Cantec de ingeri

Desi nu spun nimic, simt cum imi citeste intrebarea din suflet si ma incredinteaza tacuta ca inca nu a venit vremea, dar ca de acolo din cer imi pregateste cea mai frumoasa poveste de dragoste pe care ar putea cineva sa o traiasca. .

Cuvintele, chiar si cele nerostite, nu au niciodata puterea destinului. Ultimele semne de toamna, alaturi de un vant caldut de toamna imi uscara ultimele lacrimi ale unei dureri transformate de-acum in legenda.

Pasi incet, stiind ca trebuia sa ma avand din nou in multimea de oameni, sa imi reprim sentimentele supraomenesti si sa ii privesc pe ceilalti ca si cum as fi fost exact ca ei. Stiam ca par neatinsa de vreo drama omeneasca sau divina, ca nu aveam sa gasesc intelegere de la ei atunci cand ghearele disperarii aveau sa ma cuprinda din nou.

Totusi, atunci cand pasii mei ma calauzira spre un tren invechit si ticsit cu oameni, privi inapoi si zambi usor. Traisem o zi frumoasa de 17 noiembrie si pentru prima oara stiam ca aveau sa mai urmeze si altele.

P. S. : Aceasta nu este o poveste fictiva sau generala. Orice asemanare cu alti interpreti in aceleasi roluri este pur intamplatoare. Nu a fost scrisa pentru a starni lacrimi, si nici pentru a inchide rani ce pur si simplu nu se pot vindeca. Singura speranta mea este ca, printre vizitatorii acestui site, macar unul cunoaste glasul ingerilor si va sti cum sa o citeasca acolo sus, in cer. Poate asa, in fiecare an de 17 noiembrie, soarele va rasari iar razele timide de toamna ma vor incredinta asupra faptului ca totusi cei pe care ii iubim nu ne parasesc cu adevarat niciodata.

Un articol de Marina Rasnoveanu

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo