* Sunt zile pe care ai dori sa le stergi din calendar. Exista amintiri pe care nu stii daca ar trebui sa le stergi cu buretele sau daca sa le accepti smerit langa tine, oblojindu-ti cand si cand ranile provocate de ele. Trecutul si dramele sunt, insa parte din viata noastra oricat de mult ne-am incapatana sa gandim ca destinele luminoase sunt proiectate de gandurile si faptele marete. Printre acestea se mai perinda uneori tristeti si lacrimi ce nu pot fi stavilite, dar care ne inmoaie sufletul de pamanteni limitati, atinsi uneori de cantecul unor ingeri plecati mult prea devreme din vietile noastre*.

Cu timpul zilele de iarna au devenit tot mai mici si dragostea mea pentru ea tot mai mica. De fiecare data cand plecam sau veneam ma privea cu jind, cerandu-mi sarutul de bun venit sau bun ramas. Uitam uneori sa i-l dau, crezand in egoismul meu ca exista destul timp pentru asta. Ca planurile si visurile mele de adolescenta sunt mult mai importante decat manifestarea exagerata a unui om care te iubeste. Ma condamn si acum pentru asta si stiu ca voi mai indura mult pana sa imi ispasesc aceasta greseala.

O privesc mai indeaproape. Lumina de pe fata ei imi insenineaza ziua si pentru prima data observ ca soarele a rasarit si trimite raze discrete catre masa noastra. Regasirea aceasta nu trebuie sa se termine aici, asa, si mai ales nu ar trebui sa fie plina de regrete si tacere. , asa ca o iau de mana pentru a pasi in prima noastra calatorie impreuna.

O iau de mana, ma uit incet si ii soptesc ca de ceva vreme aceasta este casa mea. Ca imi gasesc incet, incet, drumul, ca nu e usor, dar nici greu stiind ca nu sunt niciodata singura in drumul meu.

Ma intreaba de trecut. De ceilalti. Doreste sa stie daca lucrurile au ramas la fel si daca toti o iubesc si isi mai amintesc de ea la fel ca mine.

Nu, oamenii uita prea usor. Cel mai adesea mult mai usor decat mine.

Dar nu ii spun asta. Pentru prima oara gasesc puterea de a o privi in ochi si de a-i spune ca iubirea ei inca ne tine uniti, dar ca fiecare isi aminteste in felul sau. Aripile bratelor sale nu trebuie sa se ingreuneze doar pentru ca nu sunt chemate la toti cei pe care odata i-a iubit.

Simt in ochii ei cum ma intreaba de cel alaturi de care a stat si caruia i-a daruit iubirea ei.

Nu stiu nici acum ce sa ii raspund pentru ca noi muritorii nu suntem ca ei , ingerii si nu stim sa pastram sfant ce odata ne-a binecuvantat. Dar nu ii spun nici asta. O mangai doar, incredintand-o ca nimeni nu il mai va iubi la fel.

Imi ia mainile intr-ale ei, studiindu-le incet, incercand sa gaseasca urma iubirii imense la care visasem incat de cand am invatat sau am redescoperit ce inseamna dragostea. O privesc incurcata. Oare nu au ajuns la ea rugile mele fierbinti in care o imploram sa plece in cautarea sufletului meu pereche?!


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cantec de ingeri.