aptitudini.” Promenada Mall, Mega Mall si Vulcan Value Center isi asteapta clientii cu surprize si premii de Paste

De multe ori, înscrierea timpurie a copiilor la școală poate atrage anumite consecințe, dintre care specialiștii noștri amintesc:

  • situaţiile în care se manifestă ”reacţii de respingere şcolară” înainte de a începe cursurile, pentru tot ce este legat de școală;
  • teama de un eventual eșec școlar, de faptul că nu vor reuși să se ridice la nivelul așteptărilor celor din jur (cadre didactice, părinți);

Citiți continuarea pe www.educatieprivata.ro

Foto fr și main: Sharomka /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri