Au trecut doi ani de cand ne-am despartit. Nu a putut uita. Nu m-a putut ierta. Alaturi de mine, nu ar mai fi putut sa traiasca fara sa-mi reproseze, fara sa-mi aduca aminte, fara sa ma faca sa sufar la randul meu, fara sa ma urasca. Stiu ca m-ar fi inselat doar ca sa simt si eu gustul tradarii, stiu ca s-ar fi prefacut ca nu-i pasa, dar i-ar fi pasat mai mult decat ar fi trebuit. Stiu ca nu ar mai fi putut sa ma iubeasca fara sa nu ma urasca.

As dori insa sa citeasca aceste randuri doar cei care sunt capabili sa se puna pentru o secunda in pielea celui care primeste piatra si nu a celui care o arunca. As dori sa fie citite mai ales de cei care au invatat ca doar gresind inveti sa nu mai gresesti si a doua oara. As dori sa citeasca aceste randuri in mod special cei care se gandesc ca poti sa inseli o data si sa traiesti in continuare la fel, tragand dupa tine senin si cu demnitate sentimentul vinovatiei. Sentimentul de vinovatie nu este deloc usor. Povara lui e ucigatoare.

In iubire se calca cu pasi gresiti de cand lumea pana se ajunge la acei pasi corecti si drepti. Nimic iesit din comun la prima vedere. Daca o iubire nu este frumoasa, curata, corecta atunci nu stiu daca se mai poate numi iubire. Este doar un schimb de replici sentimentale si sexuale intre doi oameni imaturi care se joaca, intr-un mod inconstient si egoist, de-a maturitatea si de-a iubirea. Eu am gresit. Rau... M-am inselat... am inselat persoana pe care o iubeam (pe care o iubesc) cu o persoana pe care nu o iubeam. Un fapt imoral, ilogic, plin de contradictii, de neinteles... atunci cand afirmi sus si tare ca iubesti cu adevarat. Cu inteles...

In lipsa de luni de zile a realului partener de viata, singuratatea poate fi cel mai prost partener de viata si unul dintre cei mai rai sfetnici. Te poate impinge sa faci lucruri pe care in mod normal nu le-ai face. Ti se face dor de viata, de iubire, de imbratisare, de prezenta calda si vie a unui alt trup intins langa al tau. Din prostie, din inertie, din dorinta de a scoate amintirile de unde le-ai ascuns de mult, pentru ca gustul sampaniei este dulce si amortitor de sentimente, pentru ca iti lipseste mult o anumita persoana, lasi sa se intample cu o alta persoana. Cu un barbat oarecare, o atractie oarecare... Nici nu mai conteaza scuzele, circumstantele... oricum sunt toate de prisos. Se intampla o data... fara sa insemne nimic pentru tine, fara sa fie mai mult decat o incercare de calmare a hormonilor de cateva minute. Suficient pentru ca apoi... nimic sa nu mai fie niciodata la fel.

Dupa... te priveste in oglinda si nu te mai vezi pe tine. Iti vezi tradarea si il vezi pe el cum iti priveste tradarea. Te simti murdara. Hainele nu pot sa ascunde faptele trupului tau. Sufletul ti se face mic si se strange atat de mult ca nu-l mai simti in piept. Vrei sa fugi departe de tine, dar in orice colt te-ai ascunde, dai numai de tine, singura persoana din lume pe care nu ti-ai mai dori sa o mai vezi vreodata. Regreti din fiecare por de suflet si trup, dar stii ca nu o sa ajute la nimic. Faptele sunt consumate deja.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Inseli... dar te poti ierta vreodata?.